ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 24 Iun. 2018
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 24 Iun. 2018
În tradiţia populară se spun multe despre Sânzâiene (Zâna bună) fiind surori cu Rusaliile, ființe asemănătoare cu Ielele, care provoacă și împrăștie furtuni, îmbolnăvesc prin schilodire pe oameni sau ,,le ia mințile” și, ca urmare, se zice că se întruchipează ,,Zâna rea”.
Sărbătoarea ,,Sânzâiene” sau ,,Drăgaicele” mai este cunoscută și sub denumirea de ,,Amuţitul Cucului” (cucul cântă, doar, trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (ziua este egală cu noaptea) -,,Buna Vestire” – până la solstiţiul de vară (ziua cea mai lungă) – ,,Sânzâiene” (Sfântul Ioan Botezătorul).
Ținuturile nordice ale Moldovei se mândresc cu o bogăție de tradiții în plan spiritual și în arta populară, confecții originale și colorate, meșteșugul țesutului răspândindu-se datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuie să ofere drept zestre covoare și macaturi țesute cu mâna ei.
În cei 10 ani de muncă la Revista Luceafărul am avut grijă ca această publicație să fie, în primul rând, un un promotor cultural care să îndemne, prin modul de abordare a tematicii și publicării articolelor venite din toată țara, că e nevoie să avem grijă de valorile autentice și să îndepărtăm tot ceea ce e împotriva tradiţiei noastre strămoşeşti. Avem valori veşnice – credinţa, tradiţia şi iubirea – şi este necesar, şi de datoria noastră, să le apărăm şi să le promovăm cu perseverenţă! De aceea articolele publicate și semnate de oameni de cultură și scriitori cunoscuți, îndrăznesc a le categorisi, sunt un vademecum pentru omul obişnuit. În ele găsim mesajul inţelepciunii şi simplităţii spirituale în viaţa de zi cu zi a românului, supus, neîndoielnic, unui ,,linşaj mediatic” persistent, parcă anume dirijat. Autenticitatea limbajului colaboratorilor noștri cum ar fi: Marin Ifrim, Mircea Daroși, Ion N. Oprea, Al. Fl. Țene, Vasile Găurean, Gheorghe Median, Steliana Băltuță, Gheorghe Burac, Gruia Cojocaru, Teodor Epure, Dorina Rodu și, încă, foarte mulți contribuie la redescoperirea frumosului sătesc şi transferarea acestuia în discursul public, ca meditaţie despre un anume mod de viaţă, contribuind, neîndoielnic, la afirmarea unui concept – virtutea sătească – unde estetica sensibilitatăţii umane ocupă un loc aparte.
Astăzi, ne vom pregăti pentru o lansare de carte!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania