Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr. 5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

,,Sărbătoarea sărbătorilor’’

Primit pentru publicare: 29 Apr. 2021
Autor: Mircea DAROŞI, Bistrița
Publicat: 01 Mai 2021
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

,,Sărbătoarea sărbătorilor’’

           Dintre toate sărbătorile noastre creştine, care ne-au încântat copilăria şi ne-au umplut sufletul de bucurie, niciuna nu poartă pecetea luminii, a dragostei şi frăţiei, precum sărbătoarea Paştelui. Dacă aceste imagini le-am trăit cu ochii copilului de altădată, ele m-au însoţit şi în timpul apostolatului la catedră, petrecut în şcolile din comunităţile săteşti în care am lucrat.

          La Parva, o localitate  aşezată la poalele Munţilor Rodnei, unde soarele răsare mai târziu şi apune mai devreme, oamenii locului se consideră privilegiaţi că sunt atât de aproape de Dumnezeu. Este satul în care se deapănă toate frumuseţile lumii, se nasc şi mor idei ale necuprinsului. Aici, ziua de Paşti are un belşug de dăruire mântuitoare, de evlavie şi putere tămăduitoare pentru sufletul tuturor.

          Am  trăit aceste momente ale sărbătorii, din clipa în care am fost implicat în viaţa satului, căruia i-am simţit pulsul, i-am cunoscut tradiţiile şi obiceiurile .  Bucuria copiilor aflaţi în aşteptarea Paştelui, mi-a transmis şi mie acel fior care mângâie şi alină oricui dorul de Dumnezeu. Cu ochii minţii, parcă văd şi acum imaginile pregătirilor de sărbătoare pe care oamenii locului le făceau cu atâta migală, în respectul credinţei şi al tradiţiei. 

          Precedată de intrarea Mântuitorului în Ierusalim, ,,Sărbătoarea sărbătorilor’’este o punte spre un nou anotimp, acela al curăţeniei fizice şi sufleteşti. De aceea, în tradiţia populară a părvenilor, săptămâna patimilor are un calendar foarte précis, pe care îl respectă aproape toţi credincioşii. Luni şi marţi sunt zile de curăţenie, când se desăvârşesc lucrările începute cu multă vreme mai înainte. Se zugrăveşte şi se curăţă tot ce se poate prin casă, pentru a înlătura ,,frigul şi urâciunea’’. Se scutură ori se spală covoarele, se face rânduială în curte şi în grădină, stârpindu-se orice focar de infecţie.Nici casa celor plecaţi în veşnicie nu este neglijată. Miercuri se curăţă şi se pun flori pe morminte în memoria celor dragi.

         Paştele se leagă şi de înnoirea straielor de sărbătoare. Copiii, dar şi cei mai în vârstă îşi doresc ceva nou şi frumos, fapt pentru care se fac eforturi deosebite. La Parva, îmbrăcămintea de Paşti era şi mai este încă confecţionată în gospodăria proprie, o adevărată industrie casnică, începând de la torsul, ţesutul şi cusutul pânzei cu mâna sau cu maşina. Părvencele s-au dovedit întotdeauna adevărate maestre în confecţionarea costumelor populare şi a obiectelor de artizanat care le împodobesc casele. 

         Joi, gospodinele pregătesc ouăle pentru vopsit, în roşu, dar şi în alte culori, se face pasca şi cozonacul, care vor fi duse în ziua de Paşti în trăisti înflorate, anume confecţionate şi puse în faţa altarului, ca să fie sfinţite. Nimeni nu lucrează vineri pe câmp, iar sâmbătă credincioşii se pregătesc pentru noaptea de Înviere.  În aceeaşi zi, după- masă, copiii se duc la biserică după anafură, pentru care duc în schimb ouă roşii, dar şi bani. Slujba Învierii are loc la miezul nopţii, când se înconjoară biserica de trei ori, după care preotul face îndemnul : ,,Veniţi, de luaţi lumină ! Este lumina taborică, lumina sfântă, lumina binelui şi a curăţeniei sufleteşti, este încredinţarea că viaţa de dincolo va fi luminată.

         În prima zi de Înviere, dis-de-dimineaţă, copiii îmbrăcaţi în straie populare, cu minunatele lor trăistuţe, trec pe la vecini şi pe la rude, pentru a vesti Învierea Celui care ne-a mântuit de păcate. Înainte de a merge ,,a ouă’’, cum se spune prin partea locului,  fiecare copil este supus unui adevărat ceremonial, săvârşit de mama lui, care pune apă ,,neîncepută’’  într-un lighean, sau într-o covată, un ou roşu, urzică şi un ban, pentru a-l spăla pe faţă spunând : ,, Să fii roşu ca oul, iute ca urzica şi bogat ca banul’’. Îl însoţeşte până la poartă, amintindu-i de salutul tradiţional. La intrare în casa gospodarului, copilul rosteşte cu glas răspicat : Hristos a Înviat ! la care i se răspunde : Adevărat a Înviat ! şi este răsplătit cu un ou roşu şi turtiţe cumpărate din Târgul de la Năsăud. Pe la ora Liturghiei, copiii se întorc acasă pentru a-şi însoţi părinţii la biserică.

          La Parva toţi locuitorii se îmbracă în costumul popular. Este o adevărată paradă a frumuseţii şi tradiţiei din această zonă, perpetuată din moşi-strămoşi. La ieşirea din biserică, preotul şi preoteasa dăruiesc copiilor ouă roşii.

         Un moment important al sărbătorii este ciocnitul ouălor. El se face mai întâi în cadrul familiei reunite, înainte de a trece la mâncarea special pregătită pentru ziua de Paşti. Rolul de început îl are bărbatul cel mai în vârstă, după care continuă ceilalţi membri din familie, care rostesc de fiecare dată Hristos a Înviat şi Adevărat a Înviat. În după- amiaza zilei, copiii se adună în grupuri şi ciocnesc ouăle pe câştigate. Obiceiul porneşte de la credinţa că oul roşu are puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată frumuseţe, putere şi spor. În dimineaţa zilei de Paşti, dar şi în zilele următoare, se obişnuieşte ca fiecare membru de familie să ia pe nemâncate sfânta anafură, spunând de trei ori ,,Hristos a Înviat ’’la care i se se răspunde ,, Adevărat a Înviat’’, apoi ,,Hristos în mijlocul nostru’’, ,,Este şi va fi’’.

         În ultima vreme, în zona Năsăudului, dar nu numai, s-a răspândit obiceiul ca a doua zi de Paşti, tinerii să meargă la udatul fetelor, având asupra lor o sticluţă cu parfum şi pregătiţi să rostească în faţa părinţilor fetei următoarele versuri : ,,Am auzit că aveţi o floare/ Mândră şi frumoasă/ Şi tare am vrea/ Să crească şi să înflorească/ De aceea vă rugăm/ Să ne lăsaţi s-o udăm/ Ca să nu se vestejească’’. 

        Chiar dacă astăzi, pentru unii ,,sărbătoarea sărbătorilor’’ nu mai are semnificaţia pe care a avut-o altădată, pentru mine ea rămâne acel rai al copilăriei şi o minune a prezentului care ni se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi, cum spune Arsenie Boca.

Odată cu Învierea Domnului, poarta raiului s-a deschis. Cine intră pe această poartă ,, culege florile duhovniceşti cu a căror mireasmă se împărtăşeşte şi pe sfinţi îi slăveşte’’.

       În această zi de bucurie, de binecuvântare, de iertare, de pace şi împăcare, ne unim mai întâi sufletele cu cerul, cu îngerii şi oamenii şi spunem ,,Hristos a Înviat !’’

                                OUL URIAŞ

              Călătorind prin Bucuvina, pe Valea Bistriţei Aurii, am trecut prin comuna Ciocăneşti, una dintre cele mai renumite localităţi turistice din această zonă, cunoscută în ţară şi peste hotare prin ,,Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate’’. În fiecare an, Sfintele Paşti sunt încununate de o frumoasă manifestare culturală în care tradiţia populară este valorificată la cele mai înalte cote. Aici este reînviat meşteşugul unic al încondeierii ouălor pe care oamenii acestor locuri l-au practicat din vremuri străvechi şi cărora destinul le-a surâs printr-un talent rar întâlnit. Este un mod prin care ei îşi exprimă frumuseţea spirituală, dragostea şi credinţa pusă în arta miniaturală din care au făcut o adevărată tradiţie.

            Meşteşugul încondeierii ouălor se practică aproape în fiecare familie şi este transmis din generaţie în generaţie prin diverse forme de manifestare. El este susţinut de efortul autorităţilor locale, Primărie, Biserică şi Şcoală, instituţii care au încurajat un număr însemnat de asemenea creatori populari, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă.

         Numeroasele ediţii ale festivalului, concursurile organizate la nivel local, judeţean şi naţional au devenit cele mai appreciate şi rodnice mijloace de promovare a culturii tradiţionale din Bucovina. Curiozitatea m-a determinat să poposesc câteva ore în această comună, să vizitez muzeul ouălor încondeiate, care cuprinde o diversitate de modele, dar fiecare ou e unic în felul său.

          Am admirat colecţia regretatului învăţător din Ciocăneşti, Novac Norbert Ioan, care a adunat circa 1800 de exponate, purtând imaginea costumului popular cu diferite motive cusute pe bundiţe, pe cămăşi sau pe catrinţă. Cel mai vechi ou din expoziţie are peste 100 de ani, pe care poate fi observată linia  verticală şi orizontală, care reprezintă viaţa, respectiv moartea, spicul de grâu semnificând bogăţia,, linia în dinţi de ferăstrău – binele şi răul, linia dublă – eternitatea, pătratul-inteligenţa, rombul- înţelepciunea, spirala- timpul, crucea- cele patru anotimpuri, etc. Foarte multe simboluri regăsite pe ouăle încondeiate au legătură cu îndeletnicirea oamenilor din această comună.

        Muzeul mai găzduieşte şi ouăle încondeiate la fiecare ediţie a Festivalului Naţional.  Ceea ce uimeşte pe oricine trece prin această localitate este oul uriaş realizat din ipsos şi ciment şi amplasat în curtea unei gospodării de la marginea şoselei. 

          De la Marilena Niculiţă, muzeograf, am aflat că oul a fost pictat de către doamna Silvia, sora fostului primar Tomoioagă şi înfăţişează, pe partea dinspre şosea, chipul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mănăstirea unde a fost înmormântat şi muntele de unde domnitorul a tras cu săgeata pentru a marca locul de zidire a mănăstirii. Pe cealaltă  jumătate se află modelele tradiţionale de pe casele gospodarilor din Ciocăneşti. În ziua de Paşti sau cu alte ocazii, oul uriaş este purtat într-un car de-a lungul satului. El este simbolul vieţii, al credinţei şi mântuirii neamului omenesc.

Mircea Darosi