Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Satul lui Ştefan Mitroi, ca a oricăruia dintre noi, foşti copii ai dealurilor româneşti

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Satul lui Ştefan Mitroi, ca a oricăruia dintre noi, foşti copii ai dealurilor româneşti

Primit pentru publicare: 10 Febr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 11 Febr. 2020
© Ion N. OPREA© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Satul lui Ştefan Mitroi, ca a oricăruia dintre noi, foşti copii ai dealurilor româneşti

           Goarna lui Turcuz, carte a amintirilor jurnalistului, de mult timp şi scriitor, Ştefan Mitroi + parcă îi citesc titlurile prin presa dinainte de 89 -, a fost lansată într-o vineri, 20 mai 2019, la standul Editurii RAO, în cadrul Bookfest, anunţa Adevărul ro, la rubrica cultură-artă şi ne informa că în carte e vorba despre „un deal pe care exista un cătun” – cum sunt multe în România – un cătun din care au dispărut oamenii, – ca în multe din reportajele pe care le citesc în revista Formula As – şi odată cu ei  a dispărut şi timpul, dar au rămas, cum spuneam, amintirile, amintirile lui Ştefan Mitroi, cu teamă că mâine-poimâine şi casele vor părăsi dealul, şi de aceea autorul le caută şi ne vorbeşte despre ele… 

                   Goarna lui Turcuz, un cătun nord-dunărean, înfipt în mit, cum spune autorul, se prăbuşeşte  în istoria noastră, a românilor. Cătunul lui Ștefan Mitroi din care oamenii s-au mutat fie în cimitir, fie la oraș, Goarna lui Turcuz tocmai asta şi este, în plină iarnă, cineva născut acolo  hotărăște să plece în căutarea foștilor locatari vii ai caselor călătoare, împletind o poveste a însăşi călătoriei….Poveste care îmbracă în straiele altor şi altor povestiri spuse ba de fotografiile de pe pereţii  caselor rămase, ba de obiectele dinlăuntrul caselor de unde au au fost şi au plecat oamenii, din biserica şi clopotniţa care de pe dealul care a rămas, dar parcă se pregăteşte s-o ia şi el la vale, odată cu mormintele celor care, din ele, parcă tânjesc de dorinţă să facă acelaşi lucru, s-o  ia din loc, încât, citind rândurile, numai nu plângi. Şi, cum să nu o faci, când, am spus, deja, că s-a ajuns, ca în locul cu oamenii de odinioară, până şi morţii satului, ca gest sfâşietor, sunt în stare să arate că li-i dor de viaţa care s-a dus şi ar mai vrea-o… 

Mai ales că un personaj, tipic pentru Ştefan Mitroi şi în reportajele din periodada dinainte de 89,îl regăsesc, se întoarce pe Deal, la el în cătun, fără un picior, celălalt rămas la ruşi, dincolo de Nistru, şi, ca  să servească, să ştie că e viu şi folositor la el acasă îşi face un altul din lemn de salcie, salcie plângătoare, care dă ramuri –ce o fi simbolizând asta -, înlocuit cu altul din lemn de nuc, ca în mormânt să ajungă cu altul, confecţionat din cireş, imaginaţie sau realitate a vieţii.

           “Goarna lui Tuturuz”, cel mai recent roman semnat Ștefan Mitroi, este o poveste cu gustul dulce-amar al pelinului de acasă, în care autorul face o călătorie spre rădăcini,  dar în sens invers. “Este povestea locului în care m-am născut, o așezare din Câmpia Dunării, care seamănă cu multe locuri din sudul țării, locuri care au ramas fără oameni, cu case pustii, locuite mai degrabă de amintiri. 300, poate 400 de ani sunt adunați într-o casă de țară. Este și povestea satului meu, pentru că mai bine de jumătate dintre casele acestei așezări din Câmpia Dunării sunt acum goale, pustii“ , notează Ștefan Mitroi în volumul “Goarna lui Tuturuz”. 

Şi mai adaugă: “Casele acestea sunt optimiste, ele nu vor să se îngroape după oameni în pământul de acolo și pleacă spre București,  lumea în  care cred ele că s-au stabilit ultimii dintre cei nascuți acolo, adică generația mea. Este povestea acestei călătorii a caselor  în toiul iernii, înfruntând viscole și spunându-și poveștile lor, dar și pe cele ale oamenilor care au crescut și trăit în ele. Am pus casele sa vorbească,  începând cu casa în care m-am născut eu, tata, bunicul, strabunicul meu”,  dezvăluie scriitorul Ștefan Mitroi la “Serviciul de noapte” într-o discuţie cu cineva,  Maria Țoghină. 

Scriitor și jurnalist, Ștefan Mitroi nu uită ca în relatări să facă referiri şi la colegii care îl înconjură „Când vorbim despre Uniunea Scriitorilor, despre Uniunea  într-adevăr scriitori și jurnaliști. Să repunem valorile acolo unde le este locul”.

El care a crescut  cu Radio-România, cu radioul care a însemnat anii copilăriei, este astăzi profesorul nevăzut al imaginaţiei sale pe care îl ascultăm, ca să ne abatem de la gândul şi poveştile cu morţii, cei plecaţi, în ultimii ani, peste hotare, la muncă:

“Radioul Național este primul și cel mai drag profesor al meu, pentru că atunci când eram copil în casă exista un difuzor și eu stăteam cu urechea lipită de el. Iarna, când sufla crivățul, venea ninsoarea până la fereastra, iar eu  stăteam  la lumina unei lămpi cu gaz. Difuzorul nu avea nevoie de curent electric  și  auzeam tot felul de povesti, care m-au împins și pe mine spre poveste. A fost și rămâne profesorul meu de inimă și de imaginație. Dacă am devenit scriitor, îi sunt dator și recunoscător Radioului”.

Ștefan Mitroi este membru al Uniunii Scriitorilor din România, în anul 2010 i-a fost decernat premiul Academiei Române pentru romanul “Dulce ca pelinul”.A primit de asemenea, două premii ale Uniunii Scriitorilor.

    



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.581 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5