Primit pentru publicare: 27 iulie 2016
Autor: Vasile FETESCU
Redactor: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

Şcoala familiei

Anii de început ai vieţii oricărui om petrecuţi în căminul părintesc pot fi consideraţi prima lui şcoală, avându-i ca educatori pe cei ce i-au dat viaţă şi se îngrijesc de creşterea şi educaţia sa. Amprentele acestor prime influenţe educative, imprimate pe scoarţa cerebrală nescrisă încă, imaculată, au efecte puternice asupra psihicului sensibil şi hiperreceptiv al copilului.

Dar când începe să funcţioneze şcoala familiei? Imediat după ce noul născut şi-a anunţat intrarea în viaţă prin ţipătul victorios pe care îl emite. Din acel moment mama devine pentru copil cea mai importantă persoană, ea asigurându-i hrana, căldura inimii şi dragostea de neînlocuit a sufletului matern.

Sub soarele binefăcător al îngrijirilor şi iubirii părinteşti, copilul îşi începe şcoala familială caracterizată prin dragoste nelimitată, prin îngăduinţă şi bunăvoinţă, prin înţelegere şi toleranţă, totul desfăşurându-se după o programă extrem de complexă şi diferită de la o familie la alta.

Acum, în primii ani de viaţă petrecuţi în familie, se învaţă şi hărnicia, şi deprinderile elementare de curăţenie şi ordine, şi bunul simţ, şi cele dintâi elemente de respect şi bună-cuviinţă, şi aspiraţia spre bine şi frumos, şi primele elemente ale credinţei, pe scurt fiind spus, se pun bazele construcţiei personalităţii copilului, cu pilonul ei de susţinere – caracterul.

De calitatea actului educaţional realizat în mediul familial depinde întreaga evoluţie a omului pe tot parcursul vieţii. Aceasta înseamnă că unele carenţe produse în şcoala familială se manifestă toată viaţa, indiferent de nivelul studiilor şi al titlurilor academice sau ştiinţifice obţinute ulterior. Bunul simţ, sentimentul ruşinii, primele elemente ale conduitei politicoase, deprinderile simple de muncă, respectul faţă de semeni, ordinea şi disciplina etc. sunt doar câteva dintre atributele fundamentale ale educaţiei în familie care aureolează viaţa şi personalitatea celor care le au.

În educaţia familială se fac şi greşeli. Cauzele acestora sunt multiple: dragostea fără măsură, toleranţa excesivă, neglijarea trebuinţelor şi cerinţelor copilului, atitudinile cu impact nefast asupra caracterului acestuia cum ar fi violenţa verbală sau fizică, cultivarea unui limbaj neadecvat, oferirea unor exemple negative.

Pentru a fi bun educator al propriilor copii nu trebuie să fii neapărat psiholog sau pedagog diplomat, ci să posezi tu însuţi o bună educaţie. S-au văzut destule cazuri în care părinţi cu înalte studii au eşuat în educaţia propriilor copii.

Pe baza experienţei personale şi a celei dobândite de la înaintaşi, ţăranii, cu puţină ştiinţă de carte dar cu bun simţ pedagogic, îşi creşteau copiii în spiritul celor mai înalte comandamente ale vieţii familiale şi sociale: respectul faţă de părinţi, cinstea, credinţa, cultul muncii şi al familiei ş.a.

Se poate afirma că în şcoala familiei se fundamentează profilul moral al copilului, se conturează trăsăturile definitorii ale personalităţii sale.

Diploma de absolvire a şcolii familiei, numită simplu dar genial cei şapte ani de acasă, poate fi echivalată ca valoare şi importanţă cu un doctorat în ştiinţe obţinut cu calificativul Magna cum laudae.