Relația dezvoltată între profesor și familia (părinții) copilului este foarte importantă și, în acest context, modul în care se poziționează cadrul didactic în raport cu părinții copilului definește perspectivele colaborării între școală și familie. Societatea contemporană reflectă din ce în ce mai mult problemele reale ale sistemului de învățământ. Problema educației a devenit exclusivă și unidimensională.

Carențele în educația unui copil sunt argumentate fie prin lipsa unui învățământ de calitate, fie prin eșecul părinților ca primi educatori ai copiilor. Principalul suport în realizarea educației timpurii a copilului este reprezentat de mediul familial. Practic, educația copiilor este privită ca o responsabilitate care în primii ani de viață revine familiei, părinților și, care, ulterior, este transferată școlii și implicit tuturor actorilor educaționali.

Părinții și familia sunt principalii „formatori ai micilor vlăstare”, sunt unicele exemple de comportament pe care copiii le observă în primii ani de viață. Odată cu primii pași  în mediul școlar,  inițializarea solidarizării, acceptarea și asumarea rolului de „elev”, tot familia reprezintă punctul de referință al copiilor. Bunăoară, copilul ia ca reper de normalitate orice act al părintelui, acesta neavând capacitatea de a decanta aceste acte. Astfel, copilul va avea impresia că reacția, acțiunea sau atitudinea părintelui este cea corectă, justă sau indicată. Acesta va considera că „așa se face.”

Așadar, experiența din primii ani de viață modelează ceea ce devenim – fizic, emoțional și social, climatul familial influențând în mod  decisiv nu doar personalitatea copilului, ci și comportamentul viitorului adult. Având în vedere aceste aspecte, școala trebuie să găsească răspunsuri la întrebarea: De ce este important să comunicăm cu părinții și familiile elevilor?

Pentru a oferi un răspuns pertinent, trebuie să plecăm de la câteva aspecte importante precum:

• părinții sunt responsabili din punct de vedere juridic pentru educația copiilor lor;
• învățământul este doar o parte din educația copilului; o buna parte a educației are loc în afara școlii;
• atitudinea părinților asupra rezultatelor școlare influențează în mod semnificativ motivația intrinsecă cât și extrinsecă a copiilor;
• atât părinții, cât și cadrele didactice au dreptul de a influența activitatea educativă coordonată de instituția școlară.

Cu toate acestea, majoritatea părinților invocă „lipsa de timp” ca principală cauză pentru neimplicarea activă și continuă în educația propriilor copii. Complementar, există persoane care atribuie această sarcină exclusiv școlii, respectiv dascălilor, opinând că „aceasta este responsabilitatea  școlii, nu a mea” sau considerându-se lipsiți de valoare în acest proces („școala știe mai bine decât mine ce trebuie făcut”).

Indiferent de justificări, este imperativ ca părinții să conștientizeze necesitatea implicării lor în procesul educațional și să se raporteze la valori și principii importante pentru dezvoltarea armonioasă a propriilor copiii.