Foto și text preluate integral din cartea ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Ed. Agata, 2013 (www.agata.ro)
LUNGU, DAN
Prozator, poet, publicist. A absolvit şcoala primară, gimnaziul şi Liceul „A.T. Laurian” la Botoşani (1984-1988); după primul an abandonează Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi şi devine student la Facultatea de Filosofie, secţia sociologie-politologie, Universitatea „Al.I. Cuza”Iaşi (1990-1995). Conf. dr. la Catedra de Sociologie a Universităţii „AL.I. Cuza” din Iaşi, stagii de documentare şi cercetare pentru doctorat în Franţa, Anglia şi Italia, în cadrul programului TEMPUS – doctor în sociologie cu teza Ipostaze sociologice ale propagandei şi manipulării (2001), studii postdoctorale la Sorbona, director la Muzeul Literaturii Române din Iaşi (2013).
Redactor la revista Au Sud de l’Est (Paris), fondator al revistei de poezie Agora (1992-1995, în colab.), redactor la revista culturală Hyperion-caiete botoşănene (1995-2000), red. resp. al paginei Monitorul Arte (1997-2000), red.-şef adj. la rev. Timpul (2001-2002), preşedinte executiv al Colegiului de Sociologie „Delphi”, membru fondator al Clubului 8 (din 1996), membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România.
Colaborează cu versuri, proză şi eseuri la: ArtPanorama, Caiete botoşănene, Calende, Clopotul, Contrapunct, Convorbiri litere, Cronica, Cuvântul, Dacia literară, Euphorion, Hyperion-caiete botoşănene, Luceafărul, Observator Cultural, Orizont, România literară,Timpul,Vatra, Viaţa Românească ş.a.; în străinătate: Virages (Canada), Wienzeille (Austria); rev. electronice: Ecrits…vains, Griselda, Norii, Respiro.
Figurează în antologiile: 4 piese de teatru într-un act (Botoşani, 1995), Junimea azi (Iaşi: Junimea, 1996), Poveştile de la Bojdeucă (Iaşi: Junimea, 1996), 5 piese într-un act (Botoşani: Axa, 2001), CLUB 8: poetry (Iaşi: Editura T, 2001), Ozone friendly. Iaşi. Reconfigurări literare: o antologie (Iaşi: Editura T, 2002), Antologie de proză scurtă, vol. 1 (Bucureşti: Liternet, 2002; e-book), EroTica (Constanţa: Observator, 2002), Hat jemand etwas gefragt ? Lyrikanthologie CLUB 8 – Jassy, rumanien (Iaşi: Versus, 2003), Best European Fiction 2013 (New York: Dalkey Archive Press, 2012).
Premiul I la Concursul Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”, ed. a 2-a (Botoşani, 1993), Premiul Editurii Eminescu la Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Poeziei Eminesciene „Porni Luceafărul…” (Botoşani, 1994), Premiul Societăţii Junimea pentru activitate literară pe anul 1993, Premiul Editurii Junimea la Concursul „Nicolae Labiş” (Suceava, 1995), Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997), Premiul Filialei Dobrogea a USR pentru debut în proză (1999), Premiul Centrului Cultural German Iaşi (2001), Premiul Filialei Iaşi a USR pentru proză (2005), Premiul „V. Pogor” acordat de Primăria Municipiului Iaşi pentru activitatea literară (2007), dublu nominalizat la Premiile „Jean Monnet” (Franţa, 2008), Premiul pentru proză acordat de Filiala Iaşi a USR (2010), Personalitatea Culturală a Iaşilor, 2010, Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor/ Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (Franţa, 2011); invitat la Salonul Internaţional de Carte de la Paris, 2013.
OPERA: Muchii (versuri; Iaşi: Junimea, 1996), Cheta la flegmă (proză scurtă; Iaşi: OuTopos, 1999), Cartografii în tranziţie (eseuri de sociologia artei şi literaturii; Bucureşti: Liternet, 2003; e-book), Nuntă la parter (piesă în nouă tablouri; Iaşi: Versus, 2003), Construirea identităţii într-o societate totalitară (o cercetare sociologică asupra scriitorilor; Iaşi: Junimea, 2003), Povestirile vieţii (teorie şi documente; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2003; ed. a 2-a, 2010), Proză cu amănuntul (Iaşi: Cronica, 2003; ed. a 2-a, rev., Iaşi: Polirom, 2008), Incursiuni în sociologia artelor (studii, eseuri, articole; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2004), Raiul găinilor: fals roman de zvonuri şi mistere (Iaşi: Polirom, 2004; ed. a 2-a, 2007; ed. a 3-a, 2010; ed. a 4-a, 2012; trad. în fr., germ., slov., it.), Băieţi de gaşcă (proză scurtă; Iaşi: Polirom, 2005, trad. în germ. şi gr.), Evoluţia metodelor de cercetare în sociologia artelor:[după 1985](Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2006), Sînt o babă comunistă (Iaşi: Polirom, 2007; 2011; trad. în fr., germ., magh., it., sp., portug., bulg.; în curs de adapt. cinematogr.), Cum să uiţi o femeie (roman; Iaşi: Polirom, 2009; ed. a 2-a, 2010; ed. a 3-a, 2011; trad. în fr., it.) – Premiul pentru proză, 2010, În iad toate becurile sunt arse (roman; Iaşi: Polirom, 2011); în colab.: Tătăraşi: memoria unui cartier (Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2007), Pas question de Dracula (cu F. Lăzărescu şi L.D. Teodorovici; Franţa: Editions Non Lieu, 2007), Antologia DramatIS/ Dan Lungu, Cătălin Mihuleac, Lucian Dan Teodorovici (Bucureşti: Cartea Românească, 2008); coord., pref. (în colab.): Tovarăşe de drum. Experienţa feministă în comunism (Iaşi: Polirom, 2008), Str. Revoluţiei nr. 89 (Iaşi: Polirom, 2009).
Au fost montate piese de teatru pe scene din Bucureşti şi Iaşi: Cu cuţitul la os (Teatrul „Luni”, 2002), Nuntă la parter (Teatrul „Odeon”, 2003 şi Teatrul „Luceafărul” – Iaşi, 2006), Vrăjitoarea pofticioasă (Teatrul „Luceafărul”, 2008), La mulţi ani!, parcă aşa se spune, nu ? (câştigătoare a Bursei de texte noi Dramafest, 2008).
REFERINŢE:
CONDURACHE,V. Exerciţii de îndoială. – Iaşi: Junimea, 1999; RACHIERU,A.D. Elitism şi postmodernism. – Chişinău: Garudoart, 2000; CRISTEA-ENACHE,D. Concert de deschidere. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001; TERIAN,A. LUNGU,Dan în Dicţionarul general al literaturii române, vol.4: L-O. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2005; MIHĂILESCU,D.C. Literatura română în postceauşism, vol. 2: Proza. – Iaşi: Polirom, 2006; MANOLE,G. Chipul efemerului: jurnal din Actualitate(a). – Botoşani: Agata, 2008; BUSUIOC,N. Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani: dicţionar. – Ed. a 3-a, rev. şi ad. – Iaşi: Vasiliana’98, 2009; GHEORGHIŞOR,G. Configurări ale prozei româneşti contemporane. – Craiova: Aius, 2013.
*
VASILIU,N. Adnotări fulgurante… Dan Lungu, Dacia literară, nr. 27, 1997; CUŢITARU,C.L. Despre poezie, Timpul, nr. 1, 1998; BĂDĂRĂU,G. Poeţi nouăzecişti, Convorbiri literare, nr. 11, 1999; ŞTEFĂNESCU,ALEX O carte frumoasă cu un titlu stupid, România literară, nr. 47, 1999; BACIU,M. Chetă la … amănunt, Cronica, nr. 1, 2000; BĂRBULESCU,S. Un univers al deriziunii şi degradării, Contemporanul, nr. 6, 2000; BREBU,C.E. „Cheta la flegmă”, Ateneu, nr. 9, 2000; CUŢITARU,C.L. Despre isprăvile periferiei…, Observator cultural, nr. 5, 2000; PATRAŞ,A. Farmecul amar al cotidianului, Timpul, nr. 2, 2000; ROGOZANU,C. „Cheta la flegmă”, Observator cultural, nr. 1, 2000; BODIU,A. Antologii pentru export, Observator cultural, nr. 104, 2002; ALBULESCU,L. Între ontologie şi instrumental, Cuvântul, nr. 8, 2004; ALECSA,L. „Raiul găinilor…”, Hyperion- caiete botoşănene, nr. 3, 2004; CEOBANU,C.M. Cronici ante factum şi post factum, Convorbiri literare, nr. 12, 2004; CHEVEREŞAN,C. „Raiul găinilor…, Orizont, nr. 10, 2004; CHIVU,M. Viaţa cu amănuntul, România literară, nr. 4, 2004; CONSTANTIN, C.D. O stradă pe jumătate asfaltată, România literară, nr. 22, 2004; CUBLEŞAN,V. Trei, Steaua, nr. 7-8, 2004; HEDEŞAN,O. Memoria recentă, Orizont, nr. 6, 2004; MANASIA,ŞT. Două cărţi de Dan Lungu, Tribuna, nr. 55, 2004; MIHEŢ,M. Sociologia zvonului, Familia, nr. 6, 2004; MORAR,F.ŞT. Construirea identităţii într-o societate totalitară, Steaua, nr. 3, 2004; SOARE,O. Din zvonuri şi mistere, Cultura, nr. 14, 2004; STĂNESCU,B.AL. Livada cu realitate, Luceafărul, nr. 11, 2004; STURZA,C. Preascurtă tinereţe pensionară, Cultura, nr. 14, 2004; TERIAN,A. A povesti pentru a trăi, Adevărul literar şi artistic, nr. 738, 2004; CRISTEA-ENACHE,D. Romanul peltea, România literară, nr. 32, 2005; IOVĂNEL,M. Sticla şi vitraliul, Cuvântul, nr. 11, 2005; ROMAN,V. Un fragil pact istoric ?, Steaua, nr. 12, 2005;VAKULOVSKI,M. Dan Lungu, Vatra, nr. 3-4, 2005; CIOTLOŞ,C. Cititori de gaşcă, Cuvântul (Buc.), nr. 10, 2006; GRINEA,A. „Marca” Dan Lungu, Timpul, nr. 86, 2006; SIMUŢ,A. „Băieţii de gaşcă” sau cum se organizează un stand-up comedy, Steaua (Cluj), nr. 7-8, 2006; BUDAC,AL. Déja vécu, Orizont, nr. 4, 2007; CIOTLOŞ,C. Incapacitatea acomodării, România literară, nr. 20, 2007; CREŢU,B. Valenţele alexandrine ale argoului, Adevărul literar şi artistic, nr. 880, 2007; CRISTEA-ENACHE, D. Marea conciliere, România literară, nr. 33, 2007; CRISTEA-ENACHE,D. Răpirea din serai, România literară, nr. 10, 2007; CUBLEŞAN,V. Baba care nu e babă, Steaua, nr. 6, 2007; GHILIMESCU,S.I. Comunismul şi literatura pentru toţi…, Argeş, nr. 6, 2007; GOLDIŞ,ALEX. Proza la export, Vatra, nr. 8, 2007; IOVĂNEL,M. Scufiţa Roşie în lumina luptei de clasă, Cultura, nr. 7, 2007; PRICOP,C. „Sunt o babă comunistă”, Viaţa Românească, nr. 6-7, 2007; STAN,A. Am cravata mea !…, Vatra, nr. 4-5, 2007; URSA,M. Baba comunistă c’est moi !, Apostrof, nr. 6, 2007; AXINTE,Ş. Desubiectivizarea realităţii şi promovarea ficţiunii, Observator cultural, nr. 173, 2008; CHIVU,M. Femeile în comunism, Adevărul literar şi artistic, nr. 935, 2008; CIOTLOŞ,C. La închiderea ediţiei, România literară, nr. 27, 2008; CIOTLOŞ,C. Antologia provinţialului, România literară, nr. 34, 2008; CRĂCIUN,C. Un debut al exorcizării veritabile, Vatra, nr. 9, 2008; CRISTEA-ENACHE,D. Ceauşism la pătrat, România literară, nr. 30, 2008; GÂRBEA,H. „Antologia dramatIS”, Luceafărul de dimineaţă, nr. 30, 2008; GONGONEA,S. Romanul unei străzi, Scrisul românesc, nr. 2, 2008; MORARIU,M Provocarea dramaturgiei, Teatrul azi, nr. 11-12, 2008; RADU,ALEX Ladies in Red, Cultura, nr. 24, 2008; SOVIANY,O. Un studiu de caz, Tribuna, nr. 133, 2008; ARETZU,P. Dramaturgi tineri, Ramuri, nr. 4, 2009; BURŢA-CERNAT,B. Mistica romanului obiectiv, Observator cultural, nr. 212, 2009; CHEVEREŞAN,C. Pe urme cu şi fără stăpân, Orizont, nr. 3, 2009; CRAŞOVAN,E. Rememorări în surdină, Orizont, nr. 12, 2009; PATRAŞ,A. În căutarea lumii perfecte, Cuvântul (Buc.), nr. 6, 2009; URIAN,T. Scene din viaţa cotidiană, România literară, nr. 34, 2009; CLEMENT,L.D. „Literatura e un mod de a ne (re)construi coerenţa”, Bucovina literară, nr. 8/9, 2010; CUŢITARU,C.L. „Str. Revoluţiei nr. 89”, România literară, nr. 4, 2010; MUNTEAN,I. Straturile memoriei, Contemporanul-ideea europeană, nr. 5, 2010; STEICIUC,E.-B. Un autor de succes: Dan Lungu, Bucovina literară, nr. 6-7, 2010; BUDAC,AL. „În iad toate becurile sunt arse”, Orizont, nr. 3, 2011; CORNEANU,L. „În iad toate becurile sunt arse”, România literară, nr. 14, 2011; FIRESCU,D. Îngeri cu feţe murdare, Luceafărul de dimineaţă, nr. 30, 2011; FUNDUIANU,AL.D. Laudatio ! Dan Lungu, Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, Luceafărul (Botoşani), nr. 11, 2011; GHEO,R.P. Traducerea, o reîncărcare a cărţii, Orizont, nr. 11, 2011; GHILEZAN,M. Dan Lungu sau despre puterea (i)radiantă a mentalului colectiv…, Luceafărul de dimineaţă, nr. 37, 2011; GOLDIŞ,A. Un Creangă de cartier, Steaua, nr. 5, 2011; STEICIUC.E.-B. Cronica unei nostalgii incurabile, Bucovina literară, nr. 4, 2011; GĂUREAN,M. Dan Lungu – un tablou al lumii periferice, Oglinda literară, nr. 127, 2012; MIHEŢ,M. Impostura maturităţii, România literară, nr. 20, 2012; POPOVICI,F.C. „Băieţi de gaşcă”, Oglinda literară, nr. 122, 2012.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Sincere aprecieri si felicitari d-lui DAN LUNGU!