Primit pentru publicare: 01 april.2017
SCRIITORI BUZOIENI
Autor: Marin IFRIM
Contribuții: o selecție te texte realizată de Nistor Tănăsescu
Publicat: 02 april.2017
Editor: Ion ISTRATE
Membru al Ligii Scriitorilor Români (2011), cetăţean de onoare al comunei Ţinteşti (2008)
Stelian Grigore este veteranul literaturii buzoiene. După 44 de ani de muncă la catedră, la doar doi ani după pensionare, a debutat editorial, apoi a scris carte după carte, totodată implicându-se și într-o intensă activitate publicistică. În prezent, este senior editor al revistei Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău ”Cartelul metaforelor” și director al ”Caietelor de la Țintești”. Aproape octogenar, scriitorul Stelian Grigore este un exemplu ideal de echilibru fizic și mental, vigoarea sa spirituală și bunătatea sufletească devenind un reper al moral pentru toți scriitorii din proximitatea acestuia. Ca profesor de limba și literatura română, dincolo de faptul că, prin fața catedrei sale, au ”defilat” zeci de copii, unii dintre aceștia fiind astăzi oameni cu cariere profesionale desăvârșite, am mai menționa că, printre acești elevi deosebiți, se află și actualul primar al comunei, Aurel Stoica, ba chiar și primarul municipiului Buzău, inginerul Constantin Toma. Ca să nu mai vorbim de excepționala familie a domnului profesor, o familie clădită în jurul unui om pe cale de a deveni, încă din timpul vieții, cea mai frumoasă legendă a localității Țintești. Cu tot respectul cuvenit, reverențele noastre! Marin Ifrim
FIŞĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ
– Septembrie 1957-noiembrie 1957 – învăţător titular, la Şcoala de 4 ani, din satul Odăi, com. Puchenii Mari, jud. Prahova;
Volume publicate:
Referinţe critice:
Aprecieri critice
„(…) La Stelian Grigore, cuvântul e «comoara amintirii, e sabia vindecătoare… e însăşi oglinda magică» prin care acest vrăjitor amânat îşi trece poemele spre câmpiile eterne ale gloriei la care visează fiecare poet. (…) Stelian Grigore vede în cuvinte puterea vindicativă şi terapeutică a acestui suflet al nostru, pustiit de amărăciunile destinului. Poezia, iată, îl naşte a doua oară şi-l transformă într-o stea a câmpiei Buzăului, spre a lumina de-a pururi ferestrele cititorilor săi, martori ai clipei că, veşnicia l-a legat cu tot ce a scris, «în linişte şi armonie», de satul său“. (Tudor Cicu, Elogii pentru Măria Sa, Cuvântul – Almanahul „Renaşterea buzoiană“ 2012)
* * *
,,(…) Cea dintâi impresie pe care o transmite scrisul lui Stelian Grigore este că poezia se mai face şi din sentimente, precum, într-un cunoscut banc cu evrei, vinul din struguri. Esenţializată, această poezie muzicală are puritatea şi simplitatea rugăciunii şi sinceritatea spovedaniei neîntrerupte. Prin cuvinte şi descântec, stihuitorul coboară inspirat în paradisul copilăriei şi reuşeşte sa retrăiască plenar bucuriile de atunci ale comuniunii cu firea în care fiorul religios se păstrează nealterat. Poetul crede necondiţionat în magia Cuvântului dintâi, atoateziditor, aducător de iubire de semeni şi luminător întru Mântuire. (…) Poemele lui Stelian Grigore sunt în esenţa lor intimă expresii şi mesaje ale bucuriei de a exista şi de a trăi din plin ceasul împlinirilor de destin pe toate planurile: biologic, familial, cultural social şi civic. Iar poetul e mândru că nimeni dintre ai lui, înaintaşi şi urmaşi, n-a făcut şi nu face degeaba umbră pământului. Şi nu-i deloc puţin lucru să conştientizezi că ţi-ai dat obolul, ştiut sau neştiut, la armonia lumii”. (Ion Roşioru, „Stelian Grigore, un poet aflat la ceasul împlinirilor“ – Almanahul „Renaşterea buzoiană“, 2013)
* * *
„Am în faţă versurile lui Stelian Grigore, un poet cu contract legal şi pe durată nedeterminată cu limba şi literatura română, profesor venerabil, om cu cetăţenia Cerului în respiraţie, un fel de fiinţă „celesterrată” în relaţia sa cu ceilalţi, iertată să-mi fie această sintagmă. Domnul profesor s-a născut întrun sat prahovean. Sub alt Cer, cum s-ar zice. Acum mai bine de cinci decenii s-a ţintuit la Ţinteşti, la Buzău. În curând, pe 4 decembrie 2010, dacă nu mă înşel, aniversează 50 de ani de când acesta i-a oferit soţiei sale, doamna Ioana, verigheta infinitului albastru şi înalt de Ţinteşti. Scriu aceste rânduri cu un uşor accent de frustrare. Constat că eu nu mi-am iubit satul natal cum îşi iubeşte domnul profesor satul care l-a adoptat necondiţionat, pentru care a făcut tot ce poate face un om deosebit, sincer, corect, subiectiv şi obiectiv în egală măsură, în cele din urmă fiind declarat „Cetăţean de Onoare” al localităţii. Pe scurt, domnul Stelian Grigore a adus cu el, la Ţinteşti, Cerul copilăriei sale, un Cer senin tot timpul, înalt şi sfânt. Cum să nu preţuieşti un astfel de om, cum să nu crezi că Cerul are rădăcini în pământ şi că pământul e o prelungire a Cerului? Mă înclin în faţa unui astfel de om şi sunt convins că din risipa sa spirituală şi sufletească cernută peste noi tot timpul, prin aceste mori ale văzduhului, nu vom albi zadarnic la tâmple.” (Marin Ifrim, prefaţă la „Dor şi Dor“, Editura Lorilav, Buzău, 2010)
* * *
Dl prof. Stelian Grigore este un exemplu deja notoriu că dascălii ar putea să se dedice mult mai mult scrisului şi conservării memoriei comunităţilor în al căror epicentru intelectual şi cultural locuiesc, indiferent că fac literatură ori eseistică şi indijerent de ecoul trudei lor în labirintul aprecierilor critice imediate. îndrăznesc să spun, prin încurajarea unor astjel de demersuri literar-didactice, că există o categorie intelectuală mai presus de marii scriitori, o clasă de elită din care face parte şi dl. Stelian Grigore, în faţa căreia toate orgoliile şi pretinsele superiorităţi estetice pălesc şi care atrage,în schimb, respectul nostru necondiţionat. În faţa lui Aron Pumnul, Bădiţa Vasile, Domnu Trandafir ş.a.m.d., oameni de meserie mari educatori, probabil şi ei cu petele lor solare mai mult sau mai puţin vizibile, te înclini obligatoriu fie că te numeştiEminescu, Creangă, Sadoveanu. (Nistor Tănăsescu, Postfaţă „Păsăretul“, Ed. Panfilius, Iaşi, 2006)
* * *
Cu volumul „Un altar pentru tatăl meu”, Stelian Grigore încalcă legile nescrise ale dăscăliei. Adică scrie curat româneşte, încărcat de nobleţea fiinţei Domniei Sale pentru noi toţi, ceilalţi. „întâi a fost Cuvântul,/ Cuvântul ziditor/ Al tuturor/ Celor ce se văd/ Şi nu se văd./ Cuvântul e lumina vieţii,/Cuvântul este pretutindeni:/ în noi,/ Lângă noi/ Deasupra noastră,/ Cuvântul este al meu,/ Al tău,/ Al tuturor,/ Cuvântul este/ Tatăl nostru din cer,/ Noi suntem fiii Cuvântului” (Fiii Cuvântului). Vă mărturisesc faptul că atâtea texte de pretinşi poeţi am citit încât limpezimea de cristal a acestui poem am curajul să afirm că reprezintă un status-quo al iertării nepărtinitoare. Stelian Grigore, Omul şi Profesorul, nu se dezminte şi ne recompune o strategie umilitor-ironică, suav-apodictică asupra a ceea ce înseamnă mesaj şi dăruire. (Dumitru Ion Dincă, „Stelian Grigore – Dascălul şi animatorul cultural, dar şi poetul de aleasă vibraţie sufletească”, în „Opinia”/ 13 noiembrie 2007, p. 6)
Selecție realizată de Nistor Tănăsescu
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania