Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Scriitori și publiciști botoșăneni. VALENTIN COŞEREANU

valentin cosereanuFoto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)

COŞEREANU, VALENTIN

n. 26 apr. 1950, com. Ţigănaşi, jud. Iaşi

Istoric literar, cercetător. A absolvit şcoala primară (1957-1961), gimnaziul (1961-1965) şi liceul (1965-1969) în comuna Murgeni, jud. Vaslui, Facultatea de Filologie, secţia română- franceză, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi (1969-1976); doctorat în filologie, Universitatea de Vest din Timişoara, cu teza – Eminescu – realitate şi sublimare poetică (2008).

A funcţionat ca director al Clubului Tineretului din Vaslui (1976-1978), profesor de limba franceză la Şcoala Generală de Muzică şi Arte Plastice Botoşani, profesor de limba şi literatura română la Liceul „A.T.Laurian” Botoşani, Şcoala Generală Orăşeni Vale şi Şcoala Generală nr. 4 din Botoşani (1978-1981); muzeograf la Complexul Muzeistic Ipoteşti (1981-1993), director al Memorialului Ipoteşti. Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” (1992-2009), cercetător ştiinţific în cadrul aceleiaşi instituţii. A făcut eforturi susţinute (emisiuni radio şi TV, demersuri la Ministerul Culturii etc.) pentru realizarea unei Biblioteci Naţionale de Poezie, pentru restaurarea casei memoriale şi a bisericuţei familiei Eminovici, pentru înfiinţarea unui centru de creaţie destinat poeţilor, muzicienilor şi artiştilor plastici; a realizat o importantă colecţie de facsimile a manuscriselor eminesciene ale căror originale se află la Biblioteca Academiei Române; a desfăşurat activitate de cercetare şi publicistică, colaborând la diverse periodice: Ateneu, Caiete botoşănene, Caiete critice, Clopotul, Cronica, Dacia literară, Forum cultural, Hyperion-caiete botoşănene (red. asociat), Oglinda literară, Orizont, Teatrul azi ş.a., cu versuri, recenzii, eseuri, cronici teatrale, studii şi comentarii (în serial): Eminescu despre Ipoteşti, Realitate şi transfigurări, O bibliotecă exhaustivă Eminescu, Eminesciana, Caiete Eminescu, Eminescu–niveluri de sublimare poetică. Premiat pentru proiectul de realizare a Bibliotecii de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Centrului Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Brevet şi Medalia comemorativă ,,150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”, 2000, Medalia Meritul Cultural cl. I, febr. 2004.

OPERA: Volumele Ipoteşti. Casa memorială „Mihai Eminescu” (Bucureşti: Sport-Turism, 1989) şi Eminescu – Ipoteşti – Eminescu (Iaşi: Cronica, 1995; ed. a 2-a, Iaşi: Junimea, 1999; ed. a 3-a, Ipoteşti: Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, 2000) încearcă să prezinte într-o lumină nouă istoria Ipoteştilor, avatarurile proprietăţilor stăpânite de familia Eminovici şi să aducă noi precizări în legătură cu demolarea vechii clădiri, autentice, şi reconstituirea acesteia, devenită astăzi un loc de pelerinaj al tuturor iubitorilor de poezie şi de frumos; cartea Constantin Noica şi aventura facsimilării „Caietelor Eminescu” (Bucureşti: Muzeul Literaturii Române, 1997) relatează povestea realizării acestui monument al culturii româneşti, greutăţile întămpinate şi satisfacţiile împlinite la finalizarea unui act de o responsabilitate majoră; Jurnal cu Noica despre manuscrisele Eminescu (Gura Humorului: Terra Design, 2005), Ipoteşti sau realitatea poeziei/ Ipoteşti ou la réalité de la poésie (Ipoteşti: Memorialul Ipoteşti, Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”; Gura Humorului: Terra Design, 2007), Eminescu – realitate şi sublimare poetică (Bucureşti: Editura Muzeului Literaturii Române, 2010).

REFERINŢE:

IOSUB,N. Mihai Eminescu la Botoşani. – Botoşani: Axa, 2004; 100 PERSONALITĂŢI contemporane botoşănene. – Botoşani: GrafikArt, 2006; MANOLACHE,S. De la Cucorăni la Eminescu: monografie ilustrată. – Botoşani: Axa, 2007.

*

RUSU,M.N. Efigia poetului, Săptămâna, nr. 29, 1989; ORNEA,Z. O monografie despre Ipoteşti, România literară, nr. 15, 1996; VASILESCU,I. „Eminescu – Ipoteşti – Eminescu”, Dacia literară (serie nouă), nr. 2, 1996; CÂNTEC,O. La Ipoteşti, singura colecţie completă de facsimile Eminescu, Evenimentul (Iaşi), 1 mart. 1997; COŞEREANU,V. „Constantin Noica şi aventura facsimilării manuscriselor eminesciene”, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 3, 1997; ROTARU,O. Facsimilarea manuscriselor eminesciene, Azi, supl. lit., nr. 8, 1997; TURTUREANU,N. În matca adevărului, Cronica, nr. 1-2, 1997; BĂDĂRĂU,G. „Constantin Noica şi aventura facsimilării…”, Convorbiri literare, nr. 10, 1999; COROIU,C. „Eminescu, Ipoteşti, Eminescu”, Adevărul literar şi artistic, nr. 495, 1999; IANCU,V. Din Programul de cercetare al Memorialului Ipoteşti. Sacralitatea unui spaţiu, Cronica, nr. 11, 1999; DAMIAN,TH. Valentin Coşereanu – “Eminescu, Ipoteşti, Eminescu” (ed. a 2-a, 1999), Lumină Lină, nr. 4, 2000; COROIU,C. Ipoteşti, memorie recuperată, Kitej-grad, nr. 6/7, 2007; MALAMEN,I. Ipoteştiul ar trebui pus sub un clopot de sticlă.Valentin Coşereanu …, Cultura, nr. 6, 2007; ŢARĂLUNGĂ,E. „Ipoteşti sau realitatea poeziei”, Viaţa Românească, nr. 10, 2007; GÂRBEA,H. Literele investite cu puteri magice, Luceafărul de dimineaţă, nr. 8, 2008.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Sincere felicitari si LA MULTI ANI d-lui Valentin Cosereanu!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania