Primit pentru publicare: 13 Ian. 2022
Autor: Zenovia ZAMFIR
Editor: Ion Istrate
© Zenovia Zamfir, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)
Delta Dunării cu frumusețea ei sălbatică, cu zonele mirifice și satele pescărești în care se mai păstrează stilul de odinioară , te chemă și te încântă , te îmbie și te alintă cu liniștea ei de săvârșită. Aici oameni trăiec în armonie cu paradisul care îi înconjoară , câștigându-și existența din apele Dunării prin pescuit , creșterea animalelor, din recoltatea stufului iar în ultimii ani din turism. Aici în oaza de liniște și comuniune cu întrega creație divină, Olga Văduva ( Grigorov ) ne-a invitat la ” o clipă pentru eternitate ” într-o tabără de neuitat.Veniți din toate culțurile țării, în zi de vară fierbinte, în perioada de aparentă relaxare pandemică, ne-am strâns puternic în brațe și ne-am împărtășit cu nesaț din ” cupa iubirii ” de cuvânt, de prietenie, de frumos , de semenii, de cânt și poezie. Poate mai mult ca oricând , în aceste vremuri de restriște, o tabără de creație este trăită și simțită de toți participanți ca o binecuvântare. Acum când retrăiesc acele momente frumoase înțeleg de cât curaj a fost nevoie, câtă muncă și efort a depus Olga, um om minunat, special pot spune, pe care am cunoscut-o la Buzău, la un eveniment cultural deosebit organizat de domnul Nicolae Mușat. Chiar dacă vremurile pe care le trăim cu toții, în prezent, par cu totul noi, nemaiauzite și nemaiîntâlnite, prin suferințele grele ale celor care sunt afectați nu trebuie să ne speriem, să ne îndepărtăm unii de ceilalți, cred că trebuie să ne păstrăm credința și nădejdea în ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfinților Săi ! În aceste vremuri dificile trebuie să avem curaj, răbdare, credinţă, iubire, să fim milostivi şi de mare ajutor pentru cei din jurul nostru. Aflată la vârsta maturității, Olga Grigorov are multe pasiuni: cititul, dansul, pescuitul, drumeţiile, muzica dar şi o preocupare constantă, aceea de a – şi ajuta semenii. Înzestrată de Dumnezeu cu harul prieteniei, dăruită cu talentul scrisului , de – a lungul anilor, Olga s-a dovedit un bun organizator de evenimente culturale, manifestări sociale, o cunoscătoare a tradițiilor și obiceiurilor din Tulcea dar și din perimetrul Dobrogei. Este un Om care răspândește cu multă generozitate, iubire și bucurie în jurul său. Bucuria se naşte în inima omului, din sufletul său şi este legată de virtuţile creştine ale acestuia : credinţa, nădejdea şi dragostea, iar Sfânta Scriptură spune că mai mare dintre acestea este dragostea.Cuvine- se cu adevărat să spunem :”Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea vine din suflet şi lumina vine din inima fiecăruia!” Să deschidem larg fereastra sufletului nostru să intre lumina din belşug, să intre lumină ,să devenim făpturi de lumină, să devenim soli ai luminii, să avem sufletul ca o floare care se înalță spre lumina dumnezeiască. Să ascultăm glasul Evangheliei și să împlinim cuvintele Mântuitorului: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate pe vârf de munte să se ascundă; nici nu aprinde cineva făclie și o pune sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl Vostru Cel din ceruri. (Matei 5, 14, 16) Intraţi în taină în cămăruţa luminată a sufletului şi veţi descoperi lucruri despre care nu ştiați că există. Bucuria provine din trăirile noastre spirituale, această bucurie aduce cu sine pacea sufletului, acea pace care este fundamentul tuturor trăirilor şi faptelor noastre. Pacea sufletului există în noi,ea este strîns legată de o stare lăuntrică de bucurie şi este precedată întotdeauna de apariţia virtuţilor nobile cum ar fi: smerenia, dragostea, credinţa, bunătatea . Multă bucurie și pace am trăit împreună cu colegii scriitori în luna iulie, la Dunavățul de Jos (Tulcea), în tabăra organizată de Olga Văduva (Grigorov). Fiecare zi a fost o sărbătoare, fiecare moment a fost o încântare, fiecare ne-am pregătit trupește și sufletește pentru un mare eveniment cultural cu ample rezonanțe la nivel național. A fost cultură, a fost aventură într-un ținut de poveste, o plimbare pe canalele aproape sălbatice de pe brațul Sfântul Gheorghe unde poienile de nuferi se adapă în apa Dunării este un dar minunat. Cu toți am trăit, cu intensitate maximă momentele frumoase pregătite de Olga. În prima zi au fost prezentările și festivitatea de decernare a diplomelor. Emoțiile au fost estompate de reprizele muzicale oferite de maestrul Ion Crețan, melodiile sale au mers cum se spune la suflet. Îmbrăcați în costume tradiționale, specifice zonelor de unde veneau, participanți au oferit o adevărată lecție de patriotism local. Cuvinte alese și gânduri frumoase au fost rostite cu multă demnitate și responsabilitate. M-am revăzut cu oameni dragi, prieteni buni, am cunoscut scriitori consacrați, am legat prieteni, ne-am delectat cu produse specifice Deltei Dunării. Ziua s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie, cu multă muzică și voie bună. Dansul și horele populare au scos pe toată lumea pe ringul de dans improvizat dar destul de spațios. La un ” pahar de veșnicie ”, toată lumea s-a simțit bine. Trebuie să subliniez că locația aleasă, cele două pensiuni în care am fost cazați sunt foarte frumoase , moderne , cu piscine și terase mari. Și pentru acest detaliu, Olga trebuie felicitată. Ziua a doua a debutat cu zâmbete și multă veselie. La un semn s-a deschis calea și două șalupe mari au acostat lângă pontonul unde ne delectam cu câteva glume spuse de finul Vasile Bele. Deși am fost de mai multe ori în zona Dunării nu am ajuns la o plimabare cu barca. Pentru mine și mulți alții din grup a fost o clipă de mult așteptată. Cu siguranță cel mai mare spectacol oferit de Deltă este cel dat de păsări, diferite specii de rațe și gâște, stârci, egrete, lebede, cormorani, pescăruși și alte păsări specifice zonelor umede, în Deltă se întâlnesc și specii mai rare și mai puțin prezente în alte zone din România, cum ar fi țigănușul, lopătarul, ciocântorsul, piciorongul. Pe marginea canalelor se întâlnesc o mare varietate de nuferi, albi sau galbeni, care sunt spectaculoși în perioada de înflorire, între lunile iunie și septembrie. Peste 50% din speciile de păsări din Europa se regăsesc în Deltă, tot aici găsim pelicanul creț care este cea mai mare pasăre din Europa și pânțărașul care este cea mai mică pasăre din România. La un moment dată bărcile s-au oprit într-o zonă cu plajă, într-un loc sălbatic unde Dunărea se unește cu Marea Neagră iar spectacolul oferit călătorului este minunat. Ziua fiind însorită, o baie în apa mării a fost pe placul tuturor. La întoarcere, un covor de nuferi albi a încântat privirile tuturor.Seara a fost cu adevărat mirifică. Muzică și dansuri din perimetrul dobrogean unde sunt cele mai multe naționalități, balade și cântece ” de of și dor ” interpretate magistral de ” Om-ul, tezaur viu ”, Ion Crețan, mâncăruri alese și băuturi fine au întregit o seară de poveste. În ultima zi, ne-am luat la revedere de la prietenii pe care ni i-am făcut aici, ne-am îmbrățișat cu prietenii de odinioară, i-am urat putere și multă sănătate gazdei noastre minunate, Olga și ne-am exprimat dorința ca data viitoare, tabăra să se desfășoare pe mai multe zile, am plecat triști și veseli dacă se poate crede așa ceva. La revedere, tabără dragă, bun venit nostalgie ! Amintirile ne vor fi pansament pentru părerile de rău care ne vor ” da târcoale ”. A fost o tabără plină de locuri frumoase dar și de oameni deosebiți. Ne-am bucurat unii de alții, ne-am împrietenit cu cei pe care i-am întâlnit pentru prima dată, am mărit încă puțin familia Iubitorilor de cuvânt, de credinţă, de frumos . Mulţumim Olga Văduva ( Grigorov ) pentru clipa de veşnicie şi amintirile preţioase !
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania