Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Se transformă universităţile româneşti în centre de activism ideologic şi propagandă în dauna educaţiei?

Primit pentru publicare: 18 Iun. 2020
Autor: Prof. Dr. Ionuț ȚENE, membru U.Z.P.R
Publicat: 19 Iun. 2020
© Ionuț Țene, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Se transformă universităţile româneşti în centre de activism ideologic şi propagandă în dauna educaţiei?

În ultimii ani, universităţile din ţară noastră s-au pliat pe programa unor universităţi occidentale, care au trădat sau eludat ştiinţa şi educaţia în favoarea propagandei, ideologiei şi activismului totalitar de extremă stângă. Asistăm din 1968 în Occident la o denaturare a educaţiei universitare, care devine o isagogie şi imagologie a neo-marxismului, nişte centre de producţie de activişti şi propagandişti, nu de specialişti. Filosofia lui Marx, Sartre sau Marcuse au sădit în universităţile occidentale fermentul mediocrităţii, propagandei şi ideologiei, devenind producători de activişti robotizaţi doar pe cultura urii de clasă, decât pe dragostea faţă de ştiinţă, cultură şi artă, de formare de cetăţeni integraţi progresului educaţional şi mondial. Se observă deja o decadenţă universitară în centrele occidentale, care prin programe stipendiate inoculează acest stil pseudo-educaţional spre universităţile româneşti, renăscând vechea interogaţie maioresciană a „formelor fără fond”. Universităţile româneşti încep să creeze componente şi compartimente care nu au nicio legătură cu ştiinţa, cultura sau arta, ci cu doar propaganda, ideologia şi activismul deconstructivist, devenind unităţi de producţie şi de produs şomeri tineri, care nu-şi găsesc un loc de muncă sau în societate, căzând astfel pradă anarhismului şi urii de clasă sau de rasă. E de remarcat că există profesori clujeni şi bucureşteni care trag un semnal de alarmă faţă de transformarea universităţilor româneşti în centre de propagandă sau doar în hosting-uri şi softuri digitale fără personalitate, un fel de obiective obturate de realităţile socio-culturale. Universităţile îşi asumă benevol o atitudine de retenţie a bibliografiei oficializante, de excludere a tot ce nu este în canoanele limitării noii „revoluţii culturale”. Ideea troţkistă a revoluţiei permanente a subţiat fundamentele valorice ale universităţilor occidentale. Nu mai primează valoarea, ci propaganda. Notele se dau pe criterii ideologice ca în anii 1950, nu pe bună şi corecta asimilare a ştiinţei. Profesorul clujean Adrian Papahagi contrază politizarea ideologică a conducerii UBB. ”Studiile zise de gen sunt o impostură intelectuală, care a înlocuit materii serioase în universități. Ideologia de gen e sexo-marxism, resentiment, perversitate și reducerea sau instrumentarea ideologică a studiilor umaniste: am obosit să explic asta. Nu sunt pentru interdicții, nu consider că există studii tabu, iar universitățile n-au decât să se autodistrugă și să devină școli de activiști ai ideologiei stângiste, dacă asta vor. Câtă vreme funcționează pe banii statului, e totuși cam ipocrit să se plângă că statul reglementează diverse chestii. De pildă, nu sunt permise discipline care ar studia teze rasiste (superioritatea intelectuală a membrilor unei rase sau a alteia, de pildă). La fel, se pot interzice conținuturi considerate nocive care, dincolo de orice adevăr științific, le explică tinerilor că, dacă așa vor, bărbații sunt femei sau te miri ce altceva. De asemenea, statul reglementează materii și aprobă linii de studiu. Când ai redus latina la o oră pe săptămână în clasa a VIII-a, ai decis practic dispariția latinei din învățământul secundar, cu repercusiuni în cel universitar. Școala nu e independentă de nimic (socialiștii ar trebui să fie primii care să știe asta, că tot ne predică ei dominația socialului), ci e teren perpetuu de luptă politică și intelectuală (sau ideologică, în termenii stângii). Acum: eu aș vrea numai școli private, libere să predea ce doresc, fără nicio reglementare statală, ale căror diplome să valoreze exact atât cât valorează tinerii care le posedă. Mi-ar plăcea mult să predau într-un colegiu mic și selectiv, axat pe studiul marilor cărți, dar el nu există în România, fiindcă nu avem o clasă de mijloc suficient de bogată și de rafinată ca să susțină așa ceva. Cum însă predau într-o mare universitate, îmi văd de treaba mea: filologia medievală și studiul câtorva mari autori din secolele VI-XVII. Nu îmi mai fac mari iluzii privind mersul lumii: mențin doar aprinsă candela vechiului tip de erudiție, în caz că mai vrea cineva să-și ia lumina de aici”, este de părere Adrian Papahagi.

Un alt profesor, de data aceasta din Bucureşti trage un semnal de alarmă faţă de facultăţile de ştiinţe politice, care se transformă într-un fel de centre de propagandă şi ideologie, în maniera Academiei „Ştefan Gheorghiu” a PCR. Cătălin Avramescu, arată că nu toate cadrele didactice împărtășesc opinia conducerii instituției privind ideologizarea universitară în dauna libertăţii şi constituţiei. ”Aceste „programe” sunt o rușine pentru spațiul universitar. Nu e de mirare că după ce a introdus asemenea făcături, Universitatea București a căzut peste 300 de locuri în topurile universităților. Asemenea „cursuri” nu trebuiau niciodată acreditate… „Masteratele” despre „identitatea de gen” nu sunt altceva decât exerciții în pseudo-știință, delir ideologic combinat cu viziuni de tipul Baba Vanga. Aceste „programe” sunt o rușine pentru spațiul universitar. Nu e de mirare că după ce a introdus asemenea făcături, Universitatea București a căzut peste 300 de locuri în topurile universităților. Asemenea „cursuri” nu trebuiau niciodată acreditate.Pe ușa facultății la care predau scrie Științe Politice. De ani de zile acolo se fac cursuri de „egalitate de șanse” și altele asemenea, fără nici o legătură cu domeniul. S-au scos, la trei mâini, din programă, cursuri fundamentale de teorie politică, politică comparată, istorie politică și istoria ideilor politice, filozofie politică, etică, etc. Avem absolvenți care nu au deschis o carte din autorii clasici.Suficient. Este cazul să revenim la normalitate”. Dreptul la diferenţă este interzis în univerităţi? Contează acum doar un punct de vedere care cenzurează pe toate celelalte? Aceste semnale de alarmă sunt anticorpii unui organism infectat de propagandă, ideologie, activism politic din cadrul universităţilor româneşti, care se prăbuşesc în clasamentele globale pentru că nu reuşesc să facă diferenţa între cunoaştere şi agitaţie, între valoare şi non-valoare, între creaţie şi vid. Universităţile româneşti nu pot deveni laboratoare sau pepiniere de activişti agitaţi şi inculţi, care nu-şi găsesc locul într-o societate modernă şi progresistă. Cenzura ideologică frânează creativitatea şi libertatea universitară, fapt care produce în timp o prăbuşire a ierarhiilor valorice şi a educaţiei generale, o distopie ca în Cambodgia lui Pol Pot, China maoistă sau Cuba lui Castro, cu consecinţe dezastruoase pentru evoluţia civilizaţiei şi democraţiei. Educaţia nu este apanajul ideologiei şi propagandei promovate, instrumente folosite în general de cei mediocri, care nu reuşesc să înţeleagă epistemologia.

Ionuţ Ţene