Semen Vivacitas

MIHAI DRĂGUȚU,
un simbol al echilibrului,
un caier din care toarcem firul valorilor sociale

Viața trebuie să ne-o trăim în echilibru, pentru că altfel ne îndepărtăm de propriul țel, acela de a fi fericiți. Pentru a fi fericiți, adică mulțumiți de ceea ce facem, trebuie să nu acceptăm neputința, lucru ce mai presupune și o îmblânzire a semenilor noștri și a relațiilor interumane în comunitatea în care trăim. Armonia, echilibrul din jurul nostru, ne creează condiții pentru a realiza ceea ce ne propunem și, astfel, descoperim că merită să trăim.

Cu ani în urmă, când mi-am elaborat lucrarea de licenţă (un studiu cu un caracter psiho-sociologic: ,,Factori formativi ai personalităţii umane …”), a fost necesar să iau drept etalon pentru observație câteva familii din satul natal (Vorniceni, 1982-1986; familiile: Sârbu, Ursache, Epure, Murarașu, Istrate). Mai târziu, am avut posibilitatea, prin natura muncii, să-mi continui ideile dezvoltate, mai ales, cele ce privesc rolul familiei în formarea ,,felului propriu de a fi” al Omului. Și, bineînţeles, pe măsură ce aveam ocazia unei cunoaşteri aprofundate, luam în atenţie orice entitate socio-umană, care îmi prezenta interes.

Printre aceste ţinte de studiu s-a aflat şi familia Drăguţu (Mihai, cu origini în Draxini), ocazia fiindu-mi oferită de o adunare la o secție de ţesături de la o fostă mare întreprindere botoșăneană, când s-a discutat şi s-au enunțat opinii despre Manuela Drăguţu (Zarug prin căsătorie). Doamna ingineră urma să fie promovată în funcție, de nivel superior celei pe care o îndeplinea, cu răspunderi în organizarea și coordonarea muncii la o altă întreprindere şi pentru aceasta era nevoie de aprecierea şi recomandarea colectivului în care lucra. Un obicei al vremii!

Aşa am descoperit o familie, cu adânci rădăcini, de oameni gospodari şi serioşi în a-şi respecta un ,,vivendum et operandum principia”. O familie a echilibrului şi a tenacităţii în continuă evoluţie, ca trăsături conturate de-a lungul a peste o sută de ani, cu misia de a transmite un ,,modus vivendi” generaţiilor de azi şi celor viitoare.

De la Drăguţu Nicolae, zis Nicu (tatăl autorului), din secolul trecut, dogarul satului, lucrător al pământului pe care l-a moştenit din adâncurile vremii, la nepoții și strănepoții săi din zilele de astăzi, care au pus în mișcare bunuri și activități atât de importante și necesare vieții pe meleagurile Botoșanilor, o linie ascendentă cu o stabilitate clară a sensului logic cum că familia este baza societăţii umane şi că omul trece prin viaţă cu o anume poruncă pentru a lăsa fapte utile şi trainice în faţa vestigiilor vremii, în realitatea obiectivă, inclusiv construcția unor relații sociale trainice, de la activităţi simple şi necesare semenilor, cum erau cele de dogărie, la cele de a crea şi asigura mijloace de existenţă pentru sute de familii, cum e întreprinderea pe care o coordonează Manuela, fiica domnului Mihai Drăguţu.

Toate acestea sunt dovada unei educații solide, în familie, de decenii întregi.

Ca produs al acestui obicei de a trăi, autorul acestei cărți, Domnul Mihai Draguţu, s-a născut la 18 noiembrie 1924, în Coșula Botoșanilor, atunci când a răcnit din toți rărunchi, încât nașa s-a speriat, a răsunat întreaga biserică, iar vocea puternică a viitorului condeier a ajuns până dincolo de sat. Așa e! La început, după ce vezi lumina din această lume, înveți să tragi aer și să-l expiri, faci zgomot puternic pentru a-ți semnala prezența, apuci și mănânci orice, înveți să mergi, să citești și să scrii și, apoi, pe măsură ce dai la o parte zi cu zi, trăiești experiențe utile, uneori mai puțin plăcute, înveți să te ridici și să cazi. Domnul Drăguțu a învățat numai să se ridice! Întocmai ca la vechii romani, când în spatele învingătorului se afla mereu cineva care îi șoptea ,,Cave ne cadas!”, de fapt, un avertisment de ,,bona fide” (de bună credinţă), atitudine și comportament atât de importante în viața socială.

A învățat să se ridice începând cu anii de școală primară, frecventarea și absolvirea cursurilor Liceului ,,Ghica Voievod” din Dorohoi, apoi parcurgerea studiilor superioare la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, licenţiat în Drept, la care se adaugă doi ani la Şcoala de ofiţeri din Bucureşti. Perseverent în actul învăţăturii, cunoştinţele dobândite i-au dat competenţe sporite şi i-au conturat trăsăturile unei personalităţi demne în societate, ca un bun slujbaș al statului.

Cadru activ în corpul ofiţerilor Ministerului de Interne a trecut în rezervă cu gradul de colonel, dar, cum spiritul energic nu l-a părăsit, și-a continuat activitatea ca jurist încă 25 de ani.

Fire activă, cu o dominantă a spiritului datoriei față de obște, nici onorabila vârstă de 89 de ani, nu-l impiedică să rezolve sarcini destul de complexe, care necesită efort continuu, cum ar fi cele de preşedinte al Filialei Botoșani a Veteranilor de Război (M.A.I.) şi prim-vicepreşedinte al Filialei Judeţene Botoşani a Cultului Eroilor.

Sacrificiul voluntar, dăruirea şi perseverenţa muncii desfăşurate de-a lungul anilor, în diferite planuri ale vieţii sociale, i-au fost răsplătite prin recunoştinţa autorităţilor statului (M.A.I., Prefectura şi Primăria Botoşani), a conducerilor unor organizaţii (A.N.V.R., A.N.C.R.R., Cultul Eroilor) cu: Decoraţia ,,BĂRBĂŢIE ŞI CREDINŢĂ ÎN GRAD DE CAVALER PENTRU MILITARI” (în 2012) şi un număr de 37 diplome primite în perioada 1980-2013.

Bogata experiență de viață, de la copilărie până la cele prezente, cu dar de la natură de a reține și exterioriza trăirile, i-a dat imboldul de a scrie, publicând carte după carte: ,,Urmaşii plăieşilor lui Ştefan cel Mare”, Ed. Paco, Bucureşti, 2009; ,,Slavă şi recunoştinţă eroilor neamului”, Ed. Paco, Bucureşti, 2009; ,,Diamantele timpurilor”, Ed. Quadrat, Botoşani, 2010; ,,Scurte însemnări din viaţa unui om”, Ed. Quadrat, Botoşani, 2010; ,,La Voroneţ bat clopotele pentru eroii neamului”, Ed. Pro Transilvania, 2012 precum și această carte ,,Kynegetikos pe meleagurile Țării de Sus – Botoșani”, Ed. Agata, Botoşani, 2013. În același timp, în plan publicistic a scris numeroase articole (1971- 2013) în ,,Gazeta Miliţei”, la ,,Clopotul”, în revistele ,,Veteranul” și ,,Luceafărul”.

Le-a dat curs la toate, pentru că, după Domnia Sa, ,,Viaţa, în raport cu existenţa, este foarte scurtă şi trebuie trăită frumos şi constructiv şi omul să lase ceva după el, spre a nu face neamul şi familia de râs.”, iar ,,munca şi educaţia trebuie făcute cu inimă de român, patriot şi bun creştin.”.

Patriot, vânător (ca sport și pasiune) și scriitor, cam acestea sunt cele trei linii majore care-l definesc pe Mihai Drăguțu, fiecare componentă cu trăsăturile sale specifice. Patriot este pentru că așa-i firea din genă strămoșească. Vânător s-a visat de mic, de pe vremea când ședea în plină iarnă la poartă, bocnă de frig, numai să vadă și să audă salvele puștilor de vânătoare, la Iordan. Priceperile de anchetator se arătau de mic, de la prima anchetă la care a participat în mod neoficial, unde obiectul cu care a fost săvârșită fapta penală a fost baltagul. De aici, prin osmoză sadoveniană, și talentul de povestitor și scriitor de a ne relata cu multă atenție și răbdare fapte și întâmplări trăite.

Toate acestea definesc firea sensibilă a autorului, pe care o poți înțelege după întreaga lectură a scriiturilor Domniei Sale. În ele descoperim sensibilitatea care-l caracterizează, percepută din relatarea emoțiilor trăite atunci când primea bomboane sau ,,culegea buruian cu coșarca”. Acum, totul pare a fi o banalitate, dar timpul va trece și aceste informații vor căpăta valoare, peste ani, când stră.. strănepoții vor gusta bomboane și vor culege buruian doar online.

Cartea de față, precum și celelalte mai dinainte publicate, lecturându-le, le-am găsit interesante și aș spune, pentru mine, au valoare. Mă impresionează! Eu am găsit aici oameni pe care i-am cunoscut și le știu ,,năravurile”, am găsit descrise fapte și întâmplări pe care le-am văzut, uneori fiind implicat, direct sau indirect, și pe care le-am categorisit, la timpul potrivit, după propriile mele judecăți de valoare. Sunt opinii și atitudini, fie că le-am exteriorizat, fie că le-am macerat în memorie, pe care le descopăr că au un corespondent în cele ale domnului Mihai Drăguțu.

Scrisul Domniei Sale nu este de excepție, cărțile nu sunt deosebite, nici în literatură, nici ca memorialistico – monografice. Dar faptul că ceea ce a trăit și a gândit o viață, acumulând o bogată experiență prin muncă și fapte și, toate acestea, să fie transpuse pe hârtie, fără prea multă ficțiune, cu o sinceritate specifică unui Om integru, este un dar ceresc. Și aceasta înseamnă că tot ce-a scris Mihai Drăguțu are valoare. Este un talent pe care orice om îl are, dar nu toți au putința să-l valorifice!

Cărțile domnului Mihai Drăguțu sunt expresia vie a unui mod propriu de a vedea și a chibzui asupra rostului existenței umane, pe care dacă le lecturăm, ne smulge din nevoioșetura de zi cu zi, dându-ne vigoarea necesară de a ne recupera libertatea pentru a realiza ceva de care să fim mulțumiți.

Să muncim cu sens! Aceasta ne va face să fim fericiți!… este îndemnul autorului acestei cărți, Mihai Drăguțu, o sămânță a longevității.

Ion Istrate,
Botoșani, 18 nov.2013