Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Academia Hiperboreană, la prima activitate științifică

Autor: Evenimente

Academia BoreanaACADEMIA HIPERBOREANA BOTOSANI

Luni, 19 mai 2014, începând cu ora 18

„ Sensuri ale Valorilor ”

Dezbaterea se va desfășura în manieră liberă, în cerc închis (fără public), în sala Fondului Documentar Eminescu al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, (Calea Națională nr. 64) și va fi moderată de către  prof. dr. CIPRIAN ȘOPTICĂ.

Cu același prilej va avea loc și o prezentare în avanpremieră a volumului „Gândirea dogmatică în gnoseologia lui Lucian Blaga”, autor Ciprian Șoptică, realizată de către domnul profesor PetruțPârvescu.

Fondatorii Academiei Hiperboreene și invitații, prin intervenții, vor încerca o definire cât mai cuprinzătoare a termenului de valoare, o clasificare a sensurilor acestuia și extragerea unei liste de valori cât mai larg acceptate…,  eventual universal valabile, cu scopul de a contura o ierarhie sau o tablă de valori, care să ne individualizeze în ansamblul civilizațiilor umane.

O posibilă finalitate s-ar putea atinge și prin luarea în seamă a opiniilor și sugestiilor care vor fi primite la adresa menționată, dacă tema pusă în discuție  va trezi interes și atracție, încât membrii fondatori și invitații să o transpună într-o formă oratorică  adecvată receptării de către publicul larg (discurs, conferință, dezbatere), pe care Academia să o promoveze ca atare.

Perspectivele de argumentare pot fi științifice (filosofice, istorice, biologice), profesionale (educative, psihologice, estetice),  sau pur si simplu umane (umaniste) o perspectivă a omului de rând.

Rubrica: EvenimenteAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu