Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Serbia – model de onestitate

    Autor: Gruia COJOCARU
    Primit pentru publicare: 27 Mart. 2022
    Editor: Ion ISTRATE
    Copyright: © 2022 Gruia Cojocaru, © 2022 luceafarul.net
    © 2022 by Agata
    Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
    Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
    NB
    Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


     

    Motto: ,,Serbia nu va uita niciodată că Federația Rusă în 2015, cu dreptul de veto în Consiliul de Securitate (ONU), a împiedicat adoptarea unei rezoluții conform căreia poporul sârb ar fi fost proclamat primul popor din istorie vinovat de genocid.” (Aleksandar Vulin – Ministru  de Interne sârb)

    Dac-ar fi fost o percepție individuală într-un ocean ostil, aș fi salutat declarația ministrului sârb, dar nu i-aș fi dat încărcătură suplimentară de sens. Dar intră într-o coerență statală prin vocea președintelui Aleksandar Vučić  , care a ținut să precizeze că sârbii ,,nu uită că rușii au susținut integritatea noastră teritorială în cadrul Națiunilor Unite”, deoarece au refuzat să recunoască   independența Kosovo. De asemenea, președintele Parlamentului sârb, Ivica Dačić   a denunțat ,,isteria anti-rusă”. Cât despre populație, mitingurile pro-Moscova – care frecvent au adunat mii și chiar zeci de mii de sârbi, scandând ,,împotriva guvernului nazist de la Kiev” – ilustrează o fațetă a realității căreia refuzăm să-i revelăm cauzele, dacă ne regăsim în spațiul geopolitic anglo-american…

    Nu judec corectitudinea Belgradului în perceperea afacerii conflictuale din Ucraina!  Totuși, când vezi că Ursul e pus la zid de un Vest care poate să-ți creeze probleme majore și ție,  recunoștința  asumată statal pentru entitatea răsăriteană e surprinzătoare. Sârbii știu că aliniindu-se în corul antirusesc pot avea avantaje cu duiumul, dar refuză târgul pentru că au încrâncenare, consecvență, credință și un fanatism nobil. În spiritul epocii, aș fi zis că-i caracter, dar nu-i vorba de asta… E mai mult – neputința abandonării camaradului, expresie a onestității! Și Novak Đoković ar fi avut niște milioane de dolari în tolbă și cimentarea gloriei, dacă adopta partitura cerută de dictatura medicală. Dar e sârb, n-a putut accepta jocul mondial al ipocriziei! (Uneori, fără să te fi născut sub un tricolor în colori pan-slave, te întrebi (poate) de ce n-ai mers pe un alt drum, care se prefigura lin, fără riscuri suplimentare… dar ai ales altfel. Regreți apoi ori jubilezi absent, contemplând dansul hazardului către sfârșitul timpului tău? Nu știu, ’om vedea!)

    Oare întâmplător, în Evul Mediu, războinicii redutabili ai Imperiului Otoman erau sârbii, proveniți din sistemul Devsirme (Copiii lui Allah, ienicerii, selectați din teritoriile ocupate, crescuți în spiritul războiului)?! Prin robustețea fizică, sârbii constituiau o atracție pentru otomani, însă dârzenia neclintită, slujirea necondiționată a cauzei care le-a fost imprimată erau argumentele cheie ce le sporeau faima. (Pe evrei, în schimb, otomanii nu-i recrutau niciodată, deși erau luptători destoinici, cu inteligență peste medie. Aveau un singur cusur – schimbau barca dacă apărea o fisură în construcție. Parcă mai cunoaștem o națiune cu veleități similare, dovedite din plin (nu doar) în secolul XX?!… Ei, să fie!)

    … 27 Martie 2022 ! Nu uit de Basarabia, deși Unirea cu Regatul României – consfințită în Sfatul Țării la 27 Martie 1918 – coboară parcă dintr-un timp magic, pierdut. Nu uit, dar sunt român până-n străfunduri și-mi asum mizeriile și lașitățile semenilor. Le am și eu pe-ale mele, trăiesc cu ele, le iubesc pătimaș și mi-mi repugnă la fel de violent ca cele ale nației în care viețuiesc. Când văd însă la alții elemente de verticalitate statală, nu caut să defăimez pentru că așa bate lumina de la Răsărit ori de la Apus, ci apreciez onest sacrificiul asumat. Serbia suferă pentru dreptul de a nu adopta o politică de sancțiuni la adresa Federației Ruse! Firește că noi n-avem nici un motiv să fim filoruși – 1812 și 1940 nu se pot șterge! –, însă putem să înțelegem că  e stupid să îngrădești cuiva alianțele pentru că tu ai antipatii într-o zonă sau alta. Știu că pentru uriașii zilei nu contează ce percepție asupra lumii are o națiune oarecare, obligația pigmeilor e să ia lumină doar de la stăpân… Serbia e un diamant care se șlefuiește în regim propriu, iar dreptul la libertatea exprimării rațiunii statale îi irită pe păstorii democrației.

    Dac-aș ființa într-o lume fără oportunism crescut bălos la porțile duplicității, atitudinea liderilor sârbi aș plasa-o în logica normalității. N-a fost să fie, de aceea Istoria – atât cea de la scară globală, cât și cea din propria-ne găoace – trebuie măsurată prin suma interacțiunilor dezvoltate. Iar Vestul n-a fost tocmai generos cu sârbii si n-aș miza pe amnezie în spațiul slavilor sudici, dacă m-aș întoarce la Campania militară NATO din primăvara lui ’99, cu SUA dirijor atotputernic…

    Da, fiecare culege roadele istoriei personale, doar naivii cochetează cu indignarea.

    …Eram pe punctul de a pune punct, dar știrea că Emmanuel Macron, președintele Franței, vehiculează ideea că SUA ar cam trebui să-și ia catrafusele din Europa – că, vezi Doamne, Europa e capabilă să se descurce militar (și) fără Unchiul Sam – mi-a arătat o față jucăușă din oglinda onestității. Lăsăm Primul Război Mondial, acolo contribuția SUA a fost decisivă, măcar că Franța n-a fost jalnică. În cel de-al doilea însă, Franța – expresia penibilului în apogeu – a fost acceptată  lângă masa bogaților de un gentleman, Franklin D. Roosevelt, sub ironiile lui Winston Churchill și îngăduința ostilă a lui Iosif Stalin. Nici un președinte francez n-are dreptul moral de a uita favorul american, chiar dacă rațiunile electorale sunt presante!

    Da, în lumea occidentală memoria e adesea o barieră în evoluție, iar ăst mod de penetrare al realității e îmbrățișat bolnăvicios și în alte spații geografice. Nu în cel sârb! Deocamdată.

    Gruia Cojocaru

          



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5