Zilele trecuta am primit de la poetul Dorel Neamțu volumul de versuri “Albastrele iubiri “, apărut la Editura Tipografia Diacostampet, 2021, având “În loc de prefață “ câteva rânduri semnate de Al. Florin Țene.

  Titlul “Albastrele iubiri “, m-a pus în încurcătură, știind că în vorbirea curent se folosește în sens negativ ”problema e c-am albastră “, însă citind volumul mi-am dat seama că albastru lui Dorel Neamțu este mai aproape de “albastru de Voroneț”, în sensul 
 semnificației culorii albastre care este asociată cu calmul, serenitatea și spiritualitatea. Simbolismul culorilor este însă contradictoriu, așa că albastrul poate reflecta uneori tristețe și singurătate.

Potrivit studiilor științifice, albastrul este culoarea preferata a majorității oamenilor, în special a bărbaților întrucât nuanțele întunecate ale acestuia sunt considerate extrem de masculine și conectate cu semnificații precum succesul, autoritatea și afacerile.

Albastrul este regăsit în ceruri și în ape, in jeansi si in logourile corporatiste. Este o culoare sugerând lentoarea spre deosebire de vigoarea și intensitatea roșului. Dacă albastrul închis inspiră încredere, demnitate și inteligență, cel strălucitor denotă purificare, putere, sprijin și răceală, iar cel deschis, pace, seninătate, spiritualitate și infinitate.

Trebuie subliniat faptul că Dorel Neamțu a primit premiul pentru poezie pe anul 2021  acordat de Liga Scriitorilor Români.

Prezentul volum, în format A5, este un arpegiu al acestor semnificații, fiind structurat în două părți: cele 74 de poeme subdivizate în șase cicluri și “Despre poet ;i poezie “ capitol în care sunt publicate opiniile celor care au scris despre poezia lui Dorel Neamțu. Printre aceștea fiind: Al.Florin Țene, Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Pătrașcu Carmen, Rodica Vasca,  Monica Dușan, Daniela Mârza, Gabriela Stoian Adriana Radu Mocanu, Ileana Firțulescu, Ioan Velica,  Ioan Ovidiu Muntean, Cristi Cristescu,  Mircea M.Ionescu,  Tiberiu Vințan etc.

În poezia lui Dorel Neamțu descoperim frumusețea versului îmbătat de miroase (Zilnic mă nasc ), doruri,(Ași vrea, Mi-e dor ), iubiri (Icoana de mamă ) și porniri impalpabile (Eu sunt păcat ), substanțele voluptoase (Te-ai așezat ), aromirea ”sărutului în noapte”,( în versuri clasice), de efluvii și lumină divină (Dacă aș fi ), inclusiv umbre “turnate” în stil baladesc și ritm amintind de poezia populară.  

Anotimpul iubirii este o vară temperată, fără exces, în care plutește un dor inefabil ce frisonează mai toate poemele, ca și căldura  culorilor din tablourile Renașterii, dar calorică prin intensitatea contemplației.

Poezia lui  Dorel Neamțu trece peste poezia melodia de cameră a lui Ion Pillat,  peste cărturărismul al lui Gh. Tomozei, în concluzie acest volum ne descoperă un poet liric sufletește energic și spiritual reflexiv, făcând din acest raport un adevărat stil,  ale cărui manifestări înclină către un termen sau altul, în diferite proporții. El face o lirică de colecționar, e un Niccolo Niccoli, cu iubire de antichitate, visător, euforic, iubitor de poeme și cu universuri imobile, un poet a cărei legănare inefabilă stă exact în gradul de cultură asimilată adânc, spre a dirija bătăile inimii în ritmul versurilor sale.

Al.Florin Țene