ALBASTRU DE VORONEŢ

• Paşii mei de călător
• Au dat de-un albastru dor,
• Mănăstire ce veghează
• Şi pururi rămâne trează.
• .
• Sfânta, sfânta mănăstire,
• În pământ român zidire,
• Străjuieşte cerului
• Şi fiinţei neamului.
• .
• Mănăstirea cea cu har
• Mai ascunde în altar
• Paşii marelui Ştefan,
• Iubitorul cel de neam.
• .
• Parcă ceru-i mai aproape,
• Lâng-albstru-i ca de ape…
• Sau chiar ochi dumnezeieşti
• Ne privesc de prin fereşti.
• .
• N-are aur şi argint,
• Doar albastru poleit,
• Pe pereţii reci de piatră,
• Lacrimă de sus vărsată.
• .
• N-are averi de mare preţ
• Mănăstirea Voroneţ,
• Dar e-albastră precum nu-i
• Nici albastrul cerului.
• .
• Că şi cerul, până-n zare,
• Mai coboară, mi se pare,
• Şi-mprumută din pereţi
• Albastru de Voroneţ.
• .
• Chiar şi Domnul, de-a uitat,
• Albastrul în rai, pe-un raft,
• Dă o grabnică vestire
• S-aducă din mănăstire.
• .
• Şi ni-i vechi loc de-nchinat
• Chiar de la Ştefan lăsat
• Şi în haina ei albastră
• Strânge veşnicia noastră.

.