Gruia COJOCARU

Sfidând solitar sclavia

Dacă propaganda de stat te-a convins, fără presiune, să îmbrățișezi senin o realitate, te felicit! Ai acționat liber, convins de biruința necesității, așa cum, de pildă, ai pus ștampila pe un candidat sau altul la alegerile prezidențiale, având și opțiunea de a-ți anula votul sau de a sta acasă. Dacă ai acceptat zăbala pentru o porție de mici, bine pârliți pe altarul Patriei, sper c-au fost gustoși și să-ți fie de bine! Dacă încă nu te-ai înfruptat din suta de lei fluturată siropos, după multiple ace înfipte-n corpul tău, însă aștepți ca potul mesei să crească, îți salut oportunismul! Dacă însă statul, prin instituțiile sale, îți cere agresiv supunerea, iar tu, pentru a supraviețui economic, accepți zăbala, te înțeleg, dar simt pe grumaz apăsarea cinică a bocancului!

Printr-un joc al hazardului, unde poate și Providența s-a pogorât întru lumină, interacționez frecvent, într-un cadru neprotocolar, cu minți lucide din sistemul sanitar de stat, atât din România, cât și din Vest. Tema centrală, dincolo de aspectele personale revelate în discuții, este problematica vaccinării anticovid. Toți, atât cei din țară, unii cu funcții decizionale în stat – după ce-au absolvit medicina la cele mai puternice centre din România, unde profesorii universitari își lăsau repetenți proprii copii, dacă nu făceau față exigențelor universitare! – au mărturisit că s-au vaccinat de nevoie. M-a chemat șeful. Mi-a pus în față hârtia: te vaccinezi sau pleci! Ce era să fac, au continuat, aproape în aceeași formă, am rate în bancă, unde să mă duc, am muncit șase ani de facultate infernală, plus trei ani de rezidențiat, alți ani de specialitate… 

Fiecare dintre noi are un șef. Chiar dac-ar coordona un departament cheie, peste el e un alt palier, un alt ușier atotputernic. Și tot așa până la președinte, care-a devenit o unealtă prin cedarea suveranității statale, în urma integrarii în diverse structuri economice și militare, ce ne-au conferit siguranța dependenței  statutului de colonie. Dar și dacă n-am fi colonie, în fiece clipă se ivește parcă din neant un leu care-și arată rânjetul de stăpân. Cea mai bună dovadă a fost, în istoria recentă, Donald Trump, care-a fost nevoit să primească zăbala covidului chiar în timpul mandatului de lider al celui mai puternic stat al lumii. Gestul de împotrivire inițială a generat pierderea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020.

Nu merg pe nicio teorie a conspirației, însă, după ce mă intersectez cu medici de calibru care, în discuțiile publice clamează vaccinarea, iar în cele private – unde-și leapădă dezgustați  zăbala – dezaprobă actul medical planetar, mă văd obligat să fac un pas în spate, să rămân în expectație și să mă înarmez cu PRUDENȚA. N-am niciun fel de problemă cu cei care aleg  vaccinarea, le respect decizia, dar cer reciprocitate – nu-mi dicta tu, stat ori societate, cum să dispun de corpul meu! Îmi zici că te pot infecta în cazul în care refuz seringa?! Nu trebuie să-ți faci griji de vreme ce tu te-ai vaccinat!… A, pot să te infectez, chiar dacă te-ai vaccinat?!? Atunci care ți-e beneficiul, de ce-ai mai făcut-o?… 

Îți spun stăpânii zilei, care știu medicină până la genunchiul broaștei, că vei trece ușor prin boală dacă te-ai vaccinat?!?… Măi, frate, privește-n jur fără mânie, dar cu ochii larg deschiși – dar ai grijă să nu-l sperii pe cel de la poartă nouă! – și observă câți dintre cei nevaccinați, fără comorbidități, au avut probleme și câți vaccinați sunt pe bară ori pe scut, ascunși goi în saci de polietilenă, fără o lumânare la creștet!… 

Dar nu polemica mă interesează, știu bine că vaccinații, care-au căzut în cursa manipulării guvernamentale – cu o coregrafie pusă-n scenă de parte a mass-mediei, ghiftuită de răsuflarea arginților – sunt furioși pe cei care nu s-au lăsat tarați și n-au primit zăbala. Îmi revine spumos în memorie replica unei duduițe dintr-o mahala, care, risipindu-și vălul din privire, voia ca semenii să-i împărtășească soarta: ce, adică noi ăștia care ne-am vaccinat suntem proști?! Să vă oblige statul și pe voi să vă vaccinați, că tot oameni sunteți! Cu alte cuvinte, duduia – vajnică reprezentantă a țățismului istoric, de necurmat în vatra Mioriței – era ofuscată că ceilalți nu picaseră-n plasă, iar ea se tăvălise, după obicei, în prima tavernă livrată (acum) de Măria Sa, Statul. (O fulguranță exotică: genul acesta de indivizi, dacă vaccinul le-ar aduce o speranță de viață de 500 de ani, ar fi  năpăstuiții planetei, dac-ar afla că nevaccinații ar trăi veșnic… Noroc că noi, biruitorii din secolul XXI, în goana după elixirul vieții, am evitat totuși  Intermitențele morții, maestre Saramago, fie-ți țărâna ușoară!)

M-a furat valul, nu-i bai, altu-i necazul: vaccinarea obligatorie! Până acum presiunile erau la nivel micro – o firmă, o companie, un spital cu un manager obedient cu cei de sus, dar feroce cu angajații, o primărie (cum e cea din Râmnicu Vâlcea), o școală, unde nu-l puteai refuza pe directorul care ți-a dat o pâine… Dar acum se operează la un alt nivel. Obligativitatea vaccinării, dacă frânge bariera medicilor, va fi lesne de implementat în celelalte categorii sociale. Ei, medicii, care n-au cedat încă, reprezintă astăzi coloana vertebrală a Libertății și Demnității  umane. Dacă ea se rupe, urmează profesorii. Îi vor mătura pe rebeli ca pe fluturii care orbecăie noaptea la lumina felinarului, mulțumindu-le în gând că refuză vaccinarea, că de, posturile se vor ocupa mintenaș cu oameni de partid cu nițică spoială de carte. Nu poți însă să faci asta cu un chirurg, măcar că o mie de măcelari își ascut meticulos satârul!

Dar ne vom revolta, îi aud pe cei ce-au rămas în picioare fără zăbală… Da, când?!?… Năvodu-i aruncat, se strânge deja! Nu cred că noi, ca popor avem consecvența și determinarea să urmărim o aspirație până-n pânzele albe. Dacă ne-ajută cineva, dacă nu se supără altcineva și-n cazul în care ne dă voie să acționăm o entitate superioară, poate mai iese ceva, altfel, în afara unor voci solitare, care vor sfârși înghițite de bășcălia semenilor, s-a trecut și se trece peste noi ca-n brânză. Dar nu de-aia sărată, că are consistența răbdării, ci de caș mustind în zer. Acolo-i doar inoceța sclaviei…

Văd în aceasta cheie manifestările antivaccinare și pentru LIBERTATE din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Rădăuți, unde s-au adunat 20-30 de mii de oameni pe 2 octombrie 2021. E bine, ei sunt într-un fel eroi în această epocă a comodității cretinoide, care ne minează perfid structura lăuntrică, dar reprezintă un procent infim la scară macrosocială. Soluțiile individuale, rostogolite solitar pot funcționa doar pe moment, e nevoie mai mult ca oricând de coeziunea socială a celor împărtășesc aceeași cauză, altfel dulăii decidenților ne vor înfuleca la bucată. Salut, totuși, implicarea în protestul evocat a unor forțe politice, cu reprezentare în Parlamentul României. Când în joc e libertatea individului, orice sprijin e binevenit!