Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Silvia Demeter-Lowe, la ea acasă, în Braşov, face arhitectură ecologică, chemată mai întâi de proprietăţile din Ardeal ale prinţului Charles

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 25 Aug. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 28 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

Silvia Demeter-Lowe, la ea acasă, în Braşov, face arhitectură ecologică, chemată mai întâi de proprietăţile din Ardeal ale prinţului Charles

      

   Am citit undeva, în ciuda faptului că tot mai mulţi români pleacă peste hotare să-şi câştige o pâine, conform unor statistici de la Inspectoratul General pentru Migraţie (iată avem şi o asemenea instituţie de mâncat banii care îi trimit stăinaşii noştri, măcelăriţi la ei acasă pe 10 august 2018), foarte mulţi străini se stabilesc în România, numai în 2017 au obţinut drept de şedere, unii cumpărând din pământul ţării, 40-50%, aproximativ 110.000 străini, dintre care 65.000 provin din Basarabia, Turcia şi China, din Africa, cam 45.000 provin din Germania, Italia şi Elveţia. Motivul pentru care sosesc şi se stabilesc aici, spun inspectorii în problemă, sunt studiile, locurile de muncă libere, dar şi legislaţia cu pământul (care spunea Eminescu niciodată nu trebuie vândut) şi formează familii, integrându-se Ţării. Despre unii din ei, mai ales din Transilvania, am citit cum, cu românii, forţă de muncă, fac o agricultură, altfel decât a noastră, (parcă România n-ar avea Academie agricolă, institute şi  facultăţi de profil, profesori, alţi titraţi –sumedenie) şi cultivă, recoltează şi valorifică mult productiv, produse precum afinele, măslinele chiar, orezul, valeriana, levenţica, nici într-un caz inul sau cânepa…cum au făcut dacii, apoi noi românii…

Nu ştiu dacă Slvia Demeter-Lowe, braşoveancă prin naştere, întoarsă acasă din Anglia după zece ani, este cuprinsă în statistica amintită, dar le spun cititorilor mei, am citit nu doar cu bucurie firească, ci cu mândrie de român octogenar ceea ce a scris  despre ea Dia Radu în revista Formula As, 9-16 august 2018: „Aţi auzit de ea acum câţiva ani, când a lăsat Anglia, unde se stabilise de aproape un deceniu, pentru a se întoarce în România, ca restaurator al Casei Regale Britanice, pentru proprietăţile Prinţului Charles din Transilvania. Absolventă  de Oxford şi bursieră a Societăţii pentru Protecţia Clădirilor vechi din Marea Britanie (SPAB UK), a pus la bătaie experienţa, gustul, dar şi tenacitatea unei foste sportive de performanţă, pentru a salva de la deteriorare patrimoniul arhitectural românesc”.

           Din discuţia lor am înţeles că nu doar de proprietăţile Prinţului se ocupă fosta sportivă, acum  câţiva ani s-a ocupat de porţile Braşovului, iar reuşita a făcut-o bine cunoscută şi lumea o caută să fie ajutată să-şi recondiţioneze porţile. Făcând parte din Asociaţia Pentru Comunitate Impreună, „Grupul de Lucru Rural” al Ordinului Arhitecţilor din România, ea nu numai că are editate şi difuzate nişte ghiduri de bune practici, despre cum ar trebui să se construiască în zonele rurale, indicând de la început „aşa da, aşa nu”, ca într-un joc de copii, dar ei, arhitecţii, acolo la Braşov fac treabă foarte serioasă, demnă de a fi împrumutată şi altor oraşe, spre a se păstra şi duce în viitor specificul fiecărei zone în parte. Că s-a constatat, toată lumea observă, în România pentru casă, cuibul celor tineri, se construieşte destul de mult, dar parcă n-am avea primării cu tot felul de specialişti, bine plătiţi, dar, mai peste tot avem clădiri parcă împrumutate, nu-s dintre acelea tradiţionale locului, frumoase, corect şi nobil modernizate şi în perspectivă….

        Cu mândria profesionistei, specialista, vorbind de proiectul de acum 7-8 ani, cu utilizarea porţilor oraşului ei, declara că acum, grupul de lucru din care face parte, este în tratative cu Direcţia de Cultură şi cu Primăria Braşov, să porneasă o a doua fază de lucru a proiectului, să treacă de la porţile frumos păstrate şi restaurate, la acele ale ferestrelor caselor. Menţinând şi perfecţionând tradiţionalul românesc, ei, arhitecţii, încearcă şi foarte des reuşesc la Braşov să-i convingă pe cei care construiesc astăzi case şi orice fel de edificiu să o facă sustenabil, ecologic, chiar din primul moment, cu cheltuieli mai puţine.

        Că spune Silvia Demeter-Lowe, arhitectura ecologică nu este un moft al momentului, este strigătul de disperare – pe care îl auzim din Bucureşti şi la Iaşi, unde dispar, se demolează şi se constuieşte pară în neştire, neautorizat – a însăşi zidurilor  care le plâng când strică pe cele vechi, mult mai arătoase, legate de sufletul românului. Argumentează teoretic specialista, „locul în care trăim, casa, nu ne reconfigurează doar sufletul, ci şi starea de sănătate, suntem o generaţie care trăind mai mult în spaţii etanşe, cu o poluare mai multă ca afară, e explicabilă starea de sănătate pe care o avem, mereu reclamând tot soiul de alergii şi afecţiuni respiratorii”, sper că i-am tradus corect susţinerile.

          Deşi nu-i proprietara propriei case, ea locuind în casă părinţilor, pe un loc minunat, cu o vedere splendidă asupra oraşului, arhitecta, mamă a unui copil doar de patru ani,  afirmă că până şi puţinul timp liber care-i rămâne şi-l petrece undeva sus, la aer, pe o terasă unde are de toate. „Mă duc acolo, scot o carte din geantă, îi iau un Cafe Frappe şi stau şi privesc Braşovul de sus”. Obicei  din coplărie, adolesceţă, „de fiecare dată când mă întorceam din Anglia, primul lucru , seara, era să deschid fereastra şi să închid ochiii ca să aud mai bine sunetul Scheiului. Foşnetul pădurii, lătratul câinilor, cotcodocelile găinilor….” Chiar şi în Anglia, fără de munţi, tot locurile înalte le-a căutat, de pe nişte deluşoare – unde locuia –singurul  loc din sud unde ningea o dată pe an, îşi lua liber fără să zică cuiva de ce, şi se ducea să se plimbe prin pădure, cu Braşovul în sine, asta n-o mai spune… dar cititorul pricepe.

            Ca orice profesionist, bine şcolit, ea răspunde  celor care o solicită să-i ajute, chiar în timpul convorbirii cu reportera  era „prinsă într un mic pavilion de grădină, îmbrăcat în verdeaţă de jur împrejur”,  de care, ca cititor, simţi că este deja îndăgostită după felul cum îl descrie: „nu ştiam de el, deşi îmi place să cred că cunosc destul de multe din secretele oraşului…

        Recomandată şi cunoscută, singură prezentându-se în trei cuvinte pe Internet ca „arhitect, povestitor şi mama Clarei”, restauratoarea insistă asupra pavilionului unde se află, „un intereior 3 m./3m.!” cu o precizare care poate fi şi moralizatoare, în genul cum întâleam în cărţile mele de şcoală primară, urmă a lui Spiru Haret- De ţinut minte- :”pe vremuri, când construiau ceva, oamenii  o făceau ca să dureze. Meşterii puneau în construcţia aceea toată mândria meşteşugului lor”. „Sunt chiar la intrarea în pavilion şi mă uit cum copacii care îi înconjoară par să se îmbrăţişeze unii pe alţii. În locul ăsta a lucrat cândva un artist plastic. Unele schiţe au fost făcute direct pe perete”.

         Şi, precum cei care construiau cândva, mai afăm de la specialistă – „când se va încheia proiectul, va trebui să semnez un act adiţional la contract, ca să fiu lăsată să mai vin de câteva ori pe an, să vizitez pavilionul… aşa ca pe un prieten vechi”, spusă cu ţintă, după părerea mea, azi destui tineri îşi fac case din banii părinţilor ori ai bunicilor promiţându-le că la terminare, când bătrânii vor fi în nevoie, o cameră a clădirii va fi a lor, până îi vor înmormânta, dar, fără acel „act adiţional”, când trebuie,îi leapădă pe vârstnici la azilul specific neputincioşilor, iarăşi bună regula de odinioară. De ţinut Minte!

             Locuri de restaurare, bucată cu bucată, şi prin fonduri UE, nu de făcut desene pentru complexe uriaşe de apartamente, care i-ar fi putut aduce averi, să aibă Casa ei, sunt destule la Braşov, şi Silvia Demeter-Lowe indică câteva care, probabil aşteaptă mâna şi mintea ei, obiective pe care le redau în cuvintele traduse de Dia Radu şi-i mulţumesc, au şi ele în sine dojana lor – de ţinut minte -: „Faceţi-vă curaj să intraţi în curţile care au porţile deschise şi să gustaţi din şarmul lor. Aţi putea chiar găsi ruina Sinagogii Ortodoxe, de a cărei existenţă ştiu forte puţini braşoveni şi care, din păcate, e în pericol  de dispariţie. E pe strada Castelului, în spatele unei curţi, dar poate fi văzută şi de pe Aleea Tâmpei. Are un fronton splendid, cu reprezentarea Tablelor Legii flancate de lei pe plăci emailate. Intraţi apoi la librăria Humanitas, din Piaţa Sfatului, şi priviţi mai atent frescele dinăuntru, ca să vă imaginaţi cum arătau interioarele acestor clădiri prin secolele 17,18. Şi la final urcaţi neaparat pe Tâmpa, ca să vedeţi Braşovul de sus”.

        La care eu adaug pentru arhitecţii restauratori, nu pierdeţi din vedere, fiecare oraş din România, începând cu cele două Capitale ale  ei – Bucureştiul şi Iaşul – dar şi Timişoara , Clujul, Suceava, Bacăul, Botoşanii, fiecare comună au clădirile lor –fostele conace boiereşti – care le aşteaptă priceperea. În aşa ceva trebuie antrenate şi Primăriile, nu în politica păguboasă, în tabere belicoase…

             De mai reţinut încă o spusă, tot de la doamna Silvia: „ Când proiectaţi Case, case de locuit, să nu uitaţi niciodată faptul  că este vorba de un cuib. Casa trebuie să fie un loc în care să te simţi protejat şi fericit!”

                                                                Ion N. Oprea, 25 august 2018



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5