Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? (III)

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 03 Aug. 2018
Autor: Dorina RODU, redactor șef rev. Luceafărul
Publicat: 03 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? (III)

 

„Soroacele stau scrise în stelele urmașe.
Și ne simțeam acasă în cer, ca-ntr-o odaie.”
(Închinăciune – Tudor Arghezi)

Printre talentații scriitori români care au avut parte de un destin tragic, ajungând mult prea devreme sub aripa îngerului morții, se află și Ion C. Pena. Și acesta sfârșindu-și călătoria terrană la doar 33 de ani de existență; din nou întâlnim această vârstă christică la unul dintre condeierii români – binecuvântare ori blestem pentru literatura noastră? Spun binecuvântare pentru literatura română datorită scrierilor deosebite, adevărate comori cu parfum moralizator și nu numai, lăsate de Ion Pena, (precum și de Horațiu Ioan Lașcu și alții), în umbra existenței sale pentru posteritate; apoi, spun blestem deoarece, se pare că talentul literar românesc al unor scriitori de valoare, cu toate că dăinuie spre veșnicie, nu le-a putut schimba crucea destinului scrijelită cu țepi de amar ce le-a picurat veninul sfârșitului în suflet treptat și nici nu a putut împiedica grabnica moarte a acestora, astfel finalul prematur netăgăduindu-i pe distinșii trubaduri, luându-le hârtia, penița și viața pentru totdeauna, nelăsându-le timp să-și evoce priceperea și talentul până la capăt, secerându-i de pe pământ și astfel lăsând o anume neîntregire, modelând o oarecare fragmentare în plămada literaturii noastre.

Ion C. Pena s-a născut la data de 25 august în anul 1911 în comuna Belitori (astăzi Troianul), din județul Teleorman. A fost publicist, poet, epigramist și prozator, colaborând cu versuri la revistele SO4H2, Prepoem, Păcală, Universul literar, Drum, Zarathustra, Epigrama, Vremea ș.a. „La începutul anilor ’40, poetul Pena publica poezii în „Universul Literar” la rubrica „Cântece noui”. Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, „Universul Literar” fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, „Ziarul Universul„.” (Marin Scarlat). „Opera editorială a lui Ion Pena se limitează la publicarea volumului de epigrame „Furcile caudine”. Restul operei scrise (epigrame, poezii, proză) n-a mai apucat să fie strânsă într-un volum”[1], însă scriitorul Ion Pena pregătise câteva manuscrise pentru a fi tipărite, acestea sunt: Simple nimicuri – o plachetă care conținea 13 poezii; Iarmaroc – un manuscris care conținea în jur de 100 de poezii; Flori veninoase – un manuscris care conținea în jur de 88 de epigrame; Moneda fantazienilor sau Fantazia; Varietăţi – manuscris de versuri; Nord – versuri; Fum – de asemenea manuscris de versuri. Unele dintre aceste manuscrise trebuiau să apară în colecția editurii „Drum” prin jurul anului 1940, însă nu au mai văzut lumina tiparului, dar din anul 1940 „revista şi editura „Drum” au fost suspendate. Cred că este un aspect de luat în seamă privitor la publicarea operei lui Ion Pena, scriitor legat prin mii de fire de ziarul şi editura din Roşiorii de Vede.”[2]

Cu toate că a avut o viață prea scurtă și puțin plăcută, cel puțin din punct  de vedere profesional, de meserie fiind preceptor, Ion C. Pena a avut o parte de o perioadă fructuoasă, într-adevăr pentru o perioadă scurtă, pe plan creativ, dar și public. „Destinul nu l-a răsfăţat pe Ion Pena, soarta i-a fost potrivnică, firul vieţii lui întrerupându-se la vârsta de numai 33 de ani, nedându-i şansa să se realizeze în plan literar pe măsura posibilităţilor şi vocaţiei sale.”[3] Epigramistul și poetul Ion C. Pena a murit în război la data de 29 iulie 1944 și este înmormântat la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Urmărit de un destin nemeritat, chiar și după moarte, între anii 1945-1989, Ion Pena „mort fiind, a fost ascuns de ciracii cenzurii în „fondul special – interziși, (S)”. Nu le-a scăpat mai nimic, l-au ras de tot. Până în 2000 nu s-a știut mai nimic despre el. Doar unii epigramiști seniori își mai aminteau de epigramele în care-l creionase pe Păstorel Teodoreanu, în anii ’40” (Marin Scarlat).

Talentul de epigramist al lui Ion N. Pena este de necontestat, în creațiile sale el dă dovadă de iscusință, obiectivitate, delicatețe însă uneori le condimentează cu ironie (sau chiar autoironie), cu satiră, dar bineînțeles că izul moralizator nu lipsește deloc, „ca epigramist, Ion Pena dă dovadă de o intuiţie, o fantezie şi o promptitudine bine strunite, creaţiile sale în domeniu fiind marcate de echilibru şi obiectivitate, constituind un bun mijloc de purificare a vieţii sociale”[4], astfel, în catrenele „Scriitorului Ion Minulescu la romanul <Corigent la limba română>”, „Globului pământesc”, ca în multe altele de altfel, întâlnim învățăminte, umor ș.a.:

Absurd. Eu cheltui şi o mie
Pe zi – cu bune or cu boli,
Iar tu trăieşti de-o veşnicie
O! Tera, numai cu…. doi poli.
(Globului pământesc)

Nu ştiu dacă chiar aşa e
Cum te lauzi, dar se ştie,
Că romanul va rămâne
Corigent la… veșnicie.
(Scriitorului Ion Minulescu la romanul „Corigent la limba română”)

„Se pare că Ion Pena a lăsat şi un testament, după cum reiese din scrisoarea lui Ioan Zăinescu, fost perceptor de circumscripţie în comuna Domneşti – Muscel, adresată în 8 octombrie 1944 lui Nicolae Stănescu-Udrea. Redau din scrisoare: <… În testamentul ce ne-a lăsat mult regretatul nostru coleg pomeneşte şi despre dumneavoastră, precum şi de un domn profesor Florian Creţeanu din Turnu Măgurele. În acest document, mai întâi apelează la dumneavoastră rugându-vă stăruitor ca împreună cu un alt domn, Gheorghe Şuţa), comerciant şi industriaş, prieten cu defunctul, să vă îngrijiţi pentru publicarea operei sale, întrucât pe urma sa a rămas o mulţime de poezii manuscrise, precum şi o nuvelă utopică şi mai multe cărţi de literatură…>[5]. Din cauza colaborării lui Ion Pena cu epigrame la revista „Păcală” (care era revistă bucureșteană antibolșevică, al cărei motto era: „Iar când la Patria Română / Râvneşte hidra bolşevică / Nesăţioasă şi păgână, / Ia şi o armă, că nu strică!.”), epigramistul nu era deloc agreat de bolșevici, ei urmărindu-l pentru a-l intimida. „Dar, în acelaşi timp, se delimita de „exclusivismul rasei şi culturii germane”, aşa cum reiese din articolul cu acelaşi titlu, publicat în revista SO4H2 (1932 an II, nr. 7-8 – Turnu Măgurele), articol în care dă dovadă şi de o teribilă acuitate şi forţă atitudinală, dar şi de certe calităţi de jurnalist”[6]. Cu toate că a fost un scriitor interzis, îl putem găsi consemnat în „Epigramişti români de ieri şi de azi”, volum apărut în 1975 în Editura „Eminescu”, sub îngrijirea lui N. Crevedia și în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu – 1982 – Editura Minerva. „Dar, indiferent de orientarea revistelor la care a colaborat sau a cărţilor în care Ion Pena a fost antologat, acesta a fost menţionat ca om „de litere” şi nicidecum ca om politic. Un singur exemplu (deşi mai sunt atâtea altele) cred că este elocvent în acest sens. Analizându-i epigramele şi poeziile publicate în revista „Prepoem”, nu se vede de niciunde tenta politică a acestora. A moravurilor epocii – da!”[7].

Ion C. Pena, încă un scriitor român cu o moarte înaintată și cu un destin christic, nu numai că a avut o viață grea, însă după moartea-i timpurie, a mai fost și etichetat ca scriitor interzis, probabil, în opinia unora de prin acele vremuri, nu suferise destul în viața sa și așa scurtă, ci trebuia să i se ascundă operele, identitatea și de ce nu, chiar existența. „Ion Pena n-a fost căsătorit, hotărâse s-o facă după război, dar n-a mai apucat si n-a avut copii. Totul se pierdea. „În demersul meu am bătut la multe uşi literare si publicistice care nu s-au deschis, dar din fericire acest început de mileniu ne oferă instrumente noi de popularizare in lumea Internetului: wikipedia, google +, facebook, ș.a. Este un arc în timp, cazul Ion Pena a fost redeschis. El poate exista din nou prin dumneavoastrǎ, citindu-l.” (Marin Scarlat)

Siteografie:

  1. https://gradinaculecturi.wordpress.com/2015/02/16/marin-scarlat-despre-poetul-ion-c-pena/
  2. https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ion-pena-un-epigramist-si-poet-uitat
  3. https://adevarul.ro/cultura/carti/cazul-ion-pena-scriitorul-interzis-scos-lumina-71-ani-moartea-sa-1_55a913cff5eaafab2ca9c5d0/index.html

Note:
[1] Scarlat, Ion: Cuvânt înainte în vol. Ion Pena – Scrieri, ed. îngrijită de Ion Scarlat și Liliana Scarlat, Editura Editura PRINTECH, 2011; pag. 19
[2] Ibidem; pag. 23
[3] Scarlat, Ion: Cuvânt înainte în vol. Ion Pena – Scrieri, ed. îngrijită de Ion Scarlat și Liliana Scarlat, Editura Editura PRINTECH, 2011; pag. 10-11
[4] Ibidem; pag. 35
[5] Ibidem; pag. 24
[6] Ibidem; pag. 25
[7] Ibidem; pag. 29

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5