Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? (IV)

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 12 Aug. 2018
Autor: Dorina RODU, redactor șef rev. Luceafărul
Publicat: 13 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Simplă coincidență sau un destin dincolo de puterea noastră de a-l înțelege? (IV)

 

„Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.”
(Ion C. Pena – Opriți-vă)

Uitat printre perdelele negurii ale timpului, cu un destin mai puțin plăcut atât în timpul vieții, cât și după moartea sa vremelnică (la doar 33 de ani), epigramistul, prozatorul și poetul Ion C. Pena a fost, pe nedrept, dat uitării (atât scrierile sale, cât și el ca om), datorită faptului că a fost un scriitor interzis între anii 1945-1989, „putem afirma că Ion Pena este un scriitor care se impune, în primul rând, prin opera sa şi mai puţin prin bibliografia ce i-a fost consacrată, opera la rândul ei neimpresionând prin întindere, ci mai ales prin varietate şi valoare. A fost un scriitor creat şi impus de literatura interbelică, în principal, în deceniul patru şi în prima jumătate a deceniului cinci ale secolului trecut. A creat şi s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României (şi a Europei), etapă urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a determinat neluarea în seamă a carierei literare a lui Ion Pena şi scoaterea acestuia vreme îndelungată (1945-1989) în afara circuitului public.”[1]

În umbra unui destin zguduitor, sau chiar dramatic, care se poate să-i fi picurat lacrimi de muze îmbogățindu-i talentul de necontestat al scriitorului, Ion C. Pena, cel mai probabil, ascultându-și intuiția premonitorie în legătură cu așternerea uitării peste condeierile sale, a scris un epitaf care se aseamănă cu o oarecare resemnare: „Îngropat aici procură / Îndoită bucurie: / Nici parale nu mai cere / Şi nici versuri nu mai scrie…”.

Ion C. Pena, prin epigramele sale îmbogățește și înfrumusețează literatura română cu catrenele consemnate de el, pline de umor străbătute de morale bine intuinte de către autor, dar și calibrate cu ironie și sarcasm, printre ele se numără și epigrame dedicate anumitor personalități, astfel în volumul Furcile caudine, care este structurat în două părți: Albe și Negre (o structură evidentă a epigramelor care se regăsesc în Furcile caudine, așadar cele consemnate în prima parte fiind umoristice, ironice (albe), iar cele din partea a doua fiind, aș putea spune, construite, pe alocuri, cu umor negru); regăsim (în prima parte), catrene dedicate lui Ion Pillat: „Mi-am zis: poetu-i ramolit / Și tot talentul i s-a șters, / De-aceea n-a mai făurit / Decât poeme… într-un vers”; lui Nicolae Iorga: „Piesele văzându-i, toate, / Am conchis ca spectator: / Iorga-i, fără doar și poate / …Cel mai crud închizitor”[2]; „Bătrînului epigramist Radu D. Rosetti, care a adresat recent o epigramă usturătoare domnişoarei Mărăcineanu. <Eu pătrund nespusa dramă / Orişice mi-ai descînta: / Îi făcuşi o epigramă / Fiindcă n’o mai poţi curta>”[3], lui Păstorel Teodoreanu: „Lumea-i zice Păstorel… / Eu propun, iubiţi convivi, / Ca să fim obiectivi / Şi să-i zicem … Păhărel”. Tot în Furcile caudine, în prima parte, se regăsesc epigrame proverbiale: „Unde dai şi unde crapă (proverb), sau meditaţie cu ocazia acordării Premiului  naţional de literatură lui Al. Cazaban <Cînd avem cu-adevărat / Zeci şi zeci de scriitori, / Ţara asta – ce ciudat! – / Premiază … vînători.”[4]; „Românul se naşte poet (proverb) <Poate fi adevărat – / Eu polemică nu mîn; / Dar atunci, învederat, / Minulescu nu-i romîn…”; „Cine se amestecă în tărîţe îl mănîncă porcii (proverb) <Nu contest. Dar sunt excepţii. / Şi vă dau o pildă încă: / Versul lui Stamatiad / Pariez că nu-l mănîncă…”[5]. Partea a doua (Negre) a Furcilor caudine debutează cu un catren rece dedicat unui poet: „Ca bard, tranziţia-i uşoară… / El n’o să tremure ’n mormînt: / S’a învăţat cu frigul doară / Cît fu deasupra, pe pămînt.”[6], acest este urmat de o epigramă închinată de autor propriei morți: La moartea lui Ion Pena: „S’a bucurat poporul tot / Şi-a răsuflat cu dublu rost: / Ca perceptor fu cel mai bun, / Ca scriitor fu cel mai prost.”, apoi regăsim și aici un catren dedicat lui Păstorel, însă cu o tentă diferită de cea din prima parte a volumului, ca și cum epigramistul, ținând ideea de bază, trece oarecum la o treaptă mai puțin albă: „Zace-aici ca un martir / Păstorel în grea durere, / Fiindcă, vai, în cimitir / Nu există pic de bere.”, autorul încheind seria epigramelor negre care au fost publicate în Furcile caudine cu catrenul Pe mormîntul autorului: „Ca scriitor făcu în viaţă / Cîteva zeci de epigrame; / Ca perceptor el fu mai harnic: / Făcut-a mii şi mii de … drame.”

Spre deosebire de epigramistul Ion C. Pena care scrie catrene cu umor, proverbiale și din care se desprind anumite învățături, în poetul Ion C. Pena regăsim poezii profunde, meditative care contemplă natura, amintirea, iubirea, singurătatea, trecerea timpului melancolia ș.a. A publicat poezii în diferite reviste și ziare ale vremii sale, astfel în revista „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937, a publicat poezia Anii mei, unde întâlnim și referiri la vremuri vechi, la timpuri biblice (prin consemnarea numelor lui Irod și Isus), dar și la copilăria autorului:
„Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.”

Încercat de nostalgia trecerii timpului poetul, în poezia Melancolie, publicată tot în revista „DRUM” (anul  III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938), creionează inevitabila îmbătrânire și destinația finală a omului: „Stăm aşa gravi, timpul ne plouă, Cu destinul alături îmbătrânim; / Altă lumină, aer, lume nouă / Şi călătorim etern către ţintirim.”. Printre versurile lui Ion C. Pena (de altfel, ca și la Horațiu Ioan Lașcu), regăsim și simbolul sângelui care, printre altele, simbolizează viața, focul, căldura: „Prin sânge trece cornul tristeţii” (Melancolie), „Te simt, citită, inimă cum sângeri” (Prefață). În poezia Vizită poetul este într-o comuniune aparte cu pădurea, descriind-o ca o alegorie a viselor sale, fiind o gazdă primitoare îl îmbie pe poet să bea din frunzele ei vinul cerului sfînt, aici putem observa apropierea, sau de ce nu, chiar îmbinarea planului celest de cel terestru (frunzele pădurii, care de fapt sunt pocalele în care stă vinul cerului):
„Pădurea măreţ m’a’ntîmpinat:
– Intră la mine’n palat
Descreerată creatură, hoinar copil
Şi umblă pe cât e posibil tiptil.

Eu sunt alegoria viselor tale.
Toate frunzele mele-s pocale
În care stă vinul cerului sfînt.
Ridică-te şi bea-l fără cuvînt.”

Prozatorul Ion C. Pena, în anul 1938 la Sicheviţa, scrie Moneda fantazienilor sau „Fantazia”, structurată pe două părți, care la rândul lor sunt scrise pe capitole. Povestira utopică Moneda fantazienilor „este o utopie directă ce „divulgă în bună manieră swift-iană un proces, o investigare atentă și lucidă a unei lumi care se anunța, cel puțin, cu precizie după Ialta”. Prin participarea directă a naratorului suntem introduși într-o lume ideală doar în aparență, în spatele „minunilor” prezentate aici ascunzându-se tirania, totalitarismul. După cum constată același autor, <este curios, totuși, că Ion Pena, în anii 1937-1942 vorbea despre tiranie, împroprietărire, cooperativizare, despre stalinism cu o extraordinară percepție a realităților din 1953, 1962, 1989 și 2000>[7]” (Daniel Luca). La această povestire autorul scrie și o mică introducere, publicată sub formă de notă în ziarul „Drum”, în anul 1937 (nr. de Crăciun): „Fantazia este astăzi o ţară înfloritoare. Înainte cu zece ani însă, reaua stare domnea atotputernică în toate clasele sociale. Secretul acestei schimbări constă într-o reformă revoluţionară în domeniul monedei.

Vom încerca să zugrăvim pe scurt un tablou al tuturor operaţiunilor în speţă, ca unul care am luat parte directă la întreaga lor desfăşurare.

Cerem scuze cititorilor că nu vom arăta aievea, ca înscrierile literare obişnuite, dar facem aceasta la insistenţa conducătorilor fantazieni, care se gândesc numai la binele poporului şi nu ambiţionează să cucerească un loc în cartea de aur a doctrinelor economice sau să facă din guvernare o vacă fătă-toare de milioane pentru buzunarele proprii.”[8]

Inventivitatea și premoniția autorului prind avânt în povestirea Moneda fantazienilor, astfel că în aceasta regăsim „un termen care se va încetățeni după cel de-al doilea război mondial – „chiabur” („Totul era să obligăm banul să circule, să-l gonim afară din toate colţurile, deopotrivă din seiful bancherului, din ciorapul burghezului, din chimirul ţăranului chiabur” – p. 196). În viziunea comunistă, chiabur era acel țăran care, indiferent de suprafața de teren avută, folosea forța de muncă salariată și constituia adevăratul inamic: „Ne sprijinim pe țărănimea săracă, întărim alianța cu țărănimea mijlocașă și purtăm un război fără cruțare împotriva chiaburimii” (Daniel Luca).

Scriitorul Ion C. Pena este un nume cu greutate în literatura noastră care, din păcate a fost dat uitării pe o perioadă mult prea lungă, chiar mai lungă decât propria lui viață, odată cu trecerea timpului nu ar trebui să mai uităm oameni de calibrul lui Ion C. Pena, Horațiu Ioan Lașcu, Constant Tonegaru, Daniel Turcea ș.a. și nici să trecem cu vederea operele lor mărețe, căci ele, mai devreme sau mai târziu vor ieși la suprafața ceții timpului și dacă încă nu fac, vor face parte din istoria literaturii noastre. „Timpul curge mereu în eternitate. Odată cu el trec oameni, trec evenimente, se schimbă faţa pământului şi la cartea istoriei se adaugă pagini noi.”(Ion C. PenaMoneda Fantazienilor).

Siteografie:
1.http://www.bcut.ro/dyn_img/lecturn10/Lecturn10.Pagina5-9.Luca.pdf
2.https://banatulmontan.wordpress.com/2015/10/05/ion-pena-in-banat-la-sichevita-1936-1941/

Note:
[1] Scarlat, Ion: Cuvânt înainte la vol. Ion Pena – Scrieri, ed. îngrijită de Ion Scarlat și Liliana Scarlat, Editura Editura PRINTECH, 2011; pag. 47-48
[2] Pena, Ion: Furcile caudine, în vol. Ion Pena – Scrieri, ed. îngrijită de Ion Scarlat și Liliana Scarlat, Editura Editura PRINTECH, 2011; pag. 58
[3] Ibidem, pag. 59
[4]Ibidem, pag. 63
[5] Ibidem, pag. 64
[6] Ibidem, pag. 72
[7] Victor Marin Basarab: Ion Pena în universul literar în „Contact internațional”, vol. 25, nr. 127-128-129-130/2015, p. 100.
[8] Pena, Ion: Moneda Fantazienilor, în vol. Ion Pena – Scrieri, ed. îngrijită de Ion Scarlat și Liliana Scarlat, Editura Editura PRINTECH, 2011; pag. 194

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5