Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

Sorana Gâtlan a cântat din nou acasă! Sau…. Viaţa pe care i-o dă vioara şi invers

Sorana Gâtlan a cântat din nou acasă! Sau…. Viaţa pe care i-o dă vioara şi invers

O muzică ce nu te lasă să respiri. O reverie în acord cu tainele viorii. O ploaie de vise şi imaginaţia care zburdă în firescul muzical transformat într-un adevărat regal muzical. O confesiune muzicală. O combinaţie jucăuşă ruptă parcă dintr-o iubire juvenilă: ea, ridicată pe un piedestal în timp ce în jur răsucesc sentimente şi stări umane din cele mai naturale – de la dăruire la iubire, de la dorinţă la adulaţie, de la fascinaţie la nemărginire. Sunt sentimente nutrite pentru vioara pe care o divinizează! Pe scenă e ea şi muzica. Îşi trăieşte tinereţea într-o năucitoare compatibilitate cu fascinanta ei vioară. E aproape imposibil să nu remarci în timp ce muzica îţi pătrunde în suflet, legătura pe care juna născută la Botoşani, o are cu instrumentul la care cântă încă de când era de-o şchioapă. E la mijloc o relaţie pe care ai putea fi invidios şi fericit deopotrivă. Miezul ideii e însă atât de simplu, aproape banal. În relaţia ei cu vioara există suflet şi atât. Şi de aici totul e magie, vibraţie, rafinament, bucurie, tăcere, vis. E spectacolul în care simţi viaţa pe care vioara i-o dă şi viceversa. Concertul simfonic de vineri, 10 decembrie, care a avut-o ca solistă pe botoşăneanca Sorana Gâtlan, sub bagheta dirijorului Mihail Secikin, cu prea puţin public în sală, din păcate (mulţi veniţi pentru a o întâlni pe Sorana!) a reunit în cele două părţi „Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op.47” de J. Sibelius, urmat de „Simfonia a III-a în la minor, op.44” de S. Rahmaninov. În prima parte revelaţia serii a fost fără doar şi poate botoşăneanca ajunsă celebră pe marile scene ale lumii, stabilită acum la Viena unde termină anul viitor studiile de master la Universitatea de Muzică. Fosta elevă a regretatului profesor Costel Albu, Sorana Gâtlan s-a născut într-o familie de muzicieni şi aproape firesc a urmat drumul casei bătătorit cu note muzicale. Tatăl solistei este clarinetistul Gheorghe Gâtlan iar sora, Roxana Georgescu, este şi ea violonistă. De altfel, în concertul de vineri care a avut loc la Botoşani, alături de Filarmonica Botoşani, cele două surori au înregistrat o premieră cântând împreună o piesă în finalul primei părţi. „Ideea de a cânta o piesă cu sora mea mi-a venit mie, evident, dar a fost ceva de ultim moment. Pregătisem şi o altă piesă şi a trebuit să alegem una din cele două. E o piesă pe care am primit-o cadou, a fost scrisă special pentru mine”, ne-a declarat solista. Duetul pe care l-a realizat în premieră alături de sora sa a fost cu atât mai interesant cu cât pe scenă alături de cele două surori s-a aflat pentru prima dată chiar tatăl lor. “A fost prima dată în viaţă când tata a cântat cu mine. De obicei nu cânta, când eu aveam concert, pentru că e foarte emoţionat. În seara asta aş putea spune că am fost toată familia Gâtlan pe scenă”, ne-a mai spus Sorana. Tânăra violonista născută în 1985, nu cântă prima dată alături de orchestra botoşăneană. Ea şi-a făcut debutul la numai 6 ani când a cântat cu aceeaşi adulată vioară un concert de Vivaldi. Timpul a trecut. Sorana şi-a urmat destinul cu dăruirea aproape necondiţionată pentru instrumentul care a ales-o după cum ea însăşi ne-a mărturisit. A susţinut concerte de mai multe ori în România: Iaşi, Botoşani, Târgu Mureş, Cluj, Bucureşti sau în lume: Austria, Ungaria, Polonia, Franţa, Spania sau Italia. Vineri seară, la Botoşani, a reuşit în mai puţin de o oră să arate că între ea şi vioară e o relaţie cu totul specială.Ambele îşi oferă viaţă uneia alteia prin succesele înregistrate, prin dezamăgirile inerente ale vieţii. E exact cum ne-a spus într-o discuţie la final dincolo de imperiul muzical creat pe scenă. “Iubirea faţă de instrument o capeţi din ce în ce mai mult, cu cât îţi aduce mai multe succese şi dezamăgiri-toate împreună Nu-mi pot imagina să cânt la alt instrument. Apreciez şi iubesc enorm violoncelul şi cred că dacă aş avea un copil talentat, i-aş pune în mână acest instrument. Dar eu personal nu m-aş vedea cântând la alt instrument“. Concertul s-a încheiat în acordurile lui Rahmaninov interpretate de orchestra botoşăneană dirijată de Mihail Seckin, ocazie pentru melomani de a trăi clipe de reverie şi meditaţie parcă în acord cu timpul care se scurge mai cald acum în pragul marii sărbători a Crăciunului.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 16 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5