Moto: „Umil râvnesc să mai cioplesc o carte
           în care să-mi pun ochii, trei sau doi.”
Ioan Dan Bălan, NOD

Chemat la cele veșnice în 17 decembrie 2022, scriitorul Ioan Dan Bălan, cel care se simțea în primul rând poet, s-a născut la 30 mai 1951, în satul Victoria, comuna Hlipiceni, județul Botoșani și a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Timișoara. S-a format însă ca scriitor, ca poet și om de presă în  Petrila, județul Hunedoara. A debutat cu proză în revista Vatra, în 1987 și, de-a lungul anilor, a publicat în majoritatea revistelor literare din țară. A iubit oamenii locurilor care l-au adoptat, le-a studiat tradițiile, credințele și le-a cules folclorul. În anul 2006 a devenit membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, iar în anul 2011 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. A primit numeroase premii, în țară și în străinătate, între care patru premii ale Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara și un premiu în Germania, la  München.

POEZIA, în primul rând, este cea care-l definește și care i-a umplut sufletul. Parcursul poeziei sale este unul către o spiritualizare și o esențializare evidente, o rezemare pe simboluri și pe teme majore. Semnificative în acest sens sunt, de exemplu, ultimele două volume, Pro Logos, 1, 2020  și Pro Logos 2, De Înălțarea Vieții, 2021, cele  mai profunde şi cele mai unitare ca mesaj poetic dintre cărţile sale de poezie de până acum. Mizând pe mari simboluri, textul poetic creează largi  reverberări poetice, cu conotaţii filozofice,  spiritual-religioase şi mitologice.  Peştera, simbol central, devine un centrum mundi la care se raportează atât lumea spiritualizată, simbolizată de Sihastru şi de Poet, cât şi lumea profană, care aspiră la spiritualizare. Ea este locul retragerii Poetului din cetate, în tăcerea care-i oferă atât înţelegerea propriului sine şi a lumii, cât şi limpezimea spiritului, pentru a desluşi mai clar stelele Cerului şi îngerii Înaltului, pentru a vedea aievea visele şi gândurile. În raport cu Peştera, Poetul şi Sihastrul se suprapun.

De asemenea, confirmând accentuarea laturii meditative a poeziei sale, Ioan Dan Bălan abordează poetic în Bosonopoeme , 2016, tema temeiurilor ultime, spirituale şi materiale, ale lumii şi ale existenţei. Cuvântul este, de fapt, esenţa care dă înţeles existenţei, este temeiul existenţei, poezia fiind o potenţare a cuvântului. Poetul, în această horă a învestirii cu existenţă prin cuvânt – într-o sacră descendenţă biblică – este un receptacul şi un transmiţător, împovărat cu o uriaşă responsabilitate, aceea de a mânui forţele creatoare ale cuvântului, ale poeziei, ale cântecului, pentru a spori frumuseţea lumilor omului.

Marcând o modificare de registru poetic şi o schimbare a ponderii metaforei plasticizante în favoarei celei revelatoare, volumul Autodafé, 2012 denotă și el o accentuare a laturii meditative şi apelarea la simbol ca principal mijloc poetic. Focul devine simbol central al arderii întru poezie. Centrat pe simbol, Autodafé devine și el unul din cele mai unitare dintre volumele sale de poezie, profund şi excelent realizat artistic. O dovadă că resursele poetului sunt surprinzătoare şi o probă de adevărată poezie. 

Peștera, ca simbol al ascezei, al purificării întru revelarea esențelor, este înlocuită în alte volume cu Surplomba ( Poemele Surplombei (deschideri),  2018)  – „Omul surplombei noastre e (şi) Poetul; ochii lui adapă culorile împreună cu Soarele din lumina sa, împreună cu Luna din penlumina sa. El este Sihastrul de acolo, care prin mătăniile bătute adânceşte în piatra muntelui treaptă după treaptă, cărarea către nemăsurata, copleşitoarea Putere a Înaltului. Este lăcaşul în care se adună, lângă cel chinovit, semne, energii şi fluxuri” – explică autorul. Sau  Cantonul, care, conform afirmației lui Petru Birău despre volumul Roata Lunii (Un Geon la Canton), 2011, „devine un univers magic, , un Templu în care se petrece miracolul (se naște o viziune poetică nouă, autentică), durerile acestei faceri acumulând toate întrebările, frământările, îndoielile cu care vine Poetul”. Din prefața la De-a Nemurirea, 2016, aflăm că intenția autorului este „să afle Cititorul că în așteptare stau mesaje de dincolo și de dincoace, că pe Cale se poartă întocmiri care există numai în Cer și se nasc suferințe de încredere și de Poezie, că scribul poate învia Poetul!…”

Poemele din Roata Soarelui, 2010, (volum în care este lansat motivul Cantonului), de asemenea își trag sevele dintr-un spațiu sacralizat prin puterea simbolurilor care au însoțit dăinuirea în timp a ceea ce putem numi civilizația muntelui, un spațiu sacru pe care poetul îl consideră prelungirea dacicului Kogayon, unde Omul de Piatră, Biserica de Brazi reprezintă mărturii, repere morale, istorice și poetice. Simboluri întâlnite și în Trecerea (La omul de Piatră), 2000. Celelalte volume, Fulgeron. Scrisori din munți, vol.1 (2001) și 2, (2004),  Acolade, 2004, Hierathya, lumina mea caldă, 1996, Cumpăna minei, 1994, 42 de epistole pentru dezlegare de tăcere, 2014, Pantume. Vâltori, 2015, Praguri. Seuils, Paris 2009, prin frazarea poetică bogat metaforizată ce alternează cu condensări lirice notabile, prin fiorul poetic ce pare originar lumii poemelor, prin considerentele filozofice și distilările cotidianului, socialului, armonia poemelor, se înscriu într-o poezie majoră de cea mai nobilă strirpe.

PROZA este cealaltă ramură principală a operei sale. A debutat cu proza scurtă Hoțul în revista Vatra. Aşa cum remarca Marian Odangiu, Ioan Dan Bălan are ca prozator o mână sigură şi o vână puternică.  Stilul său realist dezvăluie un ochi pătrunzător şi un fin psiholog, astfel că personajele puse în mişcare sunt nu numai veridice, ci şi tipice. Prozele scurte publicate de Ioan Dan Bălan, echilibrate ca structură, centrate pe un fapt care luminează proza ca o explozie interioară, prin personajele pe care le pun în mişcare conturează un univers al pasiunilor puternice, grefate pe un fond de trăinicie a unor colectivităţi cu legi nescrise, tradiţii şi obiceiuri care merg departe în timp şi pe care le păstrează cu străşnicie, ca o garanţie a acestei durabilităţi. Autorul posedă arta de a creiona un personaj din câteva linii sugestive, câteva gesturi  semnificative, punând în mişcare atât o individualitate, cât şi un exponent  al colectivităţii sale. Volumele sale de proză scurtă publicate se întind de-a lungul a 22 de ani : Omul de Piatră, 1998; Vinovatul (întâmplări năprasnice), 1998, Dincolo de patimă, 1999 ; Duhul momârlanilor, 2008; Duhul Văii, 2009; Duhul momârlanilor, 2017, Semnul Kogayon, 2020;  Semnul Kogayon, 2, Muntele Dragostei, 2021.

Excelând de la începuturile sale scriitoriceşti în proza scurtă, Ioan Dan Bălan simte la un moment dat nevoia unor spaţii literare mai ample pe care să marcheze semnele şi înţelesurile vremurilor în devenirea unei populaţii de păstori. Astfel, în 2009 publică primul volum al romanului Constelaţia Kogayon, şi anume Chemare şi pecete. Urmează volumul 2 – Atacul şoimului, în 2010 și volumul 3 , Puterea Cuvântului. Volumul 4, Semnele Prezentului, care era în lucru, nu a mai văzut lumina tiparului, căci timpul nu a mai avut răbdare. Autorul îşi pune personajele să se mişte pe coordonate istorice şi etnografice reale şi, deşi prin îndepărtarea în timp şi puternica închidere în spaţiu dobândesc un uşor aer ficţional, ca o retrimitere în mit, romanul rămâne înscris pe coordonatele unui puternic realism. Personajele sunt exponenţiale, reprezentative.  Dar nu numai indivizii sunt exponenţiali, ci, conturaţi ca o colectivitate, oamenii muntelui sunt şi ei exponenţiali privind sevele bune ale acestui popor, autorul reuşind să dăltuiască portrete colective care poartă reflexele vechimii şi garanţiile duratei. Romanul se construieşte, treptat, ca un roman fluviu, în care familii puternice şi reprezentative sunt urmărite prin generaţii succesive şi medii diverse, ceea ce solicită întreaga măsură a talentului autorului.

Scriitorul îşi construieşte o replică în roman, eroul-scriitor care înregistrează totul pentru a feri faptele şi înţelesurile vremurilor de uitare. Este, aşa cum am văzut, unul din sensurile termenului pecete din primul volum, Chemare şi pecete, este unul din sensurile celui de-al treilea volum, Puterea cuvântului, după ce în volumul al doilea cuvântul ca semn este întregit de semne în sens mai larg, semne ale lumii înconjurătoare. Este o afirmare a încrederii în cuvânt şi în rostul cuvântului de a tezauriza memoria colectivă. Este o afirmare a încrederii în rostul cărţii şi al efortului de a scrie, a încrederii în puterea cuvântului.

A mai publicat 5 volume de reportaje, 4 volume de studii etnografice (din care 3 în colaborare cu Elisabeta Bogățan) și numeroase culegeri de folclor. A apărut în antologii și dicționare în țară și peste hotare. 

Elisabeta Bogățan