Autor: Gheorghe MEDIAN

Publicat: febr. 2013
Republicat: 24.04.2022

 În istoria culturii şi ştiinţei româneşti, Spiru Haret ( 1851-1912),  de la moartea căruia s-au împlinit în luna decembrie a anului trecut 120 de ani, este consemnat, între personalităţile cu contribuţii remarcabile în  numeroase domenii care au potenţat progresul României în ultimele decenii ale epocii moderne, cele mai cunoscute fiind cele din astronomie şi învăţământ. Mai puţin se aminteşte despre activitatea lui Spiru Haret ca inginer hotarnic, domeniu în care s-a implicat cu o deosebită competenţă şi conştinciozitate în anii imediat următori Războiului pentru Independenţă (1877-1878), nu atât pentru folosul material pe care acestă activitate il putea aduce, cât pentru rezolvarea unei probleme cu profundă importanţă economică şi socială cu care România acelui timp se confrunta.

România independentă avea posibilitatea să-şi traseze liniile dezvoltării viitoare, alăturându-se statelor avansate economic din Europa, prin punerea în valoare a disponibilităţilor sale umane şi materiale. Acest fapt era posibil doar în condiţiile unui climat social calm, singurul în măsură să asigure canalizarea eforturilor naţiunii pe calea reformelor înnoitoare, dar această atât de importantă condiţie, era pe cale să nu poată fi asigurată. În mod concret, lumea satelor, care cuprindea cea mai mare parte a populaţiei ţării, era bulversată de problema, (nerezolvată pe deplin în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), împroprietăririi ţăranilor clăcaşi. Din diverse motive, o mare parte a ţăranilor care în anul 1864 trebuiau să fie împroprietăriţi, nu intraseră în posesia pământului care li se cuvenea, iar anii scurşi de la promulgarea legii agrare până la câştigarea independenţei, sporise numărul sătenilor care trebuiau împroprietăriţi. Ca atare, una dintre priorităţile aflate pe agenda guvernanţilor, după 1878, a fost împroprietărirea celor îndreptăţiţi de legea din anul 1864, precum şi a celor care cuceriseră, cu sacrificial vieţii, independenţa ţării.

Soluţia propusă pentru rezolvarea problemei, a fost împroprietărirea ţăranilor cu pământ din domeniul statului, constituit în urma legii secularizării averilor mănăstireşti din anul 1863. În acest sens, a fost constitui un corp de ingineri hotarnici, angajaţi ai statului, care trebuia ca în termenul cel mai scurt să măsoare şi să delimiteze din moşiile deţinute de stat, suprafeţele de teren necesare înfiinţării unor sate în care să se aşeze noii împroprietăriţi.

Conştient de nevoia grabnicei rezolvări a acestei probleme, şi în ciuda multiplelor preocupări pe care le avea – din anul 1879 devine profesor suplinitor şi apoi definitiv la Catedra de mecanică raţională a Facultăţii de Sţiinţe din cadrul Universităţii Bucureşti, şi tot din acelaşi an este însărcinat de Ministerului Instrucţiunii să facă rapoarte asupra şcolilor din Moldova –  Spiru Haret a dat curs solicitării de a intra în rândul inginerilor hotarnici. În această calitate, a hotărnicit cu maximă minuţie şi în termenele cele mai scurte, numeroase proprietăţi funciare ale statului din mai multe judeţe, între care Dolj, Ilfov, Buzău şi Botoşani. Asupra acestei activităţi, a publicat mai multe broşuri între anii 1893-1911.

În ceea ce priveşte planurile de hotărnicie pe care le-a realizat, acestea se remarcă printr-un desen impecabil, cu delimitarea clară, pe măsura înţelegerii unor oameni cu o instrucţie şcolară sumară, a terenurilor pe care urmau să le primească şi a vetrei satului care urma să ia fiinţă, cu marcarea  locurilor destinate şcolii, bisericii, drumurilor care-l străbăteau, etc. Pe fiecare plan, care trebuia afişat într-un loc unde putea fi văzut de toţi cei interesaţi, erau trecuţi ţăranii împroprietăriţi  şi suprafaţa primită de fiecare, cu specificarea numărului de fălci atribuite în vatra satului, în zona cultivabilă (ogor) şi în imaş. Planurile au fost executate de o asemenea manieră, încât fiecare dintre cei nominalizaţi avea oglinda clară a situaţiei sale, făcând aproape imposibilă orice nelămurire.

Unul dintre aceste planuri, realizat de Spiru Haret, se află în patrimonial Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani, în cadrul Colecţiei de Istorie Modernă ( doc. 48 ). El se intitulează “Planul delimitării şi parcelării pământului noilor împroprietăriţi după Art. 5 şi 6 din Legea Rurală pe moşia statului Protopopeni, judeţul Botoşani, Plasa Siretul”, 1880”.

Planul, realizat la scara 1/5000, având lungimea de 60 cm. şi lăţimea de 54 cm., este desenat pe hârtie cartonată, caşerată pe pânză, şi este prins într-un etui rotund, din carton, îmbrăcat în piele de culoare roşie.  Unul dintre  capetele părţii înguste este prins de etui, iar celălalt este ruluit în jurul unui suport, de care este prins un şnur, pentru a putea fi fixat, la nevoie, pe perete.În partea superioară a Planului, este marcată suprafaţa ce teren din cadrul moşiei Protopopeni pe care urma să se constituie noul sat, cu delimitarea suprafeţelor cuvenite fiecăreia dintre cele 20 de familii ce primiseră pământ în vatra satului, precum şi locul pentru şcoală şi şoseaua Bucecea-Lespezi care trecea prin centrul aşezării. În centru, este delimitat din moşia statului, terenul din câmp (arabil), pe care urmau să-l primească noii împroprietăriţi, cu marcarea locului destinat fiecărei familii. În partea de jos, în stânga este amplasat un tabel explicativ, iar în dreapta un tabel cu familiile împroprietărite, comuna de care aparţineau, suprafaţa cuvenită fiecăreia şi repartizarea acesteia în sat, în zona cultivabilă şi în fâneaţă. Planul este iscălit, deasupra tabelului explicativ: Inginer Hotarnic Spiru C. Haretu.Deosebit de minuţios întocmit, şi mai ales extrem de simplu de înţeles, Planul moşiei Protopopeni, întocmit de Spiru Haret, este dincolo de orice consideraţii, dovada dragostei şi înţelegerii pe care acesta a acordat-o celor mulţi pe care, şi pe această cale, i-a ajutat să se orienteze într-o lume în care neştiinţa de carte, îi făcea pe cei mai mulţi victime sigure ale unui sistem politico-administrativ în care arbitrariul şi ocolirea legii erau fapte frecvente.

În acelaşi timp, documentul prezentat mai sus, are o deosebită importanţă istorică şi  memorialistică, prin vechimea sa, ca şi prin faptul că este un manuscris al uneia dintre personalităţile emblematice ale României moderne. Nu în ultimul rând, trebuie remarcată deosebit de buna sa stare de conservare, datorată atât materialelor de foarte bună calitate din care a fost realizat, etuiului care l-a putut feri de atocul factorilor de degradare fizici-chimici şi nu în ultimul rând, condiţiilor în care a fost păstrat.