Stânjeneală sau aprehensiune dinspre ,,tufa ciupercilor otrăvitoare”?

Despre ,,tufa ciupercilor otrăvitoare” s-a scris recent pe undeva, pe aici, la margine de țară. S-a scris aici, pentru că pe ,,la centru” numai ia nimeni în seamă ce scrie scriitorașul nostru. Așa am dedus, nu numai eu, că cineva e stingherit și  cuprins de o zdravănă teamă ca nu cumva, precum în poveste, să apară de aici, din aceaste ,,bălării”, Regina Ciupercilor.

Nu aș merge mai departe cu această introducere, confuză pentru unii cititori și, din respect, las să se vadă ce scriu și alte publicații de cum se mai percepe actul creației literare la Botoșani.

Redau mai jos, integral, un articol apărut în ,,Informatorul Moldovei”, semnat de Gabriel Balașa (sursa:http://informatorulmoldovei.ro/d-m-g-de-botosani-un-poet-respins-la-el-acasa-dar-apreciat-in-alte-judete/): După toate aparenţele, 2013 se anunţă un an greu de digerat pe toate planurile. Lupte orgolioase, care fac mult rău naţiei române, se dau nu numai pe tărâm politic ci şi pe frontul cultural unde Regele e unul singur, Mihai Eminescu, de la a cărei naştere tocmai s-au împlinit 163 de ani pe 15 ianuarie. Iar de când a trecut în nefiinţă, poeţii României încearcă să ducă, prin creaţiile lor, spiritul Luceafărului spre o binemeritată nemurire. Însă şi lumea poeţilor e plină de orgolii, mai mult sau mai puţin justificate, şi vorba poetului nepereche, “Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,/ Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,/ Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,/ Sunt cântaţi în cafenele şi fac zgomot în saloane;/ Iar cărările vieţii fiind grele şi înguste, / Ei încearcă să le treacă prin protecţie de fuste, / Dedicând broşuri la dame a căror bărbaţi ei speră/ C-ajungând cândva miniştri le-a deschide carieră”. Şi nici lumea poeţilor şi scriitorilor botoşăneni nu e lipsită de omuleţi care zilnic încearcă fenomenul căţărării, doar de i-o băga şi pe ei cineva în seamă. Nu sunt un specialist al criticii literare, iubesc poezia şi tot timpul am considerat că în lumea scriitorilor botoşăneni este loc pentru condeierii de calitate. Dar când râca şi respingerea fără discernământ a unor poeţi talentaţi a devenit o obişnuinţă, atunci simt nevoia unei implicări de bun simţ. Pentru că nu se poate să-i spui mereu unui om, la el acasă, că nu are talent, că scrierile sale sunt un fâss, iar respectivul să fie apreciat de jurii de specialitate în fruntea cărora se află oameni precum academicianul Mihai Cimpoi, o valoare incotestabilă, care de curând a publicat ,,Dicţionar Enciclopedic – Mihai Eminescu”. Am tot respectul pentru poetul Gellu Dorian şi a sa societate botoşăneană Hyperion, pentru că Dorian a fost şi este sufletul manifestărilor Zilelor Eminescu, dar cred că ar trebui să fie mai receptiv şi la noul apărut în poezie. Nu doresc să înşir cuvinte goale, ce din coadă au să sune, cum m-ar taxa domnul Eminescu, ci să trec la subiectul propriu zis. Poetul botoşănean Dorel Mihai Gaftoneanu, cunoscut şi ca D.M.G. de Botoşani, colaborator permanent  (și redactor, n.r.) al revistei de cultură botoşănene “Luceafărul”, dublu laureat la “Zilele Eminescu” în ţară la Drobeta-Turnu Severin şi Alba Iulia a fost invitat la Festivalul Internaţional de poezie Mihai Eminescu, ediţia a XXII-a desfăşurat la Drobeta-Turnu Severin, Orşova şi Băile Herculane, unde a primit Premiul Eminescu pentru poezie cu medalie – efigie din bronz  şi diplomă după publicarea cărţii “Odiseea omenirii”, distincţii acordate de un juriu exigent condus de academicianul Mihai Cimpoi. De asemenea, la Concursul internațional de poezie, eseu, artă plastică și ex-libris „Dor de Eminescu” de la Alba-Iulia, ediţia a doua, i s-a acordat Premiul Ligii Scriitorior Români filiala Alba  pentru un grupaj de cinci poeme despre Mihai Eminescu. “A fost o experienţă unică pentru un scriitor din nordul României, această incursiune în sudul cultural al ţării. Consider că multe dintre lucrurile frumoase regăsite acolo pot fi transpuse şi la Botoşani. Am întâlnit în sud nişte oameni minunaţi, cu o deschidere sublimă la dialog, fără patimă în aprecierile critice ale operelor prezentate. Sunt realmente încântat că am descoperit acolo poetul de geniu Eminescu, cald, primitor şi cu faţă umană”, ne-a mărturisit D.M.Gaftoneanu, poetul botoşănean căruia i-a fost recunoscută opera literară în nouă judeţe, Argeş, Bistriţa, Vâlcea, Hunedoara, Gorj, Suceava, Alba, Călăraşi, Maramureş unde a obţinut numeroase premii. Iar la ultima participare, D.M.G. de Botoşani a recitat prozopoemul “Către înălţimi cu gheţuri…” din volumul “Odiseea Omenirii”, poezie filozofică din care reproducem finalul: “… Şi sunt singur. Tot mai singur. E din ce în ce mai rece./ Lumea basmelor eternă? O fântână. Stă să sece./ Feţi frumoşi sau cosânzene… Albe-nea, pitici şi zmei…/ Un periplu se încheie. Pas cu pas. Sub ochii mei./… Capătul. De drum. În ceţuri. Încifrat fără scăpare./ Un mister. Necunoscuta. Ca o ţintă mişcătoare./ O corabie cu visuri. Pe un Styx cu ape line./ Pare undeva departe… Însă este lângă mine”.  Concluzia?, nu poate fi decât una hamletiană, din sublimul Shakespeare: “The rest is silence…” (Gabriel BALAŞA)

A consemnat, Jan TRISTEA