Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

STAREA POEZIEI ROMÂNEŞTI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

Primit pentru publicare: 5 mai 2017
Autor: Al Florin ȚENE
Publicat: 5 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

STAREA POEZIEI ROMÂNEŞTI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

 

Pentru a aborda această temă este necesar un îndelung exerciţiu de receptare a poeziei româneşti în ansamblu, cu aplecare spre tendinţa de evoluţie a poeziei din a doua parte a secolului XX, şi numai apoi este necesară o plonjare în panorama poeziei secolului XXI.

În acest context, cristalizarea criteriilor de selecţie şi a conceptelor cu care trebuie lucrat stau la baza analizei noastre. O panoramă a poeziei de la Nichita Stănescu, trecând pe la Cristian Popescu, până la Claudiu Simonati se întinde pe o suprafaţă de timp considerabilă, greu de cuprins doar într-un articol, mai degrabă poate fi expusă în Biblia înţelegerii poeziei romîneşti din secolul nostru, de care făcea vorbire Ion Simuţ.

Exegeza poeziei de astăzi înregistrează o evoluţie/ involuţie a poeziei, prin apariţia unui nou curent literar, pe care l-am denumit, proglobmodernul, despre care am scris în presa literară a anilor 2000. Este o întoarcere, pe jumătate, la clasicism, încercînd să înlăture mâzga  postmodernismului opzecist a cărei poezie nu trasmitea nimic, aducând un deserviciu limbii literare.

Pentru a face, succint, o analiză a poeziei româneşti la începutul acestui secol, e necesar să priveşti această panoramă ca printr-un ochean întors, adică de la cel mai tânăr autor, Adela Greceanu, la Mircea Ivănescu, care a decedat decurând.Poeţii tineri ai acestui început de secol, au învăţat, practic, de la post-textualişti (nouăzecişti ), postmodernişti, textualişti ( optzeciştii), manierişti, experimentalişti ( şaizeciştii), în frunte cu Angel Dumbrăveanu, Marin Sorescu, etc.

O privire de ansamblu asupra influenţelor poetice de la sfârşitul veacului trecut şi începutul acestui secol este necesară pentru a stabili cele cinci metode distinct de analiză comparativă prin raportarea la Identitatea eului poetic. Se pare că tendinţa poeziei actuale este o prelungire a celei de la sfârşitul secolului XX, care a fost şi este, se pare, instaurarea eului poetic ca instanţă absolută, prin utilizarea şi eliminarea formelor de retorică pentru a se ajunge la eul real absolut, adică la Voce.
Am constatat că poeţii de la începutul secolului XXI nu prea îşi pun întrebarea cine se exprimă în versurile lor, abandonându-se fără voia lor versului impersonal.

Vorbeam mai înainte despre cele cinci metode de analiză: metoda argheziană ar consta în exploatarea impurităţii limbii, metoda blagiană- expresionistă care glisează între eul exterior, amplificat cosmic, şi  un eu interior problematizat.Urmează metoda lui Ion Barbu, de textualizare a discursului care înlocuieşte eul poetic cu o instanţă textual suverană care se reflectă doar pe sine în oglinzile textului, ce o numim realitate textuală.Mai este metoda bacoviană ce constă într-o formă de existenţialism al eului poetic care se contemplă pe sine într-o formă degradată şi agonală, urmând metoda stănesciană care este dată de postmodernismul necuvintelor, eul poetic fiind situate, cum ar spune Marin Mincu în „interstiţiile spaţiului metalingvistic“.

Am observant, într-o analiză a raportului realitate-limbaj (text ), că tinerii poeţi care urmează metoda lui Nichita Stănescu, poezia lor afirmă că realitatea înseamnă mai mult decît limbajul, cuprinzând potenţele preverbale.Ei cred că realitatea este doar limbaj şi ce nu este limbaj nu există. Cei care urmează metoda lui Sorescu preţuiesc  realitatea double-face, în care lumea şi limbajul coexistă, dar pot fi abordate în mod ironic, ori grav, experimentalist cum o face Mircea Ivănescu.

Poeţii de la începutul secolului XXI,pentru faptul că aplică procesul de textualizare, poezia lor a luat locul a ce se numea în perioada primei jumătăţi a secolului XX emoţia sau sentimentul. Transferul poetic obişnuit- realitate-a fost îndreptat spre opoziţia realitate-text.

Poetul de la începutul acestui secol  a devenit acel “ de-scriptor“ care pune în text tot ce atinge, până şi inefabilitatea. Acesta nu vizează Poezia, ci “textele “, problema lui nu mai constă în scrierea versurilor, ci de-scrierea mecanismelor acesteia- ocultând poemul-. Creându-şi senzaţia că se află la interstiţiul dintre realitate şi text, aşa cum Platon lăsa să se întrevadă ideile în vacuumul realităţii.Dicteul textualist folosit de poeţii de azi constă în producerea de text şi metatext în acelaşi timp. Textul poetic fiind organizat în pulsiuni poetice ale actului liric, care nu mai este interesat decât să comunice autenticitatea trăirii sale şi evitând de a comunica o anumită idée.

Poezia actuală, cea care nu se înscrie în globmodern, are diferite caractere revelatoare- colocvialitatea ironică, folosind semnle de punctuaţie nefireşti şi o oralitate simulată, discursurile care încearcă să spună totul pentru a masca diferite complexe, cum ar fi forme de demenţializare a realului, poeme schizofrenice, pornografice, pbsesii viscerale, autoexecuţiile eului şi simţiri dereglate, promovarea gradului zero al scriiturii, a unei stări poetice plasmatice, prin contestarea rolului metaforei. Aceşti poeţi care practică textualismul au atitudini radicale în raport cu universul literaturii : ei susţin că toţi poeţii care nu se supun imperativului scriiturii sunt consideraţi păşunişti şi tradiţionalişti.

În această perioadă şi în acest peisaj literar au apărut poeţi tineri a căror cărţi au fost publicate de edituri cunoscute, dar, din păcate, datorită modului defectos de promovare a cărţii aceştia au rămas aproape anonimi. Amintim în acest contest pe:Răzvan Ţupa, Dan Sociu, Elena Vlădăreanu, Claudiu Komartin, Lavinia Bălulescu, Livia Roşca, Linda Maria Baros, Violeta Ion, Miruna Vlada, Diana Geacăr, Andra Rotaru, etc.Un poet de anvergur[ este Ion Iancu Vale, ctitor de reviste de bună calitate.

Generaţia „ milenaristă“ care are un program declarat anticalofil şi minimalist nu prea s-a impus pe piaţa poeziei.Această poezie este una cu bătaie scurtă, fapt dovedit de precocea ei manierizare. Acest contigent are déjà micile lui ierarhii. Printre acestia se află Livia Roşca, născută în Drăgăşani, la 1980, cu volumul “Ruj pe icoane “, volum premiat de Uniunea Scriitorilor. Din păcate, această poezie scrisă de concetăţeana mea, nu justifică integral asemenea aprecieri. Acest caz mă face să constat că ezistă un mod de a face pe cineva poet şi ai construi o mică glorie.Laudele nemeritate de pe coperta a patra ale criticilor Alexandru Matei, Tudorel Urian şi Al. Cistelecan laudă nişte poezii siropoase şi anoste. Se pare că această poetă nu are viitor.Volumul de debut  este un excellent produs, de la ambalaj la reclamă, al unui serviciu de marketing literar profesionist-din care lipseşte poezia.

După cum se obsearvă, cu ajutorul unor critici onorabili se promovează grafomania şi veleitarismul. Un anumit ecou a avut textile Mirunei Vlada, din volumul “Poeme extrauterine “, apărute la Editura Paralela 45, în 2004.Născută în Bucureşti în 1986, autoarea debutase cu un an înainte în revista Luceafărul, prezentată de Octavian Soviany. Alexandru Matei vorbeşte despre “ autenticitatea spunerii“, Aurel Pantea scrie despre “voluptatea deziluzionării, ce trimite în limbaj impulsurile unei feminităţi ce-şi calmează toate libertăţile şi toate decomplexările “. Toate aceste elogii sunt rostite cu jumătate de gură, cu reserve subtextuale.Aceste constatări, unele laudative nu reprezintă în niciun fel garanţia valori. Şi în al doilea volum al acestei autoare intitulat “Pauza dintre vene “, apărut în 2007, la Editura Cartea Românească descoperim un manierism lipsit de accente personale.Descoperim, la fiecare poem, banalităţi rostite emfatic şi aşa zise filosofări anoste.

Spre deosebire de precedenta poetă,în poeziile Laviniei Bălulescu din volumul “Lavinucea “, apărut la Cartea Românească, în 2007, născută la Drobeta –Turnu Severin în 1985, are capacitatea de a se întoarce în copilărie şi cu evident înclinaţie ludică, cu influenţă din Mircişor al lui Cărtărescu din Orbitor şi din personajele lui Cristian Popescu.Această poetă a debutat cu volumul “Mov “, în 2004, la Editura Prier,titlu identic cu titlul  volumului de poezie a unui poet din Petroşani, volum apărut la Editura Fundaţiei “I.D. Sîrbu “, condusă de scriitorul Dumitru Velea. Poemele, 26 la număr, au graţie şi sprinteneală, demne de luat în seamă.

Un alt poet al acestui secol este Valentin Radu, care în 2001 a publicat volumul “ Înapoi în Arcadia“, la Editura Paralela 45, pe atunci minor care s-a apucat să se joace înainte de vreme cu lucrurile serioase de pe lumea aceasta, între care se numără şi poezia. Mircea Bârsilă a girat debutul lui Alexandra Pârvan cu volumul “Prinsoare “, apărut în 2001, observând o “armonizare a contrariilor”, remarcânduse prin asociaţiile duale, în spiritual unui onirism îmblânzit de emoţia credibilă, cu remarcă Adrian Alui Gheorghe.

Şi la Cluj descoperim o paletă diversă de abordare a stări poetice.De la şaizeciştii Aurel Rău, Aurel Gurghianu, la optzecişii Ion Mureşan, Ion Cristofor şi până la milenariştii Ionuţ Ţene, Flavia Teoc, MihaI Bumb, etc, toţi au îmbogăţit ideatica şi structura poeziei prin felul de exprimare a ideilor.

Fiecare zonă a ţării îşi are grupul ei de poeţi, din păcate puţini cunoscuţi, chiar dacă poezia lor dezvăluie talente autentice.Vina o are felul de distribuire şi difuzare a cărţilor şi a presei literare. Astfel, în zona Doljului, Hunedoarei şi al Orăştiei sunt poeţi demni de a fi luaţi în seamă şi citiţi cu interes.Printre aceştia enumărăm pe: Any Drăgoianu, cu debut editorial în 2005, Dumitru Velea, Mihai Duţescu, Petre Gigea-Gorun, Eugen Evu, Janet Nică, Ionuț Țene, Doina Drăguț, Ion Pachia-Tatomirescu, Marius Robu, Claudiu Nicolae Şimonaţi, Llelu Nicolae Vălăreanu şi alţii. O parte din aceştia au fost cuprinşi în antologia Lumina cuvintelor.Parafrazându-l pe Malraux, pot să conchid că în Secolul  XXI se vor naşte marii noştri poeţi, sau poezia va dispărea, prin paginile efemere ale internetului.

Al Florin ŢENE
Cluj-Napoca

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Alin spune:

    Da, un articol bun bine documentat, dar, nu rezonez chiar cu toate ideile expuse. Simt o mică nostalgie către trecut și marii poeți. Să nu uităm că și ei, la rândul lor, au luat ideile le-au aruncat în cazanul vrăjitoarelor și au dat naștere la noi curente literare. Fără curajul de a face asta am fi stagnat. Da, unii din poeții tineri poate nu respecta șabloanele clasice, poate versurile lor devin siropoase sau obsesive sau întunecate sau „malefice” dar, nu sunt decât o extensie literara a lumii în care trăim. Mereu am spus ca poezia este doar o manifestare literara a rezonantei personale a individului în raport cu lumea. Lumea se schimba se schimba indivizii se va schimba și rezonanta. Personal scriu cu tente întunecate sumbre uneori poate fataliste sau maniacale. Sunt trăirile mele în raport cu lumea. Secolul XXI e de abia la început sa mai așteptăm puțin poate se va distila din toată supa asta ceva ce ne va uimi chiar și pe noi.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5