Scriitorul Mihail Sebastian – ”discipolul” filosofului Nae Ionescu, autorul romanelor ”Accidentul” sau ”Orașul cu salcâmi” – a publicat în 1942 o frumoasă și inspirată piesă de teatru ”Steaua fără nume”, care se prezintă ca o splendidă poveste de dragoste. Subiectul este clasic. Într-un oraș de provincie de pe Valea Prahovei, o necunoscută bine îmbrăcată este coborâtă din tren în gară pentru că nu are bilet. Aceasta vine de la cazinou și are asupra ei doar fișele câștigate la joc. Profesorul Miroiu, care se afla în gară în așteptarea unei cărți foarte scumpe de la București, se oferă să o găzduiască peste noapte, perioadă în care între cei doi apare o relație afectivă, o emoție puternică. Profesorul Miroiu a găsit o stea fixă, invizibilă, în spatele altei stele din Ursa Mare, necunoscută pe bolta cerească și nu știa ce nume să îi dea, când află că pe necunoscută o cheamă Mona și o numește astfel. Dimineața apare, într-o mașină decapotabilă, Grig, un milionar excentric, cel cu care Mona are o relație de 3 ani. Cum acesta este bogat, Mona se reîntoarce în cele din urmă în lumea lui, părăsindu-l pe astronomul visător. Povestea este frumoasă și clasică, dar de succes pe marile scene de teatru sau pe platourile de filmare. Piesa „Steaua fără nume” scrisă de Mihail Sebastian a fost prezentată pentru întâia oară în seara zilei de 1 Martie 1944 pe scena teatrului Alhambra. De asemenea, piesa ”Steaua fără nume” (în franceză Mona, l’étoile sans nom) a fost ecranizată într-un cunoscut film franco-românesc din 1966, scris și regizat de Henri Colpi. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Marina Vlady ca Mona, Claude Rich ca profesorul Marin Miroiu, Cristea Avram ca Grig, amantul Monei, Grigore Vasiliu-Birlic ca profesorul Udrea, Marcel Anghelescu ca șeful de gară. În rolul Monei joacă magistral, Marina Vlady, soția marelui poet rus Vladimir Vîsoțki. Fimul a devenit clasic în Europa, iar piesa lui Mihail Sebastian s-a jucat în continuare în distribuții cunoscute: filme sau teatru TV. Celebra piesă a fost adaptată în 1983 ca teatru de televiziune adaptat după piesa lui Mihail Sebastian, unde ni se face cunoștință cu profesorul Marin Miroiu, pasionat de astronomie, izolat printre stele, căutând, calculând și așteptând febril o stea care sa fie numai a lui. Desigur că apariția intempestivei și frumoasei Mona îl scoate pe profesorul de provincie pentru o noapte din lumea sa, care a doua zi în lumea reală își pierde ”magia” sau ”fantasticul”. În distribuție au jucat celebri actori români Petre Gheorghiu și Florin Zamfirescu. Au mai fost și alte puneri în scenă la fel de valoroase.

Dar există, o ecranizare mai puțin cunoscută, o varianta sovietică a piesei „Steaua fără nume”, un film rusesc din 1978. Rușii s-au pregătit temeinic pentru realizarea filmului ”Steaua fără nume”, produs în 1978 și lansat în cinematografele sovietice și din estul Europei în anul 1979. Titlul în rusește este ”Bezymyannaya zvezda”, fiind realizat în regia lui Mikhail Kozakov, evreu rus originar din Leningrad (Petrograd/Sankt Petersburg), iar scenariul e semnat de Aleksandr Khmelik. Distribuția a fost de excepție pentru cinematografia sovietică, cu Igor Kostolevskiy, în rolul Marin Miroiu, Anastasiya Vertinskaya, în rolul Mona, Mikhail Kozakov, în rolul Grig, Svetlana Kryuchkova, în rolul Domnișoara Cucu, Grigoriy Lyampe, în rolul Udrea, Mikhail Svetin, în rolul Ispas, și Aleksandr Pyatkov, în rolul Ichim. Interesant că regizorul Mikhail Kozakov joacă rolul cinicului bogătaș Grig, care o vedea pe iubita sa Mona, doar o simplă proprietate de lux, nu o ființă umană care putea iubi și a avea sentimente. De aceea nici nu era gelos. Actrița rusă Anastasiya Vertinskaya joacă magistral rolul Monei, iubita de bani gata, firavă însă, sensibilă și dornică de lux a milionarului bucureștean Grig. Frumusețea ei în filmul sovietic este specific rusească, o blondă pasională, cu o fragilitate și o melancolie specifică oamenilor pasionați de distanțele nesfârșite, am putea spune siberiene. Igor Kostolevskiy joacă magistral, ca un adolescent întârziat, idealist, rolul profesorului de cosmografie Marin Miroiu de la un colegiu dintr-un oraș provincial prăfuit și uitat de pe Valea Prahovei. Calea ferată, care trecea prin târg, era ca o ”ieșire la mare”, cum ar spune prozatorul Constantin Zărnescu. Linia ferată reprezenta singura legătură cu lumea largă și bună, cu starea de deschidere spre altceva, spre ieșirea din anonimat și comun. Bineînțeles trenul doar trecea ca orice ”Rapid” și nu se oprea în stația acestui târg prăfuit. Rușii prezintă o Românie interbelică frumoasă, dar ușor ireală. Atât costumele actorilor și elevilor, cât și a funcționarilor CFR sau de poliție, nu au nimic de a face cu epoca interbelică și cu spațiul românesc. Deși se vorbește în film de Sinaia, București și numele personajele sunt neaoș românești, parcă acțiunea filmului se petrece într-o gubernie rusească din Urali. Însăși interiorul caselor și stației CFR sunt tolstoiene, iar personajele decupate din proza lui Gogol. Spiritul rusesc își pune amprenta pe subiect. Altfel, trama acțiunii și povestea de dragoste este surprinsă genial de regizorul rus, în care provincialul profesor Miroiu nu reușește să oprească ”steaua” întruchipată în frumoasa iubită, sofisticata Mona, care gravitează în constelația Ursa Mare, lângă steaua aleasă de personajul principal și numită în lungile nopți de veghe și evadare spre cer, Alcor. Steaua care nu se vede, Miroiu o numește într-o noapte stângace de dragoste cu fulguranta tânără de lume bună, cu numele Mona. E steaua care nu se va vedea niciodată și nu se va abate niciodată din calea ei spre altă lume. Steaua Alcor, întruchipată de modestul profesoraș Miroiu rămâne pe loc, iar Mona va pleca acolo unde îi este locul, spre restaurantele de lux bucureștene, spre apartamentul de la Athénée Palace, spre mesele cu șampanie și camera unde se face două băi pe zi, cu apă caldă, nu spălată în apa rece de la fântâna din curtea unui profesor de provincie. Imaginea cu Mona ce se spală la fântână este antologică. Miroiu și Mona sunt două lumi paralele, două stele diferite: Alcor și Mona, care nu se vor întâlni. Sunt două personaje din două lume opuse, total diferite, care nu pot fi împreună, chiar dacă Mona îi spune lui Grig, faptul că, deși sărac Miroiu, doar noaptea cu luneta sa are o ”taină”, puterea de a evada de fapt din lumea lucrurilor mărunte, telurice și provinciale. Evadarea spre o altă dimensiune a spiritului, spre zbor, din partea lui Miroiu nu o poate înțelege milionarul Grig, ca și dragostea Monei față de această ”taină” transcendentă a profesorului de provincie sărac și naiv. Până la urmă, ca o femeie de lume, frumoasa Mona alege rochiile scumpe, șampania, automobilul de lux și apartamentul de la Athénée Palace. Mona nu se poate ridica la alt nivel de înțelegere spirituală a lumii, deși l-a iubit sincer în noaptea tainică privind la stele, pe profesorul de astronomie Miroiu. Profesorul de cosmografie rămâne la nivelul de zbor, a unui spirit dezbrăcat de un materialism inert și trecător, într-un oraș și o lume banală în care doamna Cucu le interzice elevelor de liceu să ”evadeze” la gară ca să nu vadă Orient Express-ul. Din lumea imanentului provincial nu se poate evada, decât privind la stele și visând. Este propunerea și ieșirea genială spre zbor a lui Mihail Sebastian, pentru o lume cantonată în imanent. Oarecum în piesa ”Steaua fără nume”, Mihail Sebastian reinterpretează original poemul ”Luceafărul” de Mihai Eminescu. Biata Cătălina, devenită ”Mona” în piesă, îl preferă pe ”vicleanul” teluric în concretețea sa, pe Cătălin, decât zborul și ideea rece ce gravitează între stele a Luceafărului, aici identificat în profesorul de provincie visător Miroiu, un adevărat om care ”vedea ideile”, precum personajele lui Camil Petrescu din ”Jocul ielelor.” Filmul rusesc din 1978, după piesa lui Mihai Sebastian, este o capodoperă a genului cinematografic și arată forța de expresie a literaturii române care transgresa atunci granițele și timpurile. Aș dori ca azi, operelor scriitorilor români să li se dedice filme din partea cinematografiei mondiale, ca atunci în 1979, când pelicula lui Mikhail Kozakov a fost printre cele mai vizionate din fosta URSS.

Ionuț Țene