Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

MIHAIL SEBASTIAN, o “stea” a literaturii române

          MIHAIL SEBASTIAN, o “stea” a literaturii române.

           Romancierul, dramaturgul şi omul de litere român Mihail Sebastian, s-a născut la 18 octombrie 1907 în familia evreiască Hechter din Brăila şi a primit numele Iosif. A făcut studii universitare de drept şi filozofie la Universitatea din Bucureşti şi a încercat să-şi dea doctoratul în drept la Paris, dar nu a reuşit.

              A lucrat ca secretar la o importantă casă de avocatură şi a fost şi avocat pledant.

                 La examenul de bacalaureat, preşedintele comisiei profesorul Nae Ionescu, l-a remarcat şi l-a invitat să colaboreze la revista “Cuvântul” pe care o conducea. Acolo îl cunoaşte pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni.

                 A desfăşurat o intensă activitate publicistică şi a susţinut o rubrică de critică literară şi alta de cronică muzicală, ambele sub pseudonimul Mihail Sebastian.

                Debutul său literar datează din anul 1932, când a publicat volumul “Fragmente dintr-un carnet găsit”. Tot în acelaşi an a publicat şi volumul de nuvele “Femei”. În anul 1935, a publicat romanul “Oraşul cu salcâmi”, un roman al adolescenţei iar în 1940 romanul de dragoste “Accidentul”. Din ambele romane transpare influenţa romancierilor francezi Marcel Proust, Gustave Flaubert, ş.a.

               Manuscrisul iniţial al romanului “Accidentul”, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franţa şi nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.

                  Cu un an înainte, în 1934, în perioada în care manifestările antisemite începuseră deja să-şi pună amprenta asupra libertăţii individuale, Mihail Sebastian a publicat romanul autobiografic, ideologic şi polemic “De două mii de ani” în care vorbeşte despre ce înseamnă să fii evreu în România. Romanul a fost prefaţat de profesorul Nae Ionescu, magistrul lui Sebastian. Prefaţa, care a produs mare vâlvă în epocă, încearcă să fundamenteze antisemitismul.

              Mihail Sebastian, fiul mijlociu al familiei Hechter, unul dintre cei mai importanţi discipoli ai filosofului Nae Ionescu, a publicat în întregime această prefaţă. Deriva înspre extremismul de dreapta a intelectualilor generaţiei sale şi circumstanţele politice din preajma şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul şi de foştii săi prieteni.

              La scurt timp, după apariţia romanului “De două mii de ani”, care declanşează atacuri furibunde din partea presei, scriitorul le răspunde în volumul “Cum am devenit huligan” în care adună articolele apărute în presă, ce alcătuiesc un dosar al receptării operei sale. Sursa de inspiraţie a procedeului foarte modern de alcătuire a volumului îl constituie romanul lui Andre Gide – “Falsificatorii de bani”.

               În literatura română, Mihail Sebastian s-a impus ca dramaturg prin piesele sale de teatru: „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanţa” şi „Ultima oră”. A patra piesă scrisă de el, „Insula” a rămas în manuscris, neterminată.

              Prin legislaţia antisemită de la începutul anilor ’40, lui Sebastian i s-a interzis să mai funcţioneze ca jurnalist şi i s-a retras şi licenţa de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Piesa “Jocul de-a vacanţa” este interzisă, iar pentru a se putea reprezenta piesa “Steaua fără nume” s-a folosit un al doilea pseudonim, respectiv Victor Mincu. Piesa “Ultima oră” s-a jucat după moartea dramaturgului, la Teatrul Naţional Bucureşti, sub direcţia lui Zaharia Stancu.

                 La 29 mai 1945, la numai câteva luni după eliberarea României de sub ocupaţia fascistă, Mihail Sebastian, supravieţuitor al prigoanei antisemite, perioadă ce l-a marcat prin traume sufleteşti profunde, moare în plină tinereţe creatoare fiind accidentat stupid de un camion în centrul Bucureştiului, pe Bulevardul Regina Maria, lângă biserica Nicolae Vlădica.

             A fost înmormântat în Cimitirul Filantropia din Bucureşti, unde mii de bucureşteni l-au condus pe ultimul drum.

             Au existat diverse speculaţii legate de această moarte; A fost accident sau crimă? O problemă neelucidată nici până astăzi, după 75 de ani.

             Într-un articol intitulat “Mihail Sebastian – O moarte enigmatică”, cunoscutul scriitor şi analist politic Stelian Tănase încearcă să răspundă întrebării “De ce ar fi fost ucis Mihail Sebastian?” schiţând următoarea ipoteză: “Sebastian îl cunoştea bine pe Lucreţiu Pătrăşcanu. A fost introdus în anturajul lui de cel mai bun prieten de atunci al lui Pătrăşcanu, Belu Zilber care-i era văr primar. Sebastian a fost implicat în apariţia primelor numere ale cotidianului “România liberă” încă din iunie 1944, clandestin, PCR fiind interzis. La sfârşitul lunii septembrie 1944 s-a retras din redacţie, când Pătrăşcanu a fost înlocuit de Grigore Preoteasa, omul lui Gheorghiu Dej. Pătrăşcanu intrase în dizgraţia Kremlinului şi a PCR de când fusese la Moscova să semneze armistiţiul. Sovieticii i-au reproşat că s-a comportat ca un naţionalist român şi nu ca un comunist. (…) Era oare implicat Sebastian în anumite acţiuni ale lui Pătrăşcanu şi Zilber? Ştia prea multe? A vrut Bodnăraş & Co să dea un avertisment? Comuniştii obişnuiau să îi ucidă pe foştii tovarăşi de drum şi pe cei deveniţi suspecţi că ar putea „trăda cauza” şi care prezentau riscul să facă public anumite istorii din trecut, chiar să critice. Cu autoritatea lui de om onest, Sebastian putea fi periculos. Să fi căzut victima unei reglări de conturi între clanurile din partidul comunist? Arhivele sunt încă mute pe acest subiect. Noi cercetări ar putea să ajungă la adevăr. Sau nu, niciodată”.

            După moartea prematură şi subită a lui Mihail Sebastian, posteritatea i-a fost asigurată, ani de-a rândul, în principal de cunoscutele sale piese de teatru. Aceasta până în 1996, când jurnalul său, care rămăsese peste 60 de ani în manuscris, a fost tipărit, cu acceptul familiei fratelui său mai mic care locuia la Paris.

            La Bucureşti, Editura Humanitas a publicat, în anul 1996, în primă ediţie, “Jurnal 1935-1944”, sub îngrijirea cunoscutului istoric literar Leon Volovici.

            Volumul, care prezintă impresii despre personalităţile vieţii culturale interbelice româneşti cât şi despre evenimente istorice din acea perioadă, precum Holocaustul şi al Doilea Război Mondial, a suscitat controverse aprinse în societatea românească, deoarece acestea erau contrare imaginii idealizate a acestei elite intelectuale interbelice. Unii critici şi istorici literari consideră că vocea naratorului din romanul “De două mii de ani” este similară cu cea a lui Mihail Sebastian din “Jurnal 1935-1944”.

               Scurta viaţă a lui Sebastian, 38 de ani neîmpliniţi, a fost extrem de tumultoasă: a iubit, a suferit, a fost trădat, s-a luptat cu el însuşi şi cu cei din jur.

                  Moartea lui a fost şocantă pentru toţi cei ce l-au cunoscut şi apreciat. Citez câteva rânduri scrise atunci de actriţa Leni Caler, pe care a iubit-o nebuneşte şi pentru care a scris rolurile Corina şi Mona, rolurile principale din piesele “Jocul de-a vacanţa” şi “Steaua fără nume”:

            „Nu-l mai văzusem de-o bună bucată de vreme, fiecare eram preocupat de viaţa, de meseria, de iubirile noastre, când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun spunându-mi vestea accidentului, a morţii lui. Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihail nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el, că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut!”

               Povestea vieţii lui Leni Caler şi a lui Mihail Sebastian este redată în piesa „Marea iubire a lui Sebastian” pe baza însemnărilor din jurnalele celor doi protagonişti, a corespondenţei dintre ei şi a unor fragmente din „Jocul de-a vacanţa”.

             Spectacolul, conceput de regizoarea Diana Mihailopol, sub forma unei lecturi publice s-a bucurat de prezenţa minunaţilor actori Rodica Mandache şi Marius Manole, care cu deosebită măiestrie artistică i-au readus în prim plan pe cei doi eroi ai minunatei poveşti sentimentale care a evoluat de la euforie la admiraţie, de la suferinţă la disperare şi gelozie.

                  Material preluat din Curierul de pretutindeni, publicație din Israel, nr. 6/22 octombrie, adus aici ca cenacliștii să compare cu ce au scris și cei de la Google, pentru conformitate Ion N. Oprea, 22 octombrie.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.623 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5