Primit pentru publicare: 25 iun. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 26 iun. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Ştefan cel Mare în creaţiile folclorice

 Personalitatea lui Ştefan cel Mare s-a înscris profund în conştiinţa populară şi a dominat veacurile care s-au scurs printr-o aureolă de glorie şi legendă. Poporul a văzut în el întruchiparea celor mai înalte virtuţi de vitejie în momentele când soarta ţării era mereu ameninţată de către cei din afară.

Ştefan a devenit un erou legendar al cărui mit l-a creat însuşi poporul prin tradiţiile care s-au perpetuat  de-a lungul vremurilor prin folclorul care l-a ridicat la înălţimea unui simbol naţional. Spirit luminat şi cu justiţie, domn abil şi înţelept, iubit de popor şi preţuit de prieteni, apreciat până şi de duşmanii săi, Ştefan a curmat abuzurile de orice fel, a înţeles nevoile celor mulţi şi le-a făcut dreptate.

 Tradiţia populară l-a ridicat în închipuirea crescută prin veacuri, acolo unde rămân numai aceia care sunt îndrăgiţi de masele populare, cărora le-a fost un fidel slujitor. Ţăranul din orice parte a pământului românesc nu ştie în mod deosebit ziua marilor fapte de arme ale lui Ştefan , nici anii şi nici chiar veacul. Nu ştie decât rareori să deosebească o luptă de alta în cei 47 de ani de domnie. Şi cu toate acestea, cel mai popular domnitor român este Ştefan cel Mare.

În toate producţiile populare, fantezia creatorului anonim îl prezintă cu viaţă şi o conştiinţă asemănătoare mai mult cu a sfinţilor decât a pământenilor. Popularitatea sa este explicată de popor şi prin felul în care ştia să se apropie de el : ,, Pe cât era de amarnic în vreme de război, pe atât era de bun şi blând şi cu dreptate în vreme de pace.
Celor săraci le dădea bani şi moşie. Celor năpăstuiţi şi asupriţi le făcea dreptate, aşa că în ţara lui era numai belşug şi toate cele de mulţămită’’.

     Numele lui Ştefan a intrat în cântece şi colinde, e nume de leac în descântece, iar în baladele de vitejie, el este modelul suprem. Cele mai vechi cântece populare care îl preamăresc sunt cunoscute încă din veacul al XVI-lea şi au luat fiinţă, probabil, după moartea acestuia.

 Cea mai cunoscută specie a folclorului românesc este legenda. Ea s-a născut odată cu apariţia cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, care au făcut cunoscute legendele despre Ştefan cel Mare.

 Pe baza acestor creaţii, Grigore Ureche realizează primul portret scris al domnitorului. Ion Neculce adună în opera sa,, O samă de cuvinte’’ 42 de legende despre marele voievod. Ele se referă la copilăria şi tinereţea lui Ştefan cel Mare, luptele şi ctitoriile lui, la familia şi curtenii săi, la relaţiile sale cu oamenii.

  Paralel cu ascensiunea legendelor îşi fac apariţia baladele vitejeşti în care figura lui Ştefan o întâlnim în creaţii ca :,,Ştefan Vodă şi Dunărea’’, ,, Ştefan şi Giricuţa’’, ,,Ştefan, fata şi Dunărea’’. În folclorul românesc, numele lui Ştefan îl întâlnim în urările de Anul Nou :

             ,, Să arăm din an în an
             Tot cu plugul lui Ştefan
             Şi-n urmă să semănăm
             Grâu de-al nostru, bun de vară
             Pân’ la toamnă să răsară’’.

  Figura voievodului este prezentă în colinde, mai ales în cele din Ardeal. Semnificativă este imaginea lui Ştefan cel Mare în cântecele de leagăn, unde mama, liniştindu-l pe prunc îi spune :

       ,, Ştefane, puiuţule,
       Dimineaţa te-ai născut
       Şi de-un cotul ai crescut,
       Mare larmă ai făcut.
       Culcă-te ca să mai creşti
       Şi ţări mari să-mpărăţeşti !
      …………………………………….
      Şi îi promite că îi va da, ca la un voinic
     ,,Buzdugan împărătesc
      Şi mândru din cel crăiesc,
      Săbioară aurie
      Şi curaj ca la o mie’’.

Nici teatrul popular nu l-a ocolit. Multe piese ca : ,,Ştefan cel Mare’’, ,,Muma lui Ştefan cel Mare’’, ,,Movila lui Burcel’’ şi altele, sunt inspirate din tradiţiile care vorbesc despre faptele marelui domnitor. Chiar şi bocetele sunt un prilej de manifestare a dragostei pe care poporul român i-o arată :

     Pentru darurile tale
     Ai în lume cinste mare.
     Pentru bine ce-ai făcut
     Flori pe pat ţi-am aşternut
     Şi la cap şi la picioare
     Ţi-am pus floare lângă floare,
     Că tu mult ne-ai ocrotit
     Şi pe săraci i-ai scutit
     De dabile şi-mplinele
     Şi de alte biruri grele

 Potrivit credinţei populare, domnitorul a rămas cu sufletul,, viu ca toţi  cei vii’’, undeva de unde ,,are să mai vie odată… ca să-i vadă pe toţi moldovenii lui’’.