Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Studii Eminescologice, 16, 2014

Primit pentru a fi publicat de la autor, Dan Prodan, 28 iul.2014.
Editor: Olivian Ivaniciuc, 28 iul.2014.

Studii  Eminescologice, 16, 2014

Recent a fost lansat vol. 16, 2014, al periodicului / anuarului Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” din Botoşani, Studii  Eminescologice, în colaborare cu Catedra de Literatură Comparată şi Estetică a Facultăţii de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În acest volum au fost reunite contribuţiile prezente de autori la Simpozionul Naţional „Eminescu -Carte – Cultură – Civilizaţie”, desfăşurat la Botoşani la 14 – 15 iunie 2014. Vol. 16, 2014, Editura Clusium, 2014, Cluj, 254 p., a fost coordonat de Viorica S. Constantinescu (Iaşi), Cornelia Viziteu (Botoşani), Lucia Cifor (Iaşi). Contribuţiile au fost structurateîn 5 secţiunitematice (pp. 7 – 222), completate cu Mihai Eminescu. Bibliografie selectivă (2013)– (pp. 223 – 254).

Prima secţiune tematică (pp. 7 – 55) include trei contribuţii. În prima (pp. 7 – 32), Maria Şleahtiţchi punctează „Receptarea lui Eminescu în Basarabia. Abordări secvenţiale”.Pornind de la premiza că „Receptarea lui Eminescu în Basarabia ar trebui să includă câteva repere cronologice de referinţă: sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadele antebelică, interbelică, postbelică şi contemporaneitatea” (p. 9), autoarea s-a oprit secvenţial la doar câteva episoade din secolul XX: Eminescu interzis în Basarabia reocupată samavolnic de Armata Roşie şi comuniştii bolşevici (1944 – 1954); Recuperarea întârziată: M. Eminescu, Poezii, Chişinău, 1954 şi exegeza patetică a lui Ramil Portnoi; Momentul Constantin Popovici, Eminescu. Viaţa şi opera, Chişinău, 1974; Exegeza estetică şi poetică a lui Mihai Cimpoi (1979 – 2013).

Andreea Mironescu a analizat relaţia dintre „Eminescu şi cultura amintirii. De la evocare la ficţiunea postmodernă”(pp. 33 – 42), în contribuţiile lui Eugen Lovinescu (Mite şi Bălăuca, 1935), Cezar Petrescu (Romanul lui Eminescu, 1939), a Florinei Ilis (Vieţile Paralele, 2012), concluzionând că cele trei exemple sunt cărţi ale memoriei Mihai Eminescu. Pe aceeaşi „lungime de undă”a evocării eminescologice, Roxana Patraş a radiografiat trei lecturi biografice, scrise de Ilina Gregori, Ioana Bot şi Radu Vancu, despre „oniro – biografie”, „performativitatea manuscriselor” şi „omul făcut concret” (pp. 43 – 55). Punctual, au fost analizate contribuţiile: Ştim noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, 2008, de Ilina Gregori (carte încadrată în formula: „Arta de a visa o biografie: onirografia”); Eminescu explicat fratelui meu, 2012, de Ioana Bot (sau „Arta de a scrie o bibliografie: performativitatea manuscriselor”); Eminescu. Trei eseuri, 2011, de Radu Vancu (ori „Arta de a imagina o biografie: omul făcut concret”). În concluzie, autoarea a precizat că: „Cele trei formule critice reflectă, în fond, o singură axă dinamică presupunând simultaneitatea atitudinii „apropierii” şi „îndepărtării” de biografie: a visa, a imagina şi a nu scrie o biografie reprezintă reacţii la ameţitoarea adâncime a vieţii lui Eminescu. O Viaţă care, asemenea cristalelor – fantomă, invită la meditaţie şi la adâncire în sine” (p. 45).

Secţiunea următoare, Literatură comparată, cuprinde alte patru articole. În primul dintre ele, Traian Diaconescu a studiat „Glossa. Tradiţie şi inovaţie în arhitectura prozodică” (pp. 59 – 68). Eminescu a inovat o formulă clasică de poezie, ilustrată anterior de Cervantes în Spania sau de Schlegel în Germania, introducând propria sa arhitectură a strofei – 10 octave, în care versurile strofei iniţiale sunt reluate, în ordine inversă, în strofa finală, cu rol recapitulativ. Puiu Ioniţă a introspectat „Sensulanagogic al iubirii în opera lui Eminescu” (pp. 68 – 98), acea „aventură spirituală ieşită complet de sub influenţa raţiunii, o aventură în urma căreia iubirea transcende pe cel care iubeşte, orientându-l către originea sa divină” (pp. 95 – 96). La nivel european, în secolul XIX, Amalia Voicu a identificat sursele ideatice de inspiraţie ale lui „Eminescu şi Kierkegaard, doi romantici moderni” (pp. 98 – 111), în „romantismul de originegermană”, ce devine prisma de reflectare a operelor lor literare în versuri şi proză (p. 99). Leonida Maniu a demonstrat „Caracterul universal al poemului Epigonii” (pp. 112 – 119), care „este poemul veşnicei opoziţii care se iveşte în interiorul spiritului omenesc”, relevând patru niveluri de universalitate, interdependente între ele şi evoluând de la simplu la complex (p. 118).

În secţiunea a III-a, Stilistică şi poetică, au fost introdusedouă contribuţii (pp. 123 – 165). În prima, Ioan Milică a prezentat „Theatrum Mundi în publicistica lui Mihai Eminescu”(pp. 123 – 144). Autorul a identificat trei coordonate ale gazetăriei lui Eminescu, intersectate în producţia sa de presă: 1. Conceptualizarea lumii ca spectacol; 2. Considerarea discursului politic şi gazetăresc ca negustorie de vorbe; 3. Conceperea articolului de presă ca povestea vorbei (p. 127). În celălalt articol, Rodica Marian a analizat„Antinomia „nefiinţei” cu „fiinţa ce nu moare” şi consecinţele ei în semantica textuală a Luceafărului” (pp. 145 – 163), concluzionând că personajul celest are două forme de intruchipare (Luceafărul şi Hiperion), că ultimul s-a simţit nemuritor şi rece în lumea sa (în sufletul său), urmare a unei ore de iubire, că în general iubirea nu oferă „liniştea uitării” şi nici repaosul căutat (pp. 161 – 162).

În Studii culturale, a patra secţiune a periodicului de eminescologie, identificăm alte două contribuţii interesante. Astfel, Lucia Cifor a analizat „Mitul cultural „Eminescu – poet naţional” în noul context geopolitic al României”(pp. 167 – 182), după 1989. Autoarea a precizat că mitulcultural Eminescu poate avea un traseu bivalent: unul degradabil, când este utilizat din motive strict ideologice, conjuncturale, arbitrare; altul constructiv, când slujeşte obiective culturale, ştiinţifice, formative (p. 182). Pe de altă parte, Florin Dorcu s-a preocupat de „Farmecul şi deochiul – acţiuni ale legării iubirii în opera eminesciană” (pp. 183 – 198).Cu ecouri care reverberează şi către folclor – etnografie, concluzii autorului trimit către universul rural românesc din a doua jumătate a secolului XIX: farmecul şi deochiul au fost două dintre practicile magice la care au apelat persoanele îndrăgostite ale lumii eminesciene, pentru realizarea visurilor lor erotice, sub incidenţa trăirilor ludice (p. 197).

Secţiunea ultimă, Recenzii, note, comentarii, prezintă trei importante apariţii editoriale de eminescologie: Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, ediţia a II-a, EUAIC Iaşi, 2013 (recenzie: Lucia Cifor, «Între „poezia gramaticii” şi „gramatica poeziei”», pp. 201 – 206); Cătălin Cioabă, Mărturii despre Eminescu.Povestea unei vieţi spusă de contemporani, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014 (recenzie de Livia Iacob, pp. 207 – 210); Silviu Mihăilă, Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, arhive, documente, Ediţia Eikon, Cluj Napoca, 2013 (recenzie: Lucia Cifor,„Pe urmele lecturilor unui mare eminescolog: Ioana Em. Petrescu”, pp. 211 – 214); Sebastian Drăgulănescu, Eminescu şi comicul. Strategii şi stratageme artistice, Editura Alfa, Iaşi, 2012 (recenzie:Livia Iacob, „O perspectivă inedită asupra operei eminesciene”, pp. 215 – 222).

Studii  Eminescologice, 16, 2014 a inclus şiMihai Eminescu. Bibliografie selectivă (2013), în care autoarele, Camelia Strumbea, Irina Porumbaru, Elena Bondor, de la BCU „Mihai Eminescu” Iaşi, au fişat 326 de contribuţii despre personalitatea născută la Botoşani (reeditări, articole, studii, cărţi). Identificăm în liste autori (Valentin Coşereanu, Nicolae Iosub, Gică Manole) şi publicaţii (Luceafărul, Studii Eminescologice, Hyperion) din Botoşani.

În concluzie, Studii  Eminescologice, 16, 2014, ca şi volumele anterioare, reuneşte mai multe calităţi: periodic Eminescu, consacrat deja, de valoare naţională, cu reale deschideri către mondialism ştiinţific, prin rezumatele în limbi străine ale contribuţiilor de specialitate incluse în sumar; produs al activităţilor de cercetare eminescologică din România, cu paginile oferite / deschise cât mai multor persoane interesate de Eminescu şi eminescologilor; barometru al cercetărilor de eminescologie de la Botoşani – Iaşi, oraşe atât de dragi lui Eminescu; periodic inclus obligatoriu în Bibliografia Eminescu. Studii  Eminescologice, 16, 2014, este precum vinul românesc secular de calitate, nobil: cu cât este mai vechi (adică cu cât are mai multe volume publicate), cu atât estemai bun (adică prestanţa calitativă şi cantitativă creşte constant). Evident, ca orice produs al minţii umane, este perfectibil. Propun editorilor coordonatori ca anuarul Studii  Eminescologice să fie completat, începând cu vol. 17, 2015, cu: un Cuprins şi titluri ale secţiunilor tematice în limbi străine (franceză, engleză, germană), aşa cum apare titlul periodicului pe coperta I; tot pe coperta I, în fundal, chipul lui Eminescu, din fotografiile sale arhicunoscute şi arhiutilizate în alte situaţii; pe coperta IV, fotografii cu statuile Eminescu, căci există zeci de astfel de reprezentări de for public în România şi în lume. Astfel, s-ar evita monotonia imaginistică şi impresia statică ale coperţilor, cu toate că există o rulare anuală a culorilor acestora, cu toate că ele îmbracă un conţinut diversificat, atractiv, incitant.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5