Profesor Daniela-Simona PVAELIUC
Liceul Tehnologic Bucecea

Studiu de specialitate
Grigore Vieru – poetul care a avut un vis: să treacă Prutul

        Grigore Vieru, poetul ,,dorului național’’, a fost vocea spiritului românesc, mereu treaz, de dincolo de Prut, pentru care aspirația națională și apartenența la conștiința de neam, tradiții și limbă erau atât de legitime. Pe drept cuvânt, Nicolae Dabija spunea că Grigore Vieru ,,a fost mai mult decât un poet, a fost un stegar’’, care a ajutat, înainte de 1989, generațiile tinere să-și regăsească țara, dar și țării, după 1989, să-și regăsească Basarabia, cu întreaga ei tradiție istorică, culturală și spirituală.

Poetul basarabean este reprezentativ pentru mișcarea literară din provinciile românești înstrăinate de vicisitudinile istoriei. Aparține unei generații de scriitori care are numeroase similitudini cu cea de la 1848, una dintre acestea fiind militantismul. Acești scriitori basarabeni au trăit drama marginalizării limbii române, botezată moldovenească și trecută la grafia slavonă, ca și a absenței îndelungate a circulației informației dinspre și înspre România. Lupta pentru limba română ca limbă de stat și pentru grafia latină, purtată cu eroică energie de acești scriitori, a fost, de fapt, lupta pentru regăsirea unității culturale.

Întreaga poezie a acestei generații este profund marcată de acest complex cultural și politic, Grigore Vieru chiar observând că România este o țară ,,plină de granițe’’, iar Basarabia – ,,un copil înfășurat în sârmă ghimpată’’. Acest ,,poet-cetățean’’ exprimă în opera sa, în numele neamului său, o întreagă istorie opresivă: ,,În mine a lovit străinul/ de Paști  sau Denii/ […] Că nu suntem români, străinul/ Pe-a lui o ține./ Și-ai mei mai tare-l cred pe dânsul/ Decât pe mine’’ (Basarabie cu jale).

Grigore Vieru a debutat editorial în 1957, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară și a continuat cu nenumărate astfel de volume pentru copii: Muzicuțe, Făgurași, Ceasornicul pădurii, Mama etc. În ceea ce privește creația majoră, este autorul a numeroase volume de versuri: Numele tău, Hristos nu are nicio vină, Rădăcina de foc, Văd și mărturisesc etc.

Trei poezii din volumul Numele tău din 1968 (volum apreciat de critica literară) sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși iar altele două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. De asemenea, în 1964 publicase în revista ,,Nistru’’ poemul Legământ, dedicat lui Eminescu. Acestea erau primele dedicații apărute în literatura basarabeană postbelică, înainte ca poetul să treacă Prutul pentru prima dată, în 1973. Grigore Vieru a fost contemporan cu ,,generația Labiș’’ (Eugen Simion îl numea pe Nicolae Labiș ,,buzduganul unei generații’’), care a reluat legăturile cu marea poezie modernistă interbelică, redescoperind lirismul, reafirmând esteticul după epoca proletcultistă, când literatura română a fost aservită ideologiei comuniste. Poetul basarabean chiar a beneficiat de aprecierea poeților generației ‘60, însuși Marin Sorescu definindu-l ca ,,un romantic cu dorul în glas și în oase, ființa lui întreagă părând a fi un creuzet al cântecului liric’’.

Orientarea spre Rădăcina de foc (titlul volumului apărut în România, în 1988) înseamnă o eroică recuperare a identității spirituale, afirmarea mândriei băștinașului. În poezia Harpa din acest volum, cuvântul se transformă în vers, iar versul în cântec (imaginea poetului-cântăreț este un topos de sorginte mitică): ,,Să cânte pot (credeam) și șerpii./ […] Cu harpa stam sub mere coapte./ […] Ei prinse-a șuiera sălbatec,/ Săreau să-mi muște mâna, fața/ Să-i sugă cântecului viața’’. Versurile trimit la vremurile grele când s-a încercat ,,otrăvirea’’, spre dispariție, a limbii române, în ținutul silnic desprins de trupul Patriei-mame. Grija basarabeanului de a păstra nealterată limba devine o datorie sacră: ,,Niciun grai nu este mai mare decât Patria, niciun grai nu este mai mic decât istoria Patriei’’.

Grigore Vieru este poetul basarabean care a avut un vis: să treacă Prutul. Și acest lucru s-a întâmplat în anul 1973, când poetul a trecut Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici și a participat la întâlnirea cu redactorii revistei ,,Secolul 20’’, printre care era și Ștefan Augustin Doinaș. A vizitat mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec și s-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu, poetul făcea următoarea mărturisire: ,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul’’. În 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, i-a adresat o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul i-a dat curs. Cu această ocazie, a vizitat Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, tot la invitația Uniunii Scriitorilor din România, a vizitat, împreună cu soția sa, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

De fapt, Grigore Vieru a reușit ,,să treacă Prutul’’ cu mult înainte de 1973, pentru că ,,izvoarele de apă vie’’ ale lirei sale își au originea în inepuizabilul folclor românesc, în nedesmințita dragoste față de Eminescu, în tulburătoarea relație mamă-grai-patrie. În ansamblul ei, lirica lui Grigore Vieru cântă frumusețea limbii materne, imaginea pământului natal, istoria națională, fiorul creștinesc, imaginea mamei. ,,Lirica lui Grigore Vieru, spunea criticul Mihai Cimpoi, organic legată de tradiția eminesciană și folclorică a literaturii noastre, dar nespus de sensibilă la neliniștile secolului, ne oferă  generoasa posibilitate de a ne întoarce la izvoare […]. În creația lui Grigore Vieru găsim reflectate în adânc ecourile gândirii naționale eminesciene despre comoara cea mare, limba’’.

Metafora-simbol mama-grai adună în ea însăși Viața: durere, bucurie, speranță, tot ceea ce este omenesc, autohton, limbă, simțire. Limba maternă exprimă glasul conștiinței în poezia  În limba ta, poezie despre care Iulian Boldea spunea că  ,,se prezintă ca o profesiune de credință a unui scriitor cetățean’’: ,,Ci doar în limba ta/ Durerea poți s-o mângâi/ Și bucuria s-o preschimbi în cânt’’. Discret și modest în viață, dar ferm și demn în vers, Grigore Vieru își clădește trainic creația de o ,,simplitate ermetică’’ (Mihai Cimpoi) pe temeliile Adevărului, Binelui, Libertății de a trăi și a cuvânta într-un mirific peisaj natal: ,,Cu harpa stam sub mere coapte’’ (Harpa).

Grigore Vieru  a reușit ,,să treacă Prutul’’ și prin militantismul său: a luptat pentru introducerea limbii române ca limbă oficială, pentru adoptarea grafiei latine, a luptat pentru trezirea conștiinței naționale. Și a luptat pentru aceste valori încă din anii ’60 -’70, în timpul perioadei sovietice, el devenind ,,un simbol al luptei naționale din Basarabia’’ – Eugen Simion. Într-un interviu, poetul mărturisea: ,,Mie nu mi-a spus nimeni la școală că sunt român, că vorbesc limba română. Din contra, ei mi-au spus că nu sunt român, căci vorbesc altă limbă, cea moldovenească, dar instinctiv, strigătul sângelui mi-a spus că eu vorbesc limba română’’. Scriitorul Nicolae Dabija constata: ,,Grigore Vieru a fost un luptător, a încurajat mulțimile. Cu ajutorul lui am obținut limbă română, alfabet latin, identitate românească, podurile de flori’’.

Toată viața, poetul a nutrit o mare dragoste față de Eminescu: ,,Eminescu e Cerul – noi doar păsări călătoare deasupra văzduhului’’. Pentru el, ,,Luceafărul poeziei românești’’ devine  ,,izvorul, ramul. Un verde ne vede’’; prin Eminescu  și-a ,,descoperit sufletul‘’.

În poezia ,,Legământ’’, Grigore Vieru își rostește gândul de credință: ,,Știu: cândva la miez de noapte,/ Ori la răsărit de soare/ Stinge-mi-s-ar ochii mie/ Tot deasupra cărții sale’’. Aceste versuri dedicate lui Eminescu și publicate în 1964, capătă valoare de premoniție tulburătoare în ianuarie 2009, când Grigore Vieru se stinge din viață în urma unui accident, pe când se întorcea de la o manifestare dedicată marelui poet român. Nicolae Dabija spunea, cu această ocazie: ,,A murit fratele lui Eminescu’’.

Grigore Vieru, ,,acest român de dincolo de Prut’’ (Răzvan Theodorescu), a fost decorat post-mortem cu Ordinul ,,Steaua României’’ în grad de Mare Cruce ,,în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru dragostea și talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieți, prin puterea cuvântului, pentru conviețuirea oamenilor în pace și înțelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre frații de aceeași limbă’’.
_____________

Bibliografie:                                                                                                                                                        

         Boldea, Iulian, Grigore Vieru – valoare și adevăr poetic, în rev. ,,Limba română’’, Chișinău, Nr. 1-4, anul XIX, 2009;
         Cimpoi, Mihai, Grigore Vieru, poetul arhetipurilor, Iași, Princep Edit, 2010;
         Condei, Cecilia, Iordache, Aurelia, Florescu, Rodica,  Poezia românească, Editura Sarmis;
         Dabija, Nicolae, Grigore Vieru cel adevărat, în rev. ,,Limba română’’, Chișinău, Nr. 1-4, anul XIX, 2009;
         Gamboș, Stelian, In memoriam: Interviu cu Poetul Grigore Vieru, 14 ianuarie 2016, bisericasfântul antonie.ro