SUPREM  OMAGIU  ŞI  TOTUŞI  MODEST  ADUS  UNUI  DASCĂL  DE  EXCEPŢIE

 Autor, Gheorghe BURAC

Sub îngrijirea cunoscutului profesor săvinean  Haralambie Holic, la finele anului recent încheiat a apărut o frumoasă carte dedicată distinsei profesoare – şi mulţi ani directoare a Liceului nr. 2 Dorohoi – SILVIA HOLIC, „Şcoala a fost destinul meu” (Editura PIM, Iaşi: ISBN 978 – 606 – 520 – 969 -5).

„În loc de prefaţă”, profesorul universitar doctor Emilian Bold, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, subscrie o emoţionantă scrisoare de felicitare adresată protagonistei, „Mulţi ani, draga mea colegă!”, din care nu lipsesc amintirile despre Dorohoiul de altădată, „un târg tipic moldovenesc, cu case fără etaj, cu străzi pietruite sau nepietruite, cu cărucioare cărând apă localnicilor în vestitele sacale, în general, având o viaţă tihnită, patriarhală, poate romantică, unde timpul se scurgea fără incidente…şi unde s-au născut, s-au format sau au format (pe alţii) numeroase personalităţi ale vieţii artistice, pedagogice sau ştiinţifice, cunoscute nu numai în ţară, ci şi în străinătate (compozitorul de geniu George Enescu, renumitul sculptor Dan Covataru, pictorul Constantin Radinschi, apreciatul actor Dan Condurache, academicianul Alexandru Zub ş.a.) Din acest tablou, sunt desprinse figurile unor profesori de certă valoare didactică şi profesională, rămase în memoria elevilor drept modele de urmat”, dintre care, pe un loc pe podium, o situează pe profesoara de istorie SILVIA HOLIC, fostă şi colegă de an şi facultate, din anii 1950 – 1954, „o prezenţă vie în colectivul de studenţi, odihnitoare, amabilă, optimistă, cu un permanent zâmbet pe buze, de o bunătate şi modestie proverbiale moldoveneşti. Conştiincioasă, cu toate examenele luate în prima sesiune, cu note bune, s-a încadrat în obişnuita viaţă de student, deloc uşoară după nenorocirile lăsate de cel de Al Doilea Război Mondial şi regim politic ce a urmat. Lipsurile de tot felul – o rochie de stambă atunci era un model de eleganţă – , foametea, căminele improvizate şi modeste, masa „ca la cantină”, caracterizează o etapă tristă şi incertă, cu griji şi temeri pentru viitor.”

Cu recunoştinţa cuvenită, sunt evocaţi, apoi, profesorii care, în acele condiţii, oricât de potrivnice, le-a insuflat atunci studenţilor sentimentul datoriei de dascăl, devotamentul pentru şcoală şi iubirea pentru generaţiile de elevi şi studenţi care aveau să-i aştepte: Dumitru Tudor, Mircea Petrescu – Dâmboviţa, Rodica Ciocan ş.a., cărora le-au şi urmat sfaturile, îndemnurile şi nobleţea muncii.

Şi după ani…şi ani, regăsind-o pe fosta colegă, cu rosturile sale profesionale, numai şi numai la Dorohoi ( unde şi părinţii ei, de asemenea dascăli, au îndrumat numeroase contingente de copii), cu nedisimulată mândrie, îi remarcă probitatea morală şi profesională, bunătatea sufletească, exigenţa, dar şi apropierea de elevi, perseverenţa şi devotamentul pentru şcoală, atât ca profesoară cât şi ca directoare, în final, adresându-i tradiţionala urare: „ Mulţi ani, draga mea colegă!”

Urmează un  „Argument”, în care autorul relevă personalităţile care au lăsat urme luminoase în istoria şcolii dorohoiene din ultimul secol: Constantin Iancu, Gheorghe Romândaşu, Octav Guţic şi mai tinerii: Gheorghe Grigoraş, „profesor şi om politic, animatorul vieţii culturale vreme de aproape patruzeci de ani”, Maria Zaiţ, Mihai Vieru, Gheorghe Amarandei, Vasile Coţofrei, Ilarion Mandachi… şi SILVIA HOLIC, protagonista „buchetului de evocări ce se vrea această carte.”

Găsim aici şi motivele care justifică iniţiativa de a-i aduce eroinei atâtea elogii: „arta sa didactică şi atitudinea pedagogică permisivă, care au marcat o altă etapă în evoluţia învăţământului dorohoian, aceea a pedagogului modern, mai apropiat de viaţa interioară a elevului, deosebită de a dascălilor formaţi în instituţiile cu regim semicazon din perioada interbelică…”. Tot atâtea motive, pentru ca  profesoara Silvia Holic, „ ajunsă la  vârsta senectuţii, să poată privi cu demnitate olimpiană înapoi”.

În următoarele 65 de pagini, sunt prezentate date interesante despre OBÂRŞIA  FAMILIEI  HOLIC, din care şi autorul face parte, despre ÎNAINTAŞII acesteia şi câteva biografii, inserate cu fotografii şi documente, dintre care nu lipsesc cele ale bunicilor şi părinţilor amândurora.

Cum era şi de aşteptat, biografia profesoarei SILVIA HOLIC este prezentată până în cele mai mici detalii. S-a născut în cea mai frumoasă zi a anului, 1 Ianuarie 1932, în casa şcolii din Carasa (unde tatăl său era director), tocmai când curtea casei era plină de urători, veniţi cu plugul tradiţional tras de patru boi. Copilăria şi-a petrecut-o împreună cu copiii satului şi, numai din când în când, făcea şi câte o vizită la bunicii din Vlăsineşti. Chipul mamei, primul învăţător, războiul şi impactul lui asupra familiei Holic completează tabloul anilor petrecuţi la Carasa.

În toamna anului 1942, învăţătorul Ioan Holic este numit inspector pentru plasa Herţa şi, ca urmare, familia sa se mută în Dorohoi şi, astfel, Silvia ajunge elevă în clasa I, la Liceul de Fete „Regina Maria”.  Spre sfârşitul clasei a II-a, la 25 martie 1944, familia inspectorului I. Holic este silită să plece în refugiu tocmai la Târgovişte, de unde, pentru mai multă siguranţă, se mută la Măneşti, pe valea Dâmboviţei. În aceste împrejurări, la începutul anului şcolar 1944-1945, eleva Silvia Holic a fost înscrisă la Liceul „Carabela” din Târgovişte, pentru a urma clasa a III-a. Dar, în primăvara anului 1945, refugiul ia sfârşit şi familia Holic revine la Dorohoi. Silvia îşi va termina clasa a III-a la Liceul „Regina Maria”, de unde plecase, şi tot aici avea să rămână până la terminarea studiilor liceala (în 1950). Au urmat cei patru ani de studenţie la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

În anul 1954, Silvia Holic ajunge profesoară de istorie. După trei ani de căutări şi experienţe ale începutului de carieră, în anul 1957, se titularizează la Şcoala Medie Mixtă nr. 2 din  Dorohoi, „avântându-se în vâltoarea unor activităţi de tot felul – artistice, sportive, cercuri pe materii, simpozioane ştiinţifice, olimpiade -, toate aproape de viaţa tinerilor; cântă cu ei, îi instruieşte în arta dansului, se bucură şi se întristează odată cu ei, îmbracă haina adolescenţei, pentru a fi percepută ca fiind din lumea lor”.

La catedră „îmbină perceptele pedagogiei clasice, pe care le ştie de acasă, cu cele moderne, îşi câştigă autoritatea şi se impune ca un educator de mare prestigiu”.  Iar valoarea pregătirii sale profesionale a fost certificată prin acordarea gradului didactic I (în anul 1971) şi, ca urmare, încredinţarea responsabilităţii de conducător al cercului pedagogic al profesorilor de ştiinţe sociale din oraşul Dorohoi şi, după patru ani – în 1975 -, cooptarea sa în colectivul obştesc al Inspectoratului Şcolar, împuternicită să efectueze inspecţii speciale în vederea promovării examenelor de definitivat şi gradele didactice II şi I în învăţământ, la specialitatea istorie.

Drept răsplată pentru generoasa sa contribuţie pe tărâmul învăţământului, în anul 1962, a fost delegată la Congresul Naţional al Tineretului din România, în 1976 a participat la Congresul Educaţiei şi, apoi, la Consfătuirea Naţională a Profesorilor de Ştiinţe Sociale, prilejuri care i-au lărgit orizontul de informare şi cunoaştere, pe care avea să-l valorifice cu maximum de eficienţă în activitatea de la catedră.

La fel de prodigioasă i-a fost prestaţia de director  al Liceului Industrial nr. 1( denumire pe care a avut-o această unitate de învăţământ în timpul celor două legislaturi ( 1974 – 1982) ale şefiei sale).  A fost timpul amplului proces de industrializare a oraşului Dorohoi şi, ca o necesitate, în 1976, a început şi construcţia noului local al liceului, care, în numai patru ani, a şi fost, parţial, dat în folosinţă. Aici urma să se pregătească forţa de muncă, anume calificată, pentru Întreprinderea de Maşini – Unelte Grele pentru Deformare Plastică (I.M.U.G.D.P.) şi pentru alte meserii care aveau mare căutare şi în alte locuri din ţară.

„Schimbarea profilului liceului, în raport cu cerinţele acelei perioade de timp – cu alt plan de învăţământ, alte programe, personal tehnic (şi pentru şcoala profesională) au pus-o la grea încercare pe directoarea Silvia Holic… Proiecte refăcute, fonduri fluctuante (oricum, mai sigure ca astăzi!), constructori cu mentalităţi diferite şi, peste toate, o enormă presiune politică, determinată de necesitatea încadrării în planul de organizare a funcţionării întreprinderii patronale… Însăşi directoarea liceului e surprinsă de propria capacitate de muncă: permanente drumuri între minister, inspectorat, întreprindere, soldate cu certuri, refuzuri, ameninţări, reveniri, deznădejdi, încurajări etc. şi, concomitent, era prezentă pe celelalte şantiere adiacente şcolii: internat, ateliere, cantină, sală de sport, cabinet medical”…

Pe lângă atâtea preocupări, entuziasta profesoară şi directoare de liceu găsea timp să cunoască şi lumea:  a făcut excursii în Ungaria şi Cehoslovacia, în Germania, Polonia şi U.R.S.S., iar în 1984, la invitaţia unui prieten din Israel ( al cărui părinte a fost salvat de furia legionară de către tatăl D-ei, în 1940), a avut prilejul să cunoască ţara şi cultura care au dat Creştinătăţii „Biblia”.

După 35 de ani de frumoasă şi rodnică activitate de şlefuire a caracterelor şi înălţare a destinelor tot atâtor generaţii de elevi , lăsând în urma  sa fapte care au îmbogăţit istoria oraşului Dorohoi, profesoara SILVIA HOLIC  a închis catalogul în ziua de 17 iulie 1987, cu sentimentul datoriei împlinite. Atunci, colectivul liceului i-a sărbătorit ieşirea la pensie, într-o emoţionantă manifestare de rămas bun.

Şi în această postură, SILVIA HOLIC a continuat să fie o prezenţă vie în viaţa cetăţii. A putut fi întâlnită printre veteranii de război, în calitate de vicepresedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor”, implicată în acţiuni cu românii de peste Prut, la Herţa, Noua Suliţă, Drochia sau, alături de colegii Gheorghe Grigoraş şi Vasile Coţofrei, la diferite manifestări omagiale, cum au fost cele dedicate aniversării foştilor profesori Gheorghe Romândaşu şi Simion Saca, sărbătoririi „Zilelor oraşului Dorohoi” şi la alte activităţi de anvergură.

…Şi mai priveşte neputincioasă la marginea oraşului, de care se simte legată prin destin, „amputat după 1989, oprit din evoluţia sa, ştiind că la înălţarea  lui  a contribuit şi D-ei cândva, cu toată fiinţa. 

Chiar dacă o ciudăţenie a sorţii a făcut să  nu-şi întemeieze o familie, profesoara SILVIA HOLIC trăieşte, acum, liniştită, înconjurată de rude şi prieteni, între cărţile adunate într-o viaţă, pe strada Spiru Haret, nr. 5 (al cărei nume îl invocă pe cel mai mare reformator al învăţământului românesc).”

În ultima parte a cărţii, 38 de foşti elevi ( astăzi oameni de toate rangurile, răspândiţi în cele patru zări ale  ţării şi peste hotare) îi aduc,, din adâncul inimii omagii pentru contribuţia sa hotărâtoare laridicarea lor pe scara aleselor valori profesionale, cea mai frumoasă ofrandă  in honorem magistri SILVIA HOLIC.