Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Surpriză, la Botoşani: Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, 2014, acordat unui colaborator al Securităţii

Publicat de Ion N. Oprea, 28 ian.2014Oprea,I-N

Surpriză, la Botoşani
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, 2014, acordat unui colaborator al Securităţii

         Cum la Iaşi Ziua Unirii 2014 trebuia să se sărbătorească fără desfăşurarea tradiţionalei Hori a înfrăţirii, oficialii politici fiind ocupaţi cu împărţitul porţiilor de fasole şi a băuturilor de după, tot aşa la Botoşani, pe 15 ianuarie, Premiul Naţional de Poezie « Mihai Eminescu », surpriză pentru toti cititorii, a fost decernat fără ca  mass-media ieşeană să-l amintească pe titular, dar acordat unui colaborator al Securităţii ceauşiste.

Să mă explic. Despre evenimentul de la Botoşani scrie în « Ziarul de Iaşi » Nichita Danilov, om competent, directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, notând :  « Un laureat al Premiului Naţional de Poezie : Ion Mureşan », nu Mihai Eminescu, cum corect trebuia scris.

Susţinâd hotărârea decidenţilor ale căror nume din juriu nu ne sunt spuse, autorul opiniază că decizia acestuia  nu numai că este un « act reparatoriu, ieşit din şablon », dar pentru el care “l-a descoperit » pe la sfârşitul anilor şaptezeci în paginile revistei Echinox, adică domnia-sa, Ion Mureşan este « o revelaţie ».

O revelaţie pentru că dacă un Mircea Cărtărescu sau Traian T. Coşovei, colegi de generaţie, ai anilor optzeci, purtau un mesaj nou, anticeauşist, plămădit undeva în « culisele’ timpului şi cu « circulaţie aproape clandestină », la Ion Mureşan poezia era alta : « versurile sale se ridicau dincolo de contingent, fapt care le face să fie şi azi mai puţin perisabile în timp », scrie Nichita Danilov în termeni generici, enigmatici, ca să ne convingă de meritele pe care le are laureatul 2014.

Şi analiza poeziei în cauză, – neonorată sau amintită măcar de vederile lui Creţu Bogdan în « Anul literar 2013 (II). Poezia şi critica literară », nici Nicolae Creţu în « Lansări şi re-lansări de cărţi », Ziarul de Iaşi, 14 şi 20 ianuarie 2014,  nici de Doris Mironescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Florin Iorga şi George Onofrei în « Suplimentul de cultură » de la Iaşi nr. 424 şi 425 din 11-24 ianuarie, care, în plină sărbătorire anivesară a naşterii,  nu scrie un cuvant despre Mihai Eminescu – continuă la Nichita Danilov pentru Ion Mureşan care nici el nu are niciun merit în promovarea celui care este « Omul deplin al culturii româneşti » (Florin Cîntec, în  Ziarul de Iaşi, 15 ianuarie), cel care, după 1989, « în Parlamentul României este parafrazat, denaturat, fabricat chiar, însă niciodată citit, respectat, înţeles » (Eminescofagii, Ioan Milică, Ziarul de Iaşi, 16 ianuarie).

« Nu am  decât o prejudecată, – realitatea” îl citează pe cel cu trofeul, ca să-i justifice succesele. Şi ca să poată cunoaşte şi reda realitatea promisă, ni se spune, dar cine crede, dobânditorul Premiului Naţional de Poezie, ştiţi ce face ? “îşi anihilează simţurile”. “Le transcede asupra lucrurilor înconjurătoare », precizează explicatorul şi… caută realitatea.

Şi aşa, prin anihilarea văzului şi auzului, a mirosului şi pipăitului, ca « un orb », înarmat « cu un baston, noapte de noapte, orbecăieşte prin labirintul  « galbenei urechi (!)a omenirii », « pluteşte ca un stârv pe apele mlaştinilor primordiale », are revelaţii şi citeşte versuri, ca acele care duc la propiul  portret, din « Poemele luminii », în care, poate pentru că are mustrări de conştiinţă, se întâlneşte cu … Lucian Blaga, care « e mut ca o lebădă »…

Dar cum sufletul lui Blaga e în căutare, şi la Mureşan, cel cu simţurile abandonate, căutarea îmbracă chiar o haină, ştiţi de care, viscerală. Îmbrăcat astfel, în felul lui face poezia despre care vorbeşte Nichita, cea premiată la Botoşani, ocazionat de eterna, încă, prezenţă a lui Eminescu, alta mai bună lipsindu-i, se vede. Dar  viitorul om cu trofeul îşi caută vocea, „pe cea lăuntrică”, el nu lucrează la suprafaţă că, ştiţi, vrea să fie cunoscător al realităţilor zilei visceral, nu prin simţuri la care a renunţat,  şi „se înalţă ca şarpele din ou, pentru a-şi muşca propria coadă”. Argument, vorbe-n vânt,  favorabil acestei întâmplări de neimaginat la oamenii care scriu poezie sănătoasă este şi afirmaţia: „la masa de lucru a lui Mureşan şade nebunia”. Aici e aici. Şi, cum Mureşan “nu înalţă monument” nici cunoaşterii, nici adevărului, nici o vorbă în poezie despre Eminescu de pe urma căruia primeşte onorurile dar şi Premiul – că simţurile ştiţi ce a făcut cu ele – pentru a percepe totuşi frumuseţea lumii din afara lui, el care lucrează în interior, izbuteşte ceea ce nu a realizat nimeni: „îşi pune de-a dreptul pe pielea inimii, peruca aspră din piele groasă!”. Cu ea sau fără, fără simţuri, dar conştient că numai printr-o „mai bună disciplinare a sângelui” va putea accede la „ordinea rece a indiferenţei” ce domneşte în Univers, unde „lucrurile se rotesc îngheţate unele în faţa altora!”, poetul, ca un miracol, devenit sensibil, la tot ce se petrece în jurul său, transcende în propriul mic univers, unde, nu se ştie de ce, dar trebuie să credem.

Aşa cum insensibil era, i se creează „o stare de milă şi angoasă”, încât, sensibilizat, „muşchii feţei îi tremură”, „ochii îi devin pufoşi ca două gheme de lână înaintea unei muşte strivite din întâmplare”. Ei, aşa, poezia devine „credibilă, demnă” de premiul cel mare pe care numai USR îl poate oferi merituoşilor, deveniţi astfel  prin  relaţii şi nu numai.

Şi pentru ca poezia lui Ion Mureşan să fie cu viers de premiu, adaugă  Nichita Danilov, ca eu, cititorul,  să nu-l înţeleg nici pe poet ( nu a scris el “Poemul care nu poate fi înţeles?”, Târgu Mureş, Editura Arhipelag, 1993!),  nici pe analist, crezul poetului, ni se spune, este cât se poate de clar: „ating lucrurile, ca şi cum coapse de femei aş atinge”. Şi spune analistul,  cel care astfel dobândeşte „revelaţii” admiratoare, poetul „îşi bălăceşte! degetul în conştiinţă la fel de uşor ca într-un borcan  de iaurt şi amestecă reflexiile până ce percepţiile sale lirice capătă consistenţa unui aluat moale”.

Aşa analiză poetică, da!

Ajuns la un fel de plăcinte… dar din aluat se pot obţine şi alte bunătăţi proprii festivităţilor… iată şi ceea ce se află în vederile domnului Nichita Danilov, trimis la Chişinău, să ni-l statueze unde merită pe Mihai Eminescu…. „În memorabilul poem (!) „Înălţarea la cer”, pentru care Ion Mureşan a fost recompensat: „Oricum, eu stau în faţa crezului poetic ca în faţa unei femei/ fără piele ce îşi pudrează venele, iar dacă o sărut uneori/ cu ce sunt eu mai presus decât măcelarul ce după închiderea prăvăliei/  plângând îşi îngroapă faţa în hălcile de carne care i-au rămas nevândute?” Aşa traduce şi mai explicit devenitul sensibil poet: „eu îmi pun grumazul între lucrul şi cauza sa/ adică grumazul meu stă între poem şi cauza sa/ cum stă uterul femeii între spermatozoid şi ovul”. Ei, aşa este chiar poem, fără ultimele cuvinte nici nu se putea premia versul lui  la Botoşanii lui Mihai Eminescu!

La afirmaţiile de mai sus, pe care eu nu le consider nici simple versuri, şi nici cum poem, sunt aduse de Nichita Danilov şi alte elogii, dar total neelocvente prin ceea ce se numeşte avertisment adresat în aşa numitul poem celor care „se ocupă de poezia concretă”: „Iar dacă  prietenii mei se laudă că le-a crescut vreo ureche pe burtă (!) – cu burta să li se vorbească”. „Îi ştiu prea bine,/ ei stau cu un sâmbure de adevăr în gură şi îl tot sug ca pe o bomboană”. Versuri pe care dacă le-ar citi Mihai Eminescu s-ar răsuci în mormânt la cunoaşterea lor, numai că Nichita Danilov încheie cum nu ar trebui de pe poziția sa: “Ion Mureşan e un mare poet al generaţiei noastre, un poet a cărui operă poate sta alături de numele de prim rang al literaturii noastre de dintotdeauna”.

Înţeleg deci, ceea ce a făcut Ion Mureşan şi a comentat trimisul la Chişinău este despre… literatură!

Dar cum textul din Ziarul de Iaşi, semnat de Nichita Danilov, cuprinde şi alte inadvertenţe, cum ar fi laudele aduse juriului care, ţinând seama că nu ideologia sau vârsta, ci criteriul valoric primează la selecţia laureaţilor Premiului Naţional de Poezie, decizia de anul acesta, susţine el,  e cu atât mai motivată cu cât dacă, altă dată se punea problema celor care nu se lepădaseră de comunism, acum, rândurile lor rărindu-se, organizatorii evenimentului şi-au dat seama de lipsa unei asemenea griji şi nici nu au mai luat-o în seamă!

În orice caz, la anul, fie şi doar din simpatie şi aduceri aminte din tinereţe,  mergem la Cluj, poate câştigă Botoşanii trofeul anului, după procedeu, azi tu, mâine eu…

Numai că, iată, ceea ce nu ştiu cei de la Botoşani?!

Și chiar demnitarul de la Chişinău, trimis acolo ca reprezentant de bază al ICR, să susţină politica României în domeniul culturii, cunosc şi relatează, –surpriză mare- cei de la revista de cultură universală Constelaţii diamantine din Craiova, în numărul1(41) din ianuarie 2014 :„Premiul „Mihai Eminescu” pe anul 2014 a fost acordat unui colaborator al Securităţii”, p. 41.

În revista citată, Al. Florin Ţene,- membru corespondent  al Academiei Americană Română, fondator în 2006 a Ligii Scriitorilor Români, preşedinte al ei, cu 32 filiale, din care 12 în străinătate şi 17 reviste (13 pe hârtie), fost lucrător la TRIBUNA, unde printre informatorii securităţii s-a numărat şi Ion Mureşan,- semnează articolul cu titlul amintit.

Cel care a fost distins acum cu Premiul „Mihai Eminescu”, conform adeverinţei nr. 962 din 14 aprilie 2011, eliberată de CNSAS,  a fost recrutat de securitate în anul 1973 cu scopul de a reclama colegii din cercurile studenţeşti şi pe cei  din Cenaclul „Lucian Blaga”, el având numele conspirativ de „Eugen”.

„În acordarea  premiului,  primează calitatea omului, caracterul lui şi apoi opera, spune cel care semnează în revista din Craiova. Opera poate fi „gustată” sau nu, de publicul cititor. Şi nu numai de o gaşcă. Numai Dumnezeu ne poate judeca opera, şi Timpul”.

Se afirmă că „la o întâlnire a conducerii Ligii Scriitorilor la Biblioteca judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, la care au participat scriitori din judeţele Maramureş şi  Satu Mare , membrii US din această parte a ţării, afirmau textual că le este scârbă să participe la adunările organizate de USR, pe motiv că majoritatea acestora se dau grandomani şi fără de Dumnezeu. Oameni fără de caracter!”

Articolul  cuprinde scrisoarea CNSAS prin care se face proba colaborării poetului Ion  Mureşan cu odioasa securitate.
*
P.S. Duminică, 26 ianuarie a.c. la TVR.Iaşi a fost reluată emisiunea cu festivitatea de la Botoşani. Am aflat componenţa juriului care a judecat opera mai multor nominalizaţi, printre ei şi Lucian Vasiliu, dar cu absenţa pentru mine nejustificată a adevăratului „optzecist” Horia Zilieru. Preşedintele juriului însuşi Nicolae Manolescu, preşedinte şi al USR.

Pozând într-un absent al evenimentului şi necunoscător a ceea ce avea să anunţe – un fel de Cordovanii… nu-s Cordovanii de Ion Lăncrănjan din anii tinereţii sale, mai vârstnicii ştiu la ce vreau să mă refer – ne-a informat despre  ceea ce presa vorbise mai de mult: Premiul de poezie „Mihai Eminescu”, 2014, a fost destinat lui Ion Mureşan.

Până la urmă am aflat că, după reguli protocolare, lui Ion Mureşan i s-a acordat şi calitatea de Cetăţean de onoare al oraşului Botoşani, onorantul promiţând că va reveni în localitate şi altădată, tot cu o oală în mână, dar… Are omul ceva cu oalele, n-am înţeles ce…poate ca să-şi spele păcatele tinereţii!

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

2 comentarii la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    INCENDIAR, preluat din comentarii in alte publicatii, O FI ADEVARAT??
    Despre cum a luptat cu condeiul nimeni altul decat carcotasul nepereche Gellu Dorian impotriva sistemului comunist din dorinta apriga de a da cu el de pamant, reiese din volumul „Pasii Poetului”, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1989.
    Scrie autorul Gellu Dorian in „argumentul” cartii: Volumul rezultat se inscrie sensului major pe care-l capata in societatea noastra receptarea mostenirii culturale. Ne stau ca indemn si orientare cuvintele secretarului general (bravos, mai, Catavencule!), presedintele republicii, tovarasul Nicolae Ceausescu, care spunea: „Un important rol social a jucat de asemenea creatia literar-artistica; operele nemuritoare ale corifeilor literaturii noastre clasice au relevat inaltele virtuti ale poporului, au cultivat sentimentul patriotismului, au insufletit si imbarbatat generatii de militanti pentru cauza libertatii si propasirii patriei. Si ca o concluzie: Partidul nostru, societatea socialista cultiva respectul fata de traditiile culturale inaintate si totodata, dorinta creatorilor de a le dezvolta, de a le depasi.” (esti mare, bibicule!) Un asemenea inaintas a fost poetul nepereche, Mihai Eminescu, (ne uimesti, ce sclipire, ce revelatie, colosal, inca o tura de stadion si-i gaseai carnetul de membru de partid Luceafarului!!!) incheie apoteotic Gellu Dorian, care, de buna seama ca il banuia de prostie pe Nicolae Ceausescu la linguselile lui ieftine… sau poate pe noi, cine stie, cand se da drept fost dizident anticomunist?

  2. marin toma spune:

    Oameni buni, nu aş avea nimic împotrivă, că , acest nesăbuit de mare premiu, a intrat în buzunarul acestui scriitor cu păcatele lui, dacă acesta, scria o singură poezie dedicată acestui mare geniu, poet naţional. Atâta timp, cât aceşti optzecişti anchilozaţi şi care au pretenţia că poartă pe umerii lor(zic ei neistoviţi), povara culturii naţionale, nu este şi nu va fi de bun augur nici culturii , nici neamului nostru. Domnule primar Portariuc, cum încurajaţi incultura în oraşul marelui Eminescu şi la propunerea unor gelluiţi aruncaţi cu banii botoşănenilor pe opere de două parale pe care istoria literara le va şterge?. Închideţi acest izvor al risipei pe acesti oameni gelluiţi şi cărţile lor de necitit. Nu vă lăsaţi călcat în picioare de septuagenarii de la Bucureşti ( via Paris), de optuagenarii care nu au dedicat o strofă poetului naţional ,( unii rezervăndu-i un loc în debara!!) Hotărâţi alături de consilierii loiali lui Eminescu un regulament de desfăşurare a acestui concurs care să fie premiat de Primarie şi care să fie oferit poeţilor indiferent de vârstă şi profesie, din toată aceasta Românie ,care, a scris in anul 2014, cea mai frumoasă poezie , o singură poezie şi nu un volum prin tragere la sorţi cum se procedeaza de atâta amar de vreme. Acest premiu să nu mai fie după cum spun,, gurile rele „pe sub masă, cu organizatorii,…Pe primul loc ştiţi şi dumneavoastră cine se află.Tăiaţi odată această macaroană prea lungă. Sunteti om de-al locului, ati invaţat la şcoală şi poate aţi recitat din poezile marelui geniu, Nu trebuie să vă inveţe nici un gelluit localnic care a pus mana pe nişte caiete!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania