TABLETA ( de APRILIE )
ADIO „CA ŞI ”!
de Vasile LEFTER
A fost o vreme în această ţară când grija pentru cultivarea limbii române era o problemă de stat. Limba este elementul definitoriu pentru identitatea unei naţiuni. Odinioară, românul simplu cu mintea ageră, un Moromete multiplicat, nu ezita să-şi corecteze interlocutorul, argumentând „că aşa a spus Graur” ( unul din marii lingvişti ai anilor `7o). Era pe vremea când radioul şi mult hulita televiziune aveau incluse în grila de programe şi emisiuni dedicate limbii române!
În anii de după 1989, interesul pentru o exprimare aleasă a fost slujit de un controversat lingvist, plecat dintre noi, George Pruteanu, cu ale lui emisiuni „Doar o vorbă să-ţi mai spun”. Eu însumi la o televiziune locală, păstrând proporţiile, am susţinut o rubrică interactivă, interferând colocvial cu ştiinţificul.
Alţi oameni, alte vremuri! Zilnic, limba română se poluează cu barbarisme, elemente de argou şi jargon, dar şi cu automatisme lingvistice care tind să fie, probabil, acceptate ca literare în vreun dicţionar făcut în discotecă. „CA ŞI” este în vogă. A devenit un fel de laitmotiv al stilului colocvial. Această epidemie „caşistă” – scuzaţi barbarismul – are cel puţin două explicaţii. Vorbitorul mai puţin şcolit ştie totuşi că este taxat aspru dacă scoate „perle cacofonice”. Are în vedere doar cacofoniile deranjante, când silabele vecine din două cuvinte stimulează olfactivul cu agresivitate. Un enunţ clasic poate deveni panaceum pentru evitarea cacofoniei: „Doamna a văzut că căţelul îi lipseşte.” Aici sunt de fapt două cacofonii.
Pentru a înţelege mai bine fenomenul, vom aminti că în limba greacă „kakos = rău, urât, prost”, iar „phone = sunet”. De aici, înţelegem că în situaţie cacofonică pot fi şi alte sunete finale reluate în silaba vecină: „mama m-a trimis”, „pe ale mele le vând”, „casa s-a vândut”.
O primă soluţie aleasă pentru evitarea cacofoniei, a sunetelor „urât mirositoare”, a fost pentru unii vorbitori, nu puţini la număr, introducerea cuvântului „virgulă”, rupând cacofonie, aparent, în două. Eroarea provine din schimbarea inconştientă a registrelor. Pronunţarea corectă face obiectul de studiu al ortoepiei. De virgulă se ocupă ortografia.
O a doua opţiune pentru evitarea cacofoniei s-a axat pe folosirea locuţiunii prepoziţional „CA ŞI„ fără a fi prezentă intenţia comparativă. Discursurile oficiale, interviurile gâlgâie de „ CA ŞI”- uri: „ Eu ca şi coleg…”, „Eu ca şi candidat…”, „Eu ca şi călător…”. Gratuitatea folosirii automatismului e la vedere. Lipseşte orice intenţie de comparativ care să reclame prezenţa maladiei lingvistice în discuţie. Şi cum românul este ahtiat după hipercorectitudine ( „piftea” în loc de „chiftea”!), pentru a-şi demonstra pregătirea şcolară de excepţie, s-a gândit că e „cool” dacă îşi setează în vorbirea curentă „n” „CA ŞI” – uri, de fiecare dată când o situaţie lingvistică presupune implicare: „Eu ca şi parlamentar…”, „Eu ca şi inginer…”, „Eu ca şi politician…”. Şi mai jalnic!
Evitarea corectă a cacofoniei nu e prea dificil de realizat. Cu un efort minim, putem găsi o construcţie echivalentă care să păstreze nealterată sinonimia: Eu în calitate de coleg…”, „Eu fiind coleg…”, „Eu ca un coleg…”.
Nu sunt considerate cacofonii denumirile unor instituţii, numele şi prenumele unor persoane, denumirile medicale în care apar silabe vecine identice, dacă sintagmele fac parte din terminologia ştiinţifică.
„ Eu ca colaborator” sau „eu ca şi colaborator”? Greşit!
Corect: Eu în calitate de colaborator invit pe dragii noştri cititori să-şi ia adio de la năstruşnicul „CA ŞI”!