Primit pentru publicare: 24 nov.2014.
Autor: Vasile LEFTER
Publicat de Lucian MANOLE, 24 nov.2014

TABLETA (… de NOIEMBRIE)                                        

Florile speranţei,  flori!

Ploaie rece de toamnă târzie…Oameni obişnuiţi, purtându-şi povara zilei de mâine…Străzi pustii după lăsarea întunericului, chiar dacă televiziunile caută cu înfrigurare mişcările de stradă! Şi totuşi…Peste România pluteşte o pâclă apăsătoare de nelinişte, de teamă că ziua de mâine va fi la fel ca cea de ieri.

Mereu, românii au strigat cu entuziasm „Schimbare!” Mereu le-a trecut, deoarece până acum toţi i-au înşelat. Să se fi spart acum ulciorul ghinionului?  Să fi răsărit steaua noastră norocoasă? Ar fi o binefacere pentru cei tineri şi foarte tineri!

Un amic, asistent medical în Marea Britanie, îmi spunea astăzi la telefon că de sărbători nu va putea veni în ţară, deoarece a reuşit să se angajeze. Îmi spunea cu glas sugrumat că va rămâne departe de ţară până când fetiţa lui, abia în clasa a VI-a, va fi realizată profesional. Mă gândeam la anii în care ne bucura sufletul de pe scena Teatrului: „Maior Gh.Pastia!”  Acum se ofileşte de dorul alor săi, responsabil pentru familia rămasă în ţară. Şi el a votat pentru noi, cei de acasă. El se va supune  însă altor reguli!

Furaţi de încrâncenarea politică, ne prăbuşim fără voie în adâncuri. Ne rămâne din fericire o speranţă: lumina învăţăturii . Mulţi nici nu bănuiesc frumuseţea meseriei de dascăl într-o şcoală românească. Oră de oră, în faţa elevilor, indiferent de materia predată, ai un sentiment de securizare a minţii şi sufletului. Eşti ca pe o insulă fermecată unde nu ţi se poate întâmpla nimic rău. Dacă aceşti adolescenţi vor putea vota la ei acasă, găsind aici împlinirea, va fi extraordinar! De aceea, şcoala nu trebuie pângărită cu mizerii” politicianiste”. Ce au trâmbiţaşii politici cu ora de religie din planurile de învăţământ? De ce se fac mereu generalizări forţate, transformând incidentalul în fapt repetabil ?

Sunt, pentru a câta oară, zile grele, duşmănoase pentru armonia naţională. Sunt zile în care uităm de oamenii tăcuţi ai acestei urbe, care ne aşteaptă la prima oră a dimineţii rezemaţi de vreun gard, fără a întinde mâna, ştiind că trecătorii îi cunosc şi privesc cu milă la protezele lor; alţii întind burduful acordeonului dintr-un cărucior în faţa vreunui centru comercial, dorind să primească un bănuţ pentru că îl merită.

E de mirare prezenţa pe trotuare şi a unora care vor să câştige un ban, vânzând flori de toamnă din grădina aceea de la ţară, flori pe care nu le cumpără nimeni. Puteţi vedea uneori o femeie, cu faţă încrestată de ani, stând  pe un scăunel, cu un vas de flori în faţă, crizanteme de grădină.pe care le udă mereu cu apă dintr-un pet adus de acasă. De mai multe ori am vrut să cunosc povestea acestor oameni discreţi, dar mi-a fost oarecum teamă că am să-i supăr. Oare la ce fel de schimbare se vor fi gândit aceşti semeni ai noştri? La ei se gândesc oare aleşii ?

Pentru mine, oamenii fără noroc sunt flori de suflet, care parcă îmi strigă cu disperare: „Iubiţi-ne, că suntem flori!”