Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Tainicele cărări ale iubirii – cartea cuplurilor de Marian Malciu, Slatina-Olt

Primit pentru a fi publicat de la autor, Ion N. Oprea, 26 iun.2014.
Editor: Ion Istrate, 26 iun.2014.

 

Tainicele  cărări ale iubirii

 Cartea cuplurilor de Marian Malciu, Slatina-Olt

 

          La Editura Pim, Iaşi, sub egida „Asociaţiei Universul Prieteniei”, a fost tipărită în prima parte a anului acesta, 2014, cartea intitulată „Tainicele cărări ale iubirii”, cea de-a opta apariţie editorială a cunoscutului scriitor Marian Malciu din Slatina-Olt, editorul şi conducătorul cunoscutei reviste Confluenţe literare, vicepreşdinte al Ligii scriitorilor olteni, carte oferită la 2 iunie 2014 cu amicalul autograf: “Domnului Ion N. Oprea, cu prietenie, preţuire şi consideraţie, din partea autorului”.

Cu prietenie, preţuire şi consideraţie pentru că unele dintre cărţile sale de până acum, ca şi aceasta au fost recenzate şi recomandate călduros cititorilor, dar şi pentru că în toate cele cinci volume de antologie, proză scurtă, realizate de mine împreună cu cenacliştii la distanţă („Românii aşa cum sunt”, 2011, „Cu prieteni, despre prietenie”, 2012, „Singurătate”, 2013, „Darul vieţii: Dragostea”, în două volume, 2014), îl am colaborator cu scrieri agreate mult de cititorii cărţilor noastre.

Cartea „Tainicele cărări ale iubirii”a lui Marian Malciu are drept moto citatul biblic către Corinteni (13, 4-8) „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte…”, citat  care împodobeşte cu aceeaşi speranţă de viaţă şi recentele două volume „Darul vieţii: Dragostea” de Ion N. Oprea, Editura Pim, Iaşi, 2014 si colaborator, autor de eseu, creatorul cărţii cu acţiune în partea de sud-vest a României.

„Tainicele  cărări ale iubirii” constituie „Darul iubirii” cules de cititorii volumului din perspectivele unui nevăzător, Iustin Dobrescu, important om de ştiinţă în devenire, care odată cu redobândirea luminii cea adevărată se reîntâlneşte cu iubita sa, şi ea cunoscută specialistă în medicină,  de care se despărţise, în condiţii nici de el nu prea bine elucidate, date fiind împrejurările în care îşi pierduse vederea.

Nevăzător, cu abilităţi deosebite în perceperea celor din jur – un fel de vedere interioară, cum o numeşte prefaţatoarea, doamna Cezarina Adamescu – supus altui accident care îi declanşează reacţii suplimentare şi îl conduc pe tărâmuri paranormale, cu proiectare retro, dar şi în viitor, cu o introspecţie însufleţitoare tuturor simţurilor, în special cel auditiv, de natură să perceapă aproape totul.  În această stare, pe pat de spital, pacient şi autor, într-un tandem, după scenariu de autor, cu experienţă şi cunoaştere minuţioasă în domeniu, se concepe şi se desfăşoară o acţiune, pe multiple planuri, care mişcă personajele. În primul rând pe Iustin şi Laura  care, minunea-minunilor, de narator construită, face ca tocmai ea, ca medic, mare specialistă în profesie, cea care, dintr-o întâlnire instantanee dar trăită cu pasiune îi păstrează şi redă nu numai primul lor copil, dar şi vederea şi odată cu ele, ceea ce iubesc românii de când se ştiu,  căsătoria, ca instituţie dumnezeiască. Despre acestea, cu subtilitate dar şi expres detaliat, vorbeşte Cezarina Adamescu, prefaţatoarea, despre primul cuplu din carte care mi-a incitat şi întreţinut şi mie interesul lecturii. Cuplu care, în „caruselul vieţii”, constituie, prin ei înşişi dar şi cu ceva de la autor, oamenii zilelor noastre care se întâlnesc, se iubesc, îşi păstrează trăirile nu doar ca amintiri pasagere, ci cu trăinicia ideii că numai împreună vor reuşi „să urce şi să coboare”, deşi intersectarea lor este atât de diferită ca trăire şi sentimente.

Interpreţi ai aceleaşi partituri – după cum corect observă şi relatează prefaţatoarea – autorul şi personajul principal al volumului  – Tainicele cărări ale iubirii – reuşesc ca prin vocile lor să convingă, lor alăturându-li-se cea de a treia, Laura, care susţin şi justifică însăşi naraţiunea, lupta pentru dobândirea vederii, căsătoria, împlinirea a ceea ce aşteaptă ştiinţa şi viaţa de la cuplurile bine organizate, cu dragoste pentru profesie, părinţi şi copii.

          Ca cititor care îi cunosc bine cărţile, cu amplificări narative şi de concepţie scenică evidente de la una la alta, găsesc, sub acest aspect faptul că Tainele lui Marian Malciu conţin o desăvârşită acţiune, multe din pagini sunt de o acurateţe stilistică ce probează discursul întâlnit în întreaga sa  activitate de conducător şi coordonator al textelor literare din publicistica lui, deschizătoare de orizonturi. În calitate de publicist, Marian Malciu este la curent nu doar cu viaţa literară şi cerinţele ei, ci cu însăşi viaţa cotidiană, pe care, chiar în cartea de care ne ocupăm, le tratează, personal sau prin gura eroilor cărţii, nu numai ca oameni profesionişti ci cetăţeneşte, noi revăzându-ne, ca foşti sau posibili bolnavi.

În multe episoade – starea naţiunii şi a indivizilor – descrierile se încadrează  în ceea ce este viaţa spitalicească, autorul, ca un bun român, îşi alătură  eroii în susţinerile  care reprezintă prezentul la noi încă debusolat în multe privinţe.  De aici, poate şi explicaţia prea abundentă în argumente a unor momente descrise, când la terapie intensivă, aglomeraţia, dar şi discuţiile, distonează în carte cu ceea ce se întâmplă în realitate în astfel de locuri ale liniştii şi responsabilităţilor momentelor care întotdeauna sunt sau devin  hotărâtoare pentru pacient în primul rând. Dar şi pentru medic în calitate de decident în succesul care, recunosc şi medicii, vine de la Cel de Sus. Aşa încât, ceea ce doamna Cezarina Adamescu evidenţiază ca iscusinţă în schimbarea cadrelor acţiunii, nararea situaţiilor şi a întâmplărilor, făcând lectura plăcută, eu o văd deficitar realizată. Această constatare şi pentru că trăind în lumea medicilor şi a bolnavilor, chiar şi la terapie intensivă, viaţa tulburător de dramatică, tocmai acolo şi atunci cere şoapta în locul divagaţiilor oricât de permisivă ar fi starea şi dorinţa convorbitorilor. Detaliu e important în literatură, fireşte are dreptate prefaţatoarea, dar locul şi momentul, clipa contează enorm cum sunt folosite…Lipsa picăturii de apă de pe buzele celui care ocupă patul poate constitui ultima clipă a lui, eu am fost martorul unei asemenea neatenţii…

Medicul Eugen Tomescu, celibatar convins la cei 40 de ani ai săi, împreună cu Iuliana, sora lui Iustin, ajunsă şi ea la vârsta responsabilităţilor profesionale şi conjugale, tot precipitat, pe spaţii mici, dar intens trăite, cu o scenă de întâlnire şi acceptare reciprocă a împreunării mâinilor lor, în prezenţa şi a  mamelor lor, constituie o scenă asupra căreia se mai cerea lucrat (p. 192), este alt cuplu al cărui prezenţă înnobilează ceea ce noi considerăm a rămâne  fundamental la români, căsătoria…

„Câte personaje, tot atâtea poveşti de viaţă” este cartea în discuţie, numai că, prins în jocul dialogului, cu pricepere abordat şi condus, dar în aglomeraţii de situaţii, Iuliana, în neatenţia de la salonul cu terapia,  mai devine şi… Laura, p.181…

Doctorul Emilian Grigore, trecând peste „incidentul” erotic cu asistenta- şefă Ofelia Bălan, rămâne un familist convins, ceea ce ne face să repetăm,  cartea Tainicele cărări ale iubirii de Marian Malciu – în condiţiile în care în România, dar mai ales în lumea cu adevărat liberă, unde legea firii şi cea convenţională nu mai are valoare, familia fiind desconsiderată – are marele merit că mediază pentru păstrarea şi încurajarea sentimentelor bazate pe iubirea şi dragostea care „nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul”, ci se întemeiază pe dragostea care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”, că dragostea nu cade niciodată”.

Cartea lui Marian Malciu, se menţionează şi  în prefaţă, promovează optimismul, armonia, speranţa, este cartea care, în spirit justiţiar, autorul doreşte şi reuşeşte să îndrepte în bine lucrurile deformate, faptele  inechitabile , făcând nu numai ca din nevăzători vremelnic să devenim deplin luminoşi, ci chiar şi cu dragostea recâştigată,  devenită familie trainică, de viitor. Este o carte care, citită,  relaxează, tămăduieşte, ea  aparţine unui autor care prin rigurozitatea cu care îşi construieşte cărţile are cititori tot mai mulţi, de la Slatina-Olt, până în Bucovina străbună (atenţie, la semnificaţia zilei de 28 iunie pentru istoria Basarabiei şi Bucovinei, recurs la memorie!).

“Femeia eterna iubire” în 2008, „Ispita” în 2009, „Chemarea destinului” în 2010,  „Urme de dragoste’ în 2011, „Dor de Bucovina’ în 2012, „Captiv pe tărâmul copilăriei” în 2013, „Celei ce nu mai este”, poezie în 2013 şi acum, 2014,  acest  volum „Tainele cărări ale iubirii”  sunt cărţile sale.

Despre ultima carte, profesoara Ana Dumitrescu, devotată colaboratoare, prima dintre cititoarele din Iasi a „Tainelor…” concluzionează  într-un eseu al său, în ansamblu:  “Descrierile elaborate cu răbdare, calm, tact, într-o risipă de vorbe şi întâmplări tulburătoare, impresionează, ca şi elogioasele portretizări prin intermediul unor cuvinte cu rezonanţă poetică, apreciind – concomitent, onorabila  absenţă a violenţelor verbale care abundă în erotica de astăzi. Stilul meticulos, detaliile,  cu competenţa profesionistului şi flexibilitatea unui erudit cunoscător al tragediilor omeneşti,  risipesc tristeţea prin înţelegere şi alinare. Este o  artă  prin care metaforele devin balsam, iar muzica sufletească a personajelor converg la unison spre finalul scontat. Subiectul  extras dintr-o zonă invalidantă, cu aspiraţii reprimate iniţial,  creează o atmosferă bogată, pe mai multe planuri, cu o ancoră psihologică prin  care autorul  evită discursul  halucinant ai  handicapurilor obstrucţionale uneori în finalul  vieţii.  Naraţiunea decurge firesc, evoluând de la trăirea sufletească, dureroasă la început, spre speranţa optimistă, tonifiantă, proprie însuşi autorului, ca rezultat al cercetărilor laborioase în domeniu, menite celor predestinaţi să-l fructifice într-un viitor apropiat”.

Cartea cuplurilor şi despre cupluri în devenire,  scrisă cu măiestria  publicistului -literar dintr-un domeniu al activităţii umane atât de necesar vieţii dar nu suficient ocrotit şi fundamentat instituţional, are meritul principal că dezvăluie, ca o mare reuşită,  ceea ce Marian Malciu o spune chiar din titlul lucrării, “Tainicele cărări ale iubirii”. Remarcabile sunt cuvintele Laurei, până şi pe coperta cărţii- care ne-o păstrează ca OM: „… visam mereu să am un cămin liniştit, fericit, cu iubire şi respect reciproc între toţi membrii familiei, pentru toată viaţa”. „… Copilul meu este, dacă accepţi, dovada de necontestat a dragostei mele pentru acest bărbat…”…

Ca un adevărat pedagog, Marian Malciu, scriitorul, publicistul şi îndrumătorul condeielor tinere este un optimist care aşteaptă de la absolvenţii titularizaţi la catedrele de limba şi literatura română să devină nişte analişti de marcă ale cărţilor, conştientizând valoric literatura în ansamblu culturii noastre.

În ce mă priveşte, cred în Marian Malciu, în calităţile sale spirituale şi filozofice, în  modalitatea de a transmite potenţialul său de gândire şi creativitate generaţiilor ce vor urma.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Marian Malciu spune:

    De ce oare am lăsat timpul să se scurgă atât de mult şi nu am venit aici să descopăr, să citesc, să meditez?!
    Am venit acum….
    De ce am mai venit atât de târziu?
    Să pot scrie MULŢUMESC cu plecăciune, domnului Ion. N. OPREA!
    Să pot transmite MULŢUMIRI din suflet, doamnei profesoare Ana DUMITRESCU!
    Să pot adresa Revistei „Luceafărul” MULŢUMIRILE mele sincere pentru adăpostirea şi păstrarea acestei recenzii de carte, dar şi felicitări pentru activitate!
    Alte cuvinte ar fi de prisos. Nu doresc să fac o altă… recenzie la recenzie!
    Mulţumesc, dragi prieteni!
    Bunul Dumnezeu să vă ocrotească aşa cum numai EL ştie şi poate s-o facă!

  2. Maria Rugina spune:

    O prezentare amplă și doctă a unei cărți – „TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII”, de Marian Malciu – care emană optimismul ființării plenare, într-o epocă sufocată de haosul generat tocmai de negarea unor valori confirmate.Voi căuta și voi citi, sunt convinsă, cu plăcere și interes, romanul propus.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5