Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

TÂRZIU ÎN CUVINTE – EXPRESIE A CLASICITĂŢII

Primit pentru a fi publicat de la autor, Prof. dr. Nicoleta MILEA, 29 iun.2014
Editor: Ion Istrate, 01 iul.2014

 

Cronică literară

TÂRZIU ÎN CUVINTE 

EXPRESIE A CLASICITĂŢII

 

Vasiu,Ioan-Orastie Dimensiunea iubirii, cultul poeziei şi al cuvântului reprezintă constante ale liricii lui Ioan Vasiu, ele aparţinând adâncului strat al tradiţiei literare, ce stă  la temelia volumului Târziu în cuvinte,Editura „Eurostampa”, Timişoara, 2014.

Ceea ce atrage atenţia de la început este îmbinarea lexicală insolită din titlul volumului, care denumeşte şi cel de-al treilea ciclu, primele două fiind, la rândul lor, purtătoare de sensuri şi conotaţii reflexiv-emoţionale: I. Dulce şi amar; II. Iubind în şoaptă; III. Târziu în cuvinte.      Autorul concepe acest triptic dintr-o mai largă perspectivă a liricii, fie că ne raportăm la structură şi compoziţie, fie că ne referim la particularităţile stilistice.        Sinceritatea discursului nu este trucată, iar uneori expresia eului este dublată de aspecte sapienţiale:„poetul/singurulcalificat/ îndificila/ menire/ de împachetat/ insomnii”sau pamfletare „la fel de păcătos sunt şi acum/ când te privesc tăcut ca pe-o icoană/ iar gându-mi ticălos îşi face drum/ spre sânii tăi rotunzi şi goi cucoană.”

Meritul cărţii rezidă în acordul deplin între idee, arhitectonica ei şi mijloacele formale potrivite care o exprimă, rigoarea scrisului şi rafinamentul simplităţii obţinute prin arta reducerii la esenţă a liniilor edificiului artistic.

Construită pe mitul iubirii, poetul îşi defineşte creaţia, dezvăluie izvoarele ei, insistă asupra misiunii pe care o are poemul şi, implicit, arta.

Poetul se detaşează de toate orientările literare şi estetice aflate în vogă, cultivă o literatură care poartă amprenta unui „romantism” personal şi a unei viziuni existenţiale izvorâte dintr-o intensă şi îndelungă trăire de viaţă, dimensiuni care imprimă întregului volum ideea de unitate.

Sensul, de acord între expresie şi idee se suprapune celui existenţial dominant, iubirea.

Coperta,Tarziu,Vasiu [640x480]Pe această cale, creaţia literară aspiră să realizeze armonia între părţi, componentă internă şi esenţială a desăvârşirii artistice.

De la prima poezie gândită până la ultima, circumstanţele eu-lui se suprapun pe acelea ale omului, prin asumarea implicaţiilor esenţiale ale condiţiei umane, prin exteriorizarea trăirilor sale, prin experienţa lui intimă, irepetabilă, în cadre şi în forme exponenţiale pentru individ, repetabilă, în alte ipostaze, pentru îndrăgostit.

Spaţiul terestru sau cosmic, energii în stare de potenţialitate sau de actualizare în anotimpul toamnei, pentru care manifestă predilecţie, dobândesc putere fundamentală şi formă nouă numai prin iubire: „plouă calm pemunte şi câmpie/ plânge cerul şi suspină iar/ grea de roade toamna întârzie/ versul meu e dulce şi amar// răzvrătit de o iubire oarbă/ în poeme vreau să te dezbrac/ gura mea-nsetatăsăîţisoarbă/ de pebuze, şoaptele de leac.”(Dulce şi amar)

Măsură a tuturorstărilor, iubirea e numaitrăirea, niciodatăsieşicapabilă de liniştesufletească, oricândprovocatoarede cunoaştere.

Versultradiţionalpermitecititorului o participaremaiactivăînînţelegereamesajului poetic exprimat: „abiaînzoricândsoarelerăsare/ şilepădămcămăşile de vise/ iubireanoastră merge la culcare/ supusăunorlegiîncănescrise” (Cămaşile de vise).

Realitatea poetică este transmisă cititorului printr-un ansamblu de amănunte coordonate, în care liniile şi stările converg, cu precizie geometrică, în vederea atingerii aceluiaşi scop, printr-o structură deschisă: „iubirirostogoliteperăzor/ iubiri care alină şi ne dor// iubiri neîmplinite în secret/ iubiri ascunse-n suflet de poet// iubiri ce râd ades iubiri ce plâng/iubiri care în cântec se răsfrâng// iubiri rămase ca un dar ceresc/ la voi până şi îngerii tânjesc” (Iubiri).

PoemeleluiIoanVasiu, pornind de la rostire, ne amintesc un remarcabilstudiu al lui Serge Karcevkij„Sur la phonologie de la phrase”, în „Travaux du Cerclelinguistique de Prague:„Caracterulinovaţiei este progresiv, adică modificările ei anunţă faptele care urmează, fie sfârşitul apropiat al frazei, fie dimpotrivă continuarea ei.

În perceperea enunţului, conturul asecendent sau descendent, caracterul intonaţional, contribuie, astfel, la nuanţarea mesajului transmis de codul lingvistic, subliniind funcţia de element compoziţional, dincolo de regularităţile de versificaţie. Altfel spus, „Târziu în cuvinte”de Ioan Vasiu – o carte a căutărilor, o carte a redescoperirii potecilor iubirii din noi!

 

 

                                        



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5