TIMPUL

Timpul a devenit pentru mine-un ochean,
În care privesc ca într-un măreț ocean,
Proprii mei ani,pașii și gândurile,
Ce s-au risipit-n toate timpurile.
El trece prea repede,nu-mi mai ajunge,
Totul se calculează în secunde,
Inefabilul său devine dureros,
Când îl consider atât de prețios.
În goana după timp,nu pot să privesc,
Norii care curg pe cer și se prăbușesc,
Ca aburii într-o adâncă fântână,
Ca un copil ce plânge și suspină.
Sunt apreciat după cum acționez,
,Sunt prețuit după cum organizez,
Sunt lăudat după cum timpul prețuiesc,
Și după cum baremurile depășesc.
Dacă trag de timp la propriu,la figurat,
Mă exclude omenirea automat,
Timpul trece și nu am dreptul să -l pierd,
Când mi s-atrage atenția permanent.
Pe ceasul de la mâna mea tot privesc,
Propria oră exactă s-o stabilesc,
Față d-aceea a lumii-n care trăiesc.
Înrucât ora lumii o prețuiesc.
Timpul a devenit o mare furtună,
Când jur-împrejur noi cărți tot se adună,
În ele găsesc tot,timpul nu-mi permite,
Să le citesc în profunzime pe toate.