TRADIŢII DE IARNǍ DE PE VALEA RÂMNEI

                                                                                                   de     IONUŢ   BERCARU

           În sudul judeţului Vrancea, vãile superioare şi mijlocii ale râurilor Râmnicu Sãrat şi Râmna oferã vizitatorului peisaje inedite în locaţii majestuoase, locaşuri de cult pierdute printre pãduri seculare, situ-uri arheologice valoroase şi o bogãţie etnograficã de excepţie.

Despre valea Râmnicului, informaţiile sunt relativ bine cunoscute, cãlãtori  pasionaţi precum Alexandru Vlahuţã, Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Alecu Zamfirescu, lãsându-ne pagini scrise şi fotografii impresionante de la începutul secolului XX, despre zone deosebite ca Valea Râmnicului la Bisoca, Pietrele Mâţei ori costumele şi jocurile populare de la Jitia sau Vintileasca, repere familiare astãzi pentru cunoscãtorii zonei ori pentru cercetãtori.

Informaţiile despre Valea Râmnei, râu minor, izvorât de sub Vârful Alunului de la Andeiaşu de Jos şi vãsat în Putna  dupã 86 de km,  sunt însã mai puţin cunoscute, chiar dacã aceeaşi neobosiţi cãlãtori amintiţi au lãsat informaţii scrise şi fotografii şi despre minunile vãii Râmnei. Ele au fost însã mai puţin popularizate şi au rãmas cunoscute doar pentru puţinii iniţiaţi ai istoriei şi etnografiei din zonã.

Plecaţi în cãlãtorii de la conacele de la Dragosloveni ale lui Vlahuţã sau Alecu Zamfirescu, vizitatorii au admirat Mãnãstirea Recea, pictura lui Pârvu Mutu de la ctitoria brâncoveneascã de la Bordeşti, ceramica de epoca bronzului de la Cândeşti ori bogatul material etnografic al zonei, la fel de valoros şi înrudit cu cel de pe valea Râmnicului, dar cu un specific aparte, cel al zonei viticole, influienţatã şi de tradiţiile montane şi de cele de şes.

Aici boghiţarii şi-au construit cultura localã, cãlãtorind şi spre ţara mocanilor şi spre şesul cojanilor, cu cãruţele încãrcate de fructe, vin sau ţuicã, în cãutare de sare, lemn sau cereale.

Tradiţiile de iarnã sunt bogate şi diversificate , dovadã a influienţelor culturale despre care am amintit. Ocupaţiile specifice zonei sunt prezente în versurile colindelor ori în diferite obiceiuri de botez, nuntã, înmormântare. Viţa, vinul, vişinelul, ogorul, aratul, cositul, untura, cosorul, hârdãul, barda, cofa, stânjenul sunt prezenţe constante în versurile tradiţiilor de iarnã.

Din pãcate, majoritatea acestora se pãstreazã astãzi doar datoritã unor pasionaţi ce le-au consemnat şi descris prin diferite monografii, culegeri de folclor ori albume fotografice.

Colindul, Sorcova, Bunã dimineaţa, Pluguşorul copiilor, Pluguşorul bãtrânilor, tradiţii ce sunt încã vii în zonã, erau însoţite, în vremea copilãriei bunicilor şi pãrinţilor noştri şi de alte tradiţii, precum Irozii, Jienii, Semãnatul, Capra ori jocurile mascaţilor Turcul, Popa, Baba, Nebunul …, tradiţii pe care le cunoaştem astãzi doar din descrierea fãcutã de bãtrâni, ori din literatura de specialitate.

În lucrarea de faţã ne propunem sã prezentãm colindele specifice zonei, subliniind trãsãturile caracteristice pentru zona etnograficã a vãii Râmnei şi pentru zona de podgorie, elemente ce reliefeazã originalitatea acestora. Nu ne vom referi la modalitatea de colindat, organizarea cetelor, perioada, rolurile jucate de gazed şi de colindãtori, lucruri în general cunoscute, ci vom încerca sã analizãm versurile colindelor, pentru a sublinia unicitatea acestora.

În trecut, cetele de colindãtori cântau colindul pentru bãiat sau pentru fatã, în funcţie de ce copii erau în  fiecare familie colindatã. Astfel, avem colindul pentru bãiat şi colindul pentru fatã:

Colind pentru bãiat

La un mal de eleşteu,

Unde se plimbã Dumnezeu,

Dumnezeu şi Sfântul Petru

Lerului Doamne

Se scãldarã, se-mbãiarã,

Haine noi se primenirã

Lerului Doamne

Ochi la vale-şi aruncarã

Şi-mi zãrirã de-un bãrbat

Pe-un cal negru-nspãimântat

Lerului doamne

Leagã calul lângã prispã

Cu priponul de lemn dulce

De-o scãpa, el tot s-o duce !

Trandafir bãtut pe masã,

Rãmâi gazdã sãnãtoasã!

sau

La coadã de eleşteu

Un-se scaldã Dumnezeu,

Dumnezeu şi Sfântul Petru,

Se scãlda, se primenea.

Îmi pusei piciorul în scarã

Şi-aruncai ochii la vale

Pe sub raza soarelui

Şi zãrii un pãunaş.

Nu-i pãun cu coada verde

Şi e domnul ….frumos

Pe-un cal negru spãimântos

Mi-l sucea, mi-l învârtea

La Stambul mi-l aducea!

Descalecã chir domnesc

Leagã calul de colea

De colea, de cea mlãdea,

Cã mlãdeaua-i de mãr dulce,

Chiar sã scape nu se duce!

Rabdã murgule legat,

Cum rabd şi eu neînsurat.

Dacã eu m-oi însura

Şi ţie drumul ţi-oi da

Pe coasta costreiului,

Pe floarea ghizdeiului,

Şi ţi-oi paşte ce-oi cunoaşte.

Ţi-oi da apã strecuratã

De la mândra din gãleatã!

Iar domnul … Fãt Frumos,

Sã rãmâie sãnãtos!

La anul şi la mulţi ani!

 

( cules de la Avram Durlea, Bordeşti)

Colindul pentru bãiat este o sintezã a vieţii ţãranului român, cu descrierea locurilor de baştinã, a modului de trai şi a tradiţiei istorice!
Eroul nostru se scaldã într-un eleşteu, doar suntem pe valea unui râu, loc sfânt prin purificarea cu apã şi prezenţa divinã în apropierea sãrbãtorilor creştine. Gazda este personificatã într-un “ chir domnesc”, plecat cãlare pe-un cal nãzdrãvan – spãimântos –  al lui Fãt Frumos spre Stambul, oraşul tuturor posibilitãtilor în evul mediu romãnesc, spre a se cãsãtori.

Remarcãm în text elemente ce definesc universul ţãranului de la Bordeşti: eleşteul, murgul, costreiul, ghizdeiul, gãleata.

Astãzi însã la Bordeşti, Lacu Baban, Gura Caliţei ori Dragosloveni nu se mai colindã pentru bãieţi ci doar pentru fete.

 Colind pentru fatã

 Prin cel – cel, prin vişinel

Leroloi Doamne,

Leagãn verde de mãtase

Dar în leagãn cine-mi şade

Şi-mi şede o fata mare

Dar pe nume cum o cheamã?

… este fata mare,

Şade la gherghef şi coase

La gulere şi batiste ,

Gulerul lui taicã-su

Cununiţa dumneaei.

Dar … ce facea ?

Mâna pe cofa punea

Şi la apã cã pleca.

Maicã-sa în cale-i ieşea:

Ţi-au venit logoditorii,

Ia-i maicã şi-i du în casã

Şi-i invitã la dulceaţã,

La dulceaţã şi cafea

Şi de zestre se-nvoia!

Sã-mi daţi carul, sã-mi daţi boii,

Calul bun de cãlarie,

Sã mã plimb pe-a mea moşie!

Daca nu credeţi boieri,

Urcaţi-vã –n foşior

Şi priviţi în crîng cu flori!

Şi cum logoditori

Şi nu vin ca sa stea,

Vin cu toţii sã te ia,

Sã te ia din aste curţi,

Sã te treacã peste munţi

La pãrinţi necunoscuţi.

Dar acolo ce-ai sã fii?

Doamna lor şi-a curţilor,

Chelãriţa banilor,

Stãpâna argaţilor!

Trandafir bãtut pe masã,

Rãmâi gazdã sãnatoasã!

La anul şi la mulţi ani!

  ( Cules de la  Gheorge Rãducanu, Bordeşti)

 sau 

Nãscutã-i , crescutã-i.

În leagãn de mãtase doarme,

Leagãn de mãtase,

Dar în leagãn cine şade?

Stã Leana – doi ochi negri,

Şade şi nu bindiseşte,

Şi pe geam mereu priveşte,

Zãri în depãrtare

O corãbioarã neagrã şi smolitã,

De grâu şi bucate plinã!

Nu-i nici grâu, nici bucate,

Ci-s  colindãtorii ei !

( Cules de la  Maria Fiştoc, Bordeşti)

        De pe valea Râmnei, de la Gura Caliţei, prezentãm alte douã colinde, culese în perioada interbelicã de profesorul emerit Nicolae V. Bãlan, asemãnãtoare ca tematicã şi versuri cu cele de la Bordeşti.

Cetinele, cetioare

La creanga de vişinel, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Mi-este-un leagãn de mãtase, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Dar în leagãn cine şade, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Şi-mi şade de-o fatã mare,

cetinele,

Cetinele, cetioare.

Dar pe nume cum mi-o chiamã,

Cetinele.

Cetinele, cetioare.

Tot … fatã mare, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Ia ieşi fatã-n foşior, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Te uitã la câmp de flori, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Cum îţi vin logoditori, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Ce sati fatã aşa gãtitã, cetinele,

Cetinele, cetioare.

Las’ sã stau cã-mi pare bine,

cetinele,

Cetinele, cetioare.

( cules în 1930 de la Toma Bocu)

Lerui doamnele

Prin cel ce, prin celor cele,

Lerului doamnele,

Prin cel ce, prin celor cele,

La creanga de vişinelu

Lerului doamnele,

La creanga de vişinel

Mi-este-un leagãn de mãtase

Cu viţa-mpletitã-n şase,

Lerului doamnele,

Dar în leagãn cine-mi şade,

Şi-mi şade o fatã mare

Lerului doamnele,

Şi-mi şade o fatã mare,

Dar pe nume cum mi-o chiamã,

Lerului doamnele,

Tot … fatã mare,

Lerului doamnele,

Tot … fatã mare

Şade la gherghef şi coase,

Lerului doamnele,

Şade la gherghef şi coase,

Nu ştiu coase sau descoase

Lerului doamnele,

Şi-mi coase de-un guleraşu

Lerului doamnele,

Şi-mi coase de-un guleraş,

Gulereşu taicã-sãu,

Bãsmãluţa frate-sãu,

Lerului doamnele,

Ce stai fatã aşa gãtitã,

Lerului doamnele,

Ce stai fatã aşa gãtitã

La sã stau cã-mi pare bine,

Lerului doamnele,

La sã stau cã-mi pare bine,

Stãi … –n fişor,

Lerului doamnele,

Şi te uitã printre flori,

Lerului doamnele,

Şi te uitã printre flori,

Cum îţi vin logoditori,

Lerului doamnele,

Cum îţi vin logoditori,

Şi nu vine ca sã stea,

Lerului doamnele,

Ci vine ca sã te ia,

Lerului doamnele,

Sã te ia din aste curţi,

Lerului doamnele,

Sã te ia din aste curţi,

Sã te treacã peste munţi,

Lerului doamnele,

Sã te treacã peste munţi,

La alţi fraţi, la alţi pãrinţi,

Lerului doamnele,

La alţi fraţi la alţi pãrinţi,

Dar acolo ce-o sã fie,

Lerului doamnele,

Dar acolo ce-o sã fie

Chelãriţa banilor,

Lerului doamnele,

Chelãriţa banilor

Stãpâna argaţilor,

Lerului doamnele,

Stãpâna argaţilor.

( cules în 1933 de la Toma Bocu)

      Colindul pentru fatã pãstreazã în text atmosfera localã, vişinelul, viţa,cetina, dar renunţã la rezonanţele istorice – Stambul, chir domnesc -, pentru a ne introduce într-o atmosferã tipic femininã: gherhef, coase, descoase, guler, bãsmaluţã, batistã, leagãn.

Colindul marcheazã evenimentul esenţial al vieţii omului – continuitatea. Naşterea, urmare a colindatului logoditorilor, a cãsãtoriei şi a transformãrii fetei mari în chelãreasa banilor, stãpâna argaţilor este asociatã în tradiţia popularã cu Crãciunul, sãrbãtoarea Naşterii Domnului.

Colindele de pe valea Râmnei sunt aproape pãgâne. Preacinstesc fecioria, garanţia fericirii domestice de dupã cãsãtorie, încurajeazã peţitul în zone mai îndepãrtate – tradiţie realã, bãrbaţii satului cãutând, de regulã, fete din alt sat, fãrã a cunoaşte genetica de azi -, stabilesc normele contractelor prenupţiale – zestrea, moşia, controlul banilor şi, important, încurajeazã alegerea partenerului.

Divinitatea, Naşterea Domnului par a fi pretexte pentru ca peţitorii sã intre în contact cu potenţialele soţii şi familiile acestora. Spre deosebire de colindele culte, colindele de pe valea Râmnei, cântate şi astãzi în diferite variante mai “ creştinate”, nu se referã la momentul Naşterii Domnului, doar în colindul pentru bãieţi este menţionat numele Domnului. Ele vin dintr-o tradiţie ancestralã, sunt pure şi se muleazã perfect pe marea sãrbãtoare creştinã a Naşterii Domnului.

Bibliografie

Asãnache, Gheorghe, Chirtoc,  Anton, Gheorghe, Monografia comunei şi a mãnãstirii Bordeşti, Editura  CTEA, Bucureşti, 2007;
Bercaru, Ionuţ, Bordeşti, repere istorice şi turistice,Editura Rafet, Râmmnicu Sãrat, 2011;
Momanu, Mihai, Bãlan, Corneliu, Monografia comunei Gura Caliţei, Editura Fundaţiei “ Tradiţia Româneascã” , 2010;
Arhivele personale Marian Gãloiu, Bercaru Ionuț;
www. Meleaguri ramnicene.ro – Rãzvan Theo Chirac

ILUSTRAŢII (specificațiile pentru imagini/foto sunt inserate în corpul ilustrației și se pot desluși dând clic pe poză)