Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Transfer de personalitate

Manole,,GeorgePrimit pentru publicare: 10 aprilie 2009
ARHIVA REVISTEI LUCEAFĂRUL (BT)
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 11 aprilie 2009
Actualizat: 05 oct. 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Transfer de personalitate

Câteva observaţii m-au făcut să abordez problematica transferului de personalitate, cu precădere în latura sa negativă:

1) Constatarea Andrei Pleşu: „În România, ce trebuie să fie mic e mare şi ce trebuie să fie mare e mic” (Revista „22″, nr. 22 din 2002);

2) Sintagma „mâţa pe spini”: Este un titlu inspirat al unui volum de poezii de Echim Vancea şi care exprimă „partea alienată şi neasimilată din lăuntrul nostru pentru că în fiecare din noi se manifestă în mod inevitabil şi despotic „mâţa pe spini” – un ghem blănos de precipitări nervoase, sentimente de frustrare, de nesiguranţă, neglijenţe conştiente / inconştiente faţă de propria existenţă” („Ateneu”, nr. 5 din 2002);

3) Confirmarea existenţei troglodiţilor: „Un grupuscul de humanoizi, mult prea puţini ca să constituie un trib adevărat, se află pe cea mai scăzută treaptă a civilizaţiei. Îşi fac adăposturi scurmând în pământ, ca furnicile, de îmbrăcăminte nu prea au auzit , nu comunica nici măcar rudimentar prin cuvânt, n-au o morală a grupului (singura ierarhie se face după greutatea pumnului!), n-au noţiunea incestului degenerescent care, spun Frazer şi Eliade, ar exista chiar şi la cele mai înapoiate grupuri etnice” (Stelian Tăbăraş, „Luceafărul”, nr. 24 din 2002);

4) Interdicţia oglinzilor: „Să nu laşi oglinzile descoperite, după ce toţi ai casei s-au aruncat in adâncurile lor” (Emil Nicolae, „Mortul perfect”);

5) Sfatul Paul Claudel: „Dumnezeu nu ne-a poruncit să învingem, ci numai să nu fim învinşi”;

6) Observaţia Adrian Alui Gheorghe: „Omul nu se îmbunătăţeşte odată cu trecerea timpului, el se conservă. Omul e unitatea de măsură a timpului, în ultimă instanţă. Ceea ce e adevărat, lupta omului cu sine, pentru autodistrugere, e susţinută şi cumplită”;

7) Principiul Caracudi: Un principiu din stirpea celor parşive şi aplicat foarte des în presă – „Nu contează dacă o ştire e neadevărată. O facem noi să devină”;

8) Complexul Don Quijote: „În fiecare dintre noi pândeşte un Don Quijote dornic să renunţe la viaţa de anonim, pentru a lua drumul faimei”;

9) Întrebarea George Geacăr: „Dacă morală nu e, ce e?”;

10) Constatarea Patapievici: „Nu poţi câştiga într-un plan fără să nu pierzi altceva în alt plan”. (Tudorel Urian, în „România literară” nr. 11 din 2004, explică astfel constatarea: „Poţi avea o excelentă carieră profesională, dar viaţa ta familială să fie un fiasco, sau te poţi dedica total unei relaţii pentru ca într-un final să constaţi că ai trăit într-o imensă minciună. În viaţa tuturor, mai devreme sau mai târziu, vine o clipă a marii dezamăgiri, un moment al adevărului în care constaţi că de visele tale s-a cam ales praful, indiferent dacă ai fost virtuos sau ticălos, intelectual rafinat sau ignorant grobian, ai avut ambiţii literare sau veleităţi tehnice, dacă ai avut casă în Queens, în Manhattan sau în Bucureşti. Visăm o bună parte din viaţă să trăim în poezie, dar, inevitabil, ajungem să recunoaştem până la urmă că existenţa noastră se transformă, pe zi ce trece, într-o proză searbădă”);

11) Credinţa Mihai Ralea: Marele psiholog şi umanist român consideră că   „…obiectivul final al oricărui demers privind individul este întotdeauna înţelegerea omului integral, astfel încât să nu fie cercetată numai o latură a fiinţei umane, ci omul în plenitudinea tuturor însuşirilor şi dependenţelor sale”;

12) Regretul „amicului” Potârniche: Ehei, când eram eu în Ţara Potârnichilor!!!….”;

13) Concepţia dramatică Shakespeare: O concepţie adoptată şi de psihologi (Newman, spre exemplu), prin care lumea e o scenă, iar oamenii actori: „Viaţa constă într-o suită de roluri asumate în realitate şi pe plan imaginativ. Conduita în rol condiţionează conştiinţa şi conştiinţa de sine. Noi suntem rolurile noastre”.

La toate acestea se adaugă multitudinea carenţelor de statut pe care le-am sesizat la cei cu care am relaţionat în această viaţă, dorinţa lor expresă de a fi „ca nimeni altul” fără să aibă acea configuraţie psihologică specifică, încadrabilă unei tipologii a personalităţii de bază.

Totuşi, dintre tipurile de personalitate recunoscute (empaticul, workaholicul, visătorul, perseverentul, rebelul şi promotorul), cea mai predispusă transferului preponderent negativ de personalitate este ultima categorie. Supraeul promotorului capătă o astfel de încărcătură încât, preluând trăsăturile pozitive ale idolilor şi atribuindu-şi-le nejustificat, inventează şi manipulează drame negative, incită „oamenii lui” împotriva altora, pune la cale scenarii defavorabile celor vizaţi şi nominalizaţi în discuţii de alcov, încalcă regulile cu bună ştiinţă (apoi nu recunoaşte), devenind răzbunător. Promotorul se asociază cu membrii unui grup pe care are grijă să-l aducă la statutul de gaşcă. De aici şi până la a ajunge lider de gaşcă nu mai e decât un pas. Pentru a i se lua opiniile în seamă, indiciu clar că este recunoscut ca lider, are nevoie de un statut. Şi-l va asuma pe baza unor trăsături de sorginte alogenă. În lumea literelor transferul de personalitate e la modă. Se cunosc mulţi şefi de găşti literare care şi-au asumat trăsăturile de personalitate ale unor valori autentice şi care chiar pot jura că au fost „fecundaţi” de ideile acestora.

Transferul de personalitate duce la apariţia egalităţilor asimetrice. Sintagma o întâlnim cu precădere în domeniul logicii. S-a demonstrat chiar că toate egalităţile sunt asimetrice. Horia – Roman Patapievici în „Omul recent” crede că „…cele mai interesante egalităţi asimetrice sunt cele create de istorie şi cele furnizate reflecţiei noastre de istoria culturii”. Sunt celebre două egalităţi asimetrice: „istoria este ştiinţă” şi „cunoaşterea înseamnă putere”. Domeniul criticii de orice fel (literare, de artă etc.) este îmbibat de egalităţi asimetrice. Se pune egal între nu ştiu care poet şi Nichita Stănescu, între nu ştiu care prozator şi Fănuş Neagu, spre exemplu. Orice copil care expune la vârsta de 5-6 ani câteva picturi e deja un Picasso (de ce nu un Grigorescu?). Boema, despre care mulţi (chiar şi eu) amintesc sau teoretizează, nu rezistă pentru că se apelează la egalităţi asimetrice. În interiorul Boemei, oricând cel care duce mapa „maestrului”, cel care îi aduce o cinzeacă în faţă, cel care „înjură” la comandă sau e pus să lustruiască ideile şefului, va primi, drept recunoştinţă, un semn de egalitate cu cineva. Mass-media sunt pline de egalităţi asimetrice. Situaţia a devenit o practică din simplul motiv că aduce avantaje. E clar că totul este interdisciplinaritate. Nimeni şi nimic nu e de capul lui. Mulţimea vidă îşi cam pierde valoarea semantică. Între concepte (şi nu numai) există zone de suprapunere, de aşteptare, de unde se pleacă ori se vine. Insistând prin generalizare, oricare două concepte (şi nu numai), oricât de disjuncte ar părea la un moment dat, tot se întâlnesc. Lucrul acesta nu trebuie să ne determine să abuzăm de egalitatea asimetrică, mai ales în campaniile electorale, perioadă în care egalităţile asimetrice prosperă. Spre exemplu, se poate compara Ponta cu Titulescu? Doar dacă Ponta face un transfer de personalitate. Adică, se putea pune semnul egal între Ceauşescu şi Ştefan cel Mare şi Sfânt?

În cartea mea „Ierbarul cu… arici” – eseu despre antimanagement” (Editura Agata, Botoşani, 2003) demonstram că transferul de personalitate duce la apariţia egalităţilor asimetrice, hrana de bază pentru aricii…vegetali.

Citeam cândva un eseu scris de Mihaela Sabina Arsenescu după ce vizionase la Teatrul din Craiova piesa „Macbeth” de William Shakespeare. Sesiza ceea ce numeşte „Sindromul Lady Macbeth”, concept susţinut de cele trei măşti ale personajului: 1. „o mască pentru societate: regina distinsă şi inocentă”; 2. „o mască pentru Macbeth: soţia complice, consilier, împărtăşindu-i ambiţiile şi potenţându-i faptele”; 3. „un chip fără mască: pe care adevărata natură o poate reflecta, fără pericolul de a fi surprinsă de martori incomozi”. Transferul de personalitate se găseşte mai întotdeauna bine redat de o mască pe care impostorul şi-o confecţionează singur sau cu ajutorul altora.

Cocoşii lui Alex. Ştefănescu”, un fel de parabolă pe care am întâlnit-o în „România literară” nr. 14 / 2002 într-un eseu semnat de renumitul critic, m-a lămurit în ceea ce priveşte atitudinea faţă de adepţii transferului de personalitate: „ Am văzut odată în curtea unui ţăran, doi cocoşi bătându-se. Păreau fioroşi şi ocupau cu zbaterea lor întregul spaţiu, obligându-le pe paşnicele găini să se refugieze pe lângă garduri. Îşi zburliseră penele, mărindu-şi neaşteptat de mult volumul, se atacau în aer, la o înălţime de peste un metru şi făceau un zgomot de vijelie dezlănţuită. Ţăranul s-a dus decis la ei şi i-a despărţit, ridicându-l pe fiecare în câte o mână: „Ia uite, dom`le, a zis el cu umor, ce gălăgie fac cinci kilograme de carne de cocoş”. La înţelegerea parabolei ne ajută tot Alex. Ştefănescu: „Folosirea unei cifre precise pentru indicarea greutăţii însumate a eroilor zilei a aruncat dintr-odată toată agitaţia lor de până atunci în derizoriu. Lupta terifiantă, plină de dramatism la care asistasem şi-a pierdut brusc importanţa”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5