Obligatoriu trebuie să încep cu rezumatul unui reportaj văzut zilele trecute la tv : după depunerea jurământului într-o unitate militară, un soldat își felicită iubita, și ea tot soldat, apoi, în genunchi, îi cere mâna (asta e !). Ea, de sub mască și chipiu, cu pușca în brațe și cu buchetul de flori : Da. Atunci el : « Îmi permiteți s-o iau în brațe, domnule general ? », care era prezent la ceremonie. Încă un Da. Oare nu s-a încălcat vreo regulă ?
Cât or mai fi valabile proverbele din bătrâni, care au ajuns până în zilele noastre? Câteva exemple :
-Cine e deștept are o sută de mâini. Dar la ce să-ți folosească acum, cum să le speli pe toate în același timp ?
-Unde sunt multe mâini, multă treabă iese. Adevărat, dar atenție : cu spațiere, cu evitarea aglomerației, doar câte două una lângă alta. Câți litri de soluție hidroalcolică trebuie și inante și după munca depusă !?
-A da din mâini și din picioare. Adică să dezinfectam și picioarele ?
-I-a crescut păr în palmă (de leneș ce e…) : dar nici să te speli tu pe tine de atâta timp ?
-Numai mâna unui bun prieten poate smulge spinul din inimă. Trebuie mănuși, mască și rapiditate . să nu dureze mai mult de 15 minute apropierea dintre cei doi prieteni.
-Să nu știe stânga ce dă dreapta. Bine, dar apoi dezinfectarea ambelor mâini.
-Nu da vrabia din mâna pe cioara de pe gard. Pasările să nu aibă niciun rol în transmiterea virusului ? Sunteți siguri ? Siguri ?
-Mai departe ajungi cu căciula în mână decât cu ea pe cap. Măcar un fes de pus pe cap, e totuși iarna. Și cine știe ce simptome mai apar…
-Decât o strângere de mână, mai bine o bucată de pâine. Acum Da, dar atunci de folosit o pungă de plastic, de hârtie … dezinfectată.
-Cine nu-și bagă mâna-n miere și nu-și linge degetele ? Înainte mâinile spălate, curate să fie.
– Cine are nevoie de foc să-l ia cu mâna. Mai ales că focul e ca un dezinfectant.
-5 degete sunt la o mână și nu se aseamănă unul cu altul. Da, dar toate trebuie spălate cu aceeași grijă, indiferent de mărime și formă.
-O mâna spală pe alta și amândouă obrazul. Ca să evităm contaminarea.
-Îi dai degetul, el iți apucă toată mâna Dar depărtarea dintre persoane? Nu uitați !?
-A avea mâna curată înseamnă a fi cinstit. Acum e un semn de presupusă sănătate, că sigur nu poți fi niciodată.
-Toți trebuie să pună umărul. Dacă nu mâna, atunci umărul. La respectarea regulilor de igienă.
-E ca pisica, întotdeauna cade în picioare. Cine, virusul?
-Un picior sănătos e mai de priință decât două catalige. Da, dar cataligele te înalță deasupra persoanelor presupuse a fi a/simptomatice.
Decât orb și călare, mai bine șchiop și pe jos. Și respectând gesturile barieră totdeauna și mereu.
Alte proverbe, alte idei ?
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania