Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Trecutul cultural al Botoşanilor: 130 de ani de la înfiinţarea Societăţii Muzicale „Armonia”

Median,Ghorghe-foto-dictionar [320x200]Articol publicat de prof. Gheorghe MEDIAN, 11 dec.2013

 

 

 

Din trecutul cultural al Botoşanilor –
130 de ani de la înfiinţarea Societăţii Muzicale „Armonia”

În luna septembrie a acestui  an, Filarmonica din Botoşani a împlinit 60 de ani de la înfiinţare, eveniment pe care l-a marcat, odată cu concertul de deschiderea a celei de a XXXVII- a  ediţii a Festivalului „George Enescu”. Din întâmplare, sau poate din insuficientă informare, nu s-a făcut trimitere, cu această ocazie, şi la trecutul muzical al Botoşanilor, de care Filarmonica este strâns legată şi pe care-l continuă, amintindu-se faptul că, tot în acest an, s-au împlinit 130 de ani de la înfiinţarea Societaţii Muzicale „Armonia”, cea care a deschis calea difuzării muzicii culte la Botoşani, a format un public meloman educat şi a oferit argumentele înfiinţării, peste ani, a Orchestrei Simfonice de astăzi. Cei 130 de ani de la înfiinţarea „Armoniei”, ar fi putut constitui egida fericită, sub care să se desfăşoare Zilele „George Enescu” la Botoşani, înnobilându-le şi individualizându-le, în contextul amplelor manifestări prilejuite de cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Este de mirare faptul că, nici după încheierea Festivalului Internaţional „George Enescu”, nu s-a amintit nimic de „Armonia”. S-ar fi cuvenit, poate,  să-i fie dedicat un concert aniversar, sau cel puţin un simpozion, în cadrul căruia, să se aducă la cunoştinţa melomanilor de acum, faptul că, în urmă cu 130 de ani, „Armonia” a pus bazele unei orchestre, care a promovat muzica cultă în rândul locuitorilor oraşului, consolidând renumele de veritabil centru cultural al Botoşaniului. Aşa cum Teatrul „Mihai Eminescu” a marcat, prin manifestări de amploare, împlinirea a 175 de ani de teatru în limba română la Botoşani, odată cu sărbătorirea celor 55 de ani de la înfiinţarea sa, tot aşa, Filarmonica botoşăneană ar fi trebuit, credem, să omagieze Societatea Muzicală „Armonia”, onorând-o şi onorându-se pe sine.

Nu s-a întâmplat aşa ceva, dar un asemenea eveniment nu poate fi trecut cu vederea, cel puţin de către cei care studiază istoria Botoşanilor, drept pentru care, în cele ce urmează, oferim cititorilor un succint articol, în care punctăm principalele momente care au marcat activitatea Societăţii Muzicale „Armonia”, de-a lungul celor aproape şase decenii de existenţă.

Saiant Georges Societatea Muzicală „Armonia”, prima societate culturală din Botoşani, a luat fiinţă în anul 1883, din inţiativa inginerului Alexandru Saint – Georges, susţinut în demersul său, de Theodor Boian, luminatul primar al oraşului din acel timp.

Purtând un nume cu trimitere directă la lumea muzicii, Societatea îşi propunea să strângă laolaltă, pe toţi cei care cunoşteau tehnica interpretării la diferite instrumente muzicale, în vederea propriei lor perfecţionări, dar mai ales, pentru constituirea unei orchestre, care să poată oferi elitei oraşului, posibilitatea satisfacerii gustului pentru muzică.

Începuturile activităţii „Armoniei” n-au fost deloc uşoare şi este meritul de necontestat al lui Alexandru Saint – Georges, de a fi reuşit ca, în ciuda tuturor greutăţilor, să facă din aceasta, o instituţie viabilă.

În Botoşani exista un număr suficient de mare de iniţiaţi în arta interpretării instrumentale – amatori, desigur- dar a-i reuni, era un lucru extrem de greu de realizat. Unii, au răspuns prompt invitaţiei lansate de Alexandru Saint – Georges, pe alţii însă, inimosul inginer, s-a văzut silit să-i adune „ … cu voie sau fără voie, aducându-i în trăsuri în propria sa locuinţă, unde aceştia exersau şi cântau, de multe ori până în zori”1.

Printre primii care au acceptat să participe la activitatea „Armoniei”, s-au numărat pictorul Andronic Ţăranu, profesorul de muzică Iancu Filip, medicii Arpad Haynal şi Alexandru Ţupa, Ioan Herescu, Eduard Trembiţchi, Mihail Fischer, Constantin Rugescu, Miluţă Saint – Georges, George Vrânceanu, Ioan Gherasim, Rudolf Kugler, şi Constantin Soroceanu, acestora urmându-le, în timp, Toma Ionescu şi I. Vlăduţ, şefi de muzică militară, Ketty Ciolac, George Pădure, George Rangli, Ioan şi Petrică Nicoleanu, Nicoleanu, IoanCristea Cimac, Sava Bolfos şi mulţi alţii. Majoritatea acestora  erau violonişti, dar existau între membrii societăţii suficienţi pianişti, contrabasişti, organişti, trombonişti etc. pentru ca orchestra să poată interpreta opere muzicale de mare compexitate.

Dintre primii conducători ai orchestrei pot fi amintiţi Hontert, Pursch, Benotti, Bernhart, Ioan Vlăduţ şi Adolf Terschak, ultimul, originar din Sibiu, autor a peste 150 de lucrări pentru flaut2.

Activitatea „Armoniei”, s-a desfăşurat, mai bine de două decenii, într-un cadru intim, ca un club rezervat protipendadei oraşului, în casa inginerului Alexandru Saint – Georges, aflată nu departe de Biserica „Sf. Dumitru”, din cartierul Marchian de astăzi.  Moartea acestuia, survenită în anul 1904, a însemnat un moment de cumpănă pentru „Armonia” care, timp de aproape patru ani, nu şi-a mai făcut remarcată existenţa în viaţa culturală a oraşului. Meritul de a o readuce la viaţă, a revenit avocatului Ioan Nicoleanu care, la începutul  anului 1908, o reorganizează, transformând-o dintr-o societate elitistă, într-una deschisă publicului larg, a cărei activitate se va desfăşura pe baza prevederilor unui Statut, votat în unanimitate de membrii săi.

Conform Statutului, Societatea Muzicală „Armonia” urmărea  „ … cultivarea şi răspândirea gustului de muzică între cetăţenii oraşului şi judeţului Botoşani  – scop pentru care îşi propunea să coopteze în sânul ei ( …pe toţi acei ce iubesc muzica şi voiesc a conlucra pentru răspândirea gustului de muzică”3. Prin Statut erau fixate, de asemenea, modalităţile de manifestare ale Societăţii: „ … audiţii muzicale, fără plată, în localul societăţii”4, concerte publice5, matinee populare, serbări, baluri şi concerte6. De asemenea, se stabilea înfiinţarea, cu începere de la 1 septembrie 1908, a unei şcoli de muzică, în care urma să se predea, tot ce este referitor la muzică, atât teoretic cât şi practic7.

În primăvara anului 1908, au avut loc primele ieşiri în public ale „Armoniei”, care şi-a dat concursul la concertul susţinut de doamna general Averescu în ziua de 18 martie, în saloanele locuinţei Ursian8, şi la 19 aprilie, la Marele festival organizat de secţiunea locală a Ateneului Român9.

În toamna aceluiaşi an, „Armonia” a susţinut primul concert public, în sala Teatrului „Popovici”, obţinând un mare şi binemeritat succes. Comentând evenimentul, presa locală aprecia contribuţia adusă de „Armonia” la „ …răspândirea gustului artistic în societatea botoşăneană”, şi în acelaşi timp, talentul deosebit al unora dintre instrumentişti precum Andronic Ţăranu, Constantin Rugescu, C. P. Nicoleanu şi cpt. Misihănescu, demonstrat în interpretarea unor piese muzicale ca: „Vals op. 64” de Chopin, „Le reveil de lion” de Kontzeki, „Variaţiuni pe tema carnavalului din Veneţia” de Ch. Danella, „ Spanische Tanze nr. 8” de Sarasate şi „Serenade humoristique a l’espagnole” de H. Leonard.

De asemenea, erau remarcate meritele orchestrei, compusă, în afara  celor patru instrumentişti amintiţi mai sus, din I. I. Licu, Christian Manea, Christian Lozneanu, I. Dudescu, Amilcar Nicoleanu, A. Ciolan, A. Frunzescu, A. Ţupa, I. Ivanovici, C. Tanasyady, Eugeniu Giurgea, şi C. Pavel care „ … a dovedit în acest concert un studiu inteligent şi aprofundat al tuturor pieselor ce a executat şi un progres colosal, datorat conducătorului ei, dl. C. P. Nicoleanu, care cu această ocaziune a evidenţiat că pe lângă calităţile sale de artist violonist, posedă şi calităţile unui perfect maestru de orchestră”10.

Din toamna aceluiaşi an, „Armonia” a iniţiat o serie de audiţii publice gratuite, ţinute de două ori pe lună11, acţiune cu un deosebit impact, mai cu seamă în mediile intelectuale ale oraşului. Ca urmare, la cel de al doilea concert susţinut la 6 ianuarie 1909, la Teatrul „Popovici”, sala a fost plină de un public „ … foarte ales şi numeros”12, care a constatat  progresele „ … într-adevăr uimitoare” ale orchestrei, care a executat întregul program „ … cu o preciziune demnă de artiştii rutinaţi în arta muzicală”13. Dintre piesele prezentate în acest concert, de un deosebit succes s-au bucurat „Cvartetul de salon nr. 9” de Meyerbeer, „Reveuse Fantasie” de Ch. de Beriot şi „Fantezie” de Terschak.

Merită să fie subliniat faptul că, la acest concert, şi-au făcut debutul trei instrumentiste – Cherica Margareta Leonescu, dr. Etschberger şi Maria cpt. Misihănescu”14.

În primăvara anului 1909, „Armonia” iniţiază un nou gen de activitate – seratele muzicale – găzduite de salonul Caselor Voitinovici, din centrul oraşului, în care-şi stabilise sediul. La prima dintre acestea, ţinută în ziua de 5 martie, publicul, foarte numeros, „ … a ascultat cu o deosebită plăcere variatul şi excelentul program … executat cu multă măiestrie de artişti diletanţi” şi a apreciat „ … progresele continuui ce le face această societate”, care „ … desigur merită o deosebită încurajare a publicului botoşănean”15.

Tot în primăvara anului 1909, „Armonia” se instalează într-un local nou – Casele Teatrului – ( la parterul Teatrului „Petrache Cristea” din centrul oraşului ), făcând cunoscut publicului, că începând cu data de 27 aprilie, va redeschide cursurile instrumentale şi teoretice ce se predau la şcoala Societăţii, zilnic, între orele 5 şi 8 seara”16. Totodată, continuă continuă seria  manifestărilor publice, organizând, în ziua de 30 aprilie, al treilea concert, în programul căruia au fost incluse piese muzicale de mare popularitate: „Trio pentru vioară, violoncel şi pian” de Haydn, „Abschied simphonie” de acelaşi compozitor, şi Uvertura la opera Nabucodonosor de Verdi. De asemenea, a fost prezentată, în premieră, şi o compoziţie originală – Potpuriul naţional „Ciobănaşul” de Petre Nicoleanu, executat de orchestra condusă de autor, „ … care a fost furtunos aplaudată pentru frumoasa şi excelenta execuţie.”17.

Încurajată de aprecierile publicului meloman şi susţinută de entuziasmul membrilor săi, „Armonia” îşi face tot mai puternic prezenţa în viaţa culturală a oraşului, iniţiind, în primăvara şi vara aceluiaşi an, noi manifestări muzicale, între care „O grandioasă serbare populară” în Grădina „Belvedere”18, şi mai multe serate muzicale19.

Pentru a da un şi mai mare avânt activităţii „Armoniei”, în toamna anului 1909, conducerea acesteia a decis ca aceasta să se reorganizeze, alegându-se, cu aprobarea tuturor membrilor, o nouă conducere şi înfiinţându-se o comisie tehnică, pentru partea muzicală. Preşedinte a fost ales Ioan Nicoleanu, vicepreşedinte Andronic Ţăranu, iar secretar Eugen Giurgea. În comisia tehnică muzicală au fost aleşi Gheorghe Rangli, Cristea Ciomac şi Constantin P. Nicoleanu20.

Mai activ decât vechea conducere, noul Comitet diversifică activitatea „Armoniei”, căutând noi modalităţi prin care, pe de o parte, să răspundă solicitărilor publicului meloman, iar pe de alta, să procure fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi specifice, precum plata chiriei localului şi achiziţionarea de instrumente şi partituri muzicale. Cele mai importante dintre iniţiativele luate în această direcţie, au fost, organizarea de serate dansante în casele unora dintre notabilităţile oraşului, de loterii21, precum şi înfiinţarea unui cor22. În acelaşi timp, a continuat seria concertelor publice, la 28 decembrie, la Teatrul „Popovici”, „Armonia” sustinând cel de al patrulea concert23.

Finalul anului 1909, crea perspectiva unei activităţi viitoare deosebite. Paradoxal, însă, aceasta a regresat, fapt pus în evidenţă, în mod deosebit, de scăderea numărului de  spectatori la concertele susţinute. Acest lucru a fost vizibil încă de la primul concert, susţinut în ziua de 15 martie 1910, la care şi-a făcut debutul corul Societăţii24, dar mai cu seamă la cel din 30 aprilie, la care sala Teatrului „Popovici”, era aproape goală25.

Deplângând situaţia în care se afla „Armonia”, presa locală aprecia că acest fapt se datora nepăsării cu care autorităţile tratau „ … asemenea porniri înălţătoare”, neacordând Societăţii ajutorul moral şi material de care avea nevoie. De asemenea, publicaţiile locale incriminau acele „ … instituţii şi asociaţii” cărora nu demult „Armonia” le dăduse concursul şi care „ …n-au făcut opere de reciprocitate onorând cu prezenţa lor concertul din 30 aprilie”26.

În acelaşi timp, presa remarca profesionalismul orchestrei, care, deşi s-a produs în faţa unei săli aprope goale, şi-a susţinut programul cu un remarcabil profesionalism, spectatorii fiind impresionaţi de „ …prea frumoasa execuţie, desăvârşită sub toate raporturile, a bucăţilor de solo, de ansamblu şi de orchestră”. Totodată, era reliefată „ … competenţa şi priceperea artistică cu care publicul restrâns, dar ales, a primit şi apreciat bucăţile executate – ceea ce dovedea că – „ … publicului botoşănean, şi sub acel raport, este ridicat la un nivel care-i face cinste” 27.

În anii de început al celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, activitatea Societăţii Muzicale „Armonia” a cunoscut o continuă diminuare, încetând cu totul în anii Primului Război Mondial. Societatea îşi reia activitatea abia în anul 1923, când primeşte ca sediu permanent, sala de muzică a Liceului „Laurian”, iar ca loc de susţinere a concertelor, aula aceleiaşi instituţii.

Prima reîntâlnire a „Armoniei”cu publicul meloman al oraşului, a avut loc în ziua de 25 martie 1923, când, în faţa unui public care a umplut până la refuz aula Liceului „Laurian”, a avut loc cea de a XXIII-a audiţie muzicală a Societăţii, în cadrul căreia s-au produs atât orchestra cât şi corul. Concertul s-a bucurat de un mare succes, presa locală neprecupeţind cuvintele de laudă la adresa membrilor celor două formaţii muzicale care, „ … în mijlocul multiplelor ocupaţii, găsesc să întrebuinţeze o parte din timp într-un scop atât de frumos şi de folositor”. Ea aducea, de asemenea, elogii, celor doi conducători ai orchestrei şi corului – Petre Nicoleanu şi respectiv Grigore Mihail Posluşnicu – „ …care şi-au pus în serviciul patriei talentul şi arta lor”28.

Intrată pe făgaşul normal, activitatea „Armoniei” avea să fie serios afectată un an mai târziu, de decesul M.Gr.Poslisnicneaşteptat al preşedintelui şi totodată dirijorului orchestrei, Petre Nicoleanu. Locul său, va fi luat de profesorul de muzică de la Liceul „A. T. Laurian”, Mihail Grigore Posluşnicu, dar în ciuda  eforturilor acestuia, a trebuit să treacă câţiva ani, pentru revenirea „Societăţii”, la un nivel care să o aducă la nivelul la care ajunsese sub conducerea lui Constantin P. Nicoleanu.

Lui Mihail Grigore Posluşnicu i se datorăşte nu numai readucerea „Armoniei” în viaţa culturală a Botoşanilor, ci şi amplificarea activităţii acesteia. În acest sens, demn de subliniat este faptul că, în anul 1929, la sugestia sa, orchestrei îi este adăugată o trupă de teatru, ceea ce a impus şi schimbarea numelui Societăţii, în „Societatea de muzică şi teatru Armonia”.

Semnificativ pentru noua direcţie în care-şi propunea să acţioneze „Armonia”, este Apelul lansat de conducerea acesteia către publicul botoşănean, prin care, vechii săi membri, cât şi „ … orice intelectuali care ar dori să devie membri şi să se manifeste în latura muzicală sau teatrală”29, erau rugaţi să se se înscrie în formaţiile sale.

Apelul a găsit ecou favorabil în rândul botoşănenilor, aşa încât, din anul 1934, „Armonia” s-a putut prezenta în faţa iubitorilor artei, nu numai cu orchestra şi corul, ci şi cu o trupă de teatru. Astfel, la jubileul Societăţii din zilele de 16-18 septembrie 1934, trupa de teatru a prezentat pe scena aulei Liceului Laurian, două spectacole cu opera comică „Baba Hârca” de Matei Millo30, iar în anul 1935, la Teatrul „Mihai Eminescu”, comedia „Chestia Stănescu”31.

Din toamna anului 1934, „Armonia” s-a mutat într-un sediu nou, din centrul oraşului, în clădirea în care se afla sediul Partidului Naţional Ţărănesc32, unde dispunea şi de un spaţiu destinat manifestărilor artistice. În noul local, la 3 decembrie, îşi deschide cursurile Consevatorul de muzică al Societăţii.  Un an mai târziu, cursurile acestuia erau absolvite de mai mulţi tineri, dintre care s-au ramarcat „ … tânărul Isăcescu şi domnişoara Budeanu, care au vădit talent auditiv în grelele studii de dicteu muzical”33. Pentru anul de studii 1935 – 1936 al Conservatorului,  ale cărui cursuri urmau să se deschidă la data de 15 septembrie, doritorii de iniţiere în muzica instrumentală, erau înştiinţaţi că pot alege între mai multe instrumente: corn, piston, clarinet, oboi34, fapt ce pune în evidenţă seriozitatea cu care era privită şi dirijată activitatea „Armoniei”.

În anii 1935 şi 1936, „Armonia” continuă să anime viaţa culturală a oraşului, dintre manifestările deosebite iniţiate de aceasta, remarcându-se marele spectacol din data de 26 mai 1935, de la Teatrul „Mihai Eminescu”. În cadrul acestuia, s-au produs trupa de teatru, corul, precum şi soprana Varea Neaga, absolventă a Conservatorului din Iaşi, care, acompaniată de pianista botoşăneană Didia Saint – Georges şi de baritonul N. Isăcescu, a interpretat mai multe cântece populare şi lucrări de Verdi, Mendelsohn şi Kucker Abot35.

În anul 1936, an în care încetează din viaţă inimosul ei conducător,  Mihail Grigore Posluşnicu, „Armonia”, la conducerea căreia este ales profesorul Constantin Copălăoanu, începe să fie din nou confruntată cu dificultăţi materiale. Cotizaţiile membrilor erau insuficiente pentru susţinerea unei activităţi normale, iar „ … nepăsarea publicului”36, era de natură să paralizeze orice iniţiativă. Din aceste motive, în cursul acestui an, Societatea este nevoită să se mute din clădirea în care-şi avea sediul, şi să solicite Primăriei, folosirea, fără plată, a sălii Teatrului Eminescu, pentru mai multe spectacole corale, din ale căror beneficii să-şi poată acoperi cheltuielile37.

În acelaşi scop, în anul 1937, „Armonia” îşi extinde activitatea şi în localităţile rurale ale judeţului. Astfel, în ziua de 20 iulie, organizează în localitatea Cristeşti o şezătoare culturală, urmată de o petrecere cu hore româneşti38, iar la 5 septembrie, în aceeaşi localitate, o nouă şezătoare culturală, în cadrul căreia s-au produs corul, trupa de teatru, care a prezentat piesa „Nu mă-nsor”, urmată, ca şi manifestarea precedentă, de o petrecere cu hore şi jocuri româneşti39. Totodată, în vederea strângerii sumei de 6000 lei necesară plăţii chiriei localului, „Armonia” solicită Primăriei şi primeşte gratuit, sala Teatrului Eminescu, unde, în ziua de 26 mai, prezintă o piesă de teatru40, iar în zilele de 18 şi 19 decembrie, organizează sărbătoarea datinilor româneşti41.

Manifestările de la sfârşitul anului 1937, sunt printre ultimele organizate de „Armonia”, care, din anul 1938, îşi încetează activitatea. Au concurat la acest nefericit sfârşit, un complex de factori de ordin material,  slaba susţinere din partea publicului şi nu în ultimul rând lipsa unui conducător care, asemenea lui Alexandru Saint – Georges, Ioan Nicoleanu sau Mihail Grigore Posluşnicu, să găsească modalitatea ca, în ciuda oricăror impedimente, Societatea să-şi continue drumul.

„Armonia” s-a desfiinţat, dar roadele activităţii sale au dăinuit în timp, dintre acestea, meritând să fie subliniate cu majuscule, formarea unui public meloman educat, şi a unui important număr de instrumentişti. Datorită acestui fapt, a fost posibil ca într-un oraş mic şi lipsit de importanţă ca Botoşanii, să se găsească un număr de aproximativ 40 de instrumentişti – amatori, aşa cum nota într-un articol de prezentare a Filarmonicii, secretarul muzical al instituţiei, domnul Ioan Ţurcanu – cu care, Max Weber a pus bazele, la 1 septembrie 1953, Orchestei Filarmonice a Botoşanilor. Multe oraşe mari, unele capitală de regiune, precum Suceava, n-au avut argumentele necesare înfinţării unei instituţii muzicale atât de preţioase. Tocmai de aceea, aşa cum afirmam şi în primele rânduri ale acestui articol, „Armonia” nu poate şi nu trebuie să fie uitată şi ne exprimăm speranţa că peste cinci ani, când se vor împlini 135 de la înfiinţarea sa, Filarmonica botoşăneană, scrutându-şi originile, va descoperi că ele pornesc de la această ilustră instituţie, pe care, are datoria să o omagieze aşa cum se cuvine.

Note

  1. Tiberiu Crudu „Botoşanii în 1932”, Botoşani, 1932, p. 47
  2. Ibidem
  3. Statutele Societăţii Muzicale Armonia, BotoşaNI, 1908, p. 3
  4. Idem, p.6
  5. Idem, p. 8
  6. Idem, p. 9
  7. Idem, p. 8
  8. „Gazeta Botoşanilor”, an I, nr. 23, 22 martie, 1908
  9. Ibidem
  10.  „Gazeta Botoşanilor”, an I, nr. 44, 11 octombrie, 1908
  11.  Idem, an II, nr. 5, 15 noiembrie, 1908
  12.  Idem, nr 13, 17 ianuarie, 1909
  13.  Ibidem
  14.  Ibidem
  15.  Idem, nr. 20, 7 martie, 1909
  16.  Idem, nr. 26, 25 aprilie, 1909
  17.  Idem, nr. 27, 2 mai, 1909
  18.  Idem, nr. 32, 6 iunie, 1909
  19.  Idem, an III, nr. 3, 7 noiembrie, 1909
  20.  Idem, nr.2, 31 octombrie, 1909
  21.  Idem, nr. 18, 6 februarie, 1910
  22.  Idem, nr. 21, 20 martie, 1910
  23.  Idem, nr. 11, 6 ianuarie, 1910
  24.  Idem, nr. 21, 20 martie 1910
  25.  Idem, nr. 28, 9 mai, 1910
  26.  Ibidem
  27.  „Gazeta Botoşanilor”, an III, nr. 28, 9 mai, 1910
  28.  „Drapelul Botoşanilor”, an III, nr. 28, 9 mai, 1910
  29.  „Informatorul”, an IV, nr. 15, 13 septembrie, 1934
  30.  „Românul”, an I, nr. 15, 13 septembrie 1934
  31.  „Reformatorul”, an III, nr. 110, 24 mai, 1935
  32.  Idem, an I, nr 24, 15 noiembrie, 1934
  33.  „Românul”, an II, nr. 3, 20 iunie, 1935
  34.   Ibidem
  35.  „Reformatorul”, an III, nr. 110, 24 mai, 1935
  36.  Idem, an II, nr 35, 16 decembrie, 1934
  37.  Biroul Judeţean al Arhivelor Naţionale Botoşani, Fond Prefectura judeţului Botoşani, dosar 4/1936, f. 16
  38.  Idem, dosar 25/1937, f. 179
  39.  Idem, dosar 25/1937, f. 238
  40.  Idem, Fond Primăria Botoşani, dosar 3/1937, f. 189
  41.  Idem, f. 316


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. G. spune:

    …Remarcabil articol!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5