(Toamna lui ’86, când la Cluj era mai ușor să prinzi gripă decât ulei)

•  Era o toamnă mohorâtă în Cluj. Frunzele cădeau, curentul se lua de câteva ori pe zi, iar rațiile se împuținau mai repede decât cozonacul la nuntă. 
• Vecinii de la parter, familia Noghi – vigilenți și ușor paranoici – vin la noi cu un aer de conspirație: 
• — Mâine, la Alimentara de la Union se bagă ulei! Jumătate de litru de căpățână, da’ să fiți acolo de cu noapte ! 
• Așa că ne-am trezit la 3 dimineața, ne-am îmbrăcat în ce aveam mai gros (bunicul în haina de înmormântări) și am pornit spre legendara Alimentară. La ora 4, coada se întindea de la ulei până la Magazinul Minerva (alt complex alimentar aflat la cinci sute de metri). Fiecare stătea lipit unul de celălalt, nu de frig sau solidaritate, ci ca să nu-și piardă locul.
•  — Cine e după dumneavoastră? A întrebat o ”tovarășe ” cu bigudiuri și un copil cu scarlatină.
• – Da’ nu mai contează, să prindem ulei! 
• Spre ziuă, coada se transformase într-un film de groază: oameni leșinați, bătăi pe locuri fictive, un dezastru ! Când am ajuns aproape de ulei, vânzătoarea a ieșit cu o voce înmuiată în oțet: 
• — GATA! S-A TERMINAT! 
• Mama și bunicul, membri cinstiți de partid și mari consumatori de nervi, s-au întors acasă cu sacoșele goale și sufletele grele. Bunicul, inspirat de ce văzuse, a zis: 
• — Scriu la Adrian Păunescu! Dacă tot e poetul nației, să afle ce nație flămândă păstorește!
•  Au compus o epistolă plină de revoluție și gramatică impecabilă: 
• „Tovarășe Păunescu, Ne-au călcat în picioare la ulei. Am primit mai multe coate decât calorii. Unde e dreptatea socialistă? Unde e versul salvator? Trăim ca șobolanii, dar fără brânză!” 
• Două zile mai târziu, a sunat la ușă. Nu poștașul, ci… Securitatea. Trei inși serioși, cu mantale negre și priviri ca tabla de șah. 
• — Haideți cu noi, tovarăși, să vă arătăm ce înseamnă „Clujul în dezvoltare”. 
• I-au plimbat prin cartierele Gheorgheni, Zorilor, până la fabrici și blocuri cenuși fără căldură.
•  — Uite, tovarășe, cum înflorește comunismul! Zice unul în timp ce se uită la o grămadă de moloz. După turul ghidat al eșecului planificat, i-au adus acasă. Mama a tăcut două zile. Bunicul a zis doar:
•  — Dacă Păunescu e poetul poporului, atunci poporul e într-o baladă sinistră.
• În urma acestei scrisori trimisă la revista”Flacăra ”și dată de Păunescu Securității, mama a fost dată afară din serviciul de contabilă de la IRTA și repartizată la Clujana, la secția” Piele crudă.”
• Mama nu s-a dus acolo, în acel iad al tocsicității.Bunicu a fost amenințat că-i ia pensia.
• Florin Țene junior
•