Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 09 Ian. 2019
Autor: Ionuț CARAGEA – scriitor de limbă română și limbă franceză, membru al Uniunii Scriitorilor din România
Publicat: 10 Ian. 2019
© Ionuț Caragea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Mi-a șoptit o păsărea că ultramediocrul Ion Moldovan va câștiga premiul Mihai Eminescu pentru poezie din acest an. Asta în timp ce poeți cu 10 clase peste el nici măcar nu au fost reținuți pe lista nominalizărilor, chiar dacă au fost propuși. Însă, pe lângă ceilalți, Moldovan are niște avantaje, chiar dacă nu sunt criterii de premiere (să nu uităm, totuși, că și Grigurcu a luat premiul Mihai Eminescu pentru o poezie obișnuită, ca o compensație pentru activitatea critică în care i-a mai lăudat, uneori, și pe scriitorii din cercurile favorizate sau pe cei care au scris frumos despre el). Deci, Moldovan a luptat vehement pentru combaterea celor care au tras semnale de alarmă cu privire la neregulile din lumea literară (vezi cazul denigrării excepționalului critic Ion Simuț) și a premiat scriitori cu influență din cercurile favorizate, aplicându-se principiul reciprocității. La acestea se adaugă și faptul că Ion Moldovan a fost un model excepțional pentru cei de la București, slujindu-le ca un adevărat locotenent (acesta nu e un lucru rău și nu e un criteriu de premiere, dar trebuie menționat că Oradea nu este o suburbie a capitalei). Chiar și simpla nominalizare a lui Ioan Moldovan la premiile Mihai Eminescu este o erezie. Dacă nu ar fi avut funcția pe care o are la Familia și dacă nu ar fi slujit cu devotament, Ioan Moldovan ar fi fost un mare anonim al literaturii române. Și chiar dacă juriul va vota un alt câștigător, poate că acesta se îmbolnăvește până la premiere, apoi se îmbolnăvesc și cei de pe locurile următoare, până va rămâne Ioan Moldovan ca singură opțiune. Mi-e milă de oamenii din Botoșani, sunt victime în propriul lor oraș, asistând la un circ total. Se răsucește Eminescu în mormânt când vede ce autori sunt recompensați cu premiul care îi poartă numele. Să îl amintesc și pe plagiatorul notoriu Mircea Cărtărescu, care a „împrumutat” un pasaj din romanul lui Laurence Sterne cu titlul „Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy Gentleman”, pe care poetul doar l-a reaşezat sub forma versurilor? După cum spuneam, mi-e scârbă de lumea literară românească… Am spus ce cred și ce simt, fiindcă trăim, totuși, în democrație. Nu am nimic cu instituțiile scriitoricești, mă deranjează doar unii oameni care se pare că și-au pierdut simțul verticalității. Felicitări poetului Ioan Moldovan pentru nemeritatul premiu Mihai Eminescu!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Bizar!
În astă lume complicată,
Când totul e cu susu-n jos,
Când piramida-i răsturnată,
Baraba bate pe Hristos,
Când întunericul se pune,
Peste speranța ta de ieri,
Ascultă vocea care-ți spune,
De crezi în mine n-ai să pieri.
Cum ar fi daca premiul Mihai Eminescu s-ar acorda doar celor care scriu in vers clasic, iar juriul sa fie alcatuit din eminescologi precum: Theodor Codreanu, Adrian Dinu-Rachieru, Constantin Cubleșan, Mihai Cimpoi, Dan C. Mihăilescu, Nicolae Georgescu, Eugen Simion etc? Si, bineinteles, Manolescu sa nu mai aiba nico legatura cu jurizarea.