Mihai MAXIM

Doiniţa a luat vacanţa de iarnă şi  fetele au venit să petreacă Crăciunul şi Anul Nou  cu Genu la Moscova.  A venit şi soţia lui Mister de la Iaşi.  Genu i-a spus dinainte   Tinei să  aducă tobă, cozonaci  şi cârnaţi făcuţi de  mama Anca după reţeta bunei Speranţa, fie-i ţărâna uşoară. Şi să mai aducă o căpăţână de porc pentru  piftie, că   dacă nu e piftie, nu e Crăciun.  Pusese la cale cu Mister să petreacă  împreună ziua întâia de Crăciun la vilă şi să-l ivite şi pe consilierul Andrei Ionescu de la ambasadă. – Domnul consilier e  moldovean de al nostru, născut prin părţile Botoşaniului,  aşa că vom petrece un Crăciun ca la noi, la Moldova, s-a bucurat  Mister. Te dai de bucureştean, dar ştiu că mama ta  e  de loc din zona Sucevei. Cu muniţia adusă de fete, Genu a avut curajul să-l provoace la luptă  pe diplomat. Fără să mai stea pe gânduri, a pus mâna pe telefon. – Ne bucurăm că sunteţi aici. Ne era teamă că aţi plecat în ţară. – Precum bine ştiţi, ruşii serbează Crăciunul pe stil vechi, aşa că nu puteam pleca, mai ales  acum, când am fost promovat şef  al Secţiei economice a Ambasadei. – Vă felicităm din toată inima. Şi vom fi onoraţi  să sărbătorim împreună  prima zi a Crăciunului  la vila unde locuiesc. Fac invitaţia în numele meu, al vechii  Dv. cunoştinţe, domnul Muşat şi al soţiilor noastre. Vă aşteptăm, bineînţeles,  cu doamna şi, dacă v-au venit copiii din ţară, şi cu ei. A venit şi fiica mea, studentă. Avem spaţiu suficient pentru toţi. – Vă mulţumesc de invitaţie. Voi vorbi cu soţia şi cred că va fi încântată, mai ales că ne-a venit şi nouă fiica, studentă şi ea. Eu oricum  aveam în program o întâlnire cu Dv. Vă dau răspunsul după masă. Cum a pus receptorul în furcă, Domnul consilier a dat o fugă la locuinţă. Clădirea ambasadei era situată pe strada  cu Studiourile  MOSFILM  şi de aceea uliţa se numea Mosfilmovskaja. Pe la  începutul anilor ’60   la indicaţia Biroului politic al PCUS, municipalitatea  a oferit spaţii pentru construirea ambasadelor ţărilor socialiste şi, din raţionamente necunoscute oamenilor de rând – ale Republicii Federale a Germaniei şi Suediei. Aşa se face că ambasada noastră se afla situată între ambasadele Ungariei şi Bulgariei. Toate ambasadele îşi construiseră sediul în faţă, la stradă , iar în spate, în pantă, au amenajat  un parc. În partea de jos  a terenului şi-au construit bloculeţe cu trei etaje unde locuiau toţi diplomaţii. Cât a fost la CAER – Consiliul de Ajutor Economic  Reciproc,  domnul consilier Ionescu a locuit împreună cu ceilalţi colegi într-un hotel de pe bulevardul Kutuzov, dar de la începutul  anilor ’90, când   ajutorul economic  s-a transformat din reciproc în  rapace, instituţia multinaţională s-a desfiinţat şi Adrian Ionescu  a fost preluat de ambasadă. Domnul consilier putea să-i spună soţiei la telefon despre  invitaţie, dar încă  de pe vremea  CAER-ului ştia că pereţii au urechi, iar telefoanele au funcţie auditivă prin destinaţie.Sabina a fost încântată de invitaţie, iar Andruţei, care nu cunoştea pe nimeni de vârsta ei în ambasadă,  îi venea să sară în sus de bucurie. La ora 12, 30 Genu i-a luat pe musafirii de onoare cu maşina de la Ambasadă. Doamna Sabina şi Andruţa  se îmbrăcaseră ca de recepţie,iar pentru că afară era adevărată iarnă rusească, şi-au luat şi  hainele de vulpe polară. Normal, domnul consilier era de şapte ani la Moscova.  Când le-a văzut, Tina s-a şi gândit ca după masă să îi invite pe  oaspeţi la o plimbare prin Grădina Botanică, să vadă doamna consilier că au şi ele haine  de vulpe. Nu venise încă doamna Muşat cu haina ei de şinşila, care le va  da gata pe toate. Dar  ele erau de  vârsta femeii coapte, pe când distinsa  doamnă  de ex-ministru era demult răscoaptă. A fost o întâlnire reuşită, de care  peste  ani, îşi vor  aminti cu plăcere. Fiind toţi mai mult sau mai puţin moldoveni, s-au bucurat că au refăcut atmosfera sărbătorească din nordul Moldovei. Tina s-a străduit să scoată în evidenţă caracterul creştinesc  al mesei pornind chiar de la uşă,unde a  atârnat  coroniţa de brad, iar de lustra din hol a agăţat  o ramură de vâsc. Trecând prin parc, Doiniţa văzuse  un cuib de vâsc, cum îi spunea ea, şi nu s-a lăsat până nu a venit Saşa să le dea şi lor o ramură. Într-un colţ al  livingulului,  care a revenit la funcţia iniţială de sufragerie, era  pomul de Crăciun, un brad adevărat, cu crengile sclipind  de beteală şi de beculeţe multicolore. Pe covorul acoperit cu un pled ce imita  zăpada, erau aşezate cadourile gazdei pentru musafiri.  Tina, de a cărei pregătire culinară pe partea franceză se ocupase Madame Jeanette, iar pe partea moldovenească, doamna Anca, se întrecuse pe sine.  Ca să nu-şi  nedreptăţească profesoarele, a servit la aperitiv o salată Julien, bine întărită   cu tobă, caltaboşi,  slană afumată şi telemea maturată de Dorna. Genu se băgase în faţă  cu o cutie de Caviar, dar Tina nu l-a primit. – Pe cine vrei tu să epatezi, pe ăştia care  mănâncă  icre negre cu lingura?   Te asigur că o să le placă mai mult slana noastră afumată. După ce s-au încălzit bine cu Krepkaia de 50 de grade, s-au răcorit cu piftia de porc, care a fost surpriza mesei. Ghiţă a fost prezent în toate bucatele. A urmat friptura  cu cartofi natur şi a doua surpriză – murături asortate, în care trona un pepene verde  rotofei, adus de Mister. De fapt pepenele îl cumpărase şoferul Nicu, de basarabenii lui, care vindeau produse de grădină aduse tocmai de la Glodeni, de aproape de Cahul. Şi a treia surpriză au fost sărmăluţele în foi de viţă asortate cu cârnăciori, aduse de doamna Muşat. Ce Crăciun e acela fără sărmăluţe? Vinul şi desertul au fost participaţia  familiei Ionescu. Tortul  de ciocolată l-a comandat doamna Sabina la cofetăria din colţ de pe Arbat,   pasca şi doi cozonaci  i-a luat  domnul  Andi tot de la moldoveni, dar ăştia aveau un chioşc lângă  staţia de metrou Kievskaia. Domnul consilier cumpăra de la ei şi atunci când locuia pe bulevardul Kutuzov. Doamna Sabina le-a explicat că  moldovenii fac pască şi de Crăciun, nu numai de Paşte, deşi mesenii ştiau asta. După aperitiv, discutau cu toţi înflăcăraţi, de parcă s-ar fi cunoscut de când lumea. Au ajuns  la politică şi la afaceri. Andi se plângea că schimburile comerciale  cu Rusia  scad într-un ritm  alarmant.  Nu se mai caută nici mobila românească, care pe vremuri era expusă în cele mai mari magazine din centru. Nici încălţămintea, nici medicamentele, nici produsele alimentare.  Din cauza concurenţei firmelor din vest, dar şi pentru că firme din Republica Moldova cumpără la preţuri preferenţiale mărfuri româneşti, cărora le schimbă eticheta şi le revând fără taxe vamale Rusiei – pentru că fac parte din CSI(Comunitatea Statelor Independente). Şi  apoi mărfurile româneşi – meteahnă veche – au preţul de cost foarte mare. Dar principala cauză este atitudinea noastră păguboasă faţă de  tot ceea ce  priveşte vecinul de la răsărit. – Şi construcţiile sunt în declin. Ani de zile firma ARCOM, care  a adus României miliarde de metri cubi de gaze pentru lucrările executate în Rusia, acum nu a mai încheiat nici un contract. Iar combinatul de la Krivoi Rog atârnă de gâtul nostru ca o piatră de moară de picioarele înecatului. Zicând aceasta,  Andi s-a uitat întrebător la Mister. – E o problema generală, schimbarea gărzii. La ARCOM  s-a întâmplat că a decedat directorul care , în peste  zece ani a cât a condus cu mână de fier firma, a derulat  atâtea  contracte  avantajoase. După dispariţia lui firma s-a fărâmiţat şi s-a privatizat, fiind cumpărată de un individ  care era interesat  doar de creanţele şi de patrimoniul firmei. Însă problema cea mai gravă este că politicul se implică în toate. Nu am cunoscut nici un caz când s-a amestecat politicul şi treburile au ieşit bine. Sabina, care discuta cu doamnele, trăgea cu urechea şi la ce vorbeau bărbaţii. Nu băuse decât jumătate de pahar de vin, dar spusele fostului ministru au incitat-o. – Îmi permiteţi să vă contrazic, domnule ministru? – O-o-o! a exclamat în felul său  bonom Mister. Cu fapte, cu fapte. – Chiar despre fapte este vorba. O să vă povestesc o  istorioară şi o să-l rog pe domnul meu soţ să mă corecteze dacă va fi cazul. Domnul  consilier s-a întors cu scaunul spre Sabina şi era numai urechi. – În vara lui 1962  pe plajă la Costineşti un ieşean, student la Rusă,  a cunoscut  o bucureşteancă de la Română. Între cei doi s-a înfiripat un roman de tabără. Romanele de acest gen, se sting tot aşa de repede ca  şi focurile de tabără. Bucureşteanca a plecat pentru că i s-a terminat seria mai devreme şi moldoveanului  focos i s-au aprins călcâiele după o rusoaică, studentă la Coregrafie la Moscova. Frumoasă  şi stilată.  A avut şi cu ea o idilă neconsumată, bineînţeles, şi cei doi au plecat fiecare la casa lui, la  două mii cinci sute de kilometri distanţă unul de altul. Au mai corespondat o vreme, mai des  cu bucureşteanca şi  mai rar cu balerina când, lovitură de teatru, studentul nostru este trimis cu o bursă  la Universitatea  Lomonosov. Bref, la Moscova ieşeanul s-a reîntâlnit cu balerina, focul dragostei devine vâlvătaie şi cei doi vorbesc de căsătorie. Şi aici, domnule ministru, intervine politica. Ceferistul Dej  schimbă macazul cu sovieticii şi o căsătorie mixtă între un român şi o sovietică  devine  riscantă.  Le-ar fi închis viitorul. Pe când aşa, studentul nostru a revenit la bucureşteancă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat – ceva  s-a întâmplat, dar trecem peste asta – şi  s-au căsătorit. Iar acum petrec acest Crăciun minunat cu prietenii în vila  de lângă Grădina Botanică   a  Universităţii din Moscova.  Iar rusoaica, a ajuns maestru coregraf  la  Bolşoi Teatr. Acum vreo zece ani am fost cu soţul la o sesiune  CAER la Moscova   şi  ni  s-au oferit   bilete la „Evghenii Oneghin”.  La sfârşitul spectacolului a ieşit şi ea în faţa cortinei cu regizorul, dirijorul şi cu interpreţii. Domnul consilier aici de faţă i-a  oferit flori. A fost o întâlnire emoţionantă.  Il ne faut jurer de rien, n’ est-ce pas,madame Christine? Andi s-a dus la  soţie  şi i-a sărutat  mâna. Toţi au aplaudat, privindu-i cu simpatie. – Şampanie, daţi şampania! a sărit Mister mişcat de povestea Sabinei. Au sărit dopurile la sticle şi s-a cântat Mulţi ani trăiască! – Crăciun fericit! S rojdestvom! a ridicat cupa  consilierul, care în calitate de  diplomat al ambasadei române la Moscova,  era gazdă virtuală  pentru   toţi românii aflaţi în acel moment pe teritoriul Federaţiei Ruse .

                                                               Fragment din romanul  “JOCUL  CU  FOCUL”.