Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Un mare ziarist botoşănean, director al ziarelor « Adevărul » şi « Dimineaţa » – Constantin Graur (1880 – 1940)

Primit pentru a fi publicat de la prof. Gheorghe MEDIAN – muzeograf, 15 aug.2014.
Sursa foto: http://www.romanianjewish.org/en/
Editor: Ion Istrate, 15 sug.2014.

 

Un mare ziarist botoşănean, director al ziarelor « Adevărul » şi   « Dimineaţa »

Graur, Constantin [320x200]Constantin Graur (1880 – 1940)

 

Istoria de aproape două secole a presei româneşti, consemnează printre nenumăratele personalităţi care s-au ilustrat în acest domeniu şi un important număr de botoşăneni. Editori de ziare (Scipione Bădescu « Curierul Român », Ramiro Neculau « Informatorul Botoşanilor »), directori de publicaţii (Nicolae Iorga « Neamul Românesc », Scarlat Callimachi « Clopotul », Christian Ciomac « Ştirea »), redactori (Mihai Eminescu « Timpul »), sau colaboratori la diverse publicaţii (Octav Onicescu « Noua Revistă Română », Ion Simionescu « Natura », Emanoil Ciomac « Muzica » ), aceştia au contribuit prin scrisul lor la mai buna informare a cititorilor,  la emanciparea sub cele mai diverse forme a societăţii româneşti şi la păstrarea valorilor democratice.

Numelor amintite mai sus, le adăugăm pe cel al lui Constantin Graur, una dintre cele mai importante personalităţi ale ziaristicii româneşti, un om al cărui destin s-a împletit cu munca de jurnalist din adolescenţă până la sfârşitul vieţii sale şi despre care, în ciuda notorietăţii de care s-a bucurat şi a faptului că timp de peste un deceniu şi jumătate a fost director a două celebre ziare româneşti – „Adevărul” şi „Dimineaţa”-aproape nu se mai vorbeşte. Încercăm să reparăm această nedreptate, dedicându-i cele ce urmează:

Frate cu cunoscutul lingvist Alexandru Graur, Constantin Graur s-a născut în anul 1880 la Botoşani, fiind singurul dintre cei şapte copii ai contabilului Meir Brauer, fără diplomă universitară. Şi-a dorit să ajungă ziarist şi înainte de a-şi termina studiile gimnaziale, în anul 1893, a avut şansa să-l cunoască pe Anton Bacalbaşa, prin intermediul căruia a fost angajat la ziarul «  Adevărul », mai întâi corector, apoi membru al colectivului redacţional.

Deosebit de talentat, cu o solidă cultură generală, capabil să investigheze şi să comenteze evenimente şi întâmplări cele mai diverse medii, el a fost repede remarcat şi încurajat să se afirme de directorul şi proprietarul de atunci al ziarului, Alexandru Beldiman, apoi de cei care i-au urmat acestuia – Constantin Mille şi Aristide Blank – ultimul numindu-l în anul 1921, în funcţia de director al publicaţiei.

După câţiva ani petrecuţi la „Adevărul”, în care a deprins pe deplin tainele jurnalismului, Constantin Graur se mută la Ploieşti, unde, între anii 1900-1903, redactează ziarul „Lumina”, apoi, până în anul 1907 se stabileşte  la Galaţi, unde scoate cotidianul „Ecoul”, gazetele săptămânale „Avântul” şi „Votul universal” şi colaborează la „Dunărea de Jos”, publicaţie redactată de Constantin Z. Buzdugan.

În anul 1908 revine la ”Adevărul”, pentru a ocupa funcţia de şef al redacţiei pentru Europa Centrală, deschisă la Viena. În această calitate, el a trimis ziarului, spre publicare, numeroase articole şi comentarii cu privire la evenimentele petrecute în regiune, pe baza cărora, în anul 1935, publică impozantul volum „Cu privire la Franz Ferdinand”, în care face o minuţioasă analiză a evenimentelor care au dus la declanşarea Primului Război Mondial.

În urma închiderii redacţiei din Viena, în toamna anului 1914, Constantin Graur a fost detaşat pentru câteva luni la Odesa, revenind apoi la Bucureşti, unde, până în noiembrie 1916, când „Adevărul” îşi încetează apariţia, îndeplineşte funcţia de redactor permanent al publicaţiei. În decembrie 1916, imediat după ocuparea Bucureştilor de armatele germane, a fost acuzat de atitudine proantantistă, arestat şi internat în lagărele de la Săveni (Ialomiţa) şi Troian (Bulgaria).

Pentru atitudinea sa din timpul războiului şi propaganda în favoarea aliaţilor, după încheierea războiului, guvernul francez l-a decorat cu Legiunea de Onoare, iar cel român cu Crucea Comemorativă a Războiului.

După terminarea războiului, Constantin Graur şi-a reluat activitatea la „Adevărul”, colaborând în acelaşi timp, la numeroase alte publicaţii: „Luptătorul”, „Noua Revistă Română” a lui C. Rădulescu Motru, „Curentul nou” a lui H. Sanielevici, „Viaţa Socială”, „Viitorul Social”, „Adam”, „Adevărul literar şi artistic” etc.

Constantin Graur nu s-a limitat doar la colaborarea la diversele publicaţii ale vremii, ci s-a implicat şi în editarea unora noi, alături de alţi oameni de cultură ai vremii. În acest sens trebuie amintit faptul că, în anul 1910, împreună cu Simion Labin, N. D. Cocea, Iosif Nădejde şi B. Brănişteanu scoate revista „Facla”, iar în anul 1919, „Cuvântul Liber”, publicaţie democratică de mare prestigiu, la care au colaborat  Ion Vinea, Camil Petrescu, Paul Zarifopol, Mihail Ralea şi Mihail Sevastos. De asemenea, a scos împreună cu S. Labin, Horia Carp şi H. Steuerman ziarul „Înfrăţirea”, devenit organul oficial de presă al Uniunii Evreilor Români.

În anul 1921, proprietarul ziarul „Adevărul”, bancherul Aristide Blank, îl numeşte pe Constantin Graur director al „Adevărului” şi al ziarului „Dimineaţa”, a cărui apariţie începuse din anul 1904, funcţie pe care o va deţine timp de peste 15 ani. În această calitate, în ciuda tuturor problemelor cu care s-a confruntat, mai cu seamă după 1933, când libertatea cuvântului scris a început să fie tot mai mult pusă în pericol, a reuşit să menţină cele două publicaţii în avangarda presei democratice româneşti. El însuşi, ignorând pericolele la care se expunea, s-a constituit într-un vehement apărător al democraţiei, demn de relevat în acest sens fiind expozeul ţinut în ziua de 7 octombrie 1934, în plină revărsare de ură rasistă, în faţa întregului colectiv redacţional, în care a făcut un necruţător rechizitoriu la adresa acţiunilor antidemocratice ale regimului de atunci şi a chemat la strângerea rândurilor pentru apărarea libertăţii cuvântului.

Când presiunea exercitată asupra sa a devenit de nesuportat, Constantin Graur s-a autoexilat la Paris, revenind însă în ţară şi reluându-şi activitatea de gazetar, atunci când ameninţările nazismului la adresa integrităţii teritoriale şi independenţei Romaniei impuneau riposta hotărâtă a tuturor forţelor democratice. A murit în anul 1940, la doar 60 de ani, lăsând nefinalizate numeroase proiecte şi o amintire de neşters celor care l-au cunoscut.

Câteva aprecieri asupra lui Constantin Graur, făcute de colaboratori apropiaţi, inserate în pagina specială pe care i-a dedicat-o ziarul „Adevărul”, în numărul său din 6 iunie 1946, fac dovada acestui fapt: „Dacă stau să evoc în aceste momente de renaştere, figura lui Constantin Graur, o trăsătură îmi pare ca esenţială pentru caracterul lui: modestia. Era cel mai ascultător prieten, era cel mai înţelegător coleg. În purtarea lui nimic nu era pretenţios. Era totdeauna dispus să asculte sfatul altuia şi prefera să-l accepte pe acesta, decât să-l impună pe al lui. Poate că aceasta-i era înlesnit de de strânsa comunitate de concepţii şi idei, care era între noi.

Dar aceasta nu va să zică, după cum ar putea crede unii, că era un om moale. Căci cum s-ar fi putut împăca aceasta, cu caracterul lui de luptător,  cu loialitatea şi cinstea lui intelectuală? Oricine şi-ar fi închipuit aşa ceva şi ar fi avut ocazia să se lovească de rezistenţa lui dârză – şi aceasta mai ales unde era vorba de chestiuni de convingere, de dreptate, de prietenie şi de omenie. Îl puteai lesne câştiga pentru orice concesii compatibile cu morala şi cu onoarea, dar nu pentru abateri de la calea cea dreaptă a convingerilor. Mai curând era gata să fie învins decât să fie umilit. Judecător blând cu alţii, era implacabil de sever cu sine însuşi”. ( B. Brănişteanu)

„Constantin Graur e definiţia intelectualului adevărat. I s-ar putea opune în discernământ un singur analist cunoscut prin activitatea lui, mai puţină şi mai limitată, Paul Zafiropol, însă cu un spor în plus asupra acestui alt intelectual; o claritate care la Graur lasă să se vadă odată cu fructul şi rădăcina, de obicei ascunsă – ca într-un peisaj de cristal limpede în toate dimensiunile lui.

Înainte de a-i fi strâns întâiaşi dată mâna, francă şi cinstită, a marelui gazetar, la şcoala căruia s-au definit sumedenii de ciraci din mai multe generaţii, am făcut cunoştinţă cu pana lui, înmuiată în lumină – la revista Facla, termenul unei foste prese mocnite şi începutul unei înflăcărări a cernelii şi a hârtiei, cu văpaie din ce în ce mai înaltă.

Nivelul presei cotidiene s-a confundat cu ridicarea nivelului literar şi de la Graur încoace, condeiul ziaristului a fost în acelaşi timp al prozatorului şi al poetului, fără nicio discriminare, atelierul scriitorului alăturându-se redacţiei, despărţit de forfota intensă a ştirilor, informaţiilor şi a faptului senzaţional, cu o perdea transparentă”.(Tudor Arghezi)

„Ca toţi marii gazetari, îşi desfăşura argumentele pe larg, cu o claritate desăvârşită, fără acel ifos asertoric şi fără tonul peremptoriu caracteristice intruşilor în breaslă. … Constantin Graur era un democrat în toată puterea cuvântului, prin educaţie, prin convingere, prin respectul omului şi al libertăţilor publice şi mai ales prin generozitatea care-l îndemna să îmbrăţişeze cauza claselor sociale productive şi robite. (Şerban Cioculescu)

Concluzionând, putem afirma, siguri că nu facem nicio exagerare, faptul că, botoşăneanul Constantin Graur a fost unul dintre marii gazetari ai Romaniei, extrem de cult, cu mare experienţă de publicist, peste a cărui figură nu se va putea trece când se va scrie istoria presei româneşti.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Interesant articol!

  2. […] Branisteanu [Braunstein]: 1874 [Iasi]–1947 Constantin Graur [Bauer]: 1880 [Botosani] –1940 vezi info aici Em. [Emil] Socor: 1881-1951 Iosif Nadejde: 1879-1930 T. [Tudor] Teodorescu-Braniste: 1899 […]

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania