Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

UN MILITANT PENTRU MAREA UNIRE: POETUL BOTOŞĂNEAN ARTUR ENĂŞESCU (1889 – 1942)

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Cenaclul DinOgor
Din arhiva manuscriselor regretatului istoric Ionel Bejenaru (3)
BOTOȘANII ȘI MAREA UNIRE A ROMÂNILOR DIN 1918

Text depus la redacție de către autor la data de 27.09.2003, pentru publicare în rev. Luceafărul
Publicat: 18 apr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE
 ©Editura Agata; © Revista Luceafărul (www.luceafărul.net)

 

UN MILITANT PENTRU MAREA UNIRE: POETUL BOTOŞĂNEAN ARTUR ENĂŞESCU (1889 – 1942)

 

Autor al poemelor Cruce albă de mesteacăn şi Riţa ţiganca devenite cunoscute romanţe, „Artur Enăşescu, cel căruia viaţa nu i-a fost decât durere, s-a afirmat, în anii războiului nostru de întregire, ca un înflăcărat susţinător al unităţii noastre naţionale”.

Tudor Vianu, elev în 1917, la Şcoala de artilerie din Botoşani (n.n. impresionantă galerie de personalităţi ce s-au format atunci ca ostaşi la Botoşani!) avea să-l cunoască pe Artur Enăşescu aici, în oraşul lui de baştină, oferindu-ne un succint dar plastic portret: „Într-o duminică l-am vizitat la casele bătrâneşti ale părinţilor şi am schimbat gândurile noastre de atunci pe prispă, privind către grădina plină de flori. Dar am avut tot atunci, pentru întâia oară, impresia unei ameninţări în preajma prietenului meu”. Artur era un elev absolut inadaptabil la rigorile regimului militar (n.n. la rându-i, Artur Enăşescu urma şcoala pregătitoare de ofiţeri de rezervă de instrucţie). Părăsea frontul rătăcind cu arma în mână prin fâneţuri şi îşi umplea cartuşiera cu manuscrise.  A trebuit să repete stagiul pregătirii sale şi a plecat ca simplu soldat la unitatea lui, în faţa inamicului”. Îl vom găsi luptând în tăioasele încleştări de la Măgura Caşinului.

Apoi, ca redactor, la săptămânalul „Îndrumarea” al cărui prim număr apărea la Botoşani, la 19 mai 1918, în tandem cu bunul său amic Ion Sângiorgiu (n.n. şi el combatant, în luptele de pe Siret şi de la Oituz) avea să scrie numeroase articole şi poeme, dedicate eroismului şi spiritului de sacrificiu al ostaşilor noştri, cauzei naţionale, dând glas unor alese sentimente patriotice. „România Mare” se intitula unul din acestea, apărut în numărul din 5 noiembrie 1918 al „Îndrumării”, lucidă trecere în revistă a suferinţelor poporului nostru, constituite şi ele în temeiuri ale unităţii naţionale – „În momentele cele mai critice ale istoriei noastre, atunci când naţiunea se găsea pe povârnişul marilor nenorociri şi nori negri înfăşurau ca un zăbranic cerul patriei noastre, atunci când cugetele se zbăteau în gheara celei mai cumplite îndoieli, când braţe vânjoase de luptători se înălţau tremurătoare într-o rugă, atunci când mâna nesigură a bătrânului cronicar însemna pe izvodul vremii slove ca acestea: „Ce, sosire asupra noastră cumplite aceste vremi de acum, de nu stăm de scrisoare, ci de griji şi de suspinuri, şi la acest fel de scrisoare gând slobod şi fără valuri trebuieşte, iar noi privim cumplite vremi şi cumpănă mare pământul nostru şi nouă”, atunci când cu toţii aşteptam ca într-un final de tragedie antică cea din urmă şi cea mai crudă lovitură a destinului, întotdeauna un geniu ocrotitor al neamului, fluturându-şi aripa deasupra noastră, ne-a întins ca prin farmec o mână salvatoare, purtându-ne spre liman de mântuire”. Cu siguranţă, acest „geniu ocrotitor al neamului”, de care scria autorul, era voinţa neclintită a poporului de a dăinui, dincolo de vicisitudini. Acum, în pragul realizării unităţii naţionale, notează poetul publicist „suntem într-o perioadă de înflăcărare, în care elanul patriotic are dreptul să se ridice deasupra raţiunii reci şi calculatoare”, idee reluată de autor într-un alt articol „Spre Ardeal …”, publicat în acelaşi număr. Spicuim din cuprinsul său: „mai zilele trecute, când în vraja aspiraţiilor noastre naţionale, pentru care am sângerat atâta, auzeam cântându-se „Ardealul ne cheamă, cu inima plină de dor …”, melodia aceasta este atât de sugestivă cu vorbele-i simbolice, lua în sufletul nostru accentul unei doine care cântă jalea unui vis frumos; iar în dosul cântăreţului durerilor şi aspiraţiilor noastre vedeam silueta cinică a legionarului prusac, care cu trufia-i cunoscut, zâmbea batjocoritor. Nici el, în îngâmfarea nemărginită, nici noi în umilinţa dureroasă, nu credeam că aşa de curând îi vom frânge spada şi-i vom strivi coiful lucitor. Am pornit un război pe baza celor mai legitime revendicări, oştile noastre s-au avântat pe plaiurile şi prin munţii Ardealului, unde însă vulturul negru, fără să-l fi provocat, a sărit în ajutorul pajurei austriece, rânjind de bucurie la gândul că are privilegiul să strivească încă un popor… Şi bucuria noastră e cu atât mai mare, cu cât odată cu strivirea forţei putem răspunde „chemării” Ardealului, cu care ne putem uni fără a mai cere consimţământul diplomaţiei germane şi fără a comite un „şantaj” faţă de Austro-Ungaria…”.

Din păcate, în anii de după realizarea Marii Uniri, poetul avea să se zbată într-o grea şi lungă suferinţă, pe fondul unei sărăcii cumplite, într-o societate plină de inechităţi.

Apreciat (şi ajutat) de Perpessicius, N. Iorga, T. Vianu, Ştefania Stâncă, poetul avea să se sfârşească „neobservat de nimeni”, în decembrie 1942, la Bucureşti.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5