Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Un moldovean-vasluian cu copiii lui, opera, „Suflet de copil”, desfată Bucureştiul, 3-20 iunie 2020

Un moldovean-vasluian cu copiii lui, opera, „Suflet de copil”, desfată Bucureştiul, 3-20 iunie 2020

          Facem ce facem şi tot mai des ne întoarcem la arhive să demonstrăm, ce, că de când e lumea, românul a fost şi a rămas poet? Pe net, în presa scrisă, dar şi de la om la om, zilele acestea s-a răspândit vestea,  la galeria Rotenberg-Uzunov din Bucureşti, lângă „Ateneul român”, în perioada 3-20 iunie a.c., se vernisează expoziţia  „Suflet de copil”, autor pictorul interbelic Bob Bulgaru, la naştere,2 mai 1907, Gheorghe Bulgaru, Mălăieşti-Vutcani-Vaslui, fost pictor şi grafician, mai puţin cunoscut astăzi, dar cu operă şi în ţările cu mari pretenţii în domeniu.

          Literatura enciclopedică, cât este,spune că Gheorghe Bulgaru a urmat liceul Sf. Sava din Bucureşti, apoi în perioada1929-1933 a studiat la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti – unde a aprofundat materiile favorite, filologia latină şi germană, – fiind coleg cu Eugen Ionescu,Edgar Papu, Gheorghe-Gicuţă Teodorescu, Luca Dumitrescu, Alexandru Sahia, el este cunoscut drept editorul  în 1929 a revistei „Lumea Nouă”, ca în 1933 să renunţe la ce era filologia şi, autodidact, se dedică picturii. Îşi face prieteni şi din 1935 expune la Salonul Oficial din Bucureşti, încurajat şi de faptul că Statul român îi achiziţionează lucrarea Adolescenţă.

          În anii 1935—1936, alături de Victor Eftimiu, Alexandru Philippide, Alexandru Sahia, Victor Brauner, Alexandru Cuciureanu ia parte la înfiinţarea în Bucureşti a Asociaţiei Independente a Scriitorilor şi Artiştilor, o organizaţie cu idei de stânga, alternativă la ce funcţiona – Societatea Scriitorilor Români, care le respingea orientarea.

          În noiembrie 1937, împreună cu alt coleg, Aurel Vasilescu, a organizat o expoziţie de pictură la Târgovişte care, spune Enciclopedia oraşului Târgovişte, p. 117,  a constituit „un eveniment artistic de mare audiență prin raritatea lui […] și prin înalta valoare artistică”, în care „capetele de copii […] i-au fixat o poziție singulară în pictura noastră”.

          A murit tânăr, în 1938, avea 31 de ani, a fost bolnav de leucemie, mormântul lui se află în vchiul cimitir al satului Mălăieşti, Biserica „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”, comuna Vutcani, judeţul Vaslui, ctitorie a lui Constantin Corbu, cunoscătorii fiind  mândri să-l pună alături de alţi înaintaşi ai lor, conjudeţni,  în literarură şi artă- Al. Vlahuţă, N. Tonitza, Elena Farago…

           În 1943 i-a fost organizată o expoziție retrospectivă, la sala Prometeu din București și apoi alta la Ploiești, în 1972.  Oarecum căzut în uitare, numele lui Bob Bulgaru a revenit în atenția publică în 2006, când patrimoniul de lucrări aparținând pictorului, donat în 1986 Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad a fost redat publicului printr-o expoziţie cu caracter permanent, literatura dedicată lui nu abundă:  Edgar Papu   și Marin Mihalache, Bob Bulgaru (album, 39 pagini text+42 reproduceri -format mic 18,5 cm /16,5 cm) Editura Meridiane, 1984; Petru Popovici, Bob Bulgaru : 1907-1938; expoziție retrospectivă, Muzeul de artă Ploiești, 1972.

            Despre el câteva rânduri scrise de Eugen Jebeleanu sunt semnificative:  „La restaurantul bar de pe Calea Victoriei, unde automatul ne arunca, în schimbul a şapte lei, o tartină – care de multe ori însemna masa pe o zi -, Bob se afla întotdeauna cu blocul său şi cu creionul. Sărac de-a binelea, artistul era frumos şi mândru. Am crezut mult timp că e un fel de băiat de bani gata, într-atât ţinuta vestimentară  ascundea lipsurile, de multe ori crunte… Abia caţiva ani mai târziu, cam prin 1933-34, mi-am putut da seama de mizeria în care se zbatea Bob. Locuia pe atunci într-o odaie cât o cutie de chibrituri… un fel de sicriu spoit în cenuşiu, nu cuprindea decât un biet pat de fier care ţinea uşa în loc…” am citit într- un supliment al ziarului Financiarul

           Integrat de Tudor Octavian în galeria de ”pictori uitați”, dar și în cea a destinelor tragice, curmate pe nedrept la așa-numita vârstă mesianică (în jurul a 30 de ani), Bob Bulgaru a rămas viu prin mărturiile literare şi ale altora   care l-au cunoscut. A fost tipul pictorului boem, care picta în fața restaurantului-bar de pe Calea Victoriei,  a dus o viață de lipsuri materiale pe care a înfruntat-o cu stoicism, arborând o ținută ireproșabilă. Student în științe umaniste – litere și filozofie, s-a aplecat cu pasiune spre arta renașterii, fiind un excelent desenator, adept al liniilor curbe.

        Blamat postum pentru epuizarea tematicii copilăriei până la refuz, Bulgaru a fost totuși un fin observator al unei lumi care fascinează prin inocență și drăgălășenie, dar al cărei potențial se ”decojește” infinit, în straturi succesive. Portretele sale de copii surprind subtile emoții și stări, folosindu-se de tehnici diferite și de o paletă cromatică vie, înscriindu-l astfel alături de alți pictori ai copilăriei ca Henția, Jiquidi ori Angheluță, a scris nu numai OCTAVIAN Tudor, ”Pictori uitați”, Ed. NOI Media Print, București, 2003 cunoscuți”, Ed. ALMA, Craiova, 2009 PAPU, Edgar, MIHALACHE, Marin, “Bob Bulgaru“, Ed. Meridiane, București, 1984.

           Inspirându-se  din inițiativa Cristinei Spătaru, altă doamnă, Ana Cristina Charidou, notează „mi-a plăcut cum l-a descris Ion Frunzetti în articolul dedicat pictorului în revista Universul Literar nr 2 din 10 Ianuarie 1942: “Bob Bulgaru ne-a lăsat cea mai surprinzătoare, (prin candoarea infantilă a atitudinii lui, în stare să intuiască cele mai fragile vibrații în sufletul inflorescent al copiilor și adolescenților), colecție de portrete în care slujește drept model ființa ne-contrafăcută de viață.”

            Tot în articolul din revista menționată mai sus se specifică că Bob a pictat copii, adolescenți și poeți. Nu cred că aș putea reda mai bine ca Ion Frunzetti așa că vă voi cita paragrafele care m-au făcut să îndrăgesc acest pictor. Referindu-se la cele 3 categorii de persoane pictate Frunzetti spune: “Trinitatea unei neîntinări complementare nevoilor lui sufletești, sau idealizarea vie a unor valențe saturate real cu opusul acestora. Pictura noastră înscrie cronologic, după G.D. Mirea și N.N. Tonitza, interpreți ai copilului, fiecare altfel, preocuparea antropologistă a lui Bob Bulgaru în șirul marilor ei izbânzi. Arta lui Bulgaru spăla, prin puritatea ei intenționată, urmele păcatului care hâzește lumea și-o sculptează cu ulcere.”

            „De ce l-am ales? Datorită vieții pe care o prind portretele de copii atunci când le privești, ai impresia că fiecare tablou îți spune o poveste unică, probabil că și așa este, de aceea sunt și atât de reușite, pentru că vorbesc direct sufletului nostru. O altă parte care m-a impresionat a fost povestea vieții lui, faptul că a murit aşa de tânăr, însă a reușit să facă multe și să se implice în tot atâtea proiecte, fiind un exemplu pentru noi, cei din zilele noastre”, scrie autoarea citată îndemnându-ne să privim arta realizată.

         Cred că ar trebui să căutăm mai multe personalități de acest tip pentru a ne fi repere în viață și a ne ajuta să ne găsim misiunea pe acest pământ, vrea să ne convingă ea însăăşi portretista,  Ana Cristina Charitidou.

         Dar despre expoziţia 3-20 iunie 2020, hai să lăsăm pe Adina Rentea, curator, să ne ne spună actualităţi: …”Expoziţia Suflet de copil, Bob Bulgaru – pictor al esenţelor fragede deschisă la Galeria Rottenberg – Uzunov, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în perioada 3-20 iunie, ne aduce mai aproape de lumea copilăriei fiecăruia dintre noi. 30 de opere semnate Bob Bulgaru, socotit de criticul de artă Mircea Deac, „pictorul nobleţei şi al purităţii portretelor de copii”, a căror importanţă şi reprezentativitate este subliniată şi de faptul că, mare parte dintre acestea au participat la expoziţiile retrospective dedicate artistului, organizate de Muzeele de Artă din Târgovişte şi Ploieşti în perioada 1972-1973, precum şi de Muzeul Anastasie Simu din Bucureşti, în 1973, înnobilează simeza Galeriei Rottenberg – Uzunov, spaţiu reper pentru arta modernă şi contemporană românească.

      Evenimentul este cu atât mai meritoriu, cu cât lucrările, care fac parte din colecţia particulară Eduard Mircea Uzunov sunt expuse în premieră într-un asemenea format. Ca în orice mare colecţie de artă, şi în colecţia Uzunov, se regăsesc lucrări destinate copilăriei şi copilului … din noi. Căci, aşa cum spunea Brâncuşi: „Când nu mai eşti copil, ai murit demult!”.

        Fin observator al unei lumi care fascinează prin inocență și frumuseţe, portretele copiilor lui Bob Bulgaru, surprinse la diferite vârste, reliefează în primul rând, excelentele sale calităţi de desenator. Prin limbajul de forme şi culori, folosind o paletă cromatică adaptată atât de bine modelului ilustrat, artistul a reuşit să redea unor chipuri încântătoare, viaţa nobilă şi plină de candoare a copilăriei.

           Cu o multitudine uimitoare de expresii, ilustrând un amplu registru afectiv, lucrările din expoziţie se constituie într-o veritabilă frescă a primei vârste, căreia îi sunt proprii cele mai adevărate sentimente umane. Portretele de copii respiră de autenticitatea trăirii, pusă în valoare şi de tehnica neconvenţională a picturii în ulei pe hârtie de calc, ceea ce oferă o transparenţă unică tonurilor calde şi tuşelor suave. Ca o premeditare artistică, autorul suprapune cu bună ştiinţă, frumuseţii naturale a motivului, o a doua frumuseţe, născută din interiorul său, cea cu care-l înzestrase viaţa, pentru a reliefa o dată în plus în arta sa, expresivitatea, căldura şi delicateţea sufletului său … de copil.

           Din jocul de lumini şi umbre, din alăturarea linilor subţiri cu cele groase pe întreg spaţiul compoziţional, din rotunjimile feţei, graţia privirilor şi perfecţiunea nasului şi a gurii, Bob Bulgaru a creat portrete de copii, de-o mare expresivitate artistică. Şi-a înmuiat pensula în suflet şi şi-a transformat tristeţea în artă! Şi, astfel, lumea în care trăia, a devenit, prin modele şi culori, mai uşor de îndurat!

             Portretele lui Bob Bulgaru se concentrează pe ochi, pe forma capului, pe gură, uneori accentuată, pe culoarea părului. În jurul chipului, dacă îl picta în interior, simţea nevoia să aplice un fundal decorativ, care putea să sugereze un fragment din natură sau pete de lumină. Toate aceste elemente sporeau expresia chipului, în jurul căruia se concentra toată expresivitatea tabloului. Au rămas celebre gulerele albe ale copiilor din porterele sale, boneţica albă sau roşie, părul blond cârlionţat, fundele mari roşii, folosite de artist pentru realizarea contrastelor şi a unui echilibru cromatic.

          Intensitatea culorilor lui Bob Bulgaru nu este copleşitoare. Pictura lui dezarmează, fermecând prin culoarea diluată, ingeniozitatea formelor şi lirism emoţional. Este implicat emotiv în lucrări, culorile fiind reprezentative, cel mai adesea, pentru o idee, pentru un sentiment. Expoziţia este întregită de autoportretul artistului, precum şi de rândurile evocatoare despre Bob Bulgaru şi „copiii săi”, purtând semnătura criticului Barbu Brezianu. Deşi registrul său artistic nu se opreşte doar la ilustrarea vârstei inocenţei, artistul realizând şi alte portrete, naturi statice şi peisaje, notorietatea numelui său în arta plastică românească rămâne legată de una dintre cele mai expresive şi melancolice serii de reprezentări ale copilăriei. Pictura lui este o artă care răscoleşte suflete şi priviri. Este o artă care farmecă, precum inocenţa unui copil faţă în faţă cu lumea miracolelor şi a magiei.

            Am lucrat la acest proiect cu gândul la nepoţii mei, Aris şi Eros, cărora le dedic această expoziţie! Acum descoperă lumea copilăriei, pe care le doresc, în sufletul lor, să n-o părăsească niciodată! Chiar dacă, aşa cum spunea Freud, orice copil devine părintele adultului de mai târziu”.

     Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iaşi, 14 iunie 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5