Primit pentru publicare: 16 Dec. 2017
Autor: Ion PAVEL
Publicat: 16 Dec. 2017
Editor: Ion ISTRATE

UN REGAL LITERAR LA CENACLUL ILEANA VULPESCU

La începutul acestei toamne târzii Cenaclul Ileana Vulpescu a mai făcut încă un pas spre împlinirea menirii sale de a aduna laolaltă  iubitori de frumos şi incantabil în artă şi cultură, dornici să-şi facă cunoscute şi să supună dezbaterii critice creaţii literar-artistice proprii, să marcheze prin dezbateri aplicate personalităţi şi evenimente de interes naţional şi universal, să încurajeze schimbul de opinii în formarea convingerii că bucuria de a trăi poate şi trebuie susţinută şi dincolo de tumultul vieţii active – adică după ieşirea la pensie.
O fi mult, o fi puţin? Cine  mai ştie. Ştim însă că membrii cenaclului cred în sintagma ” vârsta este o stare de spirit şi nu suma anilor împliniţi”.
De data asta întâlnirea  cenaclului a fost marcată esenţial de prezenţa scriitoarei Ileana Vulpescu, invitată de onoare, prilej de a ne manifesta şi cu această ocazie admiraţia pentru marea scriitoare a literaturii române. Dintre intervenţiile ocazionate de prezenţa Marii Doamne a romanului românesc contemporan ne-am oprit asupra unui fragment din alocuţiunea profesorului Victor Muşat.

„Evenimentul cultural la care luăm parte astăzi … este încununat de prezenţa în rândul nostru a doamnei Ileana Vulpescu, distinsă scriitoare şi neobosită lingvistă, preocupată în permanenţă de soarta limbii române în epoca în care trăim. Aş dori să mă refer, foarte pe scurt, la două repere prin care opera doamnei Ileana Vulpescu a marcat viaţa generaţiei mele. În primul rând, Domnia Sa ne-a ajutat să surâdem prin „Arta conversaţiei„, într-o epocă în care tot mai multe segmente ale existenţei noastre căpătaseră un aspect de grisaille. Apoi, printr-un arc peste timp, ne-a demonstrat recent că maşina de scris rămâne instrumentul care traduce cel mai bine în limbajul accesibil publicului cititor sensibilitatea, imaginaţia şi bogăţia spirituală a scriitorului. Spre deosebire de computer, care, în detrimentul multor avantaje pe care le-a adus lumii moderne, rămâne prea mult conectat la frivolitatea reţelelor de socializare.
Participarea de astăzi a scriitoarei Ileana Vulpescu este încă o ocazie în care trebuie să mulţumim destinului pentru darurile pe care ni le face.”
S-a trecut apoi la „punctul de lucru” al întâlnirii: lansarea cărţii „Fereastră spre altădată” scrisă de Mihai Maxim, prolific scriitor şi traducător, un jurnalist activ şi remarcat de confraţi în presa scrisă.
Moderatorul lansării acestei lucrări ne anunţă că, încă din titlu autorul ne face cunoscut că avem de-a face cu un roman al aducerilor aminte: aduceri aminte ale lui, ale mele, ale tale, ale lor, ale noastre, ale oamenilor care trăiesc pentru a iubi şi iubesc pentru a trăi. Ne lasă a înţelege că, şi cei care au avut parte de multă sau prea puţină iubire în viaţă, atunci când timpul le bate în geamul vârstei şi-i cheamă să privească prin fereastra deschisă spre altădată, tot iubirea îi face să ofteze pentru iubirea care a fost şi încă mai este, pentru iubirea pierdută sau pentru iubirea  aşteptată să vină.
După primele pagini ale cărţii nu-ţi dai seama cine este autorul: iubitul, fratele, prietenul devotat sau tatăl ocrotitor al Sabinei? El poate fi în toate. Cu siguranţă că autorul îşi trece cititorul prin fereastra spre altădată pentru a-l aduce în lumea trăită de el, ascunsă într-o inventică literară credibilă în conformitate cu adevărurile în care a trăit şi în cele în care a crezut. Şi tot de la început, autorul îţi dezvăluie romantismul creaţiei prin arta metaforei şi a linguşirii cuvintelor de a se lăsa manipulate să intre în melanjul de frumuseţi aflate dincolo de realitate:
„… Zgomotul uniform al plajei era spart uneori de ţipetele stridente ale pescăruşilor, care sărutau în zbor faţa ridată a apei;” sau reacţia lui Andi, personajul principal, la prima întâlnire cu marea: „Rămăsese nemişcat ca o statuie şi privea ţintă spre orizont. Ce era acolo? Dar dincolo? Infinitul? Avea aceeaşi senzaţie ca în copilărie … când într-o noapte se întrebase ce este dincolo de stele. Era nemărginirea? Oricum era Necunoscutul.”
Puneţi în balanţă romantismul şi cutezanţa în gândire a autorului şi pe cea a personajului principal şi veţi observa asemănarea.
O constatare care se identifică pe tot parcursul cărţii: pentru autor, iubirea nu se supune ideologiilor, vremurilor sau convingerilor etnice; iubirea este sau nu este, punct. În tratarea iubirii din perspectiva ideologiilor şi a etosului etnic este autorul obiectiv? Aceasta este întrebarea. Răspunsul? Sigur că este obiectiv în măsura în care el admite şi cititorul crede că ai lui sunt buni, dar şi ceilalţi sunt buni, dar nu la fel de buni.

Autorul este şi un analist fin al timpului său din perspectiva etosului specific celor două etnii: rusă şi română, în manifestarea celui mai gingaş sentiment uman – iubirea – lăsând meşteşugit să se înţeleagă că, dacă la ruşi iubirea este împerecheată şi cu ideologia, la români iubirea este doar iubire, restul fiind lăsat istoriei să judece. De altfel, autorul îşi manifestă pe tot parcursul cărţii românismul său curat, statornic şi ponderat, neagresiv şi cald, fără să şi-l afişeze ostentativ cu cocarde pe pieptu-i de aramă sau tezisme lăsate moştenire viitorimii.
Aşa trebuie văzut Mihai al nostru: un scriitor născut dintr-un om cald şi bun, înzestrat cu darul de a promova preţuirea oamenilor şi iubirea dintre ei.
Pe parcursul întâlnirii de lansare a cărţii au luat cuvântul membri ai cenaclului din ale căror intervenţii vom consemna câteva pasaje:
Publicistul şi poetul Ovidiu M. Curea: ” Romanul pleacă din start într-un ritm alert, cu un limbaj strict şi exact, milităros pe alocuri, preocupat să transmită imediat subiectul … Textul e sincer şi dureros de direct, e ca un plânset de copil pierdut pe plajă, sau căruia valurile jucăuşe i-au răpit colacul-răţuşcă. Ce izbeşte cu putere cititorul din zilele noastre este decenţa personajelor, lipsite de agresivitate şi de vulgaritate, preocupate şi capabile de percepţia frumosului din viaţă, caracteristica specifică generaţiilor apărute imediat după război, înzestrate cu bucuria de a trăi.
Sentimentul iubirii se bucură la Mihai Maxim de o cuprindere imensă, generoasă şi polivalentă … iubirea lui Maxim îmbrăţişează întreg cerul înstelat al mării, toată legănarea şi frământarea  valurilor … „starea de bine, de beatitudine pe care ţi-o induce simpla prezenţă a fiinţei iubite”.
Sentimentul este redat cu multă delicateţe şi duce cu gândul la textele pline de farmec ale scriitoarei Cella Serghi.”
Profesorul Victor Muşat: „Această carte nu te lasă să o răsfoieşti, ci te obligă să o citeşti pe nerăsuflate, de la prima până la ultima pagină … Primul capitol al romanului, redactat într-un stil cristalin, muzical şi antrenant, este un adevărat poem al tinereţii, al studenţiei, al bucuriei de a cunoaşte şi de a te îmbogăţi sufleteşte de toate aceste lucruri. Este … o carte care aduce un omagiu tinereţii, studenţiei ca una din treptele cele mai importante ale devenirii omului matur, apoi spiritului de angajare a omului în edificarea societăţii în care trăieşte, capacităţii de a face faţă oricăror încercări ale timpurilor sub care omul se află veşnic.

     Recomand romanul „Fereastră spre altădată” … tuturor celor care doresc să regăsească aroma anilor ’60-’70 din România de atunci.”
  Poetul Tănase Grosu: „Romanul domnului Maxim este cantonat pe motivul „irreparabile tempus”, în care a încastrat sentimentul nemuritor şi ireversibil al iubiri depline, totale. Stilistic, lucrarea domnului Maxim întinde indirect fire narative abia perceptibile la drama erotică a tinereţii dintâi ţesută înspre acţiunea romanului „Accidentul” al lui Mihail Sebastian … Întâlnim (în carte) un realism transfigurat literar, frust uneori, pe fondul unei lipse cvasi-parţiale a „bijuteriilor” stilistice. Este uzitat larg dialogul asezonat bogat cu perioadele monologale, bine gândite şi plasate inspirat. Acţiunea romanului este oarecum liniară, (neabsconsă sau încifrată), cursivă, fără sincope,  „stil cuminte”, ritm firesc şi fraze colocviale, fără „literaturizare” excesivă, cu un limbaj atent strunit.

Putem descifra prin lecturarea atentă, că personajul principal al romanului este alter ego-ul autorului …”
Din intervenţia de final a scriitoarei Ileana Vulpescu au reţinut atenţia trei sublinieri cu valoare  apreciativă:
-„Orice carte care descrie o epocă istorică – şi o descrie cinstit – este o operă de valoare istorică … şi cartea „Fereastră spre altădată”  întruneşte această condiţie.”
-„Singurul lucru care nu este atins în profunzime de politică este dragostea. Această realitate este dovedită în cuprinsul  cărţii.”
-„Situarea în contextul istoric este ceea ce impresionează profund la această carte.”

X
X   X

Citind Fereastră spre altădată, model de echilibru şi de bun simţ, mă întrebam de ce oare oamenii care au ceva de spus lumii în care trăiesc nu au temeritatea să se scuture de ideologisme şi revanşe politice atunci când  comunică şi  comentează adevăruri, de orice fel ar fi ele! Personal îmi repugnă faptul că la noi azi în comunicarea dintre stânga şi dreapta şi invers, nu se găseşte altceva mai bun de făcut decât să se minimalizeze unul pe celălalt până la desfiinţare prin anatemizare.

În final l-am apelat pe autor astfel: „Moi daragoi Andi, dacă eşti în sală, ridică-te şi arată-ne că ai puterea să recunoşti că Andrei din carte este Mihai Maxim al nostru.”
Şi s-a ridicat. Ceea ce era de demonstrat.
Frumoasă carte, un monument ridicat iubirii, la care merită să te opreşti, să priveşti şi să citeşti. Haideţi să privim împreună – scriitorul Mihai Maxim a deschis „Fereastră spre altădată”.
Această carte va învinge timpul şi ne va rămâne o plăcută amintire despre cel care a scris-o – Mihai Maxim.

Romanul „Fereastra spre altădată  este o bucurie!