Primit pentru publicare: 07 ian. 2017
Autor: Ion N. OPREA, Membru de Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 08 ian. 2017
Editor: Ion ISTRATE
Un scriitor francez, într-o lojă a Teatrului Național Iași, în vizită la un coleg, prevăzător al morții sale
Rânduri după mai bine o sută de ani –
Nu, nu-i vorba despre o întâmplare actuală, ci despre una care a depășit suta de ani. Despre duelul din Dealul Copoului-Iași care nu numai l-a scos din publicistică și din literatură pe Spiridon Prasin, conducătorul ziarului Evenimentul, ci i-a adus moartea și a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea în ianuarie 1904, am scris în cartea “Personalități moldave”, Editura Pim Iași, 2008, p. 261-274 și am repetat informațiile în cartea “Prietenie”, 2012, p. 185-194, aceeași editură.
Despre nefericitul duel, Prasin-Scânteie, și victoriosul om de presă, corespondentul
ziarului Adevărul, cel care s-a ocupat de cele 12 volume din Istoria românilor de A.D. Xenopol și Codul lui Hamangiu, a volumului de versuri glumețe intitulat „Surprize”, căruia I.L. Caragiale i-a consacrat o recenzie favorabilă, a celui care scria, publica și i se vindea la prețul de un leu volumul “Anecdote trăite” iar ziarul care îi anunța apariția costa 2 lei dacă abonamentul se făcea pe trei luni. Treabă și negustorească, omul era un evreu care a și fost arestat chiar de la începutul instrucției – 14 ianuarie.
Scriitorul francez din loja Teatrului Național se numea Catule Mendez al cărui portret apărea în numărul 2 al revistei Epigonii, Iași, la note „Literatură”, pentru că numele lui era la ordinea zilei în Franța și România, în Franța din cauza reprezentanței piesei sale, Fia Mettel, iar în România din cauza mult așteptatelor conferințe…”Cel mai frivol și mai optimist scriitor al Parisului, Catulle Mendez și-a petrecut ultima seară la Iași într-o lojă a Teatrului Național admirând veselia și expansiunea unei alese societăți la balul Crucii Roșii. Și, desigur, nu se gândea că de prezența lui se va lega o sângeroasă tragedie care va aduce moartea aceluia ce tocmai stăruise mai mult pentru revenirea lui la Iași și care venise cu trenul până la Ciurea și să-l salute, urmând unui profund amor artistic”, scriau ziarele de Iași după moartea și înmormântarea lui Spiridon Prasin.
„Moartea lui Catulle Mendez” avea să fie titlul unei informații de la „Ultima oră” a ziarului „Opinia” – Iași din 28 ianuarie 1909: „Paris. Poetul Catulle Mendez a fost astănoapte victima unui accident mortal de cale ferată. Corpul lui a fost găsit sub tunelul Saint-Germain. Împrejurările morții nu s-au putut stabili.
După primele informații, capul său ar fi sfărâmat, iar trupul tăiat în mai multe bucăți. Poetul călătorea singur, ducându-se la reședința sa de la Saint-Germain.
A doua zi, același ziar, la rubrica „Oameni și lucruri” găzduia articolul „Între viață și moarte” în care Rodion nota: „Urâtă moarte. Încununând o frunte frumoasă de visător, un creier îndrăzneț de gânditor, acest preot al frumosului sfârșește cu cea mai uricioasă moarte posibilă… Nimeni ca el n-a știut să dea măreție formelor…”
Las cititorilor să-și satisfacă curiozitatea revederii rândurilor mele din cele două cărți despre Fulgerul literar, Gazeta Moldovei și Spiru Prasin, despre duelul Prasin și V. Scânteie, despre destinele lor, și redau ceea ce scrie Liviu Șuteu în revista “Formula As” nr.1239 din octombrie 2016 sub titlul „Când viitorul e scris în stele”, adeverind cele scrise de mine în titlul articolului de față. „Subconștientul ascunde scenarii exacte ale destinului omenesc. Există persoane care pot să vizualizeze viitorul, asemena unui film. Visele se transformă, adeseori, în clarviziune”, spune, la Periscop, Liviu Șuteu, despre „Un final amânat” care, interesant, clarifică ceea ce nu a reușit să facă presa din 1904.
„În timpul unui duel cu săbii, un celebru ziarist francez, Catulle Mendes, directorul ziarului „Le Journal”, a fost rănit grav la abdomen, dar a scăpat de moarte. În timp ce își revenea, prietenii săi au venit să-l felicite pentru curaj. „Știam că nu voi muri”, le-a spus el. „Moartea mea se va petrece altfel. M-am văzut agonizând, timp de ore întregi, în plină noapte. Eram întins pe jos, într-un tunel, culcat pe calea ferată, pierzând sânge din abundență. Nu puteam să mă ridic. Dintr-odată, am avut senzația că unul dintre picioarele mele dispăruse. Am strigat după ajutor, dar degeaba. Epuizat de o hemoragie pe care nu puteam să o opresc, mă zbăteam între viață și moarte. În același timp, o voce îmi spunea: „Vei muri, vei muri”. „Visele nu se adeveresc”, l-au liniștit prietenii. Dar nimeni nu a reușit să-l convingă pe Catulle Mendes de faptul că nu-și visase propria moarte. Însă timpul a trecut și îngrijorarea a dispărut.
După vreo zece ani de la acel coșmar, într-o seară de toamnă, după ce cinase la niște prieteni din Paris, ziaristul a luat ultimul tren de noapte pentru a ajunge acasă, într-o suburbie din apropierea capitalei franceze. Era obosit. S-a urcat în ultimul vagon, care era gol. A adormit. La intrarea în tunelul Saint-Germain, trenul s-a oprit brusc. Trezindu-se și crezând că a ajuns la destinație, Mendes a deschis ușa vagonului, a alunecat pe scară și a căzut pe calea ferată. Pornit brusc, exact în momentul acela, trenul i-a prins piciorul dedesubt, secționându-l. Sângele a început să-i curgă din abundență și, ca în vis, victima a strigat degeaba după ajutor. Neputând să se ridice, a agonizat în tunelul întunecat. Luptându-se cu moartea, ca în vis, este foarte posibil să fi auzit și acea voce sinistră care îi anunța sfârșitul. A doua zi dimineața i s-a descoperit cadavrul, golit de sânge. Piciorul secționat fusese aruncat de tren departe de corp”.
Articolul de mai sus scris acum mai bine o lună și păstrat în portofoliul cu materiale în rezerva personală îl expediez redacției ca cititorii parcurgând paginile din cărțile mele, scrise acum câțiva ani, despre Spiridon Prasin, mort în duel și înmormântat la cimitirul Eternitatea-Iași, să fie întregit – nu fac reclamă – și cu ce a scris revista Formula As, 5-12 ianuarie 2017, Aventuri în Micul Paris, Duelurile dâmbovițene, p. 16-18.
1 decembrie 2016
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania