Francmasoneria, un subiect uneori interzis, alteori învăluit în propria sa discreție – ca să nu spun mister. Valerius M. Ciucă, născut în anul 1960, francmason și profesor universitar doctor în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, a acceptat să intre în dedesubturile acestui subiect în cadrul unui interviu realizat la 17 mai 2013.

– Bună ziua, domnule Valerius Ciucă!
– Bună ziua!

– Pentru început, vă rog să-mi spuneți ce anume v-a atras către această asociație… mișcare… fenomen… clan… – cum să-i spunem?
– Filozofia francmasonică, ce se revendică de la celebra triadă „Egalitate, fraternitate, libertate”, care nu se poate realiza pe deplin decât într-un mediu al adevărului, este suficient de atrăgătoare pentru orice intelectual și nu numai – pentru orice om.

– Acesta a fost motivul esențial?
– A fi ales, pentru că masoneria este extrem de selectivă, reprezintă o onoare prin acest simplu fapt; invitația este semnul unei foarte mari demnități.

– Există vreun risc asumat, pe care, eventual, l-ați perceput sau ați auzit că l-ar fi perceput alții la intrarea în masonerie?
– Ceea ce numim „risc” este, de fapt, o iluzie; viața însăși se află sub semnul riscului. Iar una dintre calitățile cerute francmasonilor este tocmai curajul; cu alte cuvinte, spiritul de libertate și de curaj înlătură ideea de risc.

– O altă calitate cerută sau dobândită este discreția; de ce?
– Pentru că nu este foarte ușor să întemeiezi insule de libertate și de gândire liberă. Inițial, societățile francmasonice au fost societăți secrete; cu timpul, idealurile francmasonice au fost îmbrățișate de toată lumea, iar acum se află pe buzele tuturor și, ca atare, nu e nevoie decât de o discreție necesară, la rândul ei, pentru a nu fi pervertite aceste idealuri cu un amestec abrupt al tuturor ideilor.

– Prea multă discreție poate să ducă la dubiu; percepția – adesea, verificată personal – aceasta este: o activitate care nu se desfășoară la lumina zilei are în ea ceva dubios.
– Orice act discret stârnește dubii, oricât de oficial sau neoficial ar fi; ca atare, nu strică – nu numai francmasoneriei, dar niciunei grupări umane – să fie discretă în ceea ce elaborează, atât timp cât idealurile pe care le construiește sunt în beneficiul tuturor.

– Iată ce am găsit în „Noul dicționar de neologisme”, apărut la Editura Academiei: „Francmasonerie. Asociație internațională secretă de persoane unite prin fraternitate și solidaritate, care practică unele ritualuri oculte, implicată în mișcări de schimbare a regimurilor politice din multe țări; i se mai spune «masonerie»”; trebuie să vă întreb dacă sunteți de acord.
– Lucrurile pot fi interpretate și așa; ceea ce contează este rezultatul concret. Atât timp cât regimurile autoritare, sub orice formă ar fi ele – naziste, comuniste – sunt nenaturale, francmasoneria, militând pentru libertate și egalitate între oameni, a reprezentat un pericol pentru toate aceste regimuri.

– Dați câteva exemple de regimuri – fie ele totalitare sau nu – care au fost răsturnate cu ajutorul direct al francmasoneriei.
– De pildă, implicarea francmasoneriei în Revoluția franceză din 1789-1799, în redactarea Constituției Statelor Unite ale Americii din 1789 de către faimosul francmason Thomas Jefferson, iar, în ceea ce ne privește pe noi, românii, în Pacea de la Adrianopol din 1829, în Unirea Principatelor din 1859 și chiar în Marea Unire din 1918.

– Puteți invoca efecte malefice ale activității francmasonice?
– Efectele malefice sunt indirecte și legate de opozanții francmasoneriei – cu alte cuvinte, de suspiciunile și atitudinile lor negative. Francmasonii sunt constructori; n-am văzut niciodată un constructor – chiar și atunci când zidește un mormânt – să producă ceva malefic pentru oameni.

– Ce acoperire are în fapt termenul de „iudeo-masonerie”?
– Dacă-mi permiteți să glumesc, aș spune că am putea vorbi despre româno-masonerie, francezo-masonerie, americano-masonerie și așa mai departe…

– Ei, nu, iudeo-masoneria este singura consacrată.
– S-a consacrat în momentul în care evreilor li s-a permis să se afirme social; după o perioadă atât de îndelungată de reprimare, era firesc ca voluptatea afirmării să fie extraordinară și să impresioneze pe toată lumea.

– Numiți câteva personalități românești care au aparținut acestei asociații.

– Se spune că România modernă a fost opera marilor personalități din secolul trecut, în mare majoritate francmasoni. Dacă v-aș spune nume precum Alecsandri, Asachi, Kogălniceanu, Cuza, Maiorescu, Negruzzi, Titulescu, Ibrăileanu, Sadoveanu, Zamfirescu, Brătianu, Minulescu, Pogor – junimiștii, în general – sau revoluționarii pașoptiști, în frunte cu Bălcescu, n-ar fi suficient; sunt mulți alți români de foarte bună calitate care au servit și servesc interesele țării. Și, apropo, o condiție primordială pentru a fi francmason este aceea de a fi patriot – este chiar prima condiție, respectată pe toate meridianele; un trădător de țară nu poate fi niciodată primit în acest ordin.

– Dar poate deveni?
– Nici nu poate deveni, pentru că profilul său este acela de a-și servi semenii și, firește, în primul rând, patria, fără a fi xenofob sau intolerant și fără a nu-i respecta pe ceilalți.

– Cum se intră în francmasonerie? Și, eventual, cum se iese?
– Fiecare om trebuie să se gândească, înainte de toate, dacă poate să susțină prin faptele și gândirea lui calitățile la care m-am referit și care reprezintă puncte importante în toate constituțiile lojilor francmasonice; apoi, el trebuie să fie un om liber, adică să gândească liber; în același timp – iată, în Statele Unite – trebuie să fie un credincios; după aceea, trebuie să-și asigure mijloacele de subzistență – cu alte cuvinte, să aibă o stare socială; și, în general, să fi împlinit 23 de ani, cu excepția fiilor de francmasoni, care pot fi inițiați de la 18 ani. La fiecare primire, se respectă un ritual propriu francmasoneriei.

– Este nevoie de o recomandare și de o verificare prealabile?
– Sigur că da; nu numai de o recomandare, ci și de o verificare de către membrii lojilor, care este foarte atentă.

– Faptul că v-am cunoscut ar putea fi un argument pentru a deveni francmason?
– Eu cred că da, în măsura în care faceți proba calităților despre care am vorbit. Există o fraternitate care nu are nevoie de nicio formalizare sau instituționalizare, nici măcar discretă; ca atare, fraternitatea reprezintă semnul aceluia care este obligat să-l iubească pe cel de alături, fără nicio condiție.

– Vă mulțumesc pentru timpul petrecut împreună.
– Și eu, pentru invitație.

Florin Bălănescu