Primit pentru publicare: 07 febr.2015.
Autor: Ion N OPREA.
Publicat: 07 febr.2015.

 

UN TRIBUN AL RĂZEŞILOR DIN BĂLĂBĂNEŞTI

Cel mai vechi locuitor al satului Româneşti – Bălăbăneşti – după legenda publicată de Iacov Antonovici în Documente Bârlădene a fost Roman, probabil jude sau întemeietorul satului, trăitor posibil, înainte de descălecat. I-a urmat Ivan Vistiernicul, cu fiica sa şi cu ginerele său Ivaşco, comisul, Ivan vistier în sfatul domnesc al lui Petru Aron Vodă între anii 1454-1455 şi mai înainte stolnic în sfatul domnesc al lui Alexendrel Vodă, între anii 1452-1454.

In septembrie 1473 Ivaşco era hotarnic sub Ştefan cel Mare.

Urmează în secolul al XVI-lea cei patru bătrâni – Epure, Pricop, Mohotâtul Nacu şi Drăghici Porojie, întâlniţi în procesele Balăbanilor şi Tăşculeştilor cu descendenţii familiei Jora.

La sfârşitul secolului al XVI-lea apar membrii familiei Jora, descendenţi din Drăghici Porojie cu Maria Jora, fiică a lui Toader Jora şi soţia lui Avram Mesehănescul, pârcălab.

In seclul al XVII există Prochira, fata Nemţii şi a Lupei, apoi fraţii Gavrilaş, Ionaşco şi Gheorghe Bogdan, după care vin descendenţii lui Avram Mesehănescul – Ion vistiernicul, Grozava Coroiu cu soţul ei Iftimie, apoi Bălăbanii, care, prin proliferare, spune George-Felix Taşcă, împrumută numele lor satului şi rămân influienţi şi numeroşi până în zilele noastre.

Apar procesele, se înmulţesc şi rămân descendenţi din familia Jora: Silioneştii şi Vrăbieştii. Şi ei cu procesele lor.

Inrudiţi prin căsătorii, apoi în secolul al XVIII-lea Vârgoliceştii şi Tăşculeştii, dar şi alte familii: Stratulat, Pătrăşcanu, Ţău, Micleştii, Dragomir, Nistor, Căpăţână.

Insistând asupra catagrafiilor din secolul al XIX-lea autorul sporeşte numărul familiilor din Bălăbăneşti de până la 1866… Sunt menţionate ca evidenţiindu-se pe tărâm obştesc în secolul al XVIII-lea preotul Dumitrache Balaban, Alexa Vârgolici, Stan Taşcă, Gavriliţă Dabija şi Ioniţă Macsân, iar în prima jumătate a secolului al XIX-lea preotul Iordache Chirvase, Coste Taşcă, vel căpitanul Constantin Balaban, apoi Dumitrache Taşcă, Gavril Nebuneli, Enache Ţău şi Alexandru Vârgolici.

Despre Constantin Balaban care şi-a zis Căpitanul – vel căpitan – provenind dintr-o succesiune a şapte generaţii – George-Felix Taşcă are o altă lucrare – Un tribun al răzeşilor din Bălăbăneşti – , prezentată la 13-15 mai 1993 la un Simpozion de Studii Gelealogice, desfăşurat în cadrul Academiei Române, sub preşedinţia dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, depusă la Arhivele Statului Iaşi, punctată la cota 2662.

Mebrii familiei Balaban sun foarte numeroşi. Deducem dintr.un post – scriptum al autorului la lucrarea monografică despre localitatea Bălăbăneşti-Tutova, cota 2640, din Arhiva de la Iaşi.

• In ultima oră, spune autorul, am primit prin bunavoinţa Doamnei Raliade de la Biblioteca Academiei Române, traducerea din limba polonă a textului privind familia Balaban, apărut în anul 1839 în Heraldica poloneză – Herbarz polski – a lui Kasper Niesiecki pentru care îi exprim şi pe această cale respectuase mulţumiri.

Şi aflăm: cel mai vechi pomenit este Badera Balaban, hatman de Rainaudus, participant în 1465 la luptele antiotomane din Croaţia, alături de Skanderbeg, eroul naţional albanez, pe numele său adevărat George Kastriota – 1403-1468 – , care s-a proclamat principe al Albaniei şi Epirului. După aceea, Balabanii au venit Polonia şi în Marele Ducat al Lituaniei. Apoi sunt menţionaţi cei trei fraţi Gedeon, Arsenie şi Vasile Balaban, acesta din urmă fiind căsătorit cu Zolkie Wsku, care i-a dat patru copii.

Cei patru copii ai lui Vasile – Bazil – Balaban au fost: Jan – Ioan -, hatman, care nu a avut urmaşi; Jerzy – Gheorghe -,aşezat în Lituania, cu urmaşi; o fiică – Ana, căsătorită cu Jose Piotrowski; alt fiu, şi ultimul, Alexander, staroste de Winnica, Rohatyn şi Trembow, rotministru al Coroanei, care a luptat la Ţuţora, unde a căzut în robie la turci, de unde a fost răscumpărat cu 10.000 de taleri din visteria Poloniei. El a fost membru în Seim şi s-a căsătorit cu Barbara Jarmelinska, cu care a avut doi fii: Jerzy – Gheorghe – staroste de Trembow şi rotministrul Coroanei; Alexander, primit în rândul nobilimii poloneze în Seimul încoronării ca rege a lui Jan Sobieski III în 1676.

Este menţionat apoi un Toader Balaban care a avut trei fii: Martin, mort în luptele de la Hotin, în timpul domniei regelui Wladislav IV – 1632-1648, apoi Daniel care a moştenit de la tatăl său moşia Chrochoryn din provincia Luck şi care, căsătorindu-se cu Katarzyna Stupnicka, a avut două fete – pe Ana şi Alexandra.

Al treilea copil al lui Toader Balaban a fost Dimitrie care a moştenit Wolynia – în Luck – , Byton, Serratyn şi Rzeczica. Dimitrie s-a căsătorit cu Alexandra Jalowiecka, cu care a avut doi băieţi – pe Alexandru şi Andrei.

Alexandru, feciorul lui, Dimitrie, s-a căsătorit cu Marianna Grabowiecka cu care a avut patru copii: o fată Anastasia şi trei băieţi, pe Daniel, Adam şi Mihail. Mihail s-a căsătorit cu o fată din familia Kordâsz, cu care a avut două fete – Anna şi Francisca – şi un fiu , Anton.

Andrei Balaban, celalt fiu a lui Dimitie, s-a căsătorit cu o fată din familia Radzikiewicz cu care a avut un fiu, Dimitrie, căsătorit şi el cu o fată din familia Kaluszowski, care i-a dăruit trei fii, pe Ştefan şi Ilie, fără urmaşi, şi pe Jan – Ioan – care a avut trei băieţi: Ştefan, călugărit, Pavel şi Iosef, ultimul stolnic de Przemysl şi care avut trei feciori – pe Felix, Ignat şi Alois.

Constantin Balaban – un trubadur al răzeşilor din Bălăbăneşti, aşa se intitulează lucrarea avocatului şi cercetătorului George-Felix Taşcă prezentată la al IV-lea Simpozion de Studii Genealogice – 13-15 mai 1993 – în şedinţa de sub preşedinţia dr. Bălăceanu Stolnici, depusă şi păstrată dactilografiată la Arhivele Statului Iaşi – cota de inventar 2662.

Cunoaşterea ei se datoreşte şi domnului Ştefan Sorin Gorovei de la Institutul de Istorie -A.D. Xenopol – din Iaşi, căruia autorul – George-Felix Taşcă – i-a mulţumit călduros în faţa celor prezenţi la eveniment.

Informând că subiectul a fost deja predat eruditului Ştefan Gorovei spre tipărire, autorul a cuvântat chiar despre acest tribun care era de fapt un răzeş, dar care a primit din partea visteriei Moldovei recunoaşterea de la 1813 a situaţiei de … cel de la neamuri.

Satul Bălăbăneşti în care a rezidat Constantin Balaban este situat la 15 km. sud de Bârlad, pe drumul de la Bârlad la Galaţi. Acest sat, menţionat întâia oară la 15 decembrie 1460 cu prilejul unei judecăţi ţinute la Bârlad, în prezenţa Mitropolitului Teoctist al Moldovei şi a 44 boieri mari şi mici, s-a numit Româneşti. Aici fuse jude Roman cu cel puţin un secol înainte. El şi-a schimbat numele după părerea referentului, după 1650 când o invazie a tătarilor a pustiit Bârladul, trecând şi prin Româneşti, cum rezultă dintr-o legendă a satului- publicată de Ioan Antonovici în Documente Bârlădene, volumul IV.

Satul a devenit Bălăbăneşti, după numele lui Constantin Balaban, tribunul, şi a numărului mare de locuitori care se numeau Balaban, care şi-au mutat satul mai spre pădure, spre a-l feri de năvălirea tătarilor care se repeta des.

Acest Constantin Balaban este cel care a salvat din mâna tătarilor pe fiica lui Roman şi a primit-o în căsătorie drept recompensă, odată cu moşia locului… Autorul George-Felix Taşcă îl vede pe vel căpitan ca pe – un om extrem de procesiv – , că de la el păstrează sute de documente din Arhivele Iaşului, de la diverse procese pe care le-a avut cu cele 45 moşii în care – avea interee. Este socotit însă, în acelaşi timp, – un genealogist al familiei. În acest sens este citată o familie dintr-o jalbă de judecată la Scaunul Domnesc: în numele a peste 200 de răzeşi ai mei mă plâng Luminăţiei voastre de nedreptăţile, obijduirile şi samavolniciile pe care mile face dumnealui Vasile Chiru slugerul care cu acte plastografiate ne împresoară moşiile şi vrea să ne lase săraci, scrie cel care a trăit între anii 1780-1845.

Argument al genealogiei este dat de autor tot un document de arhivă: – de 7 rânduri de oameni stăpânim aceste pământuri de la strămoşul nostru Toader Jora, – demonstrând prin aceasta şi vechimea moşiei răzăşeşti la Bălăbăneşti, în ţinut şi poate în ţară…

Intr-adevăr, poposind în genealogia lui Constantin Balaban – autorul face o largă cuprindere scriind mai departe – care este fiul lui Lupu Balaban, care edte la rândul său fiul lui Toderaşcu Balaban, care este la rândul său fiul lui Vasile Balaban, căsătorit cu o fiică a lui Iftimie Misihărescul, care este fiul lui Ion (Ionaşcu) Misihărescul, care este fiul lui Avram Misihărescul, căsătorit cu Mariea Jora, fiica lui Toader Jora.

Oprindu-se aici pentru că epuizase genealogia, autorul conchide: „In felul acesta cele şapte generaţii conduc la o lucrare pe care Ştefan Gorovei a publicat-o exact cu 2o de ani în urmă, în 1973, în „Anuarul de lingvistică şi istorie literară” din Iaşi „şi în care pleacă de la Giulă, sfetnicul lui Petru I Muşat şi parcurgând întreaga filieră, ajunge cu această lucrare intitulată „Inrudirile cronicarului Grigore Ureche” la acest Avram Misihărescul, pe urmele căruia am publicat şi eu…ajungând la Giulă, cel menţionat în primul document moldovenesc din 1384 şi la cel cu caracterinternaţional din 1387.

Cercetările pe cont propriu stabilesc genealogia lui Gulă ca fiu al unuia Dragoş din Maramureş – ducând descendenţa la peste 20 de generaţii pe bază de probe materiale şi mărturii, dovadă că însăşi descendenţa lui Constantin Balaban este impresionantă.

Constantin Balaban, însă, a avut numai două fete: pe Paraschiva căsătorită cu postelnicul Ion Balaban din Bălăbăneşti şi pe Maria căsătorită cu Dumitrache Taşcă – ridicat ca şi Constantin Balaban la situaţia privilegiată de „cei de la neamuri.” Deci descendenţi din marii boieri ai Moldovei.

Despre Dumitrache Taşcă, un fel de succesor a lui Constantin Balaban în procesele sale, aflăm că a murit foarte de tânăr, numai cu 12 ani după Constantin Balaban. Spre deosebire de Constantin Balaban – care a avut două fete – Dumitrache Taşcă a avut 8 copii – 4 băieţi şi 4 fete. Pascal, băiatul cel mare, un altul Ştefănache, al treilea Ioan Taşcă şi al patrulea Toader Taşcă.

Cele patru fete s-au numit Catinca, Ileana, Aniţa şi Ilinca.

Prin cei opt copii, Dumitrache Taşcă a avut 22 de nepoţi, fiecare copil cu câte 5 şi 6 copii – nepoţii lui Dumitrache Taşcă.

Oprindu-se asupra unuia dintre copiii lui Dumitrache Taşcă,   Catinca, cel de al doilea copil, o femeie foarte frumoasă şi bogată, s-a căsătorit cu sulgerul Vasile Dabija, un prieten din copilărie a lui Alexandru Ioan Cuza, şi care a avut cinci copii. Din aceştia au rezultat 36 de nepoţi ai lui Vasile Dabija, mort în 1865, destul de tânăr. Prima fiică a soţilor Dabija, bunica lui George-Felix Taşcă, Maghiţa, Marghioala sau Maria în termeni moderni, a avut nu mai puţin de 16 copii, din care au trăit 12 şi au mers până la căsătorie, din ei rezultând 41 de nepoţi.

Cei 12 copii ai Mariei, Marghioalei, Maghiţei, toţi s-au născut la Bălăbăneşti. Aici au învăţat carte. De aici au plecat şi s-au înălţat în funcţii şi situaţii sociale care mai de care mai sus.

Cine sunt cei 12 copii ? se întreabă autorul care ne destăinue identitatea lor: cel mai remarcabil – profesorul universitar Gheorghe Taşcă. Cel care a înfiinţat învăţământul superior economic în România. Primul rector al Academiei de Inalte Studii Comerciale şi Industriale, cu sediul în localul din Piaţa Romană din Bucureşti.

Născut în anul 1875, cu patru ani după Nicolae Iorga, Gheorghe Taşcă a fost foarte bun prieten cu profesorul. In lucrarea acestuia „O viaţă de om aşa cum a fost” Nicolae Iorga spune despre Gheorghe Taşcă că este prietenul său şi arată că l-a propus de mai multe ori pe un post de ministru, dar că a fost refuzat de regele Carol I. Nicolae Iorga l-a propus însă ca membru al Academiei Române şi a fost ales în 1926. Gheorghe Taşcă a fost profesor la Facultatea de drept, ministru plenipotenţiar al României la Berlin şi a fost şi profesor al regelui Mihai, iar în timpul grevei regale de după 1945 se ducea regulat la Sinaia, ca să stea de vorbă cu monahul.

Diplome universitare au avut şi restul fraţilor lui Gheorghe Taşcă. Unul a fost avocat, altul profesor de economie şi contabilitate, al treilea – tatăl lui George-Felix Taşcă, după ce a făcut studii agronomice, şi-a luat licenţa în ştiinţe administrative şi mult timp, aproape toată viaţa, a fost conducătorul unor întreprinderi din industria forestieră.

Una din fete, cu studii de cinci ani în Germania, trimisă de regina Carmen Silva, a fost căsătorită cu preotul Toma Chiricuţă, un foarte renumit cărturar şi predicator la biserica Zlatari din Bucureşti, după ce postul i-a fost refuzat lui Nichifor Crainic.

Altă fată a fost căsătorită cu scriitorul Ion Gr. Oprişan, colaborator a lui N. Iorga la Liga Culturală.

Ion Gr. Oprişan ca şi preotul Toma Chiricuţă au fost arestaţi , ţinuţi în arest de securitate şi trimişi la cules de bumbac în epoca de după 1945.

Altă fată s-a căsătorit cu învăţătorul Nicolaie Matei, fost secretar naţional-ţărănist, femeie care a purtat cu demnitate costumul naţional ca şi Mihalache, iar alta, căsătorită cu Gheorghe Grosu, de două ori deputat în guvernul mareşalului Averescu.

Bunicii lui George-Felix Taşcă au lăsat cinci generaţii de urmaşi, cuprinzând 124 de persoane: 41 de nepoţi, 46 strănepoţi, 36 de răs

strănepoţi, 16 răsrăsstrănepoţi, ultima o fetiţă născută în decembrie     1992,

Aducând omagiul său strămoşilor săi, – care se întind de la cneazul Dragoş de Giuleşti, mort în 1317, tatăl lui Dragoş Vodă al Moldovei, şi până la fetiţa născută în 1992, 26 de generaţii, care populează teritoriul românesc în toată Moldova, de la Dunăre la Ceremuş şi de la Nistru în munţii Neamţului, autorul îşi îndeamnă rudele să-şi caute originile.

Referindu-se la generaţii mai tinere, ne este amintit Ştefan Procopiu, un savant necontestat, cel care la 22 de ani, când a terminat facultatea de ştiinţe din Iaşi, a făcut prima sa descoperire – magnetoul – redescoperit în 1923 de Bohr de la Copenhaga, pentru care a primit şi premiul Nobel.

Mai târziu magnetoul descoperit de Ştefan Procopiu a devenit „Magnetoul Bohr-Pricopiu”.

Ca şi om de mare cultură, membru în Comitetul de lectură Al Teatrului Naţional din Iaşi, i se dedica de către Păstorel Teodoreanu, ca prieten, şi un catren:

Gravitaţie nu prea ştiu

Recunosc singur defectul

Dar când beau cu Procopiu

Merg prin Iaşi şi-i simt efectul…

Orb de zece ani, avocat şi expert contabil, când era în activitate, George-Felix Taşcă mai făcea o mărturisire, aducea mulţumiri de recunoştinţă lui Ştefan-Sorin Gorovei, pe care îl socotea sprijinul său căruia îi săruta mâinile cu veneraţie.

In aceeaşi şedinţă, prezent în sală, dr. Paul Păltânea din Galaţi, îl califica pe George-Felix Taşcă nu doar un istoric, dar şi un împătimit arhivist care, spre deosebire de alţii, care văd, dar nu găsesc documentele, el trăia folosindu-şi toată inteligenţa, probată cu memoria.

Notă: Textul prezentat reprezintă transcrierea fidelă a expunerii orale înregistrată pe bandă magnetică la Iaşi în ziua de 15 mai 1993, orele 12.